Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Alexandra Fusoi

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Liliana Bartha

Corectură:

Irina Mușătoiu

Mihaela Răducanu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The One

Autor: John Marrs

Copyright © John Marrs, 2016

Self-published in 2016 as A Thousand Small Explosions

First published by Del Rey in 2017,

Del Rey is part of the Penguin Random House group of companies.

Copyright © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0703-2

ISBN (epub): 9786064018120

„A iubi sau a fi iubit ajunge.

Nu mai cereți nimic.

Niciun alt mărgăritar nu mai e de găsit în cutele întunecate ale vieții.“

Victor Hugo, Mizerabilii1

---

Capitolul 1

MANDY

Mandy se uita țintă, cu respirația tăiată, la poza de pe ecranul computerului.

Dezbrăcat până la brâu, bărbatul tuns scurt, cu părul șaten-deschis, poza pe o plajă stând cu picioarele larg desfăcute; își lăsase în jos, spre talie, partea superioară a costumului de neopren. Ochii îi străluceau în cea mai limpede nuanță de albastru. Zâmbetul uriaș dezvelea două rânduri perfect aliniate de dinți albi, iar Mandy aproape că putea să guste apa sărată care i se prelingea de pe piept pe placa de surfing așezată la picioare.

„Oh, Dumnezeule!“, a șoptit ea pentru sine, lăsând să-i scape o răsuflare lungă pe care nici nu-și dăduse seama cât o ținuse în piept. A simțit că o furnică buricele degetelor și că-i iau foc obrajii și s-a întrebat cum naiba o să reacționeze trupul ei când îl va întâlni în persoană, dacă pățea așa ceva doar la vederea unei fotografii.

Cafeaua din paharul de plastic se răcise, dar a ­băut-o totuși până la capăt. A făcut o captură de ecran cu fotografia și a adăugat-o apoi într-un folder nou creat pe desktop, intitulat „Richard Taylor“. A aruncat o privire prin birou ca să verifice dacă se uita careva la ce face, dar nu-i dădea nimeni atenție.

Mandy a mers apoi în josul ecranului, să se mai uite și la alte fotografii din albumul lui de pe Facebook, denumit „În jurul lumii“. Categoric, călătorise mult, a observat Mandy, și fusese în locuri pe care ea le văzuse doar la televizor sau în filme. În multe fotografii bărbatul se afla în baruri, pe drumuri sau în temple, pozând lângă repere turistice, bucurându-se de plaje aurii și ape săltărețe. Rareori era de unul singur. Îi plăcea că tipul părea să fie genul sociabil.

Curioasă, a mers în urmă în postările lui, de când își făcuse cont în rețeaua de socializare, în ultimii ani de liceu, trecând apoi prin cei trei ani de facultate. I se părea atrăgător chiar și pe când era doar un adolescent îngrămădit.

După o oră și jumătate de puricat aproape întreaga istorie online a acestui străin arătos, Mandy a intrat și pe contul lui de Twitter, ca să vadă ce anume simțise nevoia să împărtășească lumii. Dar el nu se agitase decât pentru mărirea și decăderea lui Arsenal în Premier League, întrerupându-se ocazional doar pentru preluarea unor postări cu animale ce cădeau peste obstacole sau se izbeau de ele.

Se părea că interesele lor diferă substanțial și Mandy se întreba exact care era motivul pentru care fuseseră Potriviți și ce ar putea avea în comun. Apoi și-a amintit că nu mai avea nevoie de modul de gândire necesar pentru folosirea site-urilor sau aplicațiilor de dating; Potrivește-ți ADN-ul se baza pe biologie, chimie și știință — nimic din ceea ce ar fi putut înțelege ea. Dar avea încredere deplină, ca milioane și milioane de atâția alții.

Mandy a trecut apoi la profilul de LinkedIn al lui Richard, care i-a arătat că, de când absolvise Worcester University, cu doi ani în urmă, lucrase ca antrenor personal într-un oraș, la vreo 65 de kilometri de al ei. Nu era de mirare că avea un trup așa de bine lucrat, s-a gândit ea, imaginându-și cum l-ar simți deasupra ei.

Nu mai pusese piciorul într-o sală de sport din perioada în care abia se angajase, cu un an în urmă; atunci, surorile ei insistaseră că trebuie să înceteze să se mai plângă de căsnicia ei ratată și să înceapă să se concentreze pe recuperare. O trimiseseră cu forța la spa, într-un hotel din apropiere, unde fusese masată, jumulită, pigulită, apăsată cu pietre fierbinți, bronzată și iar masată, până când orice gând despre fostul soț fusese alungat din fiecare nod dureros din spate și din umeri și din fiecare por astupat al pielii. Abonamentul la sală venise împreună cu promisiunea că se va ține de programul pe care îl alcătuiseră special pentru ea. Încercarea de a se convinge să facă sport regulat devenise un fel de rutină săptămânală, dar abonamentul îl plătise oricum.

Începu să-și imagineze cum ar arăta copiii ei cu Richard și se întreba dacă ar moșteni ochii albaștri ai tatălui lor sau ochii ei căprui; dacă ar avea părul negru și pielea măslinie ca a ei sau părul blond și pielea lui palidă. S-a trezit zâmbind.

— Cine-i ăsta?

— Isuse! a țipat Mandy.

Vocea din spatele ei o făcuse să sară ca arsă.

— M-ai speriat de moarte.

— Păi atunci n-ar trebui să te uiți la pornache în ­timpul serviciului.

Olivia a râs și i-a oferit o bomboană dintr-o punguță de Haribo. Mandy a refuzat, dând din cap.

— Nu era pornache, tipul e un prieten vechi.

— Da-da, cum zici tu. Stai totuși cu ochii pe Charlie, vrea de la tine niște cifre de vânzări.

Mandy și-a dat ochii peste cap și apoi s-a uitat la ceasul din colțul ecranului. A realizat că dacă nu se apucă de treabă va sfârși prin a-și lua de lucru acasă. A apăsat pe micul „x“ roșu din colț și a blestemat contul de Hotmail care presupusese că mesajul de confirmare de la Potrivește-ți ADN-ul era spam. Stătuse în secțiunea „junk“ timp de șase săptămâni, până când îl descoperise, din întâmplare, în acea după-amiază devreme.

— Mandy Taylor, soția lui Richard Taylor; încântată să vă cunosc, a șoptit ea.

A observat că răsucea absentă o verighetă imaginară de pe inelarul stâng.

Capitolul 2

CHRISTOPHER

Christopher s-a foit pe toate părțile până când și-a găsit o poziție confortabilă în fotoliu.

Și-a așezat coatele în unghi de 90 de grade pe brațele fotoliului și a tras adânc în piept mirosul husei de piele. Femeia nu s-a zgârcit la calitate, și-a spus el, încredințat, după mirosul și atingerea materialului, că fotoliul nu fusese cumpărat de la vreun magazin de duzină de pe bulevard.

Cât timp ea a rămas în bucătăria de alături, Christopher a aruncat o privire prin apartament. Fata locuia la parterul unei clădiri victoriene impecabil restaurate care, judecând după vitraliul de deasupra ușii de la intrare, slujise cândva drept mânăstire. I-a admirat gustul în alegerea ornamentelor de ceramică aranjate pe rafturi clădite de-a dreptul în pereți, în jurul porțiunii proeminente de zid unde fusese încastrat șemineul deschis. Dar alegerile ei în ceea ce privește literatura lăsau mult de dorit. A strâmbat din nas la vederea operelor cartonate ale lui James Patterson, Jackie Collins și J.K. Rowling.

În altă parte a încăperii se afla o măsuță butucănoasă de cafea, în centrul căreia fusese așezată, alături de două telecomenzi, și o tavă pătrată îmbrăcată în piele întoarsă. În jurul ei erau perfect rânduite patru naproane asortate. Înclinația ei pentru simetrie l-a făcut să se simtă ușurat.

Christopher și-a trecut limba peste dinți și a dat de o așchie de fistic captivă între incisivul lateral și canin. Fiindcă n-a reușit s-o disloce, a încercat cu unghia, însă tot n-a putut s-o miște din loc, așa că și-a pus în minte să nu uite să caute în baia ei niște ață dentară, înainte de a pleca. Puține lucruri îl iritau mai tare decât o bucățică de mâncare rămasă captivă între dinți. Odată chiar plecase de la o întâlnire fix în mijlocul prânzului, fiindcă fetei îi rămăsese între dinți o bucățică de kale.

O vibrație venind din buzunarul pantalonilor i-a gâdilat vintrele; nu era o senzație cu totul neplăcută. Ca regulă, Christopher era destul de riguros în a-și închide telefonul atunci când era cazul și nu-i putea suferi pe cei care nu-l tratau cu aceeași politețe. Dar astăzi făcuse o excepție.

A scos telefonul și a citit mesajul de pe ecran; era un e-mail de la Potrivește-ți ADN-ul. Și-a amintit că în urmă cu câteva luni le trimisese, într-o doară, un test de salivă, dar nu primise vreo Potrivire în baza de date. Până acum. Mesajul întreba dacă dorea să plătească pentru a primi coordonatele de contact ale acestei persoane. Oare vreau? și-a spus el. Chiar vreau? A lăsat telefonul deoparte și s-a gândit la cum arată Potrivirea lui, înainte de a apuca să decidă că era nepotrivit să se gândească la o a doua femeie cât timp se afla încă în compania primei.

S-a ridicat în picioare și s-a întors în bucătărie, unde a găsit-o așa cum o lăsase cu câteva minute mai devreme, întinsă pe spate pe dalele reci ale podelei, cu lațul încă înfășurat în jurul gâtului. Nu mai sângera, ultimele picături se adunaseră pe lângă gulerul bluzei.

A scos din haină un aparat de fotografiat Polaroid și a făcut două poze identice ale chipului femeii, apoi a așteptat calm să se developeze. Le-a băgat pe amândouă într-un plic A5 din carton tare, pe care l-a strecurat în buzunarul de la jachetă.

Apoi Christopher a strecurat instrumentarul la loc în rucsac și a plecat, așteptând să iasă din întunericul grădinii înainte să-și scoată papucii de plastic, masca și cagula.

Capitolul 3

JADE

Jade a zâmbit când a văzut mesajul lui Kevin ­fluturându-i pe ecranul telefonului mobil.

„Seara bună, frumoaso, ce faci?“, scria el. Îi plăcea felul în care Kevin își începea mereu mesajele cu aceeași propoziție.

„Sunt bine, mulțumesc“, a replicat ea și a adăugat un emoticon zâmbitor. „Totuși, mă simt sleită.“

„Îmi pare rău că nu ți-am dat mesaj mai devreme. Am avut o zi plină. Nu te-ai supărat pe mine, nu-i așa?

„Ba da, m-am supărat un pic, dar știi și tu ce nesimțită morocănoasă pot fi uneori. Tu ce-ai făcut?“

Pe ecran a apărut o poză cu un hambar de lemn și un tractor sub soarele strălucitor și încins. În hambar aproape că a putut vedea vitele închise îndărătul barelor metalice și echipamentul de muls atașat de ugere.

„Am reparat acoperișul grajdului.