Această carte îți este dedicată ție, dragă părinte, pentru bucuria și iubirea pe care le oferi familiei tale

Introducere

Deși sunt consilier școlar și familial de mai bine de treizeci de ani, nu am întâlnit niciodată un copil sau un adolescent cu adevărat neascultător. Am întâlnit însă nenumărați copii dezorientați. În lipsa unor limite clare, comportamentul copiilor noștri devine dificil și sfidător. Ei se simt neliniștiți și nesiguri, iar noi devenim frustrați și confuzi. Inevitabil, copiii ne simt propria dezorientare, ceea face s-o crească și pe a lor, iar acest lucru activează un cerc vicios complet nesănătos.

În calitate de părinte imperfect a doi adolescenți, sunt perfect conștient de sentimentul de „cădere în gol“ pe care noi părinții îl trăim în anumite situații disciplinare dificile. Ne agățăm de orice putem ca să ieșim din această spirală emoțională. Unii părinți găsesc un teren stabil în sfatul experților, care ne recomandă să alegem un anumit stil de parenting și să ne ținem de el. Am însă îndoielile mele cu privire la eficacitatea acestui sfat. Orice lucru de care „ținem cu dinții“ ne poate ține, și el, pe loc. Nu putem aplica o metodă disciplinară rigidă copiilor noștri, întrucât ei cresc și se schimbă în mod constant — și la fel se întâmplă și cu nevoile lor.

În urma publicării cărții mele Mai puțin e mai bine. Cum ușurezi viața copiilor (trad. rom.: Trei, 2017) și a ecourilor avute peste tot în lume, nenumărați părinți au înțeles cât de important este să ne încetinim ritmul și să ne simplificăm viața de familie. Aceeași idee se aplică și atunci când vine vorba de aspectele disciplinare. De exemplu, când preadolescentul sau adolescentul exclamă: „Nu mă mai trata ca pe un copil!“, este posibil ca noi chiar să fi greșit în atitudinea noastră, iar fiul sau fiica noastră să aibă dreptate. Dar, la fel de bine, s-ar putea să nu aibă dreptate, iar în acel moment noi să ne călăuzim de fapt copilul în mod adecvat. E complicat! Cum poate ști un părinte dacă e pe drumul cel bun?

Disciplină cu suflet va explora astfel de întrebări. Din punctul meu de vedere, când disciplinăm un copil, iar lucrurile devin prea complicate sau neclare, este foarte important să ne „susținem“ emoțional copilul. În alte cazuri — când el se descurcă bine — putem să renunțăm la abordarea fermă și strictă și să ne mai relaxăm. Poți recunoaște intuitiv acest mod de a fi prezent în viața copilului tău. Te invit să explorăm împreună modalitatea prin care intuiția poate deveni un instrument practic și creativ ce poate fi folosit cu blândețe, dar în același timp cu fermitate, pentru a-i oferi copilului tău sprijinul de care are nevoie atunci când apar dificultăți.

Cele trei etape

La baza filosofiei mele cu privire la disciplinare stă o abordare de parenting în trei pași: Guvernator-Grădinar-Ghid. E vorba despre trei etape de implicare parentală care se construiesc una peste cealaltă, trei roluri care pot fi utilizate pentru o calibrare adecvată a modului în care faci față oricărei probleme de disciplină.

Iată o scurtă prezentare a celor trei etape:

• Guvernatorul, care supraveghează copilul aflat la vârsta timpurie, îl ajută pe acesta să se simtă în siguranță și să-și controleze impulsurile; apoi îl învață să-i asculte îndrumările, arătându-i-se cine deține controlul. Această etapă clădește o bază sănătoasă pentru pasul următor:
• Grădinarul este cel care facilitează înflorirea preadolescentului și îl încurajează pe acesta să vadă că este parte dintr-o familie în care fiecare depinde de celălalt. Părintele este în continuare cel care deține controlul, cu diferența că acum acesta caută să înțeleagă felul în care preadolescentul vede lucrurile și ce planuri ar putea să aibă. Acest lucru ne conduce în mod natural la a treia etapă de vârstă:
• Ghidul este adecvat pentru anii adolescenței. Ghidul cunoaște deja teritoriul și, împreună cu adolescentul, planifică cel mai bun traseu pentru ca acesta să-și atingă scopul și să-și îndeplinească speranțele și visurile.

Rolurile de Guvernator-Grădinar-Ghid sunt o cale excelentă pentru calibrarea abordărilor disciplinare pe măsură ce copilul crește, dar pot fi privite și dintr-un alt unghi — ca proces în trei pași prin care accentul cade mai degrabă pe satisfacerea nevoilor specifice ale copilului, decât pe stadiile de dezvoltare corespunzătoare vârstei. Aceste stadii pot fi descrise astfel:

• Stadiul de bază (Principiul Guvernatorului): Acest stadiu presupune construirea unei fundații vaste și profunde. Scopul este să susținem copilul de orice vârstă să-și dezvolte capacitatea de a-și controla impulsurile, de a respecta îndrumările și de a accepta limitele. Copiii sunt învățați să-și folosească puterea voinței mai degrabă pentru o cauză benefică decât pentru una problematică.

Odată ce baza e pusă, urmează…

• Stadiul intermediar (Principiul Grădinarului): După ce au fost puse bazele fundației pentru controlul impulsurilor, copiii vor deveni jucători de echipă. Aceștia își pot face propriile planuri, ținând totodată cont și de ceilalți membri ai familiei. Scopul este acela de a-ți ajuta copilul să fie empatic, să înțeleagă sentimentele celorlalți, dar și să-și consolideze abilitățile sociale.

Dacă și această condiție e asigurată, avem apoi…

• Stadiul superior (Principiul Ghidului): După ce copilul învață să accepte limitele corespunzătoare și, mai ales, după ce înțelege că și ceilalți membri ai familiei au nevoi, acesta își poate găsi o cale către decizii sănătoase. Acum este momentul să-i încurajăm și să-i ghidăm alegerile.

Această carte va evita să îți ofere genul de „sfaturi înțelepte“ care determină apariția unei situații familiale în care îi oferi copilului prea multe opțiuni și libertăți, pe care acesta nu le va putea gestiona. Un părinte simte intuitiv că o astfel de situație este greșită și că îl va conduce (sau va conduce copilul) către un eșec. În astfel de situații, fiecare se va simți frustrat, iar disciplinarea ta va fi precară și instabilă.

Dar dacă situația este deja dificilă?

În ce fel ajută practic acest lucru în cazul în care preadolescentul sau adolescentul tău deja are probleme în ceea ce privește ac­ceptarea abordării tale disciplinare bazate pe principiile Grădinarului sau ale Ghidului? De exemplu, ce faci când adolescentul tău vrea libertatea de a lua decizii importante, dar nu-i pasă de modul în care alegerile sale îi vor afecta pe ceilalți și nici nu acceptă limitele care îl țin în siguranță? Răspunsul este: „Bun venit, Guvernatorule!“ Îți aduci copilul înapoi la „bază“, unde dinamica disciplinară a Guvernatorului îl va ajuta să înțeleagă că libertatea de a alege trebuie câștigată. Adolescentul are nevoie de această schimbare în ceea ce privește disciplina; altfel, lucrurile pot scăpa de sub control. Copilul tău trebuie mai întâi să învețe să se descurce în „spațiul familial“, care e mai mic și mai restrâns. Odată ce copilul tău a înțeles cine face regulile și că e necesar să aibă mai multă considerație față de nevoile celorlalți membri ai familiei, va putea avea din nou mai mult spațiu de mișcare. Nu vei fi tocmai simpatic când reiei rolul de Guvernator, dar sentimentul de stabilitate îți va oferi mai multă satisfacție. Și, cel mai important, îi vei oferi copilului tău libertăți și responsabilități de care chiar are nevoie și pe care le poate gestiona, în loc să-i ceri ceva pentru care nu este încă pregătit.

Armonizarea disciplinării și a sprijinului

Această modalitate în trei pași de adaptare a disciplinării poate fi utilizată și în regim cotidian, la o scară mai mică. O mamă mi-a scris: „Lucrurile merg bine, o vreme, cu fiica mea în vârstă de treisprezece ani, dar dintr-odată se înfurie și devine imposibilă. Această situație putea dura zile întregi și tot ce puteam să fac era să stau acolo, fără să am vreo idee despre cum ar trebui să procedez, în vreme ce totul părea să prăbușească în jurul meu. Insistența mea ca ea să facă alegeri mai bune părea rezonabilă, dar era mult peste capacitatea ei de la acel moment. Acum, retrasez limitele, mă întorc la bază și aplic metoda «Guvernatorului» o oră sau poate o zi, cel mult două, după care reușim să ne înțelegem. În plus, ea devine mai respectuoasă față de toți ceilalți din familie“.

Scopul acestei cărți este să clarifice pentru tine, părintele, etapele vieții unui copil și să le potrivească cu tipul de disciplină care îi vine în întâmpinare și îi hrănește nevoile. Ce nu ar trebui să facă această carte este să te facă să simți că trebuie să faci lucrurile exact în acest fel sau să te facă să te gândești: „Oh, nu, am făcut totul greșit!“. Copiii noștri au nevoie să fim liderii familiei, și nu niște persoane care doar aplică niște rețete dintr-o carte de parenting, indiferent cât de bune ar fi sfaturile. Orice carte scrisă de un „expert în parenting“ ar trebui să vină cu un avertisment cu privire la sănătate, similar cu cel de pe pachetele de țigări. Ar trebui să sune cam așa: „Acest sfat poate dăuna grav stimei de sine parentale, poate cauza dependență față de opinia experților și un gol în conducerea familiei“.

Cum să explorezi această carte

Pe măsură ce citești, vei descoperi cinci secțiuni. Prima dintre ele se concentrează pe „Imaginea de ansamblu“. Examinează „com­portamentul rău“ și cauza pentru care copiii ni se împotrivesc. Îți ilustrează totodată modul în care părinții pot disciplina calm, cu fermitate și blândețe.