EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTOR:

Victor Popescu

DESIGN:

Faber Studio

Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © VickyLeon

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Gabriela Popescu

CORECTURĂ:

Lorina Chiţan

Duşa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Reinventing Your Life: The Breakthrough Program to End Negative Behavior and Feel Great Again

Autor: Jeffrey E. Young și Janet S. Klosko

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0112-2

ISBN (epub): 9786064002129

Cuvânt-înainte

Mă bucur foarte mult că Jeffrey Young şi Janet Klosko au abordat dificilul subiect al problemelor de personalitate, bazându-se pe tehnicile şi principiile psihoterapiei cognitive. Munca autorilor este una de pionierat, prin dezvoltarea şi punerea la dispoziţia publicului a unui set solid de instrumente pentru realizarea unor schimbări semnificative în relaţiile personale şi profesionale.

Tulburările de personalitate sunt tipare autodistructive de lungă durată, care le provoacă pacienţilor multă nefericire. Persoanele cu tulburări de personalitate au probleme existenţiale pe termen lung, pe lângă simptome specifice precum anxietatea şi depresia. De obicei, aceste persoane sunt nemulţumite în relaţiile personale sau au în mod constant rezultate sub aşteptări în carieră. Calitatea vieţii lor nu este la nivelul pe care şi-l doresc.

Psihoterapia cognitivă a început să se îmbogăţească pentru a răspunde provocărilor ridicate de tratarea acestor tipare dificile şi de lungă durată. Tratând problemele de personalitate, nu abordăm doar categorii de simptome — depresie, anxietate, atacuri de panică, adicţii, tulburări alimentare, probleme sexuale şi insomnii —, ci şi schemele de la baza lor sau credinţele care le guvernează. (Autorii se referă la scheme cu termenul de capcane mentale — lifetraps.) Majoritatea pacienţilor se prezintă în terapie cu anumite scheme centrale ce se reflectă în existenţa diverselor simptome. Abordarea acestor scheme centrale în cadrul tratamentului poate avea efecte benefice, cu impact asupra multor sfere ale vieţii pacientului.

Psihoterapeuţii de orientare cognitivă au ajuns la concluzia că anumite semne indică existenţa unei probleme la nivelul schemelor cognitive. Primul semn apare când pacientul discută o problemă şi spune: „Aşa am fost dintotdeauna, am avut mereu această problemă“. Problema i se pare „firească“ pacientului. În al doilea rând, pacientul pare incapabil să ducă până la capăt temele pe care le-a stabilit de comun acord cu psihoterapeutul în timpul şedinţelor. Apare senzaţia unui „blocaj“. Pacientul vrea să se schimbe, dar rezistă schimbării. În al treilea rând, pacientul nu pare conştient de efectul pe care îl are asupra altor persoane. Poate să fie vorba şi despre o lipsă de înţelegere în privinţa comportamentelor autosabotoare.

Schemele sunt dificil de schimbat. Ele sunt susţinute de elemente cognitive, comportamentale şi emoţionale, iar psihoterapia trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente. Schimbarea doar într-un singur domeniu sau doar în două nu va fi suficientă.

Cartea de față abordează unsprezece dintre aceste tipare de personalitate autodistructive, cunoscute în această carte sub denumirea de capcane mentale. Cartea traduce un material foarte complicat într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles. Cititorii nu vor avea dificultăţi în a înţelege ideea de „capcane mentale“ şi vor putea rapid să-şi identifice capcanele proprii. Istoricele de caz, prezente în număr mare şi extrase din experienţa clinică, îi vor ajuta pe cititori să se raporteze la capcanele mentale într-un mod personal. Mai mult, tehnicile prezentate de autori au efecte reale la nivelul schimbărilor. Abordarea propusă este integrativă: se bazează pe abordările cognitive, comportamentale, psihanalitice şi experienţiale, păstrând atenţia acordată de psihoterapia cognitivă rezolvării problemelor practice.

Această carte despre cum să-ți „reinventezi“ viața prezintă tehnici practice pentru depăşirea celor mai dificile şi mai de durată probleme cu care ne confruntăm. Cartea reflectă extraordinara sensibilitate, compasiunea şi expertiza clinică dovedite de autori.

Aaron Beck

Prefaţă

De ce o nouă carte de autoajutorare?

Noi credem că această carte acoperă o lipsă importantă în rândul cărţilor de dezvoltare personală disponibile în acest moment. Există cărţi excelente de autoajutorare, la fel cum există şi multe abordări psihoterapeutice de foarte bună calitate. Cu toate acestea, multe dintre ele sunt limitate. Unele cărţi tratează o singură problemă specifică, precum codependenţa, depresia, lipsa de asertivitate sau alegerea greşită a partenerului. Unele au în vedere mai multe probleme, însă folosesc o singură metodă de schimbare, cum ar fi lucrul cu copilul interior, exerciţii pentru cuplu sau metode cognitiv-comportamentale. Alte cărţi sunt inspiraţionale sau descriu corect probleme generale, precum doliul, dar soluţiile oferite sunt atât de vagi, încât nu ştim cum anume să facem schimbări odată ce ne găsim inspiraţia în acest sens.

În cartea de față, Janet Klosko şi cu mine vă împărtăşim o nouă terapie pentru schimbarea unor tipare fundamentale de viaţă. Terapia „capcanelor mentale“ (lifetraps) abordează unsprezece dintre cele mai distructive probleme cu care ne-am confruntat în practica noastră. Pentru a vă ajuta să vă schimbaţi aceste tipare, combinăm tehnici din mai multe abordări psihoterapeutice. În consecinţă, credem că această carte vă va oferi o abordare mult mai cuprinzătoare şi mai detaliată cu privire la o serie întreagă de probleme de lungă durată decât majoritatea cărţilor pe care le-aţi citit până acum.

Întrucât această carte se referă la dezvoltarea personală şi la schimbare, aş vrea să descriu calea urmată de mine pentru a crea terapia capcanelor mentale. Din multe puncte de vedere, evoluţia mea ca psihoterapeut oglindeşte călătoria spre autodescoperire pe care v-o prezentăm în această carte.

Totul a început în 1975, pe când îmi făceam studiile postuniversitare la University of Pennsylvania. Îmi amintesc prima mea experienţă ca psihoterapeut, în calitate de stagiar la un centru comunitar de sănătate mentală din Philadelphia. Mă pregăteam în psihoterapia rogersiană, care presupune o abordare nondirectivă. Ţin minte că mă simţeam limitat de cele mai multe ori. Pacienţii veneau la mine cu probleme serioase de viaţă, dând glas unor emoţii puternice, iar eu fusesem învăţat să ascult, să parafrazez şi să clarific, astfel încât pacienţii să ajungă la propriile lor soluţii. Desigur, necazul era că de multe ori nu ajungeau. Sau, dacă totuşi reuşeau să ia decizii proprii, dura atât de mult timp, încât ajungeam să fiu îngrozitor de frustrat la sfârşitul şedinţelor de psihoterapie. Psihoterapia rogersiană nu se potrivea cu temperamentul meu, cu înclinaţiile mele naturale. Poate sunt eu prea nerăbdător, însă îmi place să văd schimbări şi progrese într-un interval relativ scurt. Devin repede exasperat în situaţiile în care problema care se pune e serioasă, iar eu trebuie să asist de pe margine, fără să mă implic pentru a o remedia.

Peste puţin timp am început să citesc despre terapia comportamentală, o abordare care pune accent pe schimbări de comportament rapide şi concrete. Am simţit o mare uşurare. Puteam să mă implic activ şi să ofer sfaturi pacienţilor în loc să rămân pasiv. Terapia comportamentală oferea un cadru bine fundamentat, care explica de ce pacienţii aveau anumite probleme şi ce tehnici trebuiau folosite. Era aproape ca o carte de reţete de gătit sau ca un manual de instrucţiuni. Prin comparaţie cu abordarea vagă pe care o învăţasem până atunci, modelul comportamental mi se părea mult mai interesant. Avea în vedere schimbări rapide şi pe termen scurt.

După câţiva ani, am început să fiu dezamăgit şi de abordarea comportamentală. Din cauza acccentului pus pe acţiunile pacienţilor, mi se părea că terapia comportamentală ignora gândurile şi sentimentele acestora. Resimţeam lipsa bogăţiei vădite de lumea interioară a pacienţilor. Citind cartea lui Aaron Beck Cognitive Therapy and Emotional Disturbances, mi-am recăpătat entuziasmul. Beck combina caracterul practic şi directiv al psihoterapiei comportamentale cu bogăţia de gânduri şi convingeri ale pacienţilor.

După terminarea doctoratului în 1979, am început să studiez psihoterapia cognitivă cu dr. Beck. Îmi plăcea foarte mult să le demonstrez pacienţilor cum gândurile lor erau distorsionate şi să le prezint alternative raționale. Îmi plăcea, de asemenea, să identific problemele de comportament şi să repetăm împreună soluţii noi de a aborda situaţiile cotidiene. Pacienţii începeau să se schimbe în mod radical: nu mai aveau depresie, simptomele de anxietate dispăreau. Am descoperit că tehnicile psihoterapiei cognitive mă ajutau enorm şi în viaţa mea personală. Am început să discut despre psihoterapia cognitivă şi cu alţi colegi în cadrul prelegerilor şi atelierelor ţinute în SUA şi Europa.

După câţiva ani, mi-am deschis propriul cabinet în Philadelphia. Am continuat să am rezultate impresionante cu mulţi pacienţi, mai ales cei cu simptome specifice, din categoria depresiei sau anxietăţii. Din păcate, pe măsură ce trecea timpul, creştea lista pacienţilor care nu răspundeau deloc la tratament sau care prezentau doar îmbunătăţiri minore. M-am hotărât să văd ce aveau în comun aceşti pacienţi. I-am rugat şi pe alţi colegi care practicau abordarea cognitivă să-mi descrie pacienţii lor rezistenţi la psihoterapie. Voiam să văd dacă eşecurile lor erau asemănătoare cu ale mele.

Ce am observat în încercarea de a face diferenţa dintre pacienţii dificili şi cei care răspundeau la tratament a fost o revelaţie pentru mine. Cei mai dificili pacienţi aveau simptome mai puţin severe; în general, erau mai puţin deprimaţi şi anxioşi.