Dedicată memoriei lui Cyril DeGrasse Tyson1 și tuturor celor care doresc să vadă lumea așa cum ar putea să fie, mai degrabă decât așa cum este

Dezvolți o conștiință globală instantanee, o orientare spre oameni, o nemulțumire intensă față de starea lumii și o dorință nestăpânită de a face ceva în privința asta.

De acolo, de pe Lună, politica internațională pare atât de meschină. Îți vine să-l iei pe politician de ceafă, să-l târăști la un sfert de milion de mile și să-i spui: „Uită-te la asta, ticălosule!“

Edgar D. Mitchell, astronaut al misiunii Apollo 14

Prefață

Mesagerul stelar este un apel la dezmeticire adresat civilizației. Oamenii nu mai știu în cine sau în ce să aibă încredere. Semănăm ura față de alții animați de ceea ce credem că e adevărat sau de ceea ce vrem să fie adevărat, fără să ținem cont de ceea ce este adevărat. Facțiuni culturale și politice se luptă pentru sufletele comunităților și națiunilor. Nu mai ținem cont deloc de distincția dintre fapte și opinii. Ne grăbim când e vorba de acte de agresiune, dar suntem mai lenți în privința faptelor bune.

În 1610, când a publicat Sidereus nuncius*, Galileo Galilei a făcut cunoscute aici, pe Pământ, adevăruri cosmice care încercau încă din Antichitate să... pogoare asupra gândirii umane. Ajutat de telescopul pe care tocmai și-l perfecționase, Galilei a dezvăluit un univers care se deosebea de tot ceea ce oamenii presupuneau că ar fi adevărat. Se deosebea de tot ceea ce oamenii doreau să fie adevărat. Se deosebea de tot ceea ce oamenii îndrăzneau să spună că e adevărat. Sidereus nuncius conținea observațiile sale asupra Soarelui, Lunii și stelelor, precum și asupra planetelor și Căii Lactee.

Două aspecte importante de reținut din cartea lui: (1) ochii umani singuri nu au suficientă putere pentru a dezvălui adevăruri fundamentale despre acțiunile naturii; (2) Pământul nu este centrul întregii mișcări. El se rotește pe orbită în jurul Soarelui, fiind doar o planetă printre altele cunoscute.

Sidereus nuncius se traduce din latină prin Mesagerul stelar.

Aceste prime perspective cosmice apărute în lumea noastră au fost niște exerciții de umilință pentru autosuficiența oamenilor — mesaje de la stele care ne-au forțat să ne regândim relațiile cu cei din jur, cu Pământul și cu cosmosul. Altfel, riscăm să credem că lumea se învârte în jurul nostru și al opiniilor noastre. Ca antidot, Mesagerul stelar ne învață cum să ne distribuim energiile emoționale și intelectuale astfel încât să se reconcilieze cu biologia, chimia și fizica universului cunoscut. Mesagerul stelar remodelează unele dintre cele mai discutate și controversate subiecte ale vremurilor noastre — războiul, politica, religia, adevărul, frumusețea, genul, rasa, fiecare dintre ele fiind un câmp de luptă artificial în peisajul vieții — și le returnează cititorului în moduri care cultivă responsabilitatea și înțelepciunea în slujba civilizației. De asemenea, explorez ocazional felul în care am putea să apărem în ochii unor extratereștri care sosesc pe Pământ fără idei preconcepute despre cine sau ce suntem — sau cum ar trebui să fim. Ei sunt observatori imparțiali ai căilor noastre misterioase, întrucât scot în evidență contradicțiile, ipocriziile și stupiditățile ocazionale din viețile noastre.

Gândiți-vă la Mesagerul stelar ca la un tezaur de percepții, inspirate de univers și aduse vouă prin metodele și instrumentele științei.

Uvertură

Știință și societate

Când oamenii intră în dezacord în lumea complexă a politicii, religiei și culturii, cauzele sunt simple, chiar dacă rezolvările nu sunt. Fiecare dintre noi deține un bagaj diferit de cunoaștere. Avem valori, priorități și înțelegeri diferite în legătură cu tot ceea ce se desfășoară în jurul nostru. Fiecare dintre noi vede lumea în mod diferit și, prin urmare, alcătuim triburi bazate pe criterii precum cine arată ca noi, cine se roagă la aceiași zei ca și noi și cine ne împărtășește codul moral. Având în vedere izolarea paleolitică de lungă durată a speciei noastre, poate că n-ar trebui să fim surprinși de ceea ce a produs evoluția. Gândirea de grup, chiar și atunci când sfidează analiza rațională, se poate să fi conferit strămoșilor noștri avantaje în ceea ce privește supraviețuirea.1

În schimb, dacă ne-am debarasa de tot ceea ce ne divizează, s-ar putea să găsim perspective comune și unificatoare asupra lumii. Dacă așa stau lucrurile, ai grijă pe unde calci. Această nouă perspectivă nu este nici la nord, nici la sud, nici la est și nici la vest de locul în care stai. De fapt, nu se află nicăieri pe cadranul busolei.

Trebuie să te ridici de la suprafața Pământului ca să ajungi acolo — ca să vezi Pământul și pe toți cei care îl populează într-un mod care să te facă imun la interpretările provinciale ale lumii. Vorbim despre această transformare ca despre „efectul privirii de ansamblu“, perceput de regulă de astronauții care au călătorit pe orbite terestre. Dacă adăugăm la asta descoperirile astrofizicii moderne, dar și matematica, știința și tehnologia care au dat naștere explorării spațiale, putem afirma cu tărie că o perspectivă cosmică este literalmente mai presus de toate celelalte.

Aproape fiecare gând, fiecare opinie și fiecare punct de vedere pe care le formulez cu privire la problemele lumii au fost influențate — documentate și lămurite — de cunoașterea locului nostru pe Pământ și a locului nostru în univers. Departe de a fi o întreprindere rece, lipsită de sentimente, nu există, probabil, nimic mai uman decât metodele, instrumentele și descoperirile științei. Ele modelează civilizația modernă. Ce este civilizația, dacă nu ceea ce oamenii au construit pentru ei înșiși ca mijloc de a transcende imboldurile primare și ca mediu în care să trăiască, să muncească și să se distreze?

Cum rămâne atunci cu divergențele noastre colective și persistente? Tot ce pot să promit este că, oricare ar fi opiniile pe care le ai în prezent, o infuzie de știință și gândire rațională le poate face să fie mai pertinente și mai bine informate decât înainte. În același timp, această cale poate să scoată la lumină orice perspectivă nefondată sau emoție nejustificată pe care le-ai putea avea.

Nu ne putem aștepta în mod realist ca oamenii obișnuiți să se contrazică între ei în același fel în care o fac oamenii de știință. Și asta pentru că oamenii de știință nu sunt interesați de opiniile celorlalți. Noi suntem interesați de datele celorlalți. Chiar și în cazul unor opinii contrare, s-ar putea să fii surprins de cât de puternică poate fi o perspectivă rațională. Când o astfel de perspectivă te luminează, descoperi rapid că Pământul găzduiește nu o multitudine triburi, ci doar unul — tribul uman. Atunci se atenuează multe dezacorduri, iar altele pur și simplu se evaporă, nemailăsând niciun motiv de dispută.

Știința se distinge de toate celelalte ramuri ale activităților umane prin puterea ei de a sonda și a înțelege comportamentul naturii la un nivel care ne permite să anticipăm cu precizie, dacă nu chiar să controlăm, consecințele evenimentelor din lumea naturală. Adesea, descoperirile științifice au puterea de a lărgi și de a adânci perspectiva asupra tuturor lucrurilor. Știința contribuie, cu precădere, la consolidarea sănătății, bunăstării și siguranței noastre, al căror nivel a crescut în ultima vreme și de care se bucură, astăzi, mai mulți oameni pe Pământ decât în orice altă epocă a istoriei umane.

Metoda științifică ce stă la baza acestor realizări este adesea redată prin termeni formali, care fac referire la inducție, deducție, ipoteză și experiment. Dar poate fi rezumată într-o frază, în care este vorba despre obiectivitate:

Fă tot ceea ce e nevoie ca să nu te amăgești
în a crede că ceva este adevărat când e fals sau că ceva este fals când e adevărat.

Această abordare în ceea ce privește cunoașterea are rădăcini în secolul al XI-lea, așa cum sunt exprimate de învățatul arab Ibn al-Haytham (965–1040), cunoscut și sub numele de Alhazen. În mod deosebit, el i-a avertizat pe oamenii de știință în privința preconcepțiilor: „De asemenea, el trebuie să fie bănuitor față de sine însuși în timp ce efectuează examinarea critică a subiectului, astfel încât să evite a cădea fie în păcatul prejudecății, fie în cel al unei atitudini îngăduitoare“2. Secole mai târziu, în timpul Renașterii europene, Leonardo da Vinci își va exprima acordul deplin: „Cea mai mare înșelăciune pe care o suferă oamenii vine din partea propriilor lor opinii“3. În secolul al XVII-lea, la scurt timp după inventarea aproape simultană a microscopului și a telescopului, metoda științifică va înflori pe deplin, propulsată de cercetările astronomului Galileo Galilei și ale filosofului Sir Francis Bacon (Lordul Verulam). Pe scurt, desfășoară experimente ca să-ți testezi ipoteza și repartizează-ți încrederea proporțional cu forța dovezilor tale.

De atunci, am învățat și mai bine să nu clamăm cunoașterea unui adevăr nou descoperit până când o majoritate a cercetătorilor nu obține rezultate concordante între ele. Acest cod de conduită are consecințe remarcabile. Nu există o lege care să interzică publicarea de rezultate greșite sau părtinitoare. Dar costul pentru o astfel de faptă este ridicat. Dacă cercetările tale sunt verificate de colegi și nimeni nu-ți poate confirma rezultatele, integritatea cercetărilor tale viitoare va fi pusă sub semnul întrebării.