Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Lorina Chițan

Ilustrație copertă:

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Mirela Voicu

Corectură:

Duşa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: We’ll Always Have Summer

Autor: Jenny Han

Published by arrangement with Folio Literary Management, LLC and Livia Stoia Literary Agency.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1563-1

ISBN (epub): 9786064019066

Celor două Emily din viaţa mea:

Lui Emily van Beek, ştii să mă pui mereu în lumină.

Lui Emily Thomas Meehan, să rămânem nedespărţite pe veci.

Cu drag,

prietena voastră

*

Când eram mică, în serile de miercuri eu şi mama vizionam filme muzicale vechi. Era ritualul nostru. Uneori apărea şi tata sau Steven ca să stea un pic cu noi în fața televizorului, dar aproape invariabil în fiecare miercuri ne găseai pe mine şi pe mama aşezate pe canapea, învelite cu o pătură, cu un castron de floricele cu sare şi caramel. Ne uitam la Omul-orchestră, West Side Story, Meet Me in St. Louis — toate pe gustul meu —, la Cântând în ploaie, care-mi plăcea foarte tare. Dar niciunul nu-mi era la fel de drag ca Bye Bye Birdie. Dintre toate filmele muzicale, Bye Bye Birdie era preferatul meu. Îl revedeam întruna, ori de câte ori mai suporta mama să-l revadă. Ca și Kim MacAfee1, îmi doream să mă dau cu rimel, să port pantofi cu toc şi să cunosc „fericirea unei femei în toată firea“, îmi doream să aud băieţii fluierând şi să ştiu că pe mine mă fluieră. Îmi doream să mă fac mare şi să fiu întocmai ca ea, pentru că ea avusese parte de toate astea.

Şi apoi, când se făcea ora de culcare, fredonam „We love you, Conrad, oh yes we do. We love you, Conrad, and we’ll be true“2 în oglinda de la baie, în timp ce mă spălam pe dinţi. Cântam până nu mai puteam, cu elanul unei puştoaice de opt–nouă–zece ani. Dar nu-i cântam lui Conrad Birdie. Îi cântam lui Conrad al meu. Conrad Beck Fisher, băiatul visurilor mele din preadolescenţă.

Am iubit doar doi băieţi în viaţa mea, amândoi purtând numele de familie Fisher. Conrad a fost primul şi l-am iubit aşa cum poţi iubi doar prima dată, de fapt. E genul de iubire care nu ştie altceva şi nici nu-şi doreşte să ştie: o iubire năucă, nesăbuită şi pătimaşă. Genul de iubire pe care o trăieşti o dată în viaţă.

Apoi a apărut Jeremiah. Când mă uitam la Jeremiah, vedeam trecutul, prezentul şi viitorul. El nu mă cunoştea doar pe mine cea de odinioară. Mă cunoştea și pe mine cea de-acum şi mă iubea oricum.

Cele două mari iubiri din viaţa mea. Cred c-am ştiut dintotdeauna că voi deveni Belle Fisher într-o zi. Doar că n-am ştiut că avea să se întâmple astfel.

1 Protagonista filmului Bye Bye Birdie, o adolescentă căreia i se oferă ocazia să-şi întâlnească idolul. (N.t.)

2 Cântec de referinţă din Bye Bye Birdie. În traducere aproximativă: „Te iubim, Conrad, oh, sincer te iubim, / Te iubim, Conrad, credinţă îţi făgăduim“. (N.t.)

Capitolul 1

Când eşti în sesiune şi recapitulezi de cinci ore deja, ai nevoie de trei chestii care să te ajute să rezişti până dimineaţa. Un Slurpee cât mai mare cu putinţă: o combinaţie de cola cu sirop de cireşe, în proporţii egale. Pantaloni de pijama, genul care au fost spălaţi de atâtea ori, încât s-au făcut ca foiţa de hârtie. Şi, în sfârşit, pauze de dans. Cât mai multe pauze de dans. Când încep să ţi se închidă ochii şi tot ce vrei e să te bagi în pat, pauzele de dans o să te ajute să rezişti.

Era patru dimineaţa şi studiam pentru ultimul examen din anul I la Finch University. Mă instalasem în biblioteca din clădirea noastră, cu cea mai bună prietenă pe care mi-o făcusem recent, Anika Johnson, şi cea mai bună prietenă a mea de multă vreme, Taylor Jewel. Vacanţa de vară era la doi paşi, aproape că-i simţeam gustul. Încă cinci zile. Începusem numărătoarea inversă în aprilie.

— Întreabă-mă, m-a somat Taylor, răguşită.

Am deschis caietul la întâmplare.

— Defineşte anima şi animus.

Taylor şi-a muşcat buza de jos.

— Dă-mi un indiciu.

— Ăăă… gândeşte-te la limba latină.

— N-am făcut latină! O să avem şi întrebări de latină la examenul ăsta?

— Nu, încercam doar să-ţi dau un indiciu. Pentru că, în limba latină, numele de băieţi se termină în -us şi numele de fete se termină în -a, iar anima este arhetipul feminin şi animus, cel masculin. Ai înţeles?

Ea a oftat din rărunchi.

— Nu. Probabil c-o să pic.

Ridicându-şi nasul din caiet, Anika a comentat:

— Poate, dacă ai lăsa-o mai moale cu mesajele şi te-ai apuca să înveţi, nu s-ar întâmpla asta.

Taylor s-a uitat chiorâş la ea.

— O ajut pe sora mea mai mare să planifice micul-dejun în familie de sfârşit de an, aşa că trebuie să fiu de gardă în seara asta.

— De gardă?

Anika părea amuzată.

— Ca medicii?

— Da, fix ca medicii, s-a zburlit Taylor.

— Deci, ce-o să serviţi, clătite sau gofre?

— Friganele, ca să ştii.

Ne înscriseserăm toate trei la acelaşi curs introductiv de psihologie, iar eu şi Taylor aveam examen a doua zi. Anika urma să dea examenul peste două zile. Anika era prietena mea cea mai apropiată de la facultate, în afară de Taylor. Deoarece Taylor era genul care voia să fie mereu prima, relația mea cu Anika îi trezea o doză zdravănă de invidie, nu c-ar fi recunoscut-o vreodată.

Prietenia mea cu Anika era diferită de prietenia cu Taylor. Anika era o fire relaxată, cu care te simţeai în largul tău. Nu se pripea să te judece. Dar, mai ales, îmi îngăduia să fiu altfel. Nu mă cunoştea de-o viaţă, aşa că nu avea aşteptări sau prejudecăți. Treaba asta îţi dădea o anumită libertate. Şi se deosebea de toţi prietenii mei de-acasă. Era originară din New York, tatăl ei era muzician din sfera jazzului, iar mama ei era scriitoare.

După câteva ore, începea să răsară soarele, scăldând încăperea într-o lumină albăstrie. Taylor era cu capul pe masă, iar Anika se uita în gol, ca un zombi.

Am făcut două ghemotoace din hârtie şi le-am aruncat spre cele două prietene ale mele.

— Pauză de dans, am anunţat, fredonând, în timp ce dădeam drumul la muzică pe computer.

M-am foit un pic în scaun.

Anika s-a uitat chiorâş la mine.

— De ce eşti aşa voioasă?

— Pentru că, am zis, bătând din palme, peste câteva ore vom scăpa.

Examenul începea abia la 13:00, aşa că planul meu era să mă întorc în cameră şi să fur câteva ore de somn, apoi să mă trezesc devreme, ca să am timp să mai repet.

Am dormit până mai târziu, dar tot am mai repetat o oră. N-am mai apucat să merg la cantină să mănânc micul-dejun, aşa că mi-am luat o cola cu cireşe de la automat.

Examenul a fost greu, după cum ne aşteptaserăm, dar eu eram relativ sigură c-o să iau măcar un 9. Taylor era relativ sigură că n-o să-l pice, ceea ce era încurajator. Amândouă eram prea obosite ca să mai sărbătorim după examen, aşa că doar am bătut palma şi fiecare și-a văzut de treaba ei.

Eu m-am întors în camera de cămin, gata să cad lată măcar până la cină, şi, când am deschis uşa, l-am găsit pe Jeremiah dormind în patul meu. Avea un aer de băieţel când dormea, chiar şi așa nebărbierit. Era întins peste cuvertură, cu picioarele atârnând peste marginea patului, strângând la piept ursuleţul meu polar de pluş.

M-am descălţat şi m-am strecurat în patul meu extensibil de o persoană, lângă Jeremiah. S-a foit un pic, a deschis ochii şi mi-a zis:

— Bună!

— Cum a fost?

— Binişor.

— Bun.

I-a dat drumul lui Junior Mint şi m-a luat pe mine în braţe.

— Ţi-am adus o jumătate din sendvişul meu de la prânz.

— Eşti drăguţ, i-am zis, cuibărindu-mi faţa în umărul lui.

M-a sărutat pe păr.

— Nu pot să-mi las fata să sară peste mese întruna.

— Am sărit doar peste micul-dejun. Şi prânz, am adăugat, în treacăt.

— Vrei să-ţi dau sendvişul acum? E în ghiozdan.

Acum, că mă gândeam, îmi era foame, dar îmi era şi somn.

— Poate mai târziu un pic, am zis, închizând ochii.

Apoi Jeremiah a adormit la loc şi am adormit şi eu. Când m-am trezit, afară se întunecase, Junior Mint era pe jos, iar Jeremiah mă strângea în braţe. Încă nu se trezise.

Începuserăm să ieşim împreună chiar înainte să trec într-a doişpea. „Să ieşim împreună“ nu părea descrierea potrivită. Pur şi simplu ne-am trezit împreună. Totul s-a întâmplat atât de rapid şi firesc, încât părea să fi fost dintotdeauna aşa. Acum eram prieteni, acum ne sărutam şi, până să mă dezmeticesc, îmi depuneam dosarul la aceeaşi facultate ca el. Mi-am spus şi le-am spus tuturor (inclusiv lui şi, mai ales, mamei) că e o facultate bună, că e doar la câteva ore distanţă de casă şi că era logic să-mi depun dosarul acolo, că nu-mi restrângeam opţiunile. Toate lucrurile astea erau adevărate. Dar adevărul adevărat era că voiam doar să fiu aproape de el. Voiam să-l am alături mereu, nu doar peste vară.

Şi acum iată-ne aici, întinşi unul lângă altul în pat, în camera mea de cămin. El era student în anul II, eu tocmai terminam primul an. Era incredibil cât de departe ajunseserăm. Ne cunoșteam de-o viață şi, în unele privinţe, părea o mare surpriză, în altele, părea inevitabil.

Capitolul 2

Organizaţia aşa-zis secretă3 din care făcea parte Jeremiah găzduia o petrecere de sfârşit de an. În mai puţin de o săptămână, urma să plecăm cu toţii la casele noastre peste vară şi aveam să revenim la Finch abia la sfârşitul lui august. Vara fusese mereu anotimpul meu preferat, dar, acum, că urma să plec în sfârşit acasă, îmi lăsa un gust dulce-amar. Eram obişnuită să mă întâlnesc cu Jeremiah la cantină în fiecare dimineaţă la micul-dejun şi să-mi spăl rufele cu el noaptea târziu la căminul lor. Se pricepea să-mi împăturească tricourile.

Vara asta urma să facă un nou stagiu la compania tatălui său, iar eu aveam să lucrez ca ospătăriţă la Behrs, restaurantul de familie unde lucrasem şi vara trecută. Plănuiam să ne întâlnim cât mai des cu putinţă la casa de vacanţă din Cousins. Vara trecută nu ajunseserăm nici măcar o dată acolo. Fuseserăm amândoi foarte prinşi cu munca. Eu lucrasem cât mai multe ture ca să adun bani de facultate. În tot acest timp, mă simţisem cumva golită pe dinăuntru, fiindcă era prima vară pe care o petreceam departe de Cousins.

Apăruseră câţiva licurici. De-abia începea să se întunece şi nu era prea cald.