Pentru băieții din Orașul de Ciocolată1

În cei douăzeci şi cinci de ani pe care i-am petrecut la catedră, am observat un fenomen fascinant — că şcolile şi educația sunt din ce în ce mai irelevante pentru marile întreprinderi ale planetei. Nimeni nu mai crede că savanții sunt pregătiți la orele de știință, politicienii la orele de educație civică sau poeţii la cursurile de limbi străine și literatură. Adevărul este că școlile nu ne învață, de fapt, decât să respectăm niște ordine. Acesta este un mare mister pentru mine, deoarece mii de oameni grijulii lucrează în școli ca profesori, asistenți și administratori, dar logica abstractă a instituţiei copleşeşte contribuţia lor individuală. Deși profesorii se străduiesc și lucrează din greu, instituția este un soi de entitate psihopată —
nu are conştiinţă.

Sună un clopoțel și tânărul aflat în mijlocul compunerii unei poezii trebuie să-şi închidă caietul
și să treacă la o activitate diferită,
unde trebuie să memoreze cum omul și maimuțele au evoluat dintr-un strămoș comun.

John Taylor Gatto —
Why Schools Don’t Educate

ȘTIRE DE ULTIMĂ ORĂ:

DIRECTOR DE ȘCOALĂ APRECIAT,
UCIS LA 43 DE ANI

Poliția districtuală investighează o crimă în nord-estul DC. Domnul Kenneth Moore, fondator și director al școlii Urban Promise Prep, a fost împușcat mortal în incinta instituției, vineri, 10 octombrie. Era un membru iubit al comunității.

Un coleg de serviciu a descoperit cadavrul lui Moore vineri seara devreme și a sunat la 911.

Când a sosit poliția, l-a găsit pe Moore cu o singură plagă împușcată, la tâmplă. A fost declarat mort pe loc.

Detectivii au făcut cercetări pentru a stabili care sunt principalii suspecți, dar și motivul. Se pare că au reținut deja trei elevi pentru interogatoriu.

Oricine are informații este rugat să sune la Departamentul de Omucideri al Secției de Poliție a Districtului Columbia la 202-555-4925.

O recompensă de până la 65 000 de dolari este oferită oricui poate furniza informații care vor conduce la arestare și rechizitoriu în acest caz.

PARTEA ÎNTÂI
J.B.

În prezent

Nimeni
Elev la Urban Promise Prep

Se zvonește că un elev a adus la școală o armă, în ziua crimei. Pe-asta n-ai auzit-o de la mine!

Keyana Glenn
Elevă la liceul Anacostia

Nu putem crede lucrurile pe care le vedem, credem doar lucrurile pe care le simţim. M-am gândit că pot avea încredere în J.B. pentru că simțeam cât de mult mă plăcea. Sau cel puțin mi-am imaginat că aș putea avea încredere, până când mi-a dat țeapă la o întâlnire. A doua zi după ce ne-am apropiat. Când mi-a spus că ne vedem după școală și că mergem împreună la meci. Că vom fi împreună, oficial.

Jura că el e diferit. Nu e ca alți băieți. E mai bun decât ei. Și, în ciuda a ceea ce-mi spunea intuiţia, m-a convins să am încredere în el. Poate încă am? Dar în capul meu este o harababură și, acum, nu mai știu nimic.

Ah, mă simt ca o idioată. Am fost folosită, păcălită. Acum nu mă simt bine în pielea mea și asta nu-i corect. Mă enervez când mă gândesc la asta.

De fiecare dată când închid ochii, revăd noaptea aceea la nesfârșit. Mă văd târându-mă la meci singură, gata să-l înfrunt pe J.B. Dar, când am ajuns, l-am găsit plin tot de sânge.

Am încremenit acolo, în pragul școlii. Am încremenit amândoi. Tot ce doream să-i strig s-a spulberat, mi-a rămas încremenit pe buze.

Sângele.

Gândurile mi-au luat-o razna. A fost rănit? Ăsta a fost motivul pentru care nu m-a luat cu el, așa cum spusese că va face? De aceea n-a sunat și nu mi-a trimis niciun mesaj?

— N-a fost vina mea..., a șoptit el, trăgându-și sufletul.

Apoi a luat-o la fugă. În mod clar nu era rănit, nu s-ar fi putut mişca atât de repede.

A dispărut în întunericul serii.

Desigur, la acea vreme nu aflasem despre directorul Moore. Toată lumea zice că J.B. l-a ucis pe acel om, dar vreau să spun că o parte din mine nu poate crede asta.

Pe de altă parte, știu că l-am văzut pe J.B. plin de sânge peste tot pe cămașă și cuvintele lui se învârt necontenit în capul meu. N-a fost vina mea.

De fiecare dată când încep să am încredere în cineva, îmi amintesc că, pe-aici, toată lumea e prefăcută. Presupun că nu cunoști niciodată cu adevărat o persoană.

Sper să mă înşel. Sper că J.B. e nevinovat.

Asistenta Robin
Angajată la Urban Promise Prep

Să nu mă înțelegeţi greșit, îmi place meseria mea. Dar nu pot suferi locul acesta.

Când le-am spus prietenilor mei că voi lucra la Urban Promise Prep, toți m-au avertizat că aici sunt numai bărbaţi, dar m-am gândit că o să mă descurc cu asta. Sunt nevoită să am de-a face cu bărbați nesuferiți douăzeci și patru de ore pe zi. La fiecare școală la care am lucrat, la fiecare drum cu autobuzul, la fiecare plimbare pe stradă, la fiecare drum la băcănie, tot felul de bărbați se dau la mine. La Promise Prep de ce ar fi diferit? Corect?

Greşit.

La Urban Promise, m-am simţit incredibil de stânjenită, nelalocul meu, agitată; cunoașteți sentimentul. Directorul Moore crease acolo o oală care dădea în clocot de atâta masculinitate toxică și fragilitate masculină. Poate credeți că vorbesc despre elevi, dar vă înșelați. Copiii sunt copii, atât îi duce capul. Adulții sunt de vină. Profesorii, personalul de pază, conducerea.

Ei încurajau comportamentul nepotrivit. Anul trecut, un băiat a distribuit un filmuleț indecent, pe care îl făcuse cu o fată, așa că personalul de pază i-a căutat prin lucruri și i-a confiscat telefonul. Au făcut ce trebuia. Dar băiatul nu a fost niciodată sancționat sau suspendat. N-a primit nici măcar o mustrare! Și, mai grav, i-am văzut pe paznici în cancelarie, înmânându-și telefonul unul altuia şi uitându-se la film, înainte de a-l șterge. Chicotind pe seama pornografiei infantile, făcând glume despre fetișcana din videoclip. N-au avut nicio ezitare. Nu avea sens să discuţi despre... moralitate când era vorba de femei.

Dar lui Moore nu-i păsa de asta. Atât timp cât băieții erau disciplinați, bărbaţii ăștia în toată firea n-aveau decât să se comporte ca proştii. Știți, Moore părea impecabil în ochii publicului, dar nici el nu era ușă de biserică. Făcea lucruri mărunte, de exemplu, își prelungea cam mult îmbrățișarea sau îmi punea mâna pe mijloc când îmi vorbea, pe hol.

De asemenea, puteţi să spuneți că sunt caraghioasă sau oricum altfel, dar jur că avea probleme cu alcoolul. Am tratat o mulțime de pacienți cu astfel de obiceiuri, iar Moore se potrivea profilului. Starea i se schimba chiar şi cu o picătură de alcool. Uneori era fin ca mătasea, fermecător și sociabil, înțelegător și drăguț. Alteori, l-am văzut lovind copii, răstindu-se la profesori, chiar repezindu-l pe decanul Hicks. Și, în ultimul timp, a fost mai rău decât de obicei.

În orice caz, aș spune că nu cred că e o pierdere chiar atât de mare pe cât zic oamenii.

În ceea ce-i privește pe băieții care sunt interogați în legătură cu uciderea sa, eu nu-i cunosc bine, dar l-am văzut pe J.B. în ziua incidentului armat. A venit la mine să-i bandajez mâna. Era zgâriat destul de rău, după ce lovise cu pumnul în ceva.

— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat.

Îşi ţinea pumnii strânși, de parcă încerca să-și înfigă unghiile în carne; ciocolatiul intens al pielii era încon­deiat cu sânge.

— Nimic, a mormăit el.

— Nu poate fi „nimic“ dacă mâna ta arată așa.

Am încercat să-i zâmbesc, să-l fac să se simtă mai bine, dat fiind că degetele lui erau atât de zdrobite.

Am făcut tot posibilul să curăț rana, dar el nu și-a descleştat pumnul tot timpul în care a stat în cabinet. Pur și simplu privea în depărtare, cu fălcile încleștate, de parcă abia aștepta să mai facă vreun rău cu pumnul acela sfâșiat.

M-am dus înapoi spre biroul meu, înainte de a-i spune că poate pleca. Am avut, instinctiv, un sentiment ciudat. Nu voiam să mă întorc cu spatele la el. Nu cât timp furia aceea radia din el ca o febră. De parcă s-ar fi putut năpusti din nou, în orice clipă, mâinile lui având nevoie de un sac de box, ceva, orice în care să lovească în acel moment. Așa arată o persoană obișnuită cu violenţa. La vârsta asta fragedă? Mă face să mă cutremur.

Deci da. Caut o altă școală unde să lucrez.

Becca Buckingham
Elevă la Academia Mercy
pentru fete

Bieții băieți! Atât de furioși. Totuși asta se întâmplă din cauza vieții pe care o duc, nu? Adică, imaginați-vă cum ar fi dacă ați trăi în sărăcie, dacă ați fi victimele rasismului și ale nedreptății sistematice. Tot aşa ați fi şi voi. De aceea aleg eu să dau meditaţii la Promise. Pentru a aduce, cumva, o diferență. Fiindcă am privilegiul de a fi albă, văd acest lucru ca fiind responsabilitatea mea.

Dar, chiar și aşa, nu reuşesc să înțeleg de ce l-ar fi ucis pe directorul Moore. Mai ales după tot ce a făcut acesta pentru ei. E pur și simplu o tragedie.

Se spune că există trei suspecți. Toată lumea vorbeşte, iar DC este mai mic decât s-ar crede. Vorba merge repede. De fapt, i-am dat meditații unuia dintre ei.

Ramón Zambrano.

Ramón este un copil atât de drăguț. Are ceva... angelic. Îmi place cât de autentic e în privinţa culturii sale. Face... cred că se numesc pahpoose? Chestiile acelea mici din biscuiți. Am auzit că le gătește împreună cu bunica lui. Cât de înduioșătoare e faza asta?

M-am străduit mult, încercând să-l fac să vorbească fluent engleza, pentru că asta i-ar fi creat mai multe oportunități. Ca să nu mai spun că era datoria mea. Și Ramón chiar și-a dat silința. De fapt, acum câteva săptămâni, aș fi spus că nu există nicio şansă ca el să facă așa ceva. Și o parte din mine încă simte în acest fel, în adâncul meu. Deși am văzut... hm, să spunem mai bine că am auzit că este foarte temperamental.

Dar există o speranță pentru el. Probabil că vinovat este unul dintre ceilalți băieți arestaţi.

Ca, de exemplu... Trey Jackson.