Mamei mele,

Martha Eva Deaton Stout,

1923–2018

Frumoasă, mai strălucită decât și-a dat seama și, mai presus de toate,

cea mai bună și iubitoare persoană pe care am cunoscut-o vreodată

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria viață și, mai ales, să arate respect și dragoste ființelor din jurul său, în special unul altuia.

— JANE GOODALL, Reason for Hope

Prolog

Lupta cu diavolul

Îmbrăcată cu o cămașă pătată de vopsea și cu niște blugi zdrențuiți, concentrată să curăț pe dedesubt veranda, sigur nu arătam a psiholog în acea după-amiază de primăvară când un SUV nou și strălucitor, cu doi copii mici și mama lor elegantă, a apărut în fața casei. Femeia era fardată cu grijă; totuși părea că plânsese zile întregi și mi-a fost milă de ea. În mod clar ușurată că m-a găsit, în ciuda blugilor mei rupți și a uimirii inițiale, mi-a spus că mersese două ore ca să ajungă în orașul unde doar bănuia că locuiesc. Mi-a zis că era prinsă într-o „luptă pentru custodie îngrozitoare“ cu cineva care era înspăimântător de dur și că se temea pentru siguranța copiilor ei. Mi-a spus: „Ca să îmi salvez copiii, trebuie să mă lupt cu diavolul. Și nu știu cum“.

Era convinsă că fostul soț nu își dorea cu adevărat să fie tată și cerea custodia doar pentru a o ține pe ea „sub control“, strategie care, având în vedere dragostea și grija ei pentru copii, funcționa destul de bine. I-am explicat puterea unui comportament calm (spre deosebire de unul panicat) ori de câte ori își întâlnea fostul soț — pentru a-i dejuca planul de a dovedi că el deținea controlul asupra emoțiilor ei — și i-am oferit câteva sugestii care s-o ajute să discute mai eficient cu avocatul ei. M-a bucurat să văd că, atunci când a plecat, în loc de disperare, era hotărâre în ochii ei.

Ca psiholog, studiasem psihopatia și tratasem victime traumatizate clinic timp de mai mult de douăzeci și cinci de ani, dar tot nu am înțeles pe deplin frecvența covârșitoare a victimelor psihopaților până când nu am scris despre ele. De când am publicat cartea Psihopatul de alături, în 2005, am fost copleșită de telefoane și scrisori de la cititori care s-au simțit datori să-mi povestească propriile întâlniri cu persoane care par să nu aibă conștiință. Acești cititori au fost atât de motivați să-mi spună poveștile lor încât unii au reușit să facă rost de numărul meu de telefon de acasă, număr care nu este public, sau au așteptat în fața biroului meu din Boston, sperând să mă prindă la venire sau la plecare. Dar era prima oară când cineva își făcea apariția acasă la mine.

Am hotărât să creez o adresă de e-mail special pentru acest scop, astfel încât cititorii mei să-și poată povesti experiențele fără a trebui să recurgă la asemenea căutări disperate. Imediat, am început să primesc o mulțime parcă nesfârșită de mesaje din toată lumea. Cei mai mulți dintre cei care m-au contactat (și care continuă să o facă, zilnic) au de-a face cu un posibil psihopat care pur și simplu nu poate fi evitat: adversarul într-un proces de custodie, un șef sau un coleg de la un loc de muncă prea bun pentru a renunța la el, un adult din familia lor sau, poate cea mai îngrozitoare situație, unul dintre propriii copii.

Cititorii care mă caută sunt atât femei, cât și bărbați și aparțin unor pături sociale diferite, dar au anumite experiențe în comun. Toți s-au simțit singuri și puțin mai mult nebuni: fiecare s-a crezut singura persoană păcălită și manipulată de o ființă umană care s-a dovedit a avea o minte bizară. Au supraviețuit unei relații parcă ireale cu cel puțin o persoană incapabilă să simtă vinovăție, regret sau chiar îngrijorare. Și, până au citit Psihopatul de alături, toți acești supraviețuitori presupuseseră că nimeni nu le va crede povestea ciudată. Cartea mea le-a oferit conceptele și cuvintele necesare pentru a-și descrie experiențele. Acum căutau metodele pentru a se apăra, pe ei și pe cei dragi. Pentru ei și pentru toți oamenii care duc lupte ce nu pot fi evitate cu cei lipsiți de conștiință, am scris această carte despre cum să câștigi în fața unui psihopat.

Aproape toate scrisorile pe care le-am primit de-a lungul anilor se încadrează în câteva categorii, iar în cursul aparițiilor în presă și al conversațiilor particulare, începând din 2005, mi s-au pus nenumărate întrebări despre aceleași teme cruciale. În această carte le voi discuta pe toate: realitatea crudă a copiilor psihopați și cum să ne purtăm cu ei; metodele specifice pe care le poți folosi pentru a învinge un psihopat care te-a transformat în ținta lui la serviciu; cum să procedezi când, în mod groaznic, adversarul într-un proces de custodie este un psihopat; psihopații agresivi (inclusiv atacurile cibernetice); diferențele dintre psihopați și narcisici. Cartea include și un capitol despre psihopatia existentă în corporațiile și guvernele, precum și câteva gânduri despre natura binelui.

Cei mai mulți oameni lipsiți de conștiință, în încercarea de a se camufla pentru restul societății (și nevrând să fie descoperiți sau băgați la închisoare), comit infracțiuni morale și interpersonale „invizibile“. Contrar prejudecăților obișnuite, psihopații care recurg la violență letală sunt o minoritate. Psihopații sunt mai degrabă mincinoși și manipulatori distructivi care joacă niște jocuri psihologice, financiare și politice dure cu viețile noastre. Ei formează marele grup al celor care comit violențe domestice: oamenii care încearcă să-și intensifice simțul puterii și controlului bătându-și partenerii, copiii și persoanele mai în vârstă din familie, în intimitatea căminului. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt atât de dificil de identificat. Dar, când psihopații ucid, ne tulbură profund. Voi analiza tiparul comportamentului psihopat criminal și modul în care această formă de agresiune are motivații diferite față de violența nepsihopată.

Psihologii au reticențe să recomande evitarea ca soluție a unei probleme, dar în cazul psihopatiei evitarea este de fapt cea mai bună cale. Violenți sau nu, psihopații trăiesc în afara contractului social care ne leagă pe noi, ceilalți, sunt extrem de distructivi și nu vor putea niciodată să aibă niște relații personale sau colegiale adevărate cu nimeni. Singura lor preocupare este să dețină puterea asupra altora și cel mai recomandabil și puțin periculos plan de acțiune este să eviți cu totul astfel de persoane. Totuși, să te ferești din calea unui psihopat nu este întotdeauna posibil.

În această carte îți voi furniza metode prin care să faci față psihopatului pe care pur și simplu nu îl poți evita. Vei citi povești inspirate de multele, nenumăratele scrisori primite, relatări de la oameni care au urmărit șocați cum eșafodajul realității umane acceptate li s-a prăbușit sub picioare și care au încercat plini de curaj să se salveze, pe ei și pe cei dragi, într-o lume care nu mai avea niciun sens. Au fost obligați să învețe că psihopații sunt mai mult decât niște imagini abstracte într-un buletin de știri efemer sau tema unui documentar șocant; sunt ființe umane care arată ca toți ceilalți — atât de bine camuflați, încât adevărata lor natură poate rămâne nedescoperită de ani sau chiar decenii.

Deși am schimbat toate numele și orice detaliu care ar putea servi unei identificări în aceste povești, vei găsi exemple de indivizi care au triumfat, bărbați și femei care au făcut față cu succes unor oameni care păreau să nu aibă conștiință, dar și povești triste și chiar înfricoșătoare în care cei nemiloși par să câștige la final. Indiferent dacă se încheie cu un succes sau cu un deznodământ tragic, toate poveștile ilustrează modurile în care ideile noastre moștenite despre rău ne-au făcut orbi la adevărata sa natură. Comportamentul diabolic provine dintr-un gol emoțional, iar necunoașterea acestui lucru ne-a limitat mult capacitatea de a face față cruzimii în viața cotidiană și în societate. Relatările bazate pe fapte reale din această carte afirmă că o înțelegere nouă, rațională, a principalei surse a răului uman — absența caracteriologică și neuropsihologică a conștiinței — ne-ar putea oferi un avantaj crucial când avem de-a face cu psihopați în viețile noastre și când ne confruntăm cu problemele epocii noastre, probleme create de om. Cred că, pentru siguranța personală și de fapt pentru binele planetei pe care trăim, trebuie să renunțăm la credințele noastre greșite — „orbirea în fața psihopatiei“ — și să adoptăm o perspectivă bazată pe cunoaștere și competență.

Trebuie să învățăm că, în ciuda lipsei de emoție caracteristice, psihopații sunt „consumatori de emoții“. Au o dorință puternică de a fi martori la controlul pe care îl dețin asupra noastră, provocându-ne confuzie, mânie și teamă. Se hrănesc cu emoțiile negative ale altora. Să știi când și cum să nu arăți emoție — cum să rămâi calm în prezența unui psihopat în loc să-l hrănești cu sentimentele tale directe — reprezintă o abilitate vitală. Psihopatul joacă cu tine un joc îngrozitor, dar îți voi arăta cum să schimbi regulile jocului.

În Psihopatul de alături am creat prima definiție psihologică a „conștiinței“.