Introducere

În copilărie, mergeam adesea în vizită la bunicul meu. Deși de cele mai multe ori întâlnirile cu el erau plăcute, dar nu notabile, una dintre ele a avut o influență profundă asupra vieții mele. Aveam în jur de opt ani și savuram împreună cu bunicul o ceașcă de ceai la el în sufragerie. Mi-a dat un marker negru și un penny victorian și mi-a cerut să-mi scriu inițialele pe monedă. Apoi și-a pus moneda în palmă și a strâns pumnul în jurul ei. După câteva clipe a șoptit un cuvânt magic și și-a deschis încet palma, dezvăluind că moneda dispăruse. Apoi a căutat sub fotoliu și a scos o cutie de metal cam de dimensiunea unui pachet de cărți de joc. Capacul era bine strâns cu mai multe benzi de cauciuc. Bunicul mi-a dat cutia și mi-a cerut să o deschid. Am scos benzile de cauciuc și am deschis cutia doar pentru a descoperi înăuntru o cutie de metal puțin mai mică, închisă la fel, cu capacul strâns de mai multe benzi de cauciuc. Le-am scos și am deschis atent și a doua cutie. De data asta am găsit un săculeț de pânză verde. L-am desfăcut și, spre uluirea mea, am găsit moneda pe care mă semnasem.

Am făcut o pasiune pentru magie și mi-am petrecut o mare parte din tinerețe citind cât de mult am putut pe această temă. Până la începutul adolescenței făceam regulat trucuri magice și voiam să fiu prestidigitator profesionist. Însă, pe măsură ce a trecut timpul, planurile mele au început să se schimbe. Un bun magician trebuie să înțeleagă modul în care audiența percepe lumea. Asta presupune să știe care sunt tipurile de evenimente care captează atenția oamenilor, când și de ce devin bănuitori și cum să se asigure că anumite părți ale spectacolului dispar din amintirea lor. Cu cât cercetam mai mult aceste aspecte, cu atât eram mai fascinat de mintea umană.

În cele din urmă, m-am înscris la University College din Londra ca student la psihologie. Spre sfârșitul perioadei mele acolo am trecut întâmplător pe lângă un poster care mi-a atras atenția. Profesorul Robert Morris de la Universitatea din Edinburgh realiza o cercetare asupra spiritiștilor și clarvăzătorilor și dorea să găsească un doctorand care să investigheze psihologia înșelăciunii. După ce mi-am depus candidatura și am reușit să obțin această poziție, m-am dus în Scoția și am petrecut următorii patru ani în cercetarea magiei, credințelor și paranormalului. Am obținut doctoratul, apoi mi s-a oferit un post de lector în Departamentul de Psihologie de la Universitatea din Hertfordshire. De atunci am continuat să predau aici și sunt acum profesor de psihologie. În această perioadă am studiat diferite domenii, inclusiv psihologia iluziei, norocului, magiei, paranormalului și minciunii. Și asta, doar pentru că de mult bunicul mi-a arătat un truc uluitor de magie.

Dar am vorbit suficient despre mine. Haideți să vorbim despre voi. Sunteți remarcabili. La fel ca majoritatea oamenilor, puteți să aveți un spectru vast de gânduri și emoții, printre care îndrăgostirea, planificarea unei vacanțe, sentimentul de fericire, gelozia, rememorarea zilei de joi de săptămâna trecută, ascultarea muzicii, contemplarea sensului vieții, calcularea numerelor dispuse într-o coloană, alegerea unui fel de mâncare din meniul restaurantului, visarea și citirea de fraze excesiv de lungi, cum e asta. Sunteți capabili și de o gamă uluitor de vastă de comportamente și puteți, de exemplu, să vă plimbați pe stradă, să faceți jonglerii, să cântați un cântec, să pregătiți mic-dejunul, să pictați un tablou, să dansați până spre zori, să mergeți pe bicicletă, să căscați, să strănutați, să sărutați, să-i ajutați pe ceilalți, să adormiți și să râdeți. Și, în afară de asta, fiecare este o persoană unică, altfel decât oricare alta din întreaga lume.

Psihologii au cercetat mulți ani această bogăție de gânduri, sentimente și comportamente. Eforturile lor au fost descrise în numeroase tipuri diferite de cărți. Manualele au prezentat perspective generale asupra unor domenii ample ale cercetării, monografiile au subliniat și au detaliat aspecte specifice, cărțile de popularizare au oferit expuneri accesibile ale unor idei și descoperiri deosebit de interesante, iar cărțile de self-help au oferit trucuri și tehnici menite a face viața mai bună. Această carte adoptă o perspectivă întrucâtva diferită și pune una dintre cele mai importante întrebări: De ce este psihologia importantă?

În experiența mea, aceasta nu este o chestiune amplu dezbătută în psihologie. Adesea, studenții învață metode și asimilează informații fără să se gândească dacă acest efort este semnificativ. În mod similar, cercetătorii din domeniul psihologiei sunt oameni ocupați și uneori aleargă de la un proiect la altul fără să-și pună problema dacă și cum anume efortul lor e relevant. Această carte este o ocazie de a trage aer în piept, de a încetini și de a reflecta asupra motivului pentru care psihologii fac ceea ce fac.

La fel ca orice autor, sunt părtinitor. Mi-am devotat întreaga carieră cercetării, predării și promovării psihologiei, iar această carte se bazează pe experiențele mele și prezintă perspectiva mea. Ar trebui să spun și că nu cred că toată psihologia e relevantă. De fapt, o parte din ea este irelevantă, neimportantă și chiar vătămătoare. Cu toate acestea, când psihologia dă tot ce are mai bun, cred că este extrem de semnificativă. Fiecare dintre următoarele capitole explorează un motiv pentru care eu cred că psihologia este importantă și descrie proiecte de cercetare care ilustrează diversitatea lucrărilor din acel domeniu. Există un domeniu amplu de cercetări din care se poate alege și am selectat exemple pe care le găsesc deosebit de convingătoare, interesante, reconfortante sau semnificative. În ultimul capitol ofer câteva sugestii practice pentru încurajarea unor eforturi și mai pline de sens în viitor.

Sper că vă veți bucura de timpul petrecut împreună.

1

Cum funcționează, de fapt, mintea ta?

Computerele, mașinile de spălat și aspiratoarele vin cu manuale. Din nefericire, noi nu ne naștem cu un ghid de instrucțiuni pentru minte, așa că trebuie să descoperim cum funcționăm. De-a lungul anilor, psihologii au pus la îndoială multe dintre cele mai prețuite intuiții și idei de bun-simț despre cum funcționează mintea noastră și adesea au descoperit că suntem mai remarcabili decât ne imaginăm în mod obișnuit. În acest capitol vom explora mai multe exemple de astfel de cercetări surprinzătoare, interesante și cu rezultate deloc intuitive. Pe parcurs vom da de oameni deghizați în gorile și fantome, vom afla ce s-a întâmplat când s-a încercat memorarea a 10 000 de fotografii, vom afla de ce psihologii au înscenat sute de accidente și vom descoperi multe altele.

Ce ne spune observația

Majoritatea oamenilor consideră că sunt buni observatori și că ar vedea imediat un eveniment surprinzător care s-ar întâmpla chiar în fața lor. Însă psihologii au descoperit că în domeniul văzului lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Cercetătorul britanic Tony Cornell, interesat de posibila existență a fantomelor, s-a hotărât să afle ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar da nas în nas cu ceva ce pare o apariție supranaturală. În cadrul unui studiu, Cornell s-a îmbrăcat într-un cearșaf alb și s-a dus să se plimbe pe o stradă aglomerată dintr-un centru urban. Surprinzător, aproape nimeni nu a părut să observe această prezență fantomatică. În cadrul unui alt studiu, Cornell s-a dus la o sală de cinema din apropiere, și-a pus costumul de fantomă, a așteptat să înceapă proiecția și apoi s-a postat în fața ecranului. A întrebat apoi audiența dacă a observat ceva ciudat și a descoperit că aproximativ o treime nu văzuse deloc fantoma.1

În anii 1970, Ulric Neisser și colegii săi au realizat o cercetare mai sistematică asupra incapacității oamenilor de a vedea ce se întâmplă în fața lor. Neisser a creat un scurtmetraj în care apăreau două echipe.2 Fiecare era formată din trei indivizi, o echipă în tricouri albe și cealaltă în tricouri negre. Fiecare echipă avea propria minge de baschet și în timpul filmului jucătorii din fiecare echipă își pasau mingea. După câteva minute de la începutul filmului, o femeie îmbrăcată într-un pardesiu lung și negru și care avea o umbrelă deschisă a traversat terenul și a mers printre jucători. Neisser le-a arătat filmul unor oameni și le-a cerut să numere de câte ori jucătorii în tricouri albe și-au pasat mingea. Uluitor, majoritatea nu au văzut femeia cu umbrela.

În anii 1990, Dan Simons și Christopher Chabris au realizat câteva versiuni ale filmului clasic al lui Neisser și au înlocuit femeia cu umbrelă cu alte evenimente neașteptate.3 Un membru al echipei de cercetători realizase recent un alt experiment în care se îmbrăcase într-un costum de gorilă, așa că într-unul dintre filme și-a pus costumul și a mers printre jucători. Ca bonus, chiar și-a luat o pauză în mijlocul scenei și și-a dat cu pumnul în piept în fața camerei. Simons le-a arătat filmul unor oameni și le-a cerut să numere de câte ori și-au pasat mingea jucătorii în tricouri albe. În aceeași manieră a descoperirii lui Neisser, aproximativ jumătate nu au văzut gorila.

Simons a încărcat pe internet filmul grozav cu gorila, care a devenit rapid viral. Inspirat de această cercetare și de propriul meu trecut plin de interes pentru magie, am creat și am pus pe internet un scurt film numit „The Colour Changing Card Trick“ („Trucul cărții care își schimbă culoarea“).