Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Domnica Drumea

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Eugenia Ursu

Corectură:

Irina Mușătoiu

Lorina Chițan

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Loveless

Autor: Alice Oseman

Originally published in the English language in Great Britain by HarperCollins Children’s Books, a division of HarperCollinsPublishers Ltd., under the title: LOVELESS

Translation © Editura Trei 2023, translated under licence from HarperCollins Publishers Ltd.

Alice Oseman asserts the moral right to be acknowledged as the author of this work

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1764-2

ISBN (EPUB): 978-606-40-1984-4

1 Mult zgomot pentru nimic, în traducerea lui Leon Leviţchi, William Shakespeare, Opere, Vol. III, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1956. (N.t.)

Ultima șansă

Erau, efectiv, trei cupluri diferite așezate în jurul focului care se giugiuleau, într-un soi de orgie organizată de sărutări, și jumătate din ființa mea își zicea „câh“, iar cealaltă își spunea „Uau, tare mi-aș dori să fiu în locul lor“.

Ce-i drept, probabil c-ar fi trebuit să mă aștept să se întâmple așa ceva la petrecerea noastră post-banchet. Nu merg prea des la petreceri. Nu știusem că asta e atmosfera, de fapt.

Am tulit-o de lângă focul de tabără și am luat-o înapoi spre conacul imens al lui Hattie Jorgensen, ținându-mi rochia de banchet cu o mână, ca să nu mă împiedic în ea, în timp ce-i trimiteam un mesaj lui Pip:

Georgia Warr

n-am putut să mă apropii de foc ca să recuperez bezelele, pentru că se sărutau unii în jurul lui

Felipa Quintana

Cum ai putut să mă trădezi și să mă dezamăgești așa, Georgia?

Georgia Warr

mă mai iubești sau s-a sfârșit totul?

Când am intrat în bucătărie și am dat cu ochii de Pip, stătea rezemată de un bufet pus pe colț, cu un pahar de plastic cu vin într-o mână și cu telefonul în cealaltă. Cravata îi atârna din buzunarul de la cămașă, își descheiase sacoul de catifea grena, iar părul ei scurt și cârlionțat îi stătea răvășit acum, fără îndoială pentru că se zbânțuise așa tare la banchet.

— Ești bine? am întrebat-o.

— S-ar putea să mă fi făcut un pic, a recunoscut ea, lăsând să-i alunece ochelarii cu ramă de baga de pe nas. Și, în plus, te iubesc, la naiba.

— Mai mult decât îți plac bezelele?

— Cum poți să-mi ceri să aleg?

I-am înconjurat umerii cu brațul și ne-am rezemat amândouă de bufet. Era aproape miezul nopții, se auzea înăbușit muzică din camera de zi a lui Hattie, iar conversațiile, râsetele, țipetele și zbieretele colegilor noștri reverberau din fiecare colțișor al conacului.

— Erau trei cupluri care se sărutau în jurul focului, i-am zis. La unison, gen.

— Sexy, a comentat Pip.

— Pe undeva îmi doream să fiu în locul lor.

Pip m-a privit intrigată.

— Câh.

— Vreau doar să mă sărut cu cineva, am zis, ceea ce era bizar, pentru că nici măcar nu băusem ceva.

Trebuia să-i conduc pe Pip și pe Jason acasă mai târziu.

— Putem să ne sărutăm noi două dacă vrei.

— Nu asta-mi imaginam.

— Păi, Jason nu mai e cu nimeni de câteva luni deja. Sunt sigură că s-ar băga.

— Mai taci. Vorbesc serios.

Chiar vorbeam serios. Îmi doream foarte tare să mă sărut cu cineva. Îmi doream să simt un strop din magia nopții de banchet.

— Cu Tommy, atunci, mi-a spus Pip, ridicând din sprânceană, cu un zâmbet malefic. Poate că e momentul să-i mărturisești.

Până acum îmi plăcuse de o singură persoană. Îl chema Tommy. Era „băiatul sexy“ din anul nostru — cel care ar fi putut chiar să ajungă top model dacă și-ar fi propus. Era înalt, slab și atrăgător la modul convențional, cam în stilul lui Timothée Chalamet, deși n-am înțeles, de fapt, de ce toată lumea e înnebunită după Timothée Chalamet. Aveam eu o teorie cum că multe dintre pasiunile pe care le fac oamenii pentru celebrități sunt simulate, doar ca să dea bine.

Aveam o pasiune pentru Tommy de când eram într-a șasea și o fată m-a întrebat:

— Cine crezi că-i cel mai mișto tip de la Truham?

Îmi arătase o poză pe telefon în care apăreau cei mai populari tipi de-a șasea de la școala de băieți de vizavi și chiar în mijlocul grupului se afla Tommy. Mi-am dat seama că era cel mai atrăgător — vreau să zic, avea un păr ca vedetele dintr-o formație de băieți și era îmbrăcat în pas cu moda —, așa c-am arătat cu degetul și am zis „el“. Și cred că asta a fost.

După aproape șapte ani, nu vorbisem niciodată cu Tommy, de fapt. Nici măcar nu-mi dorisem să vorbesc cu el, probabil din cauză că eram o fire timidă. Tommy era mai curând un concept abstract — era sexy, făcusem o pasiune pentru el și n-avea să se întâmple nimic între noi, iar pe mine nu mă deranja deloc treaba asta.

Am pufnit auzind-o pe Pip.

— Evident că nu cu Tommy.

— De ce nu? Îți place de el.

La gândul de a face ceva concret în legătură cu acea pasiune, m-am simțit extrem de neliniștită.

Am ridicat din umeri, iar Pip a lăsat-o baltă.

Am ieșit amândouă din bucătărie, îmbrățișate în continuare, și am pătruns în holul conacului lui Hattie Jorgensen. Lumea se trântise pe jos, în smochinguri și rochii de banchet, cu pahare și farfurii cu mâncare împrăștiate în jur. Două persoane se sărutau pe trepte și m-am uitat la ele o clipă, neștiind prea bine dacă mi se părea dezgustător sau cel mai romantic lucru pe care-l văzusem în viața mea. Probabil că prima opțiune.

— Știi ce vreau eu? m-a întrebat Pip, în timp ce intram poticnit în sera lui Hattie și ne trânteam pe o canapea.

— Ce?

— Vreau să-mi cânte cineva din senin un cântec în care să-mi declare că mă iubește.

— Ce cântec?

A căzut pe gânduri o vreme.

— Your Song din Moulin Rouge, a zis, oftând. Doamne, sunt o lesbiană tristă și însingurată.

— O alegere excelentă în ce privește cântecul, dar un țel mai greu de atins decât un sărut.

Pip și-a dat ochii peste cap.

— Dacă vrei așa de tare să te săruți cu cineva, du-te să vorbești cu Tommy. Îți place de el de șapte ani. E ultima ta șansă, înainte să plecăm la facultate.

Poate că avea dreptate, totuși.

Dacă era să mă sărut cu cineva, avea să fie Tommy. Dar gândul ăsta mă înspăimânta teribil.

Mi-am încrucișat brațele.

— Aș putea să mă sărut cu un necunoscut, eventual.

— Plimbă ursul.

— Vorbesc serios.

— Ba nu. Nu ești genul care să facă asta.

— Nu știi ce gen de om sunt.

— Ba da, știu. Te cunosc mai bine decât oricine.

Avea dreptate. Legat de faptul că mă cunoștea și că nu eram genul care să facă asta și legat de faptul că era ultima mea șansă să-mi mărturisesc pasiunea care dura de șapte ani, ultima mea șansă să mă sărut cu cineva cât mai eram încă la liceu, cât mai puteam să simt entuziasmul fanteziilor adolescentine și vraja tinereții pe care toți ceilalți păreau să le fi gustat deja.

Era ultima mea șansă să simt asta.

Deci poate că avea să trebuiască să-mi iau inima în dinți și să-l sărut pe Tommy, până la urmă.

Poveste de dragoste

Adoram poveștile de dragoste. Dintotdeauna. Îmi plăceau la nebunie filmele Disney (în special „Prințesa și broscoiul“, care e o capodoperă subestimată). Îmi plăceau la nebunie poveștile scrise de fani (chiar și fanfiction cu personaje de care n-auzisem, dar poveștile cu Draco/Harry și Korra/Asami1 erau cele care-mi mergeau la suflet). Îmi plăcea să-mi imaginez cum avea să fie nunta mea (o nuntă într-un decor rustic, cu frunze de toamnă și fructe de pădure, cu șiraguri de luminițe și lumânări, o rochie de mireasă dantelată, cu un aer retro, viitorul meu soț plângând de emoție, familia mea plângând, eu plângând la rândul meu pentru că sunt tare fericită, nespus de fericită că mi-am găsit alesul).

Pur și simplu. Iubeam. Dragostea.

Știam că e o chestie siropoasă. Dar nu eram o fire cinică. Eram o visătoare, poate, căreia îi plăcea să tânjească după așa ceva și care credea în magia dragostei. Ca protagonistul din Moulin Rouge, care fuge la Paris ca să scrie povești despre adevăr, libertate, frumusețe și dragoste, deși probabil c-ar trebui să-și caute ceva de lucru ca să nu moară de foame. Dap. Categoric mă regăsesc.

Probabil c-am moștenit treaba asta din familie. Familia Warr credea în dragostea pe vecie — părinții mei erau acum la fel de îndrăgostiți cum fuseseră în 1991, pe vremea când mama era profesoară de balet, iar tata cânta într-o formație. Nici măcar nu glumesc. Erau, efectiv, desprinși din cântecul lui April Lavigne Sk8er Boi, dar cu final fericit.

Atât bunicii materni, cât și cei paterni erau încă împreună. Fratele meu s-a însurat cu prietena lui când avea douăzeci și doi de ani. Niciuna dintre rudele mele apropiate n-a divorțat. Chiar și majoritatea verilor mei mai mari aveau măcar parteneri, dacă nu-și întemeiaseră deja o familie.

Eu nu avusesem niciodată o relație.

Nici măcar nu mă sărutasem cu cineva.

Jason s-a sărutat cu Karishma, care e în grupa mea la istorie, când erau în excursie în cadrul programului Duke of Edinburgh, și a fost cuplat câteva luni cu o fată nesuferită pe nume Aimee, până s-a prins că e o scârbă. Pip s-a sărutat cu Millie de la Academy la o petrecere la cineva acasă și cu Nicola din trupa noastră de teatru pentru tineret, în timpul repetiției finale la Dracula. Majoritatea oamenilor aveau o poveste de genul ăsta — un sărut stupid cu cineva de care fuseseră oarecum amorezați, sau nici măcar, iar lucrurile nu merseseră neapărat mai departe, dar făceau parte din experiența de adolescent.

Majoritatea persoanelor de optsprezece ani s-au sărutat cu cineva. Majoritatea persoanelor de optsprezece ani au făcut cel puțin o pasiune, chiar dacă e vorba de o celebritate. Și cel puțin jumătate din toți cunoscuții mei făcuseră sex, de fapt, deși unii dintre ei probabil că mințeau sau se refereau doar la o repriză jalnică de lucru manual sau la faptul că puseseră mâna pe un sân.

Dar pe mine nu mă deranja, pentru că știam c-o să vină și vremea mea. Li se întâmpla tuturor. „O să găsești pe cineva până la urmă“ — asta-mi spuneau toți și aveau dreptate. Idilele adolescentine se sfârșesc cu bine doar în filme, oricum.

Nu trebuia decât să aștept și povestea mea de dragoste extraordinară avea să se întâmple. Aveam să-mi găsesc alesul. Aveam să ne îndrăgostim. Și urma să trăiesc finalul ca în basme.

1 Personaje din serialul de animaţie Legend of Korra. (N.t.)