Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena Mărculescu
Redactor:
Manuela Sofia Nicolae
Director producție:
Cristian ClauDiu Coban
Coperta:
Faber Studio (Magda Radu)
Dtp:
RĂZVAN NASEA
Corectură:
Oana Apostolescu
Cristina Niță
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Titlul original: Narcissistic Patients and New Therapists: Conceptualization, Treatment, and Managing Countertransference
Editor: Steven K. Huprich
Copyright © 2008 by Jason Aronson
Originally published by Jason Aronson, Inc., an imprint of The Rowman & Littlefield Publishing Group, Inc., Lanham, MD, USA.
Translated into and published in the Romanian language by arrangement with Rowman & Littlefield Publishing Group, Inc.
All rights reserved.
No part of this book may be reproduced or transmitted in any form or by any means electronic or mechanical including photocopying, reprinting, or on any information storage or retrieval system, without permission in writing from Rowman & Littlefield Publishing Group
Copyright © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-0587-8
ISBN (epub): 9786064019110
Uneori, ideile bune ajung la noi în moduri surprinzătoare. Cu siguranță așa s-a întâmplat și în anul 2006, în semestrul de toamnă. Eram moderatorul unor ședințe de supervizare în grup în care, pe parcursul semestrului, doctoranzii aflați în supervizare urmau să prezinte grupului, pe rând, câte un caz. Întâlnirile noastre durau câte o oră, oferind suficiente oportunități de discuție și reflecție. Patru dintre doctoranzi lucrau cu pacienți cu conflicte narcisice notabile și/sau personalitate narcisică. Se părea că aceasta devenise o temă a grupului nostru. Și, ca supervizor al lor, mi-am dat seama că trăiam un „déjà vu“ cu fiecare dintre doctoranzii aflați în supervizare.
Într-una din zile, în timp ce unul dintre doctoranzi își făcea prezentarea, atenția s-a concentrat asupra reacției sale contratransferențiale față de pacient. În timp ce îl priveam pe cel care prezenta cazul, mi-am dat seama că mulți dintre ceilalți membri ai grupului dădeau din cap în semn de aprobare a ceea ce auzeau. Din când în când, apărea câte un zâmbet pe chipul câte unuia dintre doctoranzi, când recunoștea câte un tip familiar de experiențe avute în ședințele de terapie. Am observat cât de familiar suna totul. Grupul a fost de îndată de acord, iar eu am remarcat oportunitatea deosebită pe care o aveam în semestrul acesta de a învăța despre personalitățile și conflictele narcisice. Am remarcat, în treacăt, că deveneam foarte buni la recunoașterea acestor tipuri de conflicte, mai ales a propriilor noastre reacții față de pacienții cu astfel de conflicte. Am adăugat că poate ar trebui să scriem o carte despre aceste lucruri. Toți au zâmbit și au recunoscut cât de mult i-au ajutat pe ei să se dezvolte profesional experiențele avute cu acești pacienți. În acel moment, ideea a părut să prindă viață în cadrul grupului. După o scurtă discuție, am ajuns cu toții la concluzia că ar trebui să aprofundez această temă.
Următorii pași au avut loc destul de repede. Am dat câteva telefoane și am fost pus în legătură cu domnul Arthur Pompino de la Rowman and Littlefield Publishers. Am discutat ideea, care a fost prezentată echipei editoriale. Le-a plăcut și, în consecință, în aprilie 2007 aveam un contract semnat. Am trecut la scris, iar cartea pe care sunteți pe cale de a o citi este produsul final al acestui efort.
Pe parcursul procesului de scriere a materialelor, s-au clarificat unele aspecte cu privire la ceea ce cream noi. Le-am clasificat în două categorii: ce este această carte și ce nu este ea. O voi trata mai întâi pe prima. Această carte este produsul experiențelor de învățare ale doctoranzilor. Cum știm cu toții, învățarea are loc adesea prin intermediul unui proces de încercare și eroare. Nu devenim terapeuți buni fără a avea mai întâi experiența a ce înseamnă să conducem o psihoterapie, să ne aflăm în aceeași cameră cu pacienții noștri și să reflectăm asupra a ceea ce am făcut bine și la lucrurile pe care nu le-am făcut chiar așa de bine. Este nevoie de timp, energie, răbdare și har să înveți să asculți și să fii alături de pacienții tăi în travaliul lor. E nevoie, de asemenea, de ceva muncă să înveți cum să tolerezi disconfortul în tine însuți și în pacienți. Așa cum vor arăta autorii în capitolele care urmează, ei erau terapeuți în formare, străduindu-se fiecare să-și atingă propriul potențial. Își descriu cu îndrăzneală eforturile și dovedesc un curaj considerabil dezvăluind cititorului procesul lor de învățare.
În legătură cu cele de mai sus, trebuie să observăm că aceasta este cartea unor terapeuți începători despre reacțiile lor în lucrul cu pacienți considerați în mod tipic „dificili“. Autorilor capitolelor li s-a spus să acorde o atenție considerabilă descrierii experiențelor lor contratransferențiale față de pacienții lor. Astfel, autorii ne oferă o parte din psihicul lor. Aceste experiențe îi permit cititorului să vadă că reacțiile individualizate față de pacienți afectează tratamentul în două moduri. În primul rând, aceste reacții ne spun ceva despre felul în care poate fi perceput pacientul de către alți oameni, ceea ce va fi discutat în mai mare detaliu în capitolul următor. În al doilea rând, aceste reacții îl informează pe terapeut despre sine însuși. Păstrându-și deschiderea și curiozitatea față de experiență, terapeuții ajung să-și recunoască și să-și accepte reacțiile ca fiind autentice, reale și de înțeles. Indiferent dacă reacția este rațională sau irațională, această reacție sau experiență are loc acum într-o nouă sferă noțională, care oferă o mai mare înțelegere de sine și un sentiment mai bogat de autoeficiență. Ca urmare, terapeuții învață despre ei înșiși și folosesc această nouă cunoaștere pentru a-și modela stilul de lucru cu propriii pacienți.
Pacienții pe care îi descriem aici au intrat într-o relație terapeutică și au depus eforturi considerabile ca să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși. Și-au păstrat angajamentul ferm față de terapie și față de înțelegerea acelor părți din ei înșiși, de natură derutantă și supărătoare. Săptămână după săptămână, ședință după ședință, au întreprins dificilul travaliu psihoterapeutic. Cu toții apreciem și prețuim dedicația pacienților noștri de a-și crește potențialul și de a lucra în cadrul unei relații de natură terapeutică. Suntem onorați să avem privilegiul de a intra în viețile lor și de a afla care le sunt bucuriile, speranțele, conflictele, durerile și suferințele. Recunoaștem că acesta este un teritoriu „sacru“ și le mulțumim pacienților că ni-l împărtășesc nouă. Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că munca doctoranzilor cu pacienții a fost supervizată de mai multe persoane. În afară de mine, au oferit ore de supervizare clinică autorilor acestor capitole și dr. Norman Gordon, dr. Karen Saules, dr. Michael Shulman, dr. Tamara Penix Loverich, dr. Ellen Koch, dr. Flora Hoodin, dr. Carol Freedman-Doan și dr. Nina Nabors. Eforturile lor i-au ajutat pe terapeuții supervizați să mențină relația terapeutică și să-și dezvolte intervențiile în mod corespunzător.
Sub acest aspect, experiențele terapeutice descrise aici sunt produsul supervizărilor clinice și conceptualizărilor de caz din mai multe perspective, după modelul generalist de formare clinică din cadrul unui program doctoral de formare în psihologie clinică avizat de APA1. Teoria psihodinamică și atenția acordată contratransferului nu au fost întotdeauna punctul central al supervizării clinice și al intervențiilor subsecvente. Deși autorii demonstrează o modalitate psihodinamică de gândire și de conceptualizare a cazurilor lor, va reieși clar că intervențiile lor reflectă diversitatea de modele la care au fost ei înșiși expuși.
V-am prezentat doar câteva imagini parțiale a ceea ce înseamnă această carte. Fără îndoială, cititorii vor avea propriile lor păreri despre ce are ea de oferit și despre ce consideră ei mai valoros. Dar, orice ar fi această carte, este necesar să subliniem ceea ce nu este ea, astfel încât așteptările și ideile apriorice să poată fi ajustate. Întâi de toate, această carte nu este o descriere detaliată a desfășurării ședință cu ședință a unor psihoterapii, nici nu oferă descrierile verbatim ale aspectelor care transpar în ședințele clinice. Cazurile sunt prezentate în rezumat și din ședințe sunt descrise temele majore sau doar părți ale acestora, în încercarea de a capta cât mai multe dintre tendințele observate în lucrul psihoterapeutic cu pacienții.
În al doilea rând, această carte nu este un manual de terapie psihodinamică pentru pacienți narcisici. Din cauză că formările doctoranzilor sunt foarte diferite și din cauză că expunerea lor la ideile psihanalitice și psihodinamice este doar o parte a educației lor, tratamentele descrise în acest text nu sunt în întregime reprezentative pentru paradigma psihodinamică. Deși supervizarea cu mine a fost focalizată analitic și dinamic, iar intervențiile implementate au reflectat aceste modele, cititorul ar putea fi dezamăgit dacă speră la descrieri extinse ale terapiei psihodinamice1. Cazurile sunt, însă, conceptualizate și descrise dintr-o perspectivă psihanalitică și psihodinamică.
În concluzie, speranța mea este ca cititorii acestei cărți să o aprecieze pentru ceea ce este ea — o încercare onestă de a-l descrie și a-l înțelege pe pacient și reacția terapeutului față de acesta. Întrucât toți pacienții au o oarecare patologie de tip narcisic, există o concentrare naturală în tratament asupra modului în care se dezvoltă și este susținut sentimentul de sine al pacientului. Deloc surprinzător, acest tip de travaliu a fost foarte util și pentru clinicianul care a condus tratamentul. Poate fi destul de benefic din punct de vedere terapeutic să lucrezi cu pacienți al căror sentiment de sine este tulburat, acordând, de asemenea, o atenție considerabilă propriului sentiment de sine, în special în contextul lucrului cu acest pacient anume.