Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Oana Dușmănescu

Coperta: Faber Studio

Ilustrație și design copertă: Meljean Brook

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Eugenia Ursu

Corectură:

Dușa Udrea-Boborel

Rodica Crețu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Cracked Kingdom

Autor: Erin Watt

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0737-7

ISBN (epub): 9786064018076

Capitolul 1

Easton

Toată lumea țipă.

Dacă n-aș fi în stare de șoc — ca să nu spun foarte beat —, aș putea să aud strigăte separate, să le leg de anumite voci, să găsesc sensul cuvintelor caustice și ale acuzațiilor furioase care sunt aruncate în stânga și în dreapta.

Însă în momentul de față, totul pare un val nesfârșit de zgomote. O simfonie de ură, îngrijorare și teamă.

— …vina fiului tău!

— E vina lui pe dracu’!

— …vă dau în judecată…

— Easton.

Îmi țin capul îngropat în mâini și mă frec la ochi cu palmele bătătorite.

— …chiar și aici? …Ar fi trebuit să te scot afară în cătușe, nemernicule… hărțuire…

— …încearcă numai… nu mi-e frică de tine, Callum Royal. Sunt procuror-șef…

— Procuror-șef adjunct.

— Easton.

Îmi simt ochii uscați și iritați. Sunt sigur că sunt și injectați. Sunt întotdeauna injectați atunci când sunt beat.

— Easton.

Ceva mă izbește peste umăr și o voce se face auzită deasupra celorlalte. Îmi ridic capul brusc și o văd pe sora mea adoptivă privindu-mă cu ochii săi albaștri în care se citește o profundă îngrijorare.

— De trei ore nu te-ai mișcat. Vorbește cu mine, mă imploră Ella încetișor. Vreau să știu că ești bine.

Bine? Cum să fiu bine? Uită-te și tu ce se întâmplă aici, ce mama dracului. Suntem într-o sală de așteptare privată a Spitalului Bayview General — familia Royal nu trebuie să aștepte în sala obișnuită de la urgențe cu restul țărănoilor. Avem parte de un tratament special oriunde mergem, chiar și în spitale. Anul trecut, când Reed, fratele meu mai mare, a fost înjunghiat, a fost operat de urgență de parcă ar fi fost însuși președintele țării, ocupând fără doar și poate sala de operații în detrimentul cuiva care avea mai mare nevoie de ea. Însă numele lui Callum Royal înseamnă mult în acest stat. La naiba, în această țară. Toată lumea îl cunoaște pe taică-meu. Tuturor le e frică de el.

— …acuzații penale împotriva lui fiu-tău…

— Nenorocita de fiică-ta e vinovată pentru…

— Easton, mă îmboldește Ella din nou.

O ignor. Pentru moment, ea nu există pentru mine. Niciunul dintre ei nu există. Nici Ella. Nici tata. Nici John Wright. Nici măcar fratele meu mai mic, Sawyer, căruia i s-a permis să ni se alăture după ce i-au fost puse vreo două copci la tâmplă. Un grav accident de circulație, iar Sawyer scapă doar cu o zgârietură.

În timp ce fratele lui geamăn este…

Cum este?

Să fiu al dracu’ dacă știu. N-am primit nicio informație nouă despre Sebastian de când am ajuns la spital. Trupul lui însângerat și zdrobit a fost luat repede cu o targă, iar familia a fost exilată în această sală, ca să aștepte vești dacă e viu sau mort.

— Dacă fiul meu nu supraviețuiește, fiică-ta va plăti pentru asta.

— Ești sigur măcar că e fiu-tău?

— Javră nenorocită!

— Ce? Am impresia că toți băieții tăi au nevoie de teste ADN. Hai să facem toate testele acum! La urma urmelor, suntem la spital. Va fi ușor să le ia niște sânge și să confirme care din băieții tăi e un Royal și care este un O’Halloran…

— Tată! TACI DIN GURĂ!

Vocea neliniștită a lui Hartley mă străpunge asemeni unui cuțit. Poate că restul oamenilor nu există pentru mine în acest moment, însă ea există. De trei ore stă într-un colț al încăperii. La fel ca mine, n-a spus niciun cuvânt. Până în clipa asta. Acum e în picioare, cu ochii ei cenușii scânteind de furie, cu vocea ridicată și acuzatoare în timp ce se răstește la taică-său.

Nici măcar nu știu de ce John Wright se află aici. N-o poate suporta pe fiică-sa. A trimis-o pe Hartley la internat. N-a voit s-o lase să se mute înapoi acasă când s-a întors în Bayview. A țipat la ea în noaptea asta, i-a spus că nu face parte din familia sa și a amenințat că o dă afară din casă pe sora ei mai mică.

Însă după ce ambulanțele i-au luat pe Hartley, pe gemeni și pe iubita gemenilor, domnul Wright a fost primul care a plecat spre spital. Poate vrea să se asigure că Hartley nu va spune tuturor cât de nemernic este el.

— De ce ai venit aici? țipă Hartley prin învălmășeala de gânduri din mintea mea. N-am fost rănită în accident! Sunt bine! N-am nevoie de tine aici și nu te vreau aici!

Wright strigă ceva la rândul său, însă nu-i dau atenție. Sunt prea ocupat s-o urmăresc pe Hartley. De când mașina ei s-a ciocnit cu Range Rover-ul gemenilor în fața vilei tatălui ei, ea a insistat întruna că este bine. Nu în fața mea, bineînțeles — în niciun caz, nu s-a uitat la mine nici măcar o dată. N-o învinovățesc.

Eu am făcut asta. În noaptea asta, i-am distrus viața. Faptele mele au determinat-o să se urce în acea mașină, fix în momentul în care frații mei veneau cu viteză în curbă. Dacă n-ar fi fost supărată, poate că i-ar fi văzut mai devreme. Poate Sebastian n-ar fi… mort? Sau o fi viu?

La naiba, de ce nu avem informații noi?

Hartley insistă întruna că nu este rănită, iar paramedicii au fost în mod evident de acord cu ea, pentru că au examinat-o, apoi i-au dat voie să stea în sala de așteptare, însă în acest moment nu arată prea bine. Se clatină ușor pe picioare. Are respirația sacadată. Și e mai lividă decât peretele alb din spatele ei, creând un contrast șocant între piele și părul ei negru ca smoala. Nu văd nici măcar o singură picătură de sânge pe ea, serios. Niciuna. Mă simt ușurat văzând asta, deoarece Sebastian era plin de sânge.

Am o senzație de greață în gâtlej în timp ce scena accidentului mi se tot derulează în minte. Cioburi din parbrizul spart risipite pe caldarâm. Trupul lui Sebastian. Băltoaca roșie de sânge. Țipetele lui Lauren. Familia Donovan a luat-o deja pe Lauren și a dus-o acasă, slavă Domnului. Fata nu s-a oprit din țipat din secunda în care a ajuns la Bayview General până în secunda în care a plecat de acolo.

— Hartley, se aude vocea joasă a Ellei, și știu că sora mea vitregă a observat paloarea lui Hartley. Vino și așază-te. Nu arăți prea bine. Sawyer, adu-i niște apă lui Hartley.

Fratele meu mai mic dispare fără o vorbă. Parcă e un zombi de când geamănul lui a fost luat de lângă el.

— Sunt bine! strigă Hartley, îndepărtând mâna micuță a Ellei de pe brațul său.

Se întoarce din nou înspre taică-său, clătinându-se încă pe picioare.

— Tu ești motivul pentru care Sebastian Royal e rănit!

Lui Wright îi pică fața.

— Cum îndrăznești să insinuezi…

— Să insinuez? îl întrerupe ea furioasă. Nu insinuez nimic! Eu nu fac decât să exprim o stare de fapt! Easton n-ar fi venit acasă la noi în noaptea asta dacă tu n-ai fi amenințat că-mi alungi sora! N-aș fi venit după el dacă el n-ar fi venit la tine!

Asta înseamnă că e vina mea, vreau eu să obiectez, însă sunt prea slăbit și prea al naibii de laș ca s-o fac. Însă e adevărat.