Christie Watson

Acolo unde femeile sunt regi

Traducere din engleză de

Irina Negrea

TREI

2017

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

Lui Moyo, care a înghițit toată bunătatea lumii,

și lui Kike, pe care el îl iubește cum nu a mai existat

vreodată o iubire pe lume.

1.

Elijah, scumpul meu fiu,

Vreau să îți povestesc despre viața ta. Fiecare om are o istorie înăuntrul său, care începe de dinainte ca el să se nască, iar istoria ta este mai mare decât le va fi dat multora să trăiască. Ei spun că nu ar trebui să îți povestesc unele lucruri și că vorbele pot răni urechiușele unui copil, dar, băiatul meu drag, între o mamă și fiul ei nu există secrete. Copilul a văzut pe dinăuntru trupul mamei lui. Or, cine poate cunoaște un secret mai mare decât acesta? Englezii aceia spun o mulțime de lucruri. Ceea ce ei numesc „abuzuri asupra copilului“, noi, nigerienii, numim „educație“. Așa că nu-i băga în seamă.

Povestea ta începe în Nigeria, un loc ca o gură de Rai. Soarele strălucește tot timpul, iar oamenii zâmbesc și au grijă unii de alții. Copiii nigerieni sunt silitori la școală și bine-crescuți, se îngrijesc de părinții lor și îi respectă pe bătrâni. Nigeria înseamnă strălucire și stele, și pământ ca pielea obrajilor tăi: maro-roșcat, moale și cald.

Mi-e sufletul plin și mândru de amintiri din Nigeria. Cel mai mult îmi amintesc de familia mea. Măicuța — bunica ta — era renumită pentru lustruirea cratițelor și depănarea poveștilor.

— Odată, demult de tot, obișnuia ea să ne spună mie și surorilor mele, o femeie, atât de plină de golul din ea, și-a vândut trupul, ca pe o bucată de carne la piață. Și femeia aceea a cutreierat toată Nigeria, căutând ceva cu care să-și umple pustiul din ea, și a învățat multe graiuri, căutând cuvinte care să-i explice deșertăciunea. Iar oamenilor le plăcea de această femeie deșteaptă și deșartă: era plămădită din lumina stelelor; inima ei sclipea ca argintul. Ascultau când ea își rostea vorbele în multe graiuri, povestind despre locurile pe care le văzuse: despre Jos, unde din cer ploua cu nestemate, și despre Nord, unde oamenii dispăreau în ziduri de nisip, și despre pâraiele din Deltă, dansând cu duhurile apelor. Și astfel, pământenii au făcut-o rege. Și glia a împlinit-o lăuntric, iar deșertăciunea era cer. Nigeria este un loc unde femeile sunt regi. Unde orice este posibil.

Toată copilăria mea, măicuța și-a lustruit tingirile, iar eu am privit-o, ascultându-i poveștile, ascultându-i cântecele, o femeie mulțumită cum nu exista alta pe lume. Mama cânta tare, ceea ce era un lucru bun, deoarece sora mea, mătușa ta Bukky, de la care ai moștenit nuanța asta frumoasă de piele, avea o voce care părea că-ți străpunge chipul. Mi-aduc aminte cum s-a rugat într-o zi de măicuța să ne spună secretele ei. Soarele abia se ridicase un pic, dar noi ne treziserăm deja de câteva ceasuri, ascultând cum mama cânta și tăicuțul sforăia.

— Te rog, se miorlăia Bukky. Te rog, mami. N-o să spun nimănui.

— N-o să vă spun niciodată ingredientul meu secret. Și a scuturat atât de tare din cap, încât mărgelele din codițe i s-au ciocnit între ele. Râdea.

— Niciodată. Puteți să mă cicăliți voi toată ziua, fiindcă degeaba, buzele-mi sunt pecetluite, ca palma lui tăticul în ziua de leafă!

— Te rog, insista Bukky, uitându-se la cârpa cu care mămica ștergea oalele. Am putea să ne îmbogățim. Îți dai seama cum ar fi să vinzi pe autostradă o soluție care să curețe cratițele așa de bine!

Bukky era veșnic în căutarea unor metode de a face bani, dar era cam prostuță. Odată, fusese la un pas de a fi arestată, după ce un om i-a zis că îi dă o sută de dolari americani dacă era de acord să treacă o geantă prin vama de la aeroport. Dacă tăicuțul n-ar fi trecut cu mașina pe-acolo și nu ar fi văzut-o, plecată de la școală, făcându-și de lucru pe stradă cu o geantă care nu era a ei, Bukky ar fi ajuns precis la închisoare. Iar dacă s-ar fi întâmplat ca mămica să treacă pe-acolo cu mașina, Bukky n-ar fi scăpat cu viață din mâinile ei, cu siguranță. Și de unde să știm noi dacă porțile Raiului s-ar mai fi deschis în urma unui astfel de delict, fie el și izvorât din prostie? Însă ceea ce mi-a rămas mie în suflet nu este naivitatea lui Bukky sau exasperarea părinților noștri. Ci, mai degrabă, nu pot uita lumina din casă, dănțuind jucăușă pe oalele acelea de gătit, scăpărând mii de diamante în firele de praf și pe obrajii durdulii ai lui Bukky; râsul măicuței; sforăitul tatei. Acea mică pustietate în care urmează să crești. Acolo unde femeile sunt regi.

Îmi amintesc de casa noastră, cu câteva trepte sparte și un acoperiș prin care ploua înăuntru, construită în jurul unei curți interioare, unde mămica spăla orezul într-una din oalele ei; pot să jur că orez așa de curat ca al nostru nu găseai în toată Nigeria. Surorile mele, Miriam, Eunice, Rebekah, Bukky, Esther, Oprah și Priscilla pierdeau vremea privindu-se toată ziua în celelalte cratițe strălucitoare ale mamei, studiindu-și grosimea sprâncenelor, distanța dintre ochi (Bukky zicea mereu că între ochii lui Esther ai fi putut parca o mașină), forma buzelor, arcuirea genelor. Tăticul chicotea amuzat ori de câte ori le vedea cum se oglindeau în luciul oalelor, iar pe mine mă mângâia pe cap. „Frumoasa Deborah“, îmi zicea el. Eu nu mă priveam niciodată în luciul oalelor. Știam, chiar de la o vârstă atât de fragedă, că e un păcat să fii trufaș. Eram un copil inteligent, Elijah. Un copil dotat. Învățasem Biblia atât de bine, încât puteam recita Psalmii de la vârsta de un an. Nu știu dacă devenisem preferata tatei pentru că nu mă oglindeam niciodată în vreo cratiță sau, mai ales, fiindcă eram dornică să studiez Biblia. Știam însă că tata mă prefera pe mine. Și orice fată care este preferata tatălui ei crește binecuvântată, cum am crescut eu.

De fapt, noi toți eram binecuvântați. Ne plăcea școala și ne duceam la Biserica Apostolică a Întoarcerii lui Hristos, aflată la doar un sfert de ceas de mers pe jos. Dar și mai mult ne plăcea să venim acasă de la școală, ca să mâncăm împreună la masă și să ne povestim întâmplările de peste zi, apoi să citim Biblia sau celelalte cărți pe care tăicuțul ni le cumpăra de la prăvălia de lângă serviciul lui, sau cărți pe care ni le dădea mama și care fuseseră citite de atâtea ori, încât stăteau deschise, ca și cum poveștile din ele erau vii și voiau să fie auzite. Locuiam la periferia Lagosului, în cartierul Yaba, lângă stația de autobuz de pe University Road, înspre cimitir: eu, mama, tata, cele șapte surori ale mele, mătușile, bunicii și frații mei, Othniel și Immanuel, deși Othniel era ocupat cu învățătura, ca să devină farmacist, așa că era mereu plecat fie la serviciu, fie la biblioteca universitară, iar Immanuel își petrecea tot timpul cu iubita lui, care locuia pe insula Victoria. Pentru noi, iubita lui Immanuel era o enigmă și mai mare decât pasta de curățat cratițe a mamei; avusese un rol într-un clip muzical, iar părinții ei erau despărțiți și nu mergeau niciodată la biserică.

Biserica a fost mereu o parte importantă din viața noastră. Când trăiești ca în Rai, nu poți uita să îi mulțumești lui Dumnezeu. Iar noi mai aveam un motiv de a-l iubi pe Domnul: unchiul nostru, fratele tatii, se născuse cu glasul Lui în suflet. Unchiul Pastor înfăptuia minuni. Putea întoarce un om din morți, readucându-l la viață, sau știa să risipească ghinionul unei case, făcând din ea cea mai norocoasă familie din tot Lagosul. Am văzut-o cu ochii mei. Am văzut multe lucruri. Odată, un om s-a rugat pentru minunea de a scăpa de grija zilei de mâine și a venit la biserică, după o săptămână, cu un bilet câștigător la loto, un ceas Rolex nou-nouț și o iubită cu niște sâni atât de mari, încât tăticul nu s-a putut abține să nu facă niște comentarii, iar mama l-a obligat să arunce în cutia milei toți naira1 pe care-i avea în buzunar. Ce-am mai râs cu toții atunci, Elijah dragă! Biserica noastră era un loc plin de fericire și voie bună, iar fețișoara ta m-a purtat cu gândul înapoi la acele vremuri, la râsetele părinților noștri. Văzuserăm cu toții cum se tachinau mama și tata: el, prefăcându-se că i-a rămas în gât mâncarea gătită de ea; ea numindu-l „burtosul“. Râsetele lor. Felul în care se uitau unul la celălalt și la noi. Era atâta fericire în casă. Și în familie. Nu există nimic mai minunat decât asta.

Căsnicia părinților noștri avea temelii solide, așa că, atunci când vântul sufla prea vijelios, nu se clătina nimic. Întâi au fost prieteni, foarte mulți ani, iar când m-am împrietenit cu Akpan, țin minte cum mama și tata s-au uitat unul la celălalt și și-au zâmbit. Doreau să aibă și căsnicia mea aceleași temelii trainice. Au fost atât de fericiți când tăticul tău m-a condus sub un palmier, unde a scos din buzunarul de la pantaloni un inel care sclipea ca o stea în miez de noapte și care îl costase probabil salariul pe șase luni. Părinții mei știau ce înseamnă o căsnicie fericită. Erau mulțumiți și, totodată, ușurați. Chiar și într-un loc unde e ca în Rai, viața poate fi grea pentru femei. Dacă nu s-ar fi întâmplat ca tatăl tău, Akpan, să mă ceară în căsătorie, nu știu ce s-ar fi ales de mine. Și să știi, băiatul meu, că asta este soarta multor femei din toată lumea.

Eu am fost norocoasă. Akpan a devenit prietenul meu. Venea pe la noi tot timpul și, cu fiecare nouă vizită, îmi plăcea tot mai mult de el. Avea o figură de om bun și credea în lucruri, iar adesea avea o sacoșă de la Marks & Spencer, plină de cadouri pentru noi: un set de bijuterii placate cu aur pentru mine și surorile mele, un ceasornic deșteptător de voiaj pentru măicuța, deși ea nu călătorea niciodată mai departe de Ikeja și, oricum, nici nu avea baterii AAA.

Câteodată, când eram copil, îl auzeam pe Dumnezeu cu urechea minții, auzeam vocea Lui, limpede precum culorile dimineții.