Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial

Magdalena Mărculescu

redactor

Raluca Hurduc

DESIGN

Alexe Popescu

Director producţie

Cristian Claudiu Coban

Dtp

Florin Paraschiv

Corectură

Rodica Petcu

Duşa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Über den nervösen Charakter. Grundzüge einer vergleichenden Individual-Psychologie und Psychotherapie

Autor: Alfred Adler

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-719-896-6

ISBN (epub): 9786064001450

Cuvânt-Înainte la prima ediţie

După ce în „Studiu asupra inferiorităţii organice“ (1907) am încercat să analizez structura şi tectonica organelor în legătură cu baza lor genetică, cu performanţa lor şi destinul lor, am continuat cu aplicarea aceleiaşi metode de observare în cadrul psihopatologiei — bazându-mă în egală măsură pe constatările deja existente, dar şi pe propria mea experienţă. În lucrarea de faţă sunt cuprinse cele mai importante rezultate ale studiilor mele comparative de psihologie individuală referitoare la nevroze.

Ca şi în cazul teoriei inferiorităţii organice, în psihologia individuală comparativă baza empirică este utilizată spre a se constitui drept măsură ficţională a normei, pentru a putea măsura şi compara, prin intermediul acesteia, gradele de abatere. În ambele domenii ale cunoaşterii, cercetarea comparativă porneşte de la originea fenomenului, realizând comparaţii cu situaţia prezentă şi căutând să extragă din acestea tendinţele viitoare. Această abordare ne determină să privim presiunea dezvoltării şi dezvoltarea patologică drept rezultantele unei lupte care se declanşează în plan organic pentru menţinerea echilibrului, pentru obţinerea performanţei şi pentru civilizare; aceeaşi disponibilitate de a declanşa o luptă se manifestă, în plan psihic, sub semnul unui idei ficţionale asupra personalităţii, iar influenţa acesteia se extinde până la dezvoltarea unui caracter nevrotic şi a simptomelor nevrotice. Astfel, dacă în plan organic privim „individul ca pe un tot unitar, ale cărui părţi lucrează spre atingerea aceluiaşi scop“ (Virchow) — multiplele abilităţi şi mişcări psihice ale organismului organizându-se sub forma unei personalităţi unitare, care se structurează conform unui plan —, atunci vom putea înţelege fiecare fenomen al vieţii în parte ca şi cum urme ale trecutului, prezentului şi viitorului, precum şi o idee călăuzitoare supraordonată ar fi prezente în el.

În acest mod i s-a relevat autorului acestei cărţi faptul că până şi cea mai nesemnificativă trăsătură a vieţii psihice se desfăşoară în acord cu o dinamică bine planificată. Psihologia individuală comparativă întrevede, în fiecare manifestare psihică, amprenta — un aşa-zis simbol al scenariului de viaţă, a cărui orientare este una unitară — care devine mult mai explicită în cadrul psihologiei nevrozelor şi psihozelor.

Rezultatele unei asemenea analize a caracterului nevrotic vor constitui dovezi ale valorii şi aplicabilităţii metodei noastre — a psihologiei individuale comparative — în problemele vieţii psihice.

Viena, februarie 1912

Dr. Alfred Adler

Cuvânt-Înainte la a doua ediţie

Concepţia filosofică generală cu privire la psihicul uman, prin intermediul căreia am ilustrat caracterul nevrotic, a devenit pentru mine şi pentru un cerc extins de cunoştinţe o viziune asupra lumii şi o modalitate de cunoaştere a oamenilor, faţă de care orice alt mod de a conceptualiza viaţa psihică se dovedeşte a fi incorect sau lacunar.

Între cele două ediţii ale acestei cărţi se găseşte războiul mondial cu consecinţele sale, se află cea mai îngrozitoare nevroză de masă pe care cultura noastră nevrotică şi bolnavă, măcinată de lupta pentru putere şi politica de prestigiu, a ales să o trăiască. Modul îngrozitor de desfăşurare a evenimentelor vremii confirmă, într-un mod grotesc, ideile simple prezentate în carte.

Acest mod de desfăşurare a evenimentelor se dovedeşte a fi opera demonică a dorinţei de a domina, care s-a descătuşat în masă şi care sufocă sau abuzează de eternul sentiment social al omenirii.

Psihologia individuală depăşeşte cu mult limitele înguste ale unei perspective psihologice descriptive. În viziunea noastră, a vedea şi a recunoaşte un om înseamnă: a-l scoate din ghearele dorinţei sale rănite, exagerate, dar irezistibile de a se asemăna divinităţii şi a-l determina să tindă către sentimentul social, care reprezintă logica de neclintit a convieţuirii umane.

Extinderea doctrinei mele a făcut necesară aducerea anumitor clarificări şi completări în volumul prezent. Din acelaşi motiv, va apărea în curând un al doilea volum1 care, în afara unor lucrări anterioare importante, cuprinde şi unele completări necesare, precum şi noi lucrări.

O retrospectivă asupra dezvoltării psihologiei individuale atestă extinderea neîntreruptă a cercetării psihicului în trei planuri interdependente: din sentimentul de inferioritate din copilărie se naşte o intensă dorinţă de putere care ajunge în cele din urmă să fie limitată şi să se piardă sub presiunea cerinţelor societăţii şi a semnalelor lansate de către sentimentul social, ale cărui baze sunt atât fiziologice, cât şi sociale. Poate că prin această indicaţie explicită oferim o mână de ajutor şarlatanilor şi povestitorilor, înclinaţi adesea către vorbăria fără sens.

Sper ca cititorul serios să ajungă ca, împreună cu mine, să împărtăşească viziunea conform căreia psihicul uman este angajat în mod unitar spre îndeplinirea scopului de a obţine superioritatea, astfel încât orice acţiuni, trăsături de caracter şi simptome vor avea, în mod indubitabil, un înţeles supraordonat. Desigur că descoperirile pe care le va face îl vor însărcina pe viaţă cu misiunea de a renunţa la strădania de a obţine putere personală şi de a persevera în educarea interesului social.

Viena, mai 1919

Dr. Alfred Adler

1 Între timp a apărut: Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori (1926), Editura Trei, 2011, Bucureşti.

Cuvânt-Înainte la a treia ediţie

Poate că nu este inutil să precizăm faptul că ideile noastre referitoare la psihologia individuală, dezbătute pentru prima dată în această carte, exclud existenţa unei legături absolut necesare cu un substrat organic.

Constatările noastre dovedesc, mai degrabă, faptul că dezvoltarea psihică a omului şi eşecurile sale, precum şi nevrozele şi psihozele îşi au originea în atitudinea acestuia faţă de logica absolută a convieţuirii umane. Gradul său de eroare — adaptarea deficitară la cerinţele universale şi sociale — se află la originea tuturor tulburărilor psihice, dând măsura acestora. Nevroticul trăieşte şi trudeşte într-o lume care nu este a noastră. Opoziţia pe care acesta o manifestă în raport cu adevărul absolut este mai mare decât a noastră, a celorlalţi.

Astfel, el ajunge să se opună nu ca urmare a structurii celulare cerebrale şi nici ca urmare a unor influenţe hormonale, ci ca urmare a unui sentiment de inferioritate dezvoltat atunci când, în copilărie, s-a aflat într-o postură dificilă. În acest punct îşi are originea tendinţa de a comite tot felul de erori, care continuă să-i influenţeze dezvoltarea psihică. Nu împărtăşim viziunea conform căreia ar exista o predispoziţie organică spre dezvoltarea unei nevroze, însă am ilustrat, mai clar decât toţi ceilalţi autori, contribuţia pe care inferioritatea unui organ o are în dobândirea unei anumite poziţii psihice, modul în care vulnerabilitatea fizică contribuie, în prealabil, la dezvoltarea unui sentiment de inferioritate.

Psihologia individuală pe care noi o promovăm înţelege viaţa psihică a omului ca pe o adoptare a unei atitudini faţă de cerinţele vieţii sociale, care este supusă la numeroase încercări. Atitudinea adoptată în cazul nevrozelor şi psihozelor este una profund eronată. Ipoteza conform căreia un anumit tip de libidou sexual înnăscut constituie un factor obligatoriu sau chiar exclusiv care contribuie la dezvoltarea psihică nu se verifică în niciuna dintre surse, iar „conservarea energiei psihice“ ne pare a fi o pioasă speranţă a autorilor, la care subscriem bucuroşi.

Atitudinea critică faţă de perspectiva lui Freud şi a lui Kretschmer, care a devenit mai evidentă în această ediţie, îşi găseşte explicaţia în importanţa pe care aceşti autori o au în dezvoltarea psihologiei nevrozelor. În măsura în care acest lucru a fost posibil, am încercat să mă poziţionez corect şi faţă de toţi ceilalţi autori care au adus contribuţii originale în domeniu.

Angajamentul faţă de onestitate nu-mi dă pace cu ocazia editării celei de-a treia ediţii a acestei cărţi. Astfel încât doresc să fac o mărturisire care, cu siguranţă, mă va priva pentru totdeauna de ataşamentul cititorilor mei. În urma faptului că prezenta carte a obţinut o evaluare detaliată negativă, Colegiul Profesorilor de la Universitatea din Viena a respins cererea mea de abilitare ca profesor universitar.

În urma acestei decizii, mi-a fost imposibil, până în prezent, să susţin prelegeri publice pentru studenţi şi medici. Deşi de această dată a fost posibilă, cunoscătorii înţeleg cât de dificilă a devenit diseminarea convingerilor mele. Este posibil ca următoarea împrejurare să se fi dovedit a fi, oarecum, de ajutor:

Convingerile exprimate în cadrul psihologiei individuale fac apel la renunţarea necondiţionată la lupta pentru putere şi la dezvoltarea sentimentului social. Cuvântul de ordine al acesteia îl reprezintă aproapele, precum şi adoptarea unei atitudini care să dovedească interes social, în contextul provocărilor inerente care apar în cadrul societăţii.

Este posibil ca anumite şcoli predecesoare să fi transmis învăţăminte mai valoroase. De asemenea, este posibil să existe unele mai noi şi mai înţelepte. Însă, cu siguranţă, nu există unele care să aducă un beneficiu mai important comunităţii.

Viena, martie 1922

Dr. Alfred Adler