Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Alexandra Fusoi

Design copertă: Faber Studio

Ilustrație copertă: ©John Lamb/Getty Images; ©Nathan Dumlao/ unsplash.com

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Eugenia Ursu

Corectură:

Sabina Lungu

Irina Mușătoiu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: 48 Hours to Kill

Autor: Andrew Bourelle

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1677-5

ISBN (epub): 9786064018946

1 Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine si de rău. Preludiu la o filozofie a viitorului, traducere din limba germană de Francisc Gronberg, Editura Humanitas, București, 1991, Partea a patra, „Aforisme și interludii“, 146, pag. 89.

Prolog

Abby

Cu 9 ani în urmă

Camioneta a virat și în fața lor a apărut lacul, o întindere uriașă albastră, sclipitoare. Bărci cu motor și iahturi mici îi brăzdau suprafața ca niște avioane cu reacție pe cer, lăsând în urmă dâre albe pe apa de cobalt.

Abby se simțea ușor amețită. Ședea pe mijlocul banchetei, cu Ethan în stânga, la volan, și Whitney în dreapta. Camionul cobora pe autostrada de munte, iar pinii treceau în viteză pe lângă ei. Geamurile erau deschise și aerul răcoros de munte năvălea în cabină ca un vârtej. Părul lui Abby dansa în jurul ei.

Se duceau către plajă. Pe drum, Ethan aproape că nu a rostit niciun cuvânt. Fie era mahmur, fie doar obosit, dar lui Abby nu-i păsa. Fratele ei de 21 de ani avea apartamentul lui, un serviciu nou, pe câtă vreme ea era doar un copil care se pregătea să meargă la liceu. Când Ethan plecase de-acasă, Abby se temuse că o s-o dea uitării, mai ales că lucra ca bodyguard la un club de striptease. Când îți petreci și ziua și noaptea în preajma unor femei dezbrăcate, cum să mai dai doi bani pe sora ta mai mică?

Dar Abby fusese întotdeauna preferata lui Ethan. Și viceversa.

Când era mică și mama lor pleca la muncă, el rămânea să aibă grijă de ea. O ajuta să-și facă temele și se uitau la televizor împreună. O ducea la film. Abby nu știa ce făcea el în restul timpului — se îmbrâncea cu clienții zurbagii când lucra? petrecea cu fetele după ce termina programul? —, dar se bucura că încă era importantă pentru el.

— Și ia ziceți, le-a întrebat el când intra pe autostrada 28, sunteți bucuroase că mergeți la liceu?

— Bineînțeles, a răspuns Abby, cu un ton neutru.

Whitney a ridicat din umeri.

Adevărul era că amândouă erau bucuroase. Meciuri de fotbal vineri seara. Baluri. Băieți. Întâlniri. Petreceri. Liceul fusese singurul lor subiect de discuție din ultima vreme, dar lucrurile alea n-aveau cum să fie prea interesante pentru cineva ca Ethan, care putea să se ducă în baruri, să joace la cazinouri sau să stea în oraș toată noaptea, fără interdicții.

— Cum e la noul serviciu? a adăugat Abby, schimbând subiectul. Sunt frumoase fetele de la club?

— Unele da.

Ethan a încetinit, căutând un loc liber pe acostament unde să parcheze, dar mașinile erau înghesuite bară la bară. S-a îndreptat în marșarier spre un loc liber. Locul era strâmt, mai ales că mașina lui cea nouă avea montat la spate un cârlig de remorcă uriaș, dar a reușit să parcheze cu ușurință.

— Te-ai cuplat cu vreuna dintre ele? s-a interesat Whitney.

— Nu-l întreba așa ceva, a intervenit Abby.

— Cu toate, a răspuns Ethan, cu un zâmbet viclean.

— Ce scârbos, a comentat Abby și l-a lovit cu pumnul în braț.

***

O potecă șerpuia în josul pantei printr-o zonă împădurită. De-a lungul țărmului presărat cu bolovani erau ascunse pâlcuri de mici plaje. Ethan căra o lădiță frigorifică, în care erau câteva sticle de bere pentru el și băuturi răcoritoare pentru fete, alături de un prosop și un roman. Abby și Whitney își duceau saltelele și prosoapele, pășind cu grijă pe potecă și ferindu-se de crengi.

Când au ajuns în sfârșit la plaja pe care o căutau, au văzut că era aglomerată.

— Unde vreți să stați? le-a întrebat Ethan.

Abby și-a croit drum printre păturile și prosoapele de pe nisip și s-au așezat într-un loc destul de izolat, în apropierea unui bolovan mare, unde și-au întins prosoapele.

— Să vă dați cu cremă de protecție, le-a dădăcit Ethan. Amândouă.

— Bine, mamă, a răspuns Abby.

— În regulă. N-aveți decât să nu vă dați.

S-a aruncat pe burtă, ridicându-și brațele deasupra capului, și a închis ochii, ca și cum avea de gând să ațipească. Barba nerasă îi lucea în lumina soarelui ca niște fire de nisip pe obraji. Abby a așteptat câteva minute, apoi și-a dat cu cremă de protecție. Ea și Whitney și-au întins cremă pe spate una alteia.

Plaja se afla lângă Coffin Rock, o stâncă înaltă de aproape 20 de metri, ce se ridica deasupra apei în forma unui coșciug din lemn de pin așezat în picioare, rupt parcă dintr-un western de demult. Partea din spate cobora în pantă spre țărm. Era un urcuș abrupt printre pietre și copaci, dar oamenii erau atrași de această plajă și pentru că veneau să sară de pe stâncă.

Umblau zvonuri despre unii care muriseră când săriseră. Apa era atât de rece, încât șocul termic îi lăsase inconștienți. Sau loviseră suprafața apei într-un unghi greșit și-și frânseseră șira spinării. Abby nu știa dacă vreuna din poveștile alea era adevărată. Văzuse destui care săriseră fără să pățească nimic.

Un grup de băieți, poate liceeni, poate studenți, ședeau pe prosoape în apropiere și beau bere direct din sticle. Se tot uitau la Abby și Whitney. După ce și-au terminat berile, s-au îndreptat spre Coffin Rock, s-au cățărat prin spate și au sărit pe rând, zbierând entuziasmați când scoteau capul din apă. Unul dintre ei s-a apropiat apoi de Abby și Whitney, zâmbind și scuturându-și apa din păr.

— Beți ceva, fetelor? a întrebat el și a arătat spre grup, dând de înțeles că, dacă voiau bere, puteau să li se alăture.

Ethan și-a ridicat capul de pe prosop.

— Oh, salut, amice, a rostit tânărul.

Ethan s-a ridicat în picioare, făcându-l pe celălalt să se simtă neînsemnat. Băiatul era mai mic decât Ethan, dar deja făcuse burtă de la bere. Își lăsase o bărbiță rară, dar părul îi creștea în smocuri pe obraz.

— În ce an ești? l-a întrebat Ethan.

— Sunt anul I la UNR.

— Deci cât ai? Nouășpe ani?

— Așa, și?

— Dacă mai vorbești o singură dată cu fetele astea, i-a retezat-o Ethan, te bag în spital.

Băiatul a deschis gura să protesteze, dar Ethan nu terminase.

— O să te pun jos și-o să-ți frec ochii cu nisip până o să plângi cu sânge. Ai priceput?

— Dumnezeule! a zis tipul, îndepărtându-se. Încercam și eu să fiu amabil.

S-a retras spre grupul său, iar fetele au auzit bombăneli mormăite, în timp ce le povestea celorlalți despre discuție. Abby simțea că-i e rău de la stomac — simpla posibilitate a unei bătăi îi crescuse nivelul de adrenalină.

— Doamne, Ethan, doar vorbeam cu ei.

— Nu suntem niște puștoaice, a completat Whitney.

— Voi două meritați ceva mai bun decât idioții ăștia.

Băieții au început să vorbească tare, spunând cuvinte din categoria „căcănar“ și „păsărică“. Îmbărbătați de faptul că erau mai mulți, vorbeau despre ce-o să-i facă lui Ethan dacă le mai zicea ceva.

— Mă întorc, a spus Ethan.

Abby a crezut că se duce să se bată cu toată gașca și a deschis gura să-l oprească. Dar Ethan a trecut pe lângă ei fără să le arunce măcar o privire. Avea o atitudine anume — nu se prefăcea că-i ignoră, ci îi ignora de-adevăratelea. Băieții l-au cântărit din priviri când a trecut pe lângă ei, dar el îi și dăduse uitării. Atât erau de insignifianți.

— Doamne, ce tare e frate-tu! a exclamat Whitney.

— Îh, a replicat Abby.

A făcut un gest care sugera că se sufocă și s-a prefăcut că-i vine să vomite.

Ethan a urcat fără grabă pe panta abruptă din spatele stâncii. Când a ajuns în vârf, s-a îndreptat și s-a uitat în jos, ca și cum ar fi contemplat serios ceva. Soarele scânteia pe apa albastră. Abby se aștepta să-l vadă sărind pur și simplu, cum făcuseră și băieții, și să intre cu picioarele înainte în apă. Dar el s-a aruncat cu capul înainte. S-a înfipt în apă ca o săgeată și a dispărut într-o volbură de apă. Abby îl aștepta să reapară la suprafață după o clipă, dar apa s-a liniștit, fără să se vadă nicio urmă de înotător.

Secundele treceau.

Ethan tot nu apărea.

— Of, fir-ar să fie! a exclamat Whitney.

Abby s-a ridicat în picioare, iar Ethan a ieșit în sfârșit la suprafață.

— Dumnezeule! M-am speriat de m-am căcat pe mine.

— Și eu la fel, a răspuns Abby.

Au râs amândouă și l-au văzut pe Ethan cum se cățăra înapoi pe stâncă.

S-a aruncat din nou și a dispărut în apă, de data asta rămânând în adânc și mai mult.

— Doamne, Ethan, haide odată! s-a rugat Abby.

Fratele ei a reapărut, aruncându-și capul pe spate, iar ea și-a dat seama că-și ținuse răsuflarea. Când a ajuns înapoi lângă ele, Ethan s-a prăbușit pe prosop, gâfâind din greu.

— Era să ne dai un atac de inimă, a spus Whitney.

— Ai rămas sub apă, cât să fi fost, vreo cinci ore, a adăugat Abby. Am crezut c-ai murit.

— Am găsit o mică grotă acolo jos, le-a zis Ethan. La baza stâncii.

Le-a explicat că era o despicătură în Coffin Rock, cam la șase metri sub apă, o crăpătură largă de vreo 20 de centimetri.

— Puteam să-mi bag tot brațul acolo. Mi s-a părut c-ar fi o ascunzătoare bună pentru o comoară, dacă aș avea așa ceva.

— Măcar să fi fost și tu pirat! a glumit Whitney.

— Vreau s-o văd, a spus Abby.

— Grota?

— Da.

Ethan le-a zis că putea să urce pe vârf ca să se asigure că nu se arunca nimeni. În felul acesta, Abby putea să se ducă înot și să caute fisura fără să-și facă griji că i-ar putea sări cineva în cap.

— E destul de adâncă, a adăugat el. Probabil că e greu să ajungi la ea fără să sari de pe stâncă. Mă dureau urechile ca naiba când am ajuns acolo.

— Nu, a insistat Abby. Vreau să sar.

— În niciun caz.

— Că doar n-oi fi tu șeful meu.

Ethan și-a lăsat ochelarii pe nas și s-a uitat lung la ea.

— Nu cred că e o idee bună, Abby.

— Ba o să sar. Ori mă ajuți, ori n-ai decât să stai aici și să te uiți.

Ethan s-a ridicat încet în picioare.