Această carte este dedicată celor mai speciali doi băieți din viața mea, nepoții mei,

Taran James și Oscar Cameron.

Dorința mea cea mai fierbinte este ca viața fiecăruia dintre voi să fie plină de povești cu sănătate, fericire și iubire.

Mulțumiri

În timp ce scriu, privesc pe fereastră, pe deasupra apelor parcului marin Shoalwater, către Insula Pinguinilor. Îi văd țărmul leneș, alungit, plajele aurii care mărginesc oceanul, stâncile din calcar care se prăvălesc spre mare și tichia de vegetație verde. Văd imaginea panoramică a insulei, dar mare parte din insulă rămâne ascunsă vederii. De la fereastra mea nu zăresc pinguinii albaștri care își trag sufletul în culcușul lor, nici grațioasele chire negre, o subfamilie de pescăruși care străbat 5 000 de mile înainte de a se întoarce pentru a-și face cuib aici an de an, ori specia de lei-de-mare cea mai expusă riscului de dispariție din întreaga lume, care s-ar putea să se fi adăpostit la umbra vreunei peșteri calcaroase. Nu văd nici mulțimea de susținători ai campaniei „Jos labele de pe Point Peron“1, care luptă să protejeze această zonă unică împotriva unui proiect de construcție a unui canal navigabil și a unei zone rezidențiale în vecinătatea Point Peron, precum și să o păstreze pe vecie drept parc marin destinat oamenilor din întreaga lume. Văd așadar insula, însă nu și componentele care o alcătuiesc.

În timp ce cuprind cu privirea priveliștea insulei, cad pe gânduri la cum, în mod similar, cineva s-ar putea uita la o carte publicată, fără a vedea și toate lucrurile care concură la facerea acelei cărți, toate procesele care și-au adus aportul la făurirea ei și, încă și mai important, toți acei oameni din spatele acestei munci. În lipsa lor, această carte nu ar fi venit pe lume, așadar le sunt profund îndatorat și recunoscător fiecăruia dintre ei.

Prieteni generoși mi-au dat ocazia de a participa la tabere de scris într-unele dintre cele mai spectaculoase colțuri ale lumii. Dawa Penjor, Tashi Yangzom și familiile lor — pe care îi percep ca fiind parte din familia mea — mi-au pus la dispoziție o cameră în Tigers Nest Resort (din Paro, Bhutan), unde am stat să scriu sub ochiul scrutător al mănăstirii Taksang Gompa (Mănăstirea Cuibul Tigrului), suspendată la limita versantului unei stânci, la 900 de metri față de nivelul văii. În hotelurile Namgay și Ugyen din Bhutan, am fost frecvent distras de la scris de priveliștea crestelor înzăpezite ale Himalayei (inclusiv a celui mai înalt munte neescaladat din lume) sau de creațiile artistice ale lui Ugyen, care umpleau pereții, dintr-un colț în celălalt. Pentru aceste medii de scris atât de creative și de dătătoare de inspirație, vă datorez cele mai profunde mulțumiri, dragii mei prieteni.

Poveștile au surse numeroase, iar ideile de povești din această carte provin de la colegii, prietenii și clienții mei generoși: Mulțumiri lui: Emily Buehler, Ron Currie, Brian Egan, Lisa Kermode, dr. Rob McNeilly, Trapper Rick, Trulku Jamyang Rinpoche, Sultana Shamshi, Maree Smith, dr. Helen Street, dr. Julie-Ann Sykley, Pema Tshering, Pema Wangchuk, dr. Michael Yapko, Taran, Oscar, Lucia, precum și numeroșilor clienți minunați cu care am avut privilegiul de a împărtăși poveștile ce urmează.

Tot o plăcere a fost și să lucrez cu editorul meu, Anna Moore, cu managerul meu de proiect, Kerry Boettcher, și cu tot colectivul de la editura Routledge. E o adevărată bucurie să ai parte de atâția susținători care să ți se alăture într-un astfel de efort de colaborare. Fără ei, cartea aceasta pur și simplu nu s-ar fi aflat acum în mâinile voastre.

Și cum ar fi chip să scriu o carte fără a o pomeni pe Julie Nayda, care îmi este secretară, asistentă personală, recepționeră și prietenă dragă de peste 23 ani, și care a fost alături de mine pe parcursul fiecărei pagini din această carte? Mi-e dor să împărțim același birou și îți doresc să te bucuri de o viață la pensie lungă și fericită.

Dr. Keren Geddes mi-a dat curaj atunci când inspirația m-a lăsat baltă și când îndoiala de sine a început să îmi dea târcoale, recitind ce scrisesem, corectând greșelile gramaticale, fiind tovarășa mea de ture de caiac, de înot cu leii-de-mare, de ture de agrement, de admirat apusuri și de savurat un pahar cu vin… ba chiar viața ca atare. Vă sunt atât de recunoscător — ție și lui Max — pentru modurile în care îmi umpleți viața de fericire, de bine și de drag.

Norocul face că nu am nevoie de cercetări care să îmi confirme că, atunci când vine vorba despre sursele fericirii, familia ocupă primul loc. Iar eu sunt norocos să am o familie de top. Viața mea este atât de bogată și de plină de satisfacții pentru că voi faceți parte din ea: Leah, Ian, Oscar, Taran și Tom. Vă iubesc pe toți!

PARTEA ÎNTÂI

Centrarea pe povești ce sporesc fericirea

Introducere

Atunci când îți schimbi povestea, îți schimbi și viața, și experiența, și nivelul de fericire. E ceva ce mi s-a reconfirmat recent prin cazul Luciei, fetița de nouă ani a unor dragi prieteni, mai mereu pe drumuri din motive de slujbă, familie sau vacanțe. Cu ceva timp înainte, Lucia începuse subit și inexplicabil să devină agitată atunci când se punea problema să urce într-un avion. Anxietatea se manifesta prin tensiune în stomac și simptome severe de vomă și lipotimie, atunci când fetița se vedea confruntată cu perspectiva apropiată a unui zbor cu avionul. Teribil de înspăimântător pentru un copil de vârstă mică și teribil de neplăcut pentru părinții îngrijorați!

Doar relatându-mi povestea întoarcerii ei recente din Anglia înapoi în Australia, țara mea de baștină, începuseră să o încerce din nou sentimentele de încordare și senzația de greață… ceea ce m-a șocat. Prin simpla rememorare și relatare a poveștii, ea putea să retrăiască aceleași sentimente și le resimțea intens. Dacă povestea era atât de puternică, mi-am pus întrebarea dacă era oare posibil să o înlocuiești cu o poveste la fel de intensă despre o călătorie confortabilă și fericită.

— Nu pot s-o schimb, a susținut Lucia. E acolo. E aievea. Am încercat, dar nu pot face nimic să schimb lucrurile.

Lucia afirmase ceva ce mulți dintre noi, inclusiv eu, am spus uneori. Atunci când ne încearcă un gând sau un sentiment puternic, intens, extrem de dominant, nu ne vine ușor să spunem acestor trăiri să spele putina, așteptându-ne apoi ca ele chiar să dispară. Și s-ar putea să nici nu fie înțelept să facem acest lucru. Dacă te vei afla vreodată într-o situație care să reprezinte o amenințare sau un pericol reale, vei ieși câștigat dacă îi acorzi situației respective o atenție extrem de focalizată. Însă, dacă te confrunți cu o situație puțin riscantă, cum ar fi o cursă aeriană, astfel de gânduri nu sunt nici de folos, și nici practice. Dar cum poți să schimbi lucrurile atunci când, asemenea Luciei, ai convingerea că nu se poate?

Este genul de situație cu care se confruntă mulți dintre clienții noștri. O persoană intră în cabinet și spune: „Sunt în depresie“. Îți spune că familia și prietenii ei bine intenționați au sfătuit-o: „Ieși la aer, fă mișcare, găsește-ți un hobby sau o preocupare, fă-ți prieteni noi, fă-i altcuiva un bine, privește jumătatea plină a paharului etc“.

Evident că știi că toate aceste sfaturi sunt bine documentate prin cercetări temeinice din domeniul terapiei cognitiv-comportamentale (CBT) și al psihologiei pozitive; și totuși, ele nu funcționează. Ce faci? Ce mai ai tu de pus pe masă, în afară de ceea ce s-a pus deja de către alții? Dacă acest gen de sfaturi, fundamentate științific și raționale, oferite clientului tău nu au fost anterior acceptate și nici puse în faptă, înseamnă că, dacă vei veni cu un sfat similar, probabil vei avea parte de aceeași reacție: clientul va avea parte de un nou eșec. În plus, crește probabilitatea ca sfatul tău să îi declanșeze clientului și mai multe sentimente de neajutorare în loc de speranță.

În calitate de psihoterapeuți, traversăm cea mai favorabilă perioadă posibil pentru a ne practica meseria. Niciodată până acum nu au existat atâtea concluzii ale unor studii legate de factorii care funcționează sau nu în procesul terapeutic. Cu toate acestea, oamenii încă suferă din ce în ce mai des de tulburări psihice și probleme de sănătate mintală și, ca s-o spunem pe șleau, terapia nu funcționează tot timpul. De ce? Ei bine, una este să cunoaștem cercetările care ne arată limpede ce anume dă rezultate în consiliere și psihoterapie. Și cu totul altceva este să știm cum anume să comunicăm eficient aceste cunoștințe, aceste abilități și aceste strategii către clienți. Măiestria profesiei noastre rezidă în a ști ce merge bine. Arta profesiilor noastre rezidă în a ști cum să comunicăm respectivele informații științifice în mod eficient și util.

Adevărata provocare pentru terapeutul eficace — odată ce cunoaștem intervențiile a căror utilitate a fost demonstrată prin cercetări — se referă la cum anume comunicăm aceleași mesaje fundamentate în moduri prin care să creștem, din partea clientului, probabilitatea de a le accepta, de a trece la fapte și de a beneficia de pe urma lor? Un lucru pe care îl știm din exemplul de caz de mai sus — întâlnit mult prea des — este că sfaturile directe și autoritare nu funcționează întotdeauna.