Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena Mărculescu
Redactare:
Oana Dușmănescu
Ilustrație și design copertă: Meljean Brook
Director producție:
Cristian Claudiu Coban
Dtp:
Eugenia Ursu
Corectură:
Cătălina Chiricheș
Roxana Nacu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Titlul original: Fallen Heir
Autor: Erin Watt
Copyright © 2017 by Erin Watt
Copyright © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-0638-7
ISBN (epub): 9786064018502
Tuturor celor care au cerut în cor să afle mai multe despre Easton Royal. Cartea asta e pentru voi.
— Rețineți că, indiferent de funcția pe care o alegeți, suma diferențelor depinde de primul și de ultimul termen, conchide domnișoara Mann, chiar în clipa în care sună clopoțelul ce anunță finalul ultimei ore.
Toți încep să-și strângă lucrurile. Toți în afară de mine.
Mă sprijin de spătarul scaunului și lovesc ușor muchia manualului cu pixul, ascunzându-mi rânjetul, în timp ce o urmăresc pe noua profesoară cum încearcă disperată să mențină atenția pe cale de dispariție a studenților ei. E drăguță când se agită.
— Pentru mâine aveți de învățat secțiunile 1.a și 1.b! strigă ea, dar nimeni n-o mai ascultă.
Cu toții ies în viteză pe ușă.
— Vii, Easton?
Ella Harper se oprește la banca mea, uitându-se în jos către mine. Mă privește de sus cu ochii ei albaștri. E cam jigărită în perioada asta. Cred că nu mai are poftă de mâncare de când a plecat fratele meu.
Mă rog, nu că Reed ar fi părăsit-o. Fratele meu mai mare încă o iubește la nebunie pe Ella, așa-zisa noastră soră vitregă. Dacă n-ar fi iubit-o, ar fi optat pentru o facultate de fițe departe, foarte departe de Bayview. În schimb, a mers la State, destul de aproape încât să se poată vizita reciproc în weekenduri.
— Nu, îi răspund. Trebuie s-o întreb ceva pe profă.
Umerii ascuțiți ai domnișoarei Mann tresaltă la auzul cuvintelor mele. Până și Ella observă.
— East... spune încet, cu o expresie încruntată pe chipul ei frumos.
O și văd ținându-mi o prelegere despre cum ar trebui să mă disciplinez. Dar abia am început cursurile acum o săptămână și deja mă plictisesc de moarte. Ce altceva să fac dacă nu s-o ard aiurea? N-am nevoie să studiez. Nici de fotbal nu prea îmi mai pasă. Tata m-a pedepsit și mi-a interzis să zbor; în ritmul ăsta, n-o să-mi iau niciodată licența de pilot. Iar dacă Ella nu mă lasă dracului în pace, o să uit că e gagica fratelui meu și am s-o seduc doar așa, de-al naibii.
— Ne vedem acasă, îi spun Ellei pe un ton ferm.
Domnișoara Mann a flirtat cu mine neîncetat încă din prima zi de școală și, după o săptămână în care am schimbat priviri înflăcărate, am de gând să iau taurul de coarne. E greșit, firește, dar tocmai asta face situația palpitantă — pentru amândoi.
Rareori se întâmplă ca la Astor Park să fie angajate profesoare tinere și atrăgătoare. Conducerea știe că aici sunt prea mulți băieți bogați și plictisiți care abia așteaptă o provocare. Beringer, directorul școlii, a trebuit să mușamalizeze nu doar o dată o relație profesor-elev și nici măcar nu mă bazez pe zvonuri când afirm asta, din moment ce una dintre relațiile „inadecvate“ era chiar a mea dacă sărutul cu profesoara mea de nutriție în spatele sălii de gimnastică poate fi considerat o relație. Eu nu-l consider.
— Nu mă deranjează dacă aștepți aici, rostesc tărăgănat către Ella, care stă cu picioarele bine înfipte în loc, dar s-ar putea să te simți mai comod așteptându-mă pe hol.
Îmi aruncă o privire nimicitoare. Nimic nu-i scapă. A copilărit în locuri dubioase și știe multe chestii. Sau, pur și simplu, știe cât de dezaxat sunt.
— Nu știu ce urmărești, dar mă îndoiesc c-ai să găsești acel ceva sub fusta domnișoarei Mann, mormăie ea.
— Nu voi ști până nu caut, îi spun glumeț.
Ella oftează și renunță.
— Ai grijă, mă dojenește ea pe un ton îndeajuns de strident încât să răzbată până la domnișoara Mann, care roșește și rămâne cu privirea ațintită în podea în timp ce Ella iese din clasă.
Renunț ușor la iritarea acumulată. De ce sunt judecat? Încerc să duc aici o viață cât mai bună cu putință și, cât timp nu rănesc pe nimeni, ce e rău în asta? Am optsprezece ani. Domnișoara Mann e adultă. Deci ce importanță are faptul că, în acest moment, e „profesoară“?
După ce ușa se închide în spatele Ellei, în încăpere se face liniște. Domnișoara Mann își aranjează fusta bleu. Ei, la naiba. E în dubii.
Sunt puțin dezamăgit, dar e în regulă. Nu sunt unul dintre băieții care trebuie să i-o pună oricărei tipe pe care o întâlnesc, mai ales pentru că sunt atât de multe pe lume. Dacă vreuna nu se arată interesată de tine, treci la următoarea.
Mă aplec să-mi iau ghiozdanul, când o pereche frumoasă de tocuri îmi apare în câmpul vizual.
— Aveați vreo întrebare, domnule Royal? întreabă suav domnișoara Mann.
Ridic lent capul, analizându-i bine picioarele lungi, linia curbată a șoldului, scobitura taliei, unde bluza ei albă, formală e îndesată în fusta la fel de ștearsă. Pieptul ei se ridică în timp ce o examinez, iar la gât i se vede pulsul luându-i-o razna.
— Da. Aveți vreo soluție pentru problema mea din timpul orelor?
Îmi așez o mână pe șoldul ei. Văzând că geme, îmi trec un deget peste cordonul fustei.
— Mă concentrez cu mare dificultate.
Ea inspiră adânc încă o dată.
— Serios?
— Mmm-hmmm. Cred că e din cauză că de fiecare dată când mă uit la dumneavoastră, am impresia că vă e la fel de greu să vă concentrați.
Zâmbesc cu sfială.
— Poate pentru că vă imaginați cum v-ar sta întinsă pe birou în timp ce toată lumea de la cursul de analiză matematică v-ar privi.
Domnișoara Mann înghite în sec.
— Domnule Royal. Nu am nici cea mai mică idee la ce vă referiți. Vă rog să vă luați mâna de pe talia mea.
— Sigur.
Îmi strecor palma mai jos, până când îi ating tivul fustei.
— E mai bine așa? Pentru că mă pot opri de tot.
Privirile noastre se întâlnesc.
Ultima șansă, domnișoară Mann. Amândoi suntem profund conștienți că-i mototolesc fusta și, probabil, și reputația, însă rămâne țintuită locului.
Când, într-un final, vorbește, vocea îi e răgușită.
— E în regulă, domnule Royal. Cred că vei afla că soluția problemei cu concentrarea e în mâinile tale.
Îmi mut palmele sub fustă și-i arunc un rânjet obraznic.
— Încerc să elimin funcțiile problematice.
Pleoapele i se închid în semn de capitulare.
— N-ar trebui să facem asta, spune pe o voce sufocată.
— Știu. De asta e atât de plăcut.
Coapsele i se încordează sub atingerea mâinilor mele. Indecența acestei scene, ideea c-am putea fi prinși oricând, să știu că ea e absolut ultima persoană pe care ar trebui s-o ating fac totul de un milion de ori mai excitant.
Mâna îi cade pe umerii mei și degetele ei caută în sacoul de uniformă Tom Ford de două mii de dolari în timp ce încearcă să-și mențină echilibrul. Degetele mele își fac numărul magic. Sunete scurte și înăbușite umplu sala pustie de clasă, până când nu se mai aude nimic, în afară de respirația ei sacadată.
Cu un oftat satisfăcut, domnișoara Mann face câțiva pași în spate, netezindu-și fusta ei șifonată înainte să se lase în genunchi.
— E rândul tău, șoptește.
Îmi întind picioarele și mă las pe spate. Analiza matematică este fără îndoială cel mai tare curs la care am fost vreodată înscris la Astor Park.
După ce-mi oferă cadoul suplimentar, un zâmbet ezitant îi apare pe chip. Părul ei atinge talia chiloților mei în timp ce se apropie și murmură:
— Poți trece pe la mine diseară. Fetița mea se culcă cel târziu la zece.
Împietresc. Chestia asta se putea termina în multe moduri, dar chiar speram să evit așa ceva. O groază de scuze îmi trec prin minte, dar, înainte să rostesc vreuna, ușa de la clasă se deschide.
— Oh, Dumnezeule!
Atât eu, cât și domnișoara Mann ne răsucim spre ușă. Prind o frântură a unui păr vopsit în negru și sacoul bleumarin al uniformei de la Astor Park.
Domnișoara Mann se ridică în picioare și se împiedică. Sar s-o prind. Îi tremură genunchii în timp ce o ajut să se așeze pe un scaun.
— Oh, Dumnezeule, rostește ea smerită. Cine era? Crezi că ea a văzut...?
Dacă a văzut-o pe domnișoara Mann în genunchi, dacă pantalonii mei erau descheiați și că hainele domnișoarei Mann erau șifonate? Ăă, da. A văzut.
— A văzut, am spus cu voce tare.
Confirmarea mea nu reușește decât s-o sperie și mai tare. Cu un geamăt chinuit, își cuprinde fața între palme.
— Oh, Dumnezeule. Voi fi concediată.
Termin să mă îmbrac și mă-ntind după ghiozdan, îndesându-mi grăbit lucrurile în el.
— Neah. Va fi bine.
Dar nu sunt foarte sigur și ea o știe.
— Nu, nu va fi bine!
Mă uit cu îngrijorare la ușă.
— Șșșș. Cineva o să te audă.
— Cineva ne-a văzut, șuieră ea, cu panică în ochi și cu vocea tremurândă. Trebuie să mergi s-o găsești pe fata aia. Găsește-o și fă-ți treaba de Easton Royal și asigură-te că nu va zice nimic.
— Treaba mea de Easton Royal?
Domnișoara Mann continuă înainte s-o pot întreba ce dracu’ se așteaptă să fac.
— Nu pot fi concediată. Nu pot. Am o fiică pe care trebuie s-o întrețin! spune, vocea începând să-i tremure din nou. Repară chestia asta. Te rog, du-te și rezolvă asta.
— Bine, o liniștesc. Am s-o rezolv.
N-am nici cea mai vagă idee cum, dar domnișoara Mann e la două secunde de o cădere psihică.
Îi scapă un alt suspin slab.
— Iar asta nu se mai poate întâmpla vreodată, mă înțelegi? Niciodată.
Sunt total de acord cu asta. Atacul ei de panică mi-a stricat dispoziția, împreună cu interesul de a repeta figura. Îmi place ca lipelile mele să se sfârșească la fel de plăcut cum au început. Nu e nimic sexy în a fi cu o fată care are regrete, deci trebuie să fii sigur de la început că se implică în totalitate. Dacă există cea mai mică șovăială în interesul ei, nu-i de mine.
— Sigur, spun, aprobând din cap.
Domnișoara Mann se holbează la mine cu ochi rugători.
— De ce mai ești aici? Pleacă!
Corect. Îmi iau în spate ghiozdanul și ies din clasă. Pe hol, analizez puțin situația. E mai aglomerat decât ar trebui să fie. De ce zăbovește toată lumea pe coridoare? S-au terminat orele, pentru numele lui Dumnezeu. Plecați acasă, oameni buni.
O zăresc în treacăt pe Felicity Worthington, care-și dă părul blond platinat peste umăr.