Margaret MacMillan

Războiul care a pus capăt păcii

Drumul spre 1914

Traducere din engleză de

Smaranda Câmpeanu

TREI

2015

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Livia Szász

Această traducere s-a realizat cu sprijinul programului

„Canada Council for the Arts“

We acknowledge the support of the

Canada Council for the Arts for this translation

Mamei mele, Eluned MacMillan

Hărți

EUROPA 1914

FRONTUL DE VEST

FRONTUL DE EST

BALCANII

Introducere:

Război sau pace?

În istorie au existat tot atâtea epidemii de ciumă câte războaie; cu toate acestea, războaiele și epidemiile de ciumă îi iau întotdeauna pe oameni prin surprindere.

— Albert Camus, Ciuma

Nimic din ceea ce s-a întâmplat vreodată, nimic din ceea ce a fost vreodată dorit, plănuit sau preconizat nu ar putea părea irelevant. Războiul nu este un accident: este un rezultat. Nici nu este nevoie să privești prea mult în urmă pentru a te întreba: un rezultat a ce?

— Elizabeth Bowen, Bowen’s Court

Louvain era un oraș plictisitor, se consemna într-un ghid turistic din 1910, dar când a venit momentul, a luat foc ca un butoi de pulbere. Locuitorii săi nici nu-și imaginau că orășelul lor frumos și civilizat avea să aibă o asemenea soartă. Prosper și pașnic de-a lungul multor veacuri, era cunoscut pentru minunatele sale biserici, casele vechi, o splendidă primărie în stil gotic și o faimoasă universitate, fondată la 1425. Biblioteca universității, aflată în vechea și remarcabila Lakenhal1, adăpostea peste 200 000 de volume, printre care se numărau celebre lucrări de teologie, opere clasice, precum și o bogată colecție de manuscrise, ce conținea o mare varietate de documente, de la o scurtă culegere de cântece transcrise de un călugăr în secolul al IX-lea până la manuscrise cu anluminuri, la realizarea cărora călugării trudiseră ani la rând. Însă la sfârșitul lunii august a anului 1914, pe când mirosul de fum se răspândea în aer, flăcările care înghițiseră orașul Louvain se puteau vedea de la kilometri distanță. O mare parte a localității, inclusiv minunata sa bibliotecă, fusese distrusă, iar locuitorii săi disperați se străduiau să părăsească așezarea îndreptându-se spre zonele rurale, cărând după ei cât puteau din agoniseala de-o viață, într-o imagine care avea să devină mult prea familiară în lumea secolului al XX-lea.

Asemenea celei mai mari părți din teritoriul Belgiei, Louvain a avut ghinionul de a se afla exact pe ruta invaziei germane în Franța în timpul Marelui Război, care a izbucnit în vara lui 1914 și care avea să se sfârșească pe 11 noiembrie 1918. Planul strategic german viza un război pe două fronturi, cu o acțiune de blocare a Rusiei, dușmanul dinspre est, și o invazie rapidă, urmată de o înfrângere a Franței, în vest. Se considera că Belgia, stat neutru, avea să accepte în tăcere starea de fapt, în timp ce trupele germane urmau să mărșăluiască pe teritoriul acesteia în drumul lor spre sud. Asemenea atâtor lucruri care s-au petrecut ulterior în Primul Război Mondial, și aceste presupuneri s-au dovedit a fi greșite. Guvernul belgian a decis să se opună, fapt ce a dat imediat peste cap planurile germanilor, iar britanicii, după o oarecare ezitare, au intrat în război împotriva nemților. În momentul în care trupele germane ajungeau la Louvain pe 19 august, acestea erau deja pline de resentimente față de ceea ce considerau a fi o rezistență lipsită de sens din partea belgienilor. În plus, se temeau de un atac al trupelor britanice și belgiene, precum și de civilii care ar fi putut să se decidă să ridice armele împotriva lor.

În primele zile, totul a decurs bine: germanii s-au comportat corect, iar locuitorii orașului Louvain erau mult prea speriați pentru a manifesta vreo urmă de ostilitate față de invadatori. Pe 25 august, în oraș au intrat noi trupe germane, care se retrăgeau din calea unui contraatac belgian, iar zvonurile conform cărora urmau să sosească englezii au început să se răspândească. S-au tras focuri de armă, cel mai probabil de către soldați germani speriați și, posibil, beți. Germanii au fost cuprinși de panică, convinși fiind că erau atacați, și așa au început primele represalii. În acea noapte și în următoarele zile, mulți civili au fost târâți din casele lor, iar unii dintre ei, printre care primarul, rectorul universității și câțiva ofițeri de poliție, au fost împușcați pe loc. În final, circa 250 de persoane dintr-un oraș care număra 10 000 de oameni au murit și încă și mai mulți au fost bătuți și umiliți. 1500 de locuitori din Louvain, de la copii mici până la vârstnici, au fost urcați într-un tren și trimiți în Germania, unde au fost întâmpinați cu insulte și batjocuri.

Soldații germani — cărora li se alăturau adesea și ofițerii lor — au devastat orașul, prădându-l, jefuindu-l și incendiind în mod deliberat clădiri. 111 din cele 9 000 de locuințe din Louvain au fost distruse. O biserică din secolul al XV-lea a fost mistuită de flăcări, iar acoperișul i-a cedat. Pe data de 25 august, la miezul nopții, soldați germani au pătruns în bibliotecă, unde au turnat benzină. Până dimineața clădirea era toată în ruine, colecțiile făcute scrum, iar focul a continuat să ardă mocnit zile la rând. Un cărturar din partea locului, preot de altfel, a discutat cu ambasadorul american în Belgia la câteva zile după acest incident; belgianul a descris cu calm distrugerea orașului, prietenii împușcați, refugiații disperați, însă când a venit vorba despre biserică, și-a lăsat capul pe brațe și a început să plângă.2 „Centrul orașului este un morman de ruine care fumegă“, relata un profesor care se întorcea de la Louvain. „Peste oraș s-a așternut o tăcere apăsătoare. Toată lumea a plecat; la ferestruicile beciurilor se mai văd câteva fețe înspăimântate.“3

Acesta era doar începutul dezastrului pe care Europa avea să-l declanșeze singură asupra sa în Primul Război Mondial.

Catedrala de la Reims, veche de 700 de ani, cea mai frumoasă și mai importantă dintre catedralele franceze, locul unde fuseseră încoronați cei mai mulți dintre regii Franței, a fost bombardată de artileria germană la scurt timp după dezastrul de la Louvain. Capul unei sculpturi magnifice înfățișând un înger a fost găsit zăcând pe jos, zâmbetul lui celest rămânând însă intact. Ypres, cu superbul său Lakenhal, a fost transformat la rândul lui într-un morman de moloz, iar centrul orașului Treviso, din nordul Italiei, a fost distrus de bombe. O mare parte a dezastrului, deși cu siguranță nu tot, a fost provocat de germani, lucru care a avut un impact puternic asupra opiniei publice americane și a contribuit la decizia Statelor Unite de a intra în război în 1917. După cum declara cu tristețe un profesor german la sfârșitul războiului: „Astăzi putem spune că aceste trei nume, Louvain, Reims, Lusitania, au pus capăt, toate în egală măsură, oricărei simpatii pe care ar fi putut-o nutri America pentru Germania.“4

Pierderile de la Louvain au fost, într-adevăr, insignifiante față de ceea ce avea să vină — peste 9 milioane de soldați morți și alte 15 milioane răniți, o Belgie aproape în totalitate devastată, nordul Franței, Serbia și teritorii din Imperiul Țarist și cel Austro-Ungar distruse. Cu toate acestea, Louvain a devenit un simbol al distrugerii lipsite de sens, al răului pe care europenii l-au provocat singuri devastând o regiune care fusese cea mai prosperă și mai puternică din lume, al urii iraționale și de nestăvilit între popoare care aveau atât de multe în comun.

Marele Război a început însă departe de Louvain, în cealaltă parte a Europei, la Sarajevo, în Balcani, prin asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar. Asemenea flăcărilor care au înghițit Louvain, asasinatul a atras după sine un conflict care a ajuns să angreneze cea mai mare parte a Europei, precum și multe alte regiuni din lume. Cele mai mari bătălii și cele mai mari pierderi s-au înregistrat pe Fronturile de Est și de Vest, dar s-au purtat lupte și în Balcani, în nordul Italiei, Orientul Mijlociu, Caucaz, precum și în Orientul Îndepărtat, în Pacific și Asia. Valuri de soldați din întreaga lume au fost aduși în Europa, fie din India, Canada, Noua Zeelandă sau Australia, în cazul Imperiului Britanic, fie din Algeria și Africa Subsahariană, în cazul francezilor. China a trimis culi pentru a asigura transportul proviziilor și săparea de tranșee pentru Aliați, în timp ce Japonia, și ea țară aliată, a ajutat la supravegherea căilor maritime ale lumii. În 1917, incitate dincolo de limita toleranței de provocările Germaniei, Statele Unite au intrat și ele în război. Au pierdut circa 114 000 de soldați și au căpătat sentimentul tot mai acut că au fost de fapt păcălite să se alăture unui conflict fără nicio miză pentru ele.

Pacea, dacă o putem numi astfel, a revenit în 1918, însă într-o Europă și o lume foarte diferite. Patru mari imperii se prăbușiseră: Rusia, care domnise asupra mai multor popoare, de la polonezi în vest până la georgieni în est; Germania, cu teritoriile sale poloneze și cele de peste mări; Austro-Ungaria, marele imperiu multinațional din inima Europei; și Imperiul Otoman, care încă includea părți din Europa, precum și teritoriul Turciei de astăzi și cea mai mare parte a Orientului Mijlociu arab. Bolșevicii preluaseră puterea în Rusia, cu visul de a crea o nouă lume comunistă, iar revoluția lor a declanșat o serie de mișcări similare în Ungaria, Germania și mai apoi în China. Vechea ordine internațională dispăruse pentru totdeauna. Slăbită și sărăcită, Europa nu mai era stăpâna de necontestat a lumii. În colonii, începeau să capete contur mișcări naționaliste și noi puteri se ridicau la periferia sa, Japonia la est și Statele Unite la vest.