Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Carmen Eberhat

Design și ilustrație copertă:

Andrei Gamarț

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Mirela Voicu

Corectură:

Dana Anghelescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Cleopatra and Frankenstein

Autor: Coco Mellors

Copyright © Editura Trei, 2023
pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1765-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-1981-3

Mamei mele, care a crezut

Împarte-mă ca pe o nucă,

scoate din mine partea seacă

și lasă partea care poartă rod.

OMOTORA JAMES

Hai să mai flămânzim încă puțin.

Să nu ne mai rănim, dacă se poate.

MAYA C. POPA

CAPITOLUL 1
Decembrie

Ea era deja în cabina liftului când a intrat el. A salutat-o cu un scurt semn al capului, apoi s-a întors și a tras grilajul de fier care s-a închis cu un clang zgomotos. Se aflau în Tribeca, într-o clădire industrială convertită în birouri, care, spre deosebire de majoritatea construcțiilor de acest gen, avea încă ascensoare pentru marfă. Nu erau decât ei doi, unul lângă altul, privind drept înainte, când mecanismul s-a pus în mișcare uruind. Dincolo de barele încrucișate ale ușii metalice se vedeau defilând pereții de ciment ai clădirii.

— Tu ce iei? întrebă el, privind drept în față, fără să se întoarcă spre ea.

— Poftim?

— Pe mine m-au trimis după gheață, spuse el. Tu de ce ai nevoie?

— Ah, de nimic. Eu plec spre casă.

— La zece jumate, în seara de Revelion? Cred că e cel mai trist sau cel mai înțelept lucru pe care l-am auzit vreodată.

— Hai să zicem că e cel mai înțelept, spuse ea.

El râse copios, deși ea nu avea impresia că fusese din cale-afară de spirituală.

— Britanică?

— Din Londra.

— Ascultându-te cum vorbești este ca și cum aș mușca dintr-un măr Granny Smith.

Era rândul ei să râdă, cu ceva mai multă reținere decât el.

— Adică?

— Într-un cuvânt? Astringent.

— Invers de cum e când muști dintr-un Pink Lady sau Golden Delicious?

— Văd că te pricepi la mere, spuse el înclinând respectuos din cap. Dar ar fi aberant din partea mea să insinuez că vorbești ca un Golden Delicious. Pentru asta ar trebui să ai accent de Midwest.

Cabina liftului ajunse la parter, oprindu-se cu o ușoară bufnitură. El deschise grilajul, ținând ușa, astfel încât ea să iasă mai întâi.

— Ești un bărbat ciudat, spuse ea peste umăr.

— Negreșit, răspunse el și alergă înainte să-i deschidă ușa clădirii. Ei bine, îl însoțești pe omul ăsta ciudat până la magazinul nonstop? Vreau doar să te mai aud spunând câteva cuvinte.

— Mm, cum ar fi?

— De exemplu, aluminum.

— Adică aluminium1?

— Ah, asta am vrut să aud! spuse încântat, făcând mâinile pâlnie la urechi. Silaba asta în plus. A-lu-mi-ni-um. Mă dă pe spate.

Ea încercă să pară indiferentă, dar el își dădu seama că o amuza.

— Ești ușor de dat pe spate, replică ea.

Spre surprinderea ei, se opri o clipă, părând să reflecteze serios la ce-i spusese.

— Nu, zise în cele din urmă. Nu sunt.

Ieșiră în stradă. Pe trotuarul de vizavi, firma luminoasă a unui magazin scălda asfaltul cu pete în culori-neon: galbene, roz și albastre. BERE MILLER LITE. NUDURI LIVE. COLORĂM PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.

— Unde este? întrebă ea. Aș vrea și eu niște țigări.

— Două străzi mai încolo, îi răspunse arătând spre est. Câți ani ai?

— 24. Sunt destul de mare ca să fumez, dacă aveai de gând să-mi spui să n-o fac.

— Ai vârsta ideală pentru fumat. Destul timp în față pentru a-ți îndeplini visurile și a-ți face toate poftele. Parcă așa era în poezia lui Larkin, nu?

— Oh, nu-mi recita versuri. Poate mă dai pe spate, accidental.

— „Eu cânt corpul electric!“ strigă el. „Armatele celor pe care-i iubesc mă înconjoară și eu îi înconjor pe ei!“

— La-la-la! Nu vreau să te ascult!

Ea își acoperi urechile cu palmele și o luă la fugă înaintea lui pe stradă. O mașină din care se auzea o melodie pop veselă trecu în viteză pe lângă ei. O ajunse din urmă la semafor și ea își luă puțin mâinile de la urechi. Purta mănuși din piele roz. Și obrajii îi erau roz.

— Stai liniștită, doar atât îmi aduc minte, îi spuse. Ești în siguranță.

— Sunt impresionată că îți amintești și-atât.

— Eu sunt mai mare decât tine. Cei din generația mea erau nevoiți să memoreze astfel de lucruri la școală.

— Cât de mare ești?

— Mai mare. Cum te cheamă?

— Cleo.

El clătină aprobator din cap.

— Ți se potrivește.

— Cum așa?

— Cleopatra, regina care-i făcea pe bărbați să-și piardă capul.

— Dar pe mine mă cheamă doar Cleo. Pe tine cum te cheamă?

— Frank, răspunse Frank.

— Prescurtat de la...?

— De la nimic. De la ce naiba să fie Frank o prescurtare?

— Nu știu, spuse Cleo zâmbind. De la Frankfurter, Francmason, Frankenstein...

— Frankenstein îmi convine. Creatorul de monștri.

— Produci monștri?

— Cam așa ceva. Scriu reclame.

— Eram sigură că ești scriitor.

— De ce?

— Astringent, sublinie Cleo ridicând o sprânceană.

— Am înființat o agenție, explică Frank. La noi vin cei care nu ajung scriitori.

Merseră până la nonstopul luminat de la colțul străzii, flancat de găleți pline de trandafiri imenși și de garoafe cărnoase. Frank îi deschise ușa și clopoțelul de la intrare scoase un clinchet. În lumina puternică, fluorescentă din interiorul magazinului, se priviră față în față pentru prima oară.

Ea estimă că Frank avea în jur de patruzeci de ani. Ochi frumoși, își spuse în gând. Iar el clipi instinctiv când îi întâlni privirea. Genele lungi și bogate, care atingeau lentilele ochelarilor, confereau chipului său colțuros o neașteptată blândețe. Păr negru și creț, des ca blana de miel, parcă ceva mai rar în creștetul capului. Acum, simțind privirea ei îndreptată acolo, își trecu mâna prin păr ușor stânjenit. Pielea de pe dosul mâinii și de pe față era pistruiată, încă bronzată, deși era iarnă. Se potrivea cu fularul cafeniu din cașmir și cu paltonul bine croit. Avea constituția energică și zveltă a unui fost dansator, un trup care sugera inteligență și abilitate în mișcare. Cleo zâmbi aprobator.

El îi răspunse cu un surâs. Asemenea multor oameni, îi remarcă mai întâi părul. Îi cădea pe umeri ca două perdele aurii, ce se deschideau teatral pentru a dezvălui primul act atât de așteptat: chipul ei. Și chiar era un spectacol chipul ei. El simți instinctiv că ar putea sta să-l privească ore în șir. Se machiase în stilul anilor 1960, desenând o linie groasă de tuș pe pleoapa de sus, cu o codiță la colțul ochiului, ce se termina cu o minusculă steluță aurie. Avea pomeții pudrați cu sclipici, tot auriu, care scânteia ca șampania în lumină. Era îmbrăcată într-o haină grea din blană de oaie, asortată cu mănușile roz pe care le observase mai devreme și o beretă albă de lână. În picioare purta cizme de cowboy crem, cu broderie. Nu lăsase niciun detaliu la voia întâmplării. Frank, care își petrecuse mai tot timpul înconjurat de oameni frumoși, nu mai întâlnise niciodată pe cineva care să arate ca ea.

Jenată de privirea lui directă, Cleo se întoarse să se uite la un raft, încărcat, din păcate, cu conserve de mâncare pentru pisici. Își făcea griji că era prea machiată și că în această lumină arăta ca un clovn.

— Frate, spuse Frank către bărbatul din spatele tejghelei, un An Nou fericit!

Bărbatul ridică privirea din ziarul său, unde citea despre noi torturi autorizate de guvernul din țara sa. Se întrebă ce anume îl făcea pe acest bărbat alb să creadă că erau frați, apoi zâmbi.

— Un An Nou fericit și ție.

— Unde se găsește gheața?

— N-avem gheață, răspunse acesta ridicând din umeri.

— Ce fel de magazin nonstop nu vinde gheață?

— Ăsta, replică bărbatul.

Frank ridică mâinile în semn de capitulare.

— Am înțeles, n-aveți gheață, spuse el și se întoarse spre Cleo. Ziceai că vrei țigări?

Cleo scană prețurile țigărilor de pe raft. Scoase portofelul care, observă Frank, nu era tocmai un portofel, ci un săculeț de catifea umplut cu diverse hârtii și ambalaje. Degetele ei lungi scotoceau înăuntru.

— Știi ce? Mai am câteva foițe de rulat țigări. Am să iau doar un pachet de tutun. Mic. Cât costă?

Frank observă că bărbatul se aplecase într-o postură total relaxată ca s-o asculte pe Cleo. Parcă se uita la frontul unui ghețar dizolvându-se în mare. Omul se topea literalmente.

— Frumoasă fată, murmură el. Cât vrei să plătești?

Un val de roșeață urcă pe gâtul ei spre bărbie.

— Dă-mi voie să plătesc eu, interveni Frank trântind cardul de credit pe tejghea. Și...

Luă o tabletă de ciocolată cu lapte.

— Și pe asta. În caz că ți se face foame mai târziu.

Cleo îi adresă o privire recunoscătoare, dar nu ezită nicio clipă.

— Un pachet de Capris, vă rog, spuse ea. Magenta.

Ieșind din magazin, Cleo se uită în stânga și-n dreapta pe stradă.

— N-o să găsești niciun taxi în seara asta. Unde locuiești?

— În East Village. Lângă Tompkins Square Park. Dar mă duc pe jos, nu e prea departe.

— Te conduc.

— Nu, nu-i nevoie, protestă ea. E prea departe.

— Parcă ziceai că nu e departe.

— O să ratezi numărătoarea inversă.

— Dă-o naibii de numărătoare, spuse Frank.

— Și gheața?

— Ai dreptate. Gheața e importantă.

Cleo se umbri la față. Frank începu să râdă. El porni în direcția nord, iar ea nu avea de ales decât să-l urmeze. Aruncând o privire peste umăr, Frank constată că aproape alerga pe lângă el și încetini pasul.

— Nu ți-e frig?

— Oh, nu, răspunse ea. Dar ție? Vrei să-ți dau șapoul meu?

— Să-mi dai ce?

— Căciula mea. De fapt, e o beretă, de aceea îi vorbesc de obicei în franceză.

— Vorbești franceza?

— Puțin. Știu să zic chestii de genul Chocolat chaud avec chantilly și C’est cool, mais c’est fou.

— Ce-nseamnă?

— „Ciocolată caldă cu frișcă“ și „E mișto, dar e o nebunie“. Două fraze surprinzător de utile.