Pentru Steve şi Lorna,
familia şi prietenii mei şi
două bastioane împotriva anomiei,
cu dragoste

Aici sunt două forme de întuneric. Una e noaptea… Iar cealaltă e orbirea.

Mary Elizabeth Coleridge, Îndoială

Prolog

Rănirea inimii e adesea fatală,
dar nu neapărat.

Henry Gray, Scorul Framingham,
Anatomia lui Gray

1

De ce-ţi lăsași privirea peste mine,

Cu răsuflarea-ntretăiată?

Cum nu a fost până acum

Nici nu va fi vreodată.

Mary Elizabeth Coleridge, O clipă

Dintre toate cuplurile care se aflau în Barul Rivoli de la Ritz în acea seară de joi, cei doi care se distrau în mod evident cel mai bine nu erau, de fapt, împreună.

Cormoran Strike şi Robin Ellacott, detectivi particulari, parteneri de afaceri şi, după propriile declarații, cei mai buni prieteni, sărbătoreau a 30-a zi de naştere a lui Robin. Amândoi fuseseră uşor inhibaţi când sosiseră la barul care semăna cu o cutie de bijuterii Art Déco, cu pereţii din lemn închis la culoare şi auriu şi geamurile mate de sticlă Lalique, pentru că fiecare era conştient că această ieşire era unică în cei aproape cinci ani de când se cunoşteau. Niciodată nu mai deciseseră să-şi petreacă seara unul în compania celuilalt în afara serviciului, în lipsa altor prieteni ori colegi sau fără a avea pretextul unei răniri (așa cum se întâmplase în urmă cu câteva săptămâni, când Strike îi învineţise din greșeală ochii partenerei sale şi se revanșase făcându-i cinste cu o porție de curry la pachet).

Și mai ieșit din comun era faptul că amândoi dormiseră suficient şi se străduiseră să arate cât mai bine. Robin purta o rochie albastră mulată, își spălase părul blond-căpşună şi îl lăsase desfăcut, iar partenerul ei observase privirile admirative pe care le atrăsese din partea celorlalți bărbaţi din bar. El o complimentase deja pentru opalul din scobitura de la baza gâtului, care fusese cadoul din partea părinţilor ei pentru cea de-a 30-a aniversare. Micile diamante din jurul lui creau un halou sclipitor în luminile aurii ale barului, iar la fiecare mișcare a lui Robin, scântei de foc purpurii licăreau în adâncurile opalului.

Strike purta costumul lui italienesc preferat, o cămaşă albă şi o cravată închisă la culoare. Acum, că îşi răsese barba, semăna şi mai mult cu un Beethoven uşor supraponderal și cu nasul spart, dar felul cald în care îi zâmbi chelnerița lui Strike când îi puse în față prima bere Old Fashioned îi aminti lui Robin ceea ce Sarah Shadlock, noua soţie a fostului ei soţ, spusese cândva despre detectiv:

— E atrăgător într-un mod straniu, nu-i aşa? Arată cam răvășit, dar pe mine asta nu m-a deranjat niciodată.

Ce mincinoasă fusese: lui Sarah îi plăceau bărbaţii arătoşi şi dichisiți, după cum o dovedise curtându-l asiduu şi, în cele din urmă, cu succes pe Matthew.

Stând faţă în faţă pe scaunele cu model de leopard, la masa lor de două persoane, Strike şi Robin discutaseră inițial despre muncă pentru a-și masca ușoara stinghereală. Dar după ce băuse fiecare câte un cocktail tare, timp în care dezbătuseră cazurile de care se ocupa în prezent agenția, râsetele lor din ce în ce mai puternice începuseră să atragă priviri din partea barmanilor şi clienţilor. În curând, Robin avea ochii strălucitori şi faţa uşor congestionată şi chiar şi Strike, care era considerabil mai mare decât partenera lui şi mult mai rezistent la alcool, băuse suficient whisky ca să se simtă voios și agil.

După al doilea rând de cocktailuri, discuția deveni mai personală. Strike, care era fiul nelegitim al unei vedete rock cu care se întâlnise doar de două ori, îi spuse lui Robin că una dintre surorile lui vitrege, Prudence, voia să-l cunoască.

— Ea cam pe unde vine? întrebă Robin.

Știa că tatăl lui Strike fusese căsătorit de trei ori și că partenerul ei era rezultatul unei aventuri de o noapte cu o femeie pe care presa o descria cel mai adesea drept „superfană“, dar restul arborelui familial îi era neclar.

— Ea e cealaltă nelegitimă, răspunse Strike. Cu câțiva ani mai mică decât mine. Mama ei era actriță, Lindsey Fanthorpe? O femeie de rasă mixtă? A jucat în toate filmele, EastEnders, The Bill…

— T’vrei s-o cunoști pe Prudence?

— Nu sunt sigur, recunoscu Strike. Mi se pare totuși că am deja suficiente rude. E psihoterapeută, apropo.

— Ce fel de?

— Jungiană.

Expresia lui, un amestec de suspiciune și dezgust, o făcu pe Robin să râdă.

— Ce are terapia jungiană?

— Nu știu… Mi-a plăcut de ea din mesaje, dar…

Căutându-și cuvintele, ochii lui Strike se fixară pe lambriul arămiu din spatele capului lui Robin, care înfățișa o Leda goală în timp ce se împreuna cu Zeus, sub formă de lebădă.

— …ei, a spus că nici ei nu i-a fost ușor să-l aibă drept tată. Dar când am aflat ce meserie are…

Vocea lui Strike se stinse. Mai bău niște whisky.

— Ți s-a părut că e nesinceră?

— Nu neapărat nesinceră…

Strike oftă.

— Am avut parte de suficienți psihologi de doi bani care să-mi explice de ce trăiesc așa cum trăiesc și să pună totul pe seama așa-zisei mele familii. Prudence mi-a spus într-unul dintre mesaje că iertându-l pe Rockeby s-a simțit „vindecată“ — dar dă-o naibii, e ziua ta de naștere, să vorbim despre familia ta. Cu ce se ocupă tatăl tău? Nu mi-ai spus niciodată.

— Nu? spuse Robin, cu o ușoară surprindere. E profesor de medicină ovină, producție și reproducere.

Strike se înecă cu cocktailul.

— Ce e așa amuzant? întrebă Robin, cu sprâncenele ridicate.

— Scuze, spuse Strike, tușind și râzând în același timp. Nu mă așteptam la asta, atâta tot.

— Și chiar e o autoritate, dacă vrei să știi, se prefăcu Robin jignită.

— Profesor de… cum ai zis?

— Medicină ovină, producție și repro… ce e așa de amuzant? repetă Robin, când Strike începu să hohotească a doua oară.

— Nu știu, poate partea aia cu „producția“ și „reproducerea“. Și cea cu oile.

— Are 46 de litere după numele lui. Le-am numărat în copilărie.

— Foarte impresionant, spuse Strike, luând încă o gură de whisky și străduindu-se să pară serios. Și când au început să-l intereseze oile? A fost o pasiune de-o viață, sau o anumită oaie i-a atras privirea când…

— Nu le-o trage, Strike.

Detectivul izbucni din nou în râs, făcând câteva capete să se întoarcă.

— Fratele lui mai mare a primit ferma familiei, așa că tata a urmat științe veterinare la Durham și, da, s-a specializat în… nu mai râde! E și redactorul-șef al unei reviste.

— Te rog, spune-mi că e despre oi.

— Da, este. Gestiunea oilor și, înainte să mă întrebi, nu, nu au o rubrică foto intitulată „Oile cititorilor“.

De data aceasta, hohotul de râs al lui Strike se auzi în tot barul.

— Mai încet, spuse Robin zâmbind, dar conștientă că acum multe priviri erau ațintite asupra lor. Nu cred că vrem să fim excluși din încă un bar din Londra.

— De la American Bar n-am fost totuși excluși, nu-i așa?

Strike nu-și amintea prea bine ce urmase după ce el încercase să-i tragă un pumn unui suspect în hotelul Stafford, dar nu pentru că ar fi fost beat, ci pentru că fusese orbit de propria furie.

— Poate că nu ne-au exclus explicit, dar ia încearcă să te duci din nou acolo și o să vezi cum vei fi întâmpinat.

Pescui una dintre ultimele măsline din farfurioarele care veniseră odată cu prima lor băutură. Strike terminase deja de unul singur chipsurile.

— Tatăl lui Charlotte ținea oi, spuse Strike.

Robin simți acel mic fior de interes pe care îl avea întotdeauna când el o pomenea pe fosta lui logodnică, adică aproape niciodată.

— Zău?

— Da, la Arran. Avea acolo o casă imensă, cu a treia soție. Agricultură ca hobby, înțelegi. Probabil scutire de impozite. Arătau de-a dreptul malefic — oile, vreau să spun —, nu-mi mai amintesc numele rasei. Negru cu alb. Coarne imense și ochi galbeni.

— Par să fi fost Jacob, spuse Robin.

Apoi, ca răspuns la zâmbetul larg al lui Strike, adăugă:

— Am crescut cu teancuri imense de Gestiunea oilor lângă veceu — evident că știu rasele de oi… Cum era la Arran?

Voia, de fapt, să întrebe: „Cum era familia lui Charlotte?“

— Frumos, din ce-mi amintesc, dar am fost o singură dată. N-am mai fost invitat. Tatăl lui Charlotte mă ura din suflet.

— De ce?

Înainte de a răspunde, Strike dădu pe gât restul de cocktail.

— Păi, din mai multe motive, dar cred că în principal pentru că soția lui a încercat să mă seducă.

Robin icni mult mai tare decât intenționase.

— Mda. Cred că aveam 22, 23 de ani. Ea avea cel puțin 40. Arăta foarte bine, dacă-ți plac femeile slabe de la cocaină.

— Cum — ce…?

— Ne-am dus la Arran într-un weekend. Scheherazade — mama vitregă a lui Charlotte — și tatăl ei erau mari băutori. Jumătate de familie avea și probleme cu drogurile, toate surorile și frații ei vitregi. După cină ne-am apucat toți patru să bem.