Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Design și ilustrație copertă:

Faber Studio (Adelina Butnaru)

Redactare:

Sofia-Manuela Nicolae

Director producție:

Cristian ClauDiu Coban

Dtp:

RĂZVAN NASEA

Corectură:

Oana Apostolescu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Quand la mère est absente: Souffrance des liens mère-enfant

Autor: Hélène Romano

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1744-4

ISBN (EPUB): 978-606-40-2006-2

Cuvânt-înainte

Există cărți cu tematică ușoară, consensuală, în care subiectul abordat nu ne dă prea mult peste cap reprezentările, valorile, certitudinile. Acestea sunt cărți liniștitoare, care ne creează iluzia unei vieți fără prea multe șocuri sau tulburări sau care, în caz de probleme, ne propun căi de acțiune aparent facile. Ca și cum viața ar fi lină, simplă sau liniștită și orice poate fi depășit.

Și apoi există realitatea sau, ca să spunem așa, anumite realități care deranjează, pe care preferăm să nu le știm și să le ignorăm, pe care le credem rarisime sau pe care le trecem sub tăcere, deși sunt trăite de numeroase persoane, în timp ce rămân singure cu propria disperare, cu un sentiment de stranietate și care nu se recunosc în acele cărți care îndulcesc viața. Căci existența este făcută din bucurii și clipe minunate, dar are și partea ei de umbră și de violență. E ceva ce uităm adesea, de unde și descumpănirea când avem de-a face cu ea. Există, de exemplu, secrete de familie, minciunile „spre binele nostru“, tabuuri despre care societatea nu vorbește, ca și cum faptul de a nu vorbi ar putea să ne apere de ele. Dacă așa ar sta lucrurile, am ști, cu siguranță…

Problema mamelor care-și rănesc copiii face parte dintre temele care deranjează, în aceeași măsură în care fascinează. Să fii mamă pare simplu, atât de ușor, ba chiar natural sau înnăscut. În reprezentările noastre colective occidentale, o femeie care devine mamă, în mod natural sau prin adopție, trebuie neapărat să simtă afecte pozitive față de copilul ei și să cunoască aproape instinctiv gesturile și cuvintele potrivite pentru ca acesta să poată să crească senin. Ea știe din start cum să schimbe un scutec, să acorde îngrijiri, să îmbăieze, să hrănească și să liniștească bebelușul când acesta simte disconfort, să-l adoarmă fără probleme, să-l ajute să crească, să fie răbdătoare ca să-i explice lumea înconjurătoare, iar după ce crește, să-i răspundă la neîncetatele întrebări. Pe scurt, nu este necesar un manual cu instrucțiuni, un ghid sau o carte de rețete despre maternitate: să fii mamă este de la sine înțeles, e accesibil fiecărei femei. Mamele știu, pur și simplu. Știu să facă față micuțului care depinde complet de ele. Iar tot ceea ce, mai târziu, îi va permite să-și întindă rădăcinile în viață, să găsească un sens existenței și să se proiecteze în viitor decurge din forța acestei legături pe care ele o creează atât de natural ca prime figuri de atașament.

Dacă o astfel de perspectivă este ușor de imaginat în țara ursuleților de pluș, cotidianul este cu totul altul în realitate, chiar dacă rămâne dificil de admis, în ciuda tuturor studiilor publicate pe acest subiect. De fapt, în realitate, să fii mamă înseamnă să-ți vezi viața profund și definitiv schimbată de o mică ființă care, teoretic, ar trebui să fie prioritatea de acum înainte. Cu siguranță, majoritatea femeilor își doresc ce e mai bun pentru bebelușul lor și speră să-i poată acorda și oferi toată dragostea, toată atenția, protecția, înțelegerea și recunoașterea de care are nevoie. Însă, dincolo de bunele intenții, nu este ușor să fii părinte, căci asta ne trimite la intimitatea cea mai profundă a poveștii noastre de viață, la nucleul a ceea ce ne constituie, astfel că putem să ne trezim că repetăm inconștient cu copilul nostru singurul mod de relaționare pe care îl cunoaștem și pe care l-am trăit noi înșine atunci când eram mici. Or trebuie să fii disponibilă când micuțul este morocănos sau bolnav, să faci nopți albe ca să te ocupi de el, să nu te enervezi când plânge și nu reușești să-l liniștești, să lași de-o parte preocupările de timp liber și activitățile de adult ca să te pliezi pe ritmul lui, să fii capabilă să faci doliul bebelușului imaginar pe care ți-ar fi plăcut să-l ai și care este atât de diferit uneori de cel din realitate, să te asiguri că nu riscă să se rănească pe măsură ce crește, să știi să descifrezi ceea ce nu reușește să spună în cuvinte, dar exprimă prin dureri…

Nu există un manual de instrucțiuni „livrat“ cu bebelușul la naștere și fiecare va trebui să se descurce cu ceea ce este, cu povestea proprie de viață, cu trecutul său, cu prezentul, cu resursele sau cusururile proprii. Când devii părinte, fie că ești bărbat sau femeie, ți se schimbă statutul. Așa ceva nu este ușor de improvizat, ci presupune, din contră, reajustări psihice și afective profunde, care vor sta la baza relației stabilite cu copilul. În ceea ce privește mamele, căci ele sunt subiectul acestei cărți, fiecare trebuie să învețe cum poate rolul de mamă, o funcție esențială și complexă. Să fii mamă și să fii femeie nu sunt sinonime, iar dacă, în trecut, existența sprijinului familial putea fi un ajutor pentru tinerele mame, femeile din ziua de azi învață tot mai des pe cont propriu cum „să devină mame“, să gestioneze ambivalența iubirii pentru copil sau să suporte procesele psihice activate în ele și care le oglindesc pe cele prin care trece bebelușul.

Într-o epocă în care trebuie să fii „perfect“, nu este de bonton să te îndoiești de iubirea mamelor, de bunăvoința lor naturală sau de competențele lor înnăscute. L-aș putea amăgi pe cititor propunându-i încă o carte despre fericirea maternă, idealizând această funcție și beatificând acest statut. Ar fi ușor, însă mai puțin util decât să descriu cum arată realitatea a mii de copii care nu au avut norocul să aibă o „mamă de revistă“ sau, pur și simplu, o mamă care să-i vegheze și să aibă grijă de ei. Intenția mea nu este să judec sau să le pun totul în cârcă mamelor care sunt absente psihic și care le fac rău copiilor, ci să încerc să înțeleg de ce nu au putut stabili o legătură constructivă cu ei și să vorbesc despre modurile cele mai bune de a fi alături de copiii tăi.

Nașterea este universală, însă doar femeile sunt capabile să poarte o viață în ele și să-i dea naștere, ceea ce implică problematici foarte specifice. Deoarece să fii mamă nu este ceva atât de simplu, iar vulnerabilitatea maternă poate exista, am ales să dedic această carte felului în care o mamă devine psihic mamă și dificultăților, uneori foarte grave, care se pot manifesta în relația unei mame cu copilul ei. Am hotărât să abordez acest subiect fără tabuuri, cât mai realist: un proces trăit diferit de fiecare femeie, cu momente de mare fericire și împlinire sau cu suferințe care pot duce la consecințe de multe feluri, printre care maltratări sau chiar uciderea copilului.

Această carte nu abordează, așadar, maternitatea în general, ci anumite relații mamă–copil foarte specifice, cele care produc suferință copilului și, în unele cazuri, maltratări grave. Acestea fiind spuse, voi începe prin a evoca pe scurt evoluția locului mamelor în societatea noastră, apoi voi descrie ce înseamnă pe plan psihic să fii mamă și cum se stabilește conexiunea dintre mamă și copil. Vom putea astfel înțelege mai bine ce poate afecta această legătură atunci când e perturbată de anumite suferințe. Nu vom scăpa din vedere altă realitate, mai puțin frecventă, dar care există totuși, cea a mamelor care își rănesc intenționat copilul, se poartă rău cu el, îl maltratează sau chiar îl ucid. Acestea sunt situații care deranjează și care sunt rareori abordate, deși sunt trăite de mii de copii care vor deveni poate într-o bună zi părinți și care vor fi copleșiți de trecutul de suferință care va veni peste ei, fără să poată vorbi despre asta sau fără să cunoască motivele pentru ceea ce au îndurat. În final, voi vorbi despre ceea ce poarte servi drept suport al rezilienței pentru cei și cele care nu au avut norocul să aibă o mamă „suficient de bună“. O precizare: toate situațiile relatate în carte sunt reale, doar prenumele persoanelor în cauză au fost schimbate.

Dacă o mamă și-a rănit copilul, el trebuie să învețe să trăiască și să crească în ciuda acestui fapt. Unii reușesc mai mult sau mai puțin ușor, alții, în schimb, o să sufere pe termen lung din cauza acestei răni provocate de mamă. Din fericire, psihoterapia copiilor respinși sau abuzați ne permite în prezent să știm că există o viață dincolo de suferințele îndurate. Obiectivul acestei cărți este acela de a-i ajuta pe toți cei care au suferit de „rău matern“1, care n-au avut mamă, care au avut o mamă absentă psihic, o mamă care nu a fost iubitoare și protectoare să conceapă că o asemenea viață e posibilă. Pentru asta, au nevoie să înțeleagă de ce mama lor nu a putut stabili acest gen de relație cu ei. Au nevoie de asta ca să se poată elibera de vinovăția care îi macină de cele mai multe ori, ca să poată să-și dea voie să trăiască și, de ce nu, să devină adulți și să aibă la rândul lor copii.

Niciun copil nu-și va putea repara părinții. Doar adulții pot să evite să-și facă copilul să sufere, în special dacă reușesc să repare copilul suferind care poate au fost ei, însă pentru asta trebuie să poată și să vrea.

1 mal de mère în franceză, în original.