Pentru Hedwig, Nima, Em și Les — pentru numeroasele salvări

Ay una moza y una moza que non se espanta de la muerte

porque tiene padre y madre y sus doge hermanos cazados.

Caza de tre tabacades y un cortijo enladriado.

En medio de aquel cortijo havia un mansanale

que da mansanas de amores en vierno y en verano.

Adientro de aquel cortijo siete grutas hay fraguada.

En cada gruta y gruta ay echado cadenado…

El huerco que fue ligero se entró por el cadenado.

La Moza y El Huerco

Există o fată, o fată care nu se teme de moarte

Pentru că îi are pe tatăl, mama și cei doisprezece frați vânători ai ei,

O casă cu două etaje și hambar,

Și în mijlocul fermei, un măr care face mere de Java iarna și vara.

La fermă există șapte peșteri,

Fiecare dintre ele bine închisă…

Dar moartea fu ușoară și se strecură prin încuietoare.

Fata și moartea, baladă sefardă

Prolog. Începutul primăverii

Atunci când Alex reuși să scoată sângele de pe haina ei bună de lână, era deja prea cald ca s-o mai poarte. Primăvara venise în silă; diminețile albastru-deschis nu se închideau la culoare, transformându-se în schimb în după-amiezi umede și posace, iar chiciura încăpățânată tivea drumul cu dantele înalte și murdare. Dar pe la mijlocul lui martie, fâșiile de gazon dintre aleile de piatră ale Vechiului Campus începură să se elibereze de zăpadă, ieșind la lumină ude, negre și pline de smocuri de iarbă încâlcită, iar Alex stătea cuibărită pe bancheta de la fereastră în apartamentul ascuns la etajul clădirii de pe strada York, nr. 268, citind Cerințe pentru candidații la Casa Lethe.

Auzea cum ticăie ceasul de pe polița șemineului și clinchetul clopotului care anunța venirea și plecarea clienților din magazinul de dedesubt. Apartamentul secret de deasupra magazinului era numit cu afecțiune Coliba de către membrii Casei Lethe, iar spațiul comercial de sub el fusese, în diferite perioade, magazin de pantofi, magazin de haine sport și non-stop Wawa cu un fast-food Taco Bell. Jurnalele membrilor Lethe din acei ani erau pline de plângeri legate de duhoarea fasolei și cepei prăjite care se strecura la etajul de sus — până în 1995, când cineva vrăjise Coliba și scara din spate care ducea spre alee, astfel ca acestea să miroasă întotdeauna a balsam de rufe și cuișoare.

Alex descoperise broșura cu regulile Casei Lethe cândva în timpul săptămânilor neclare de după incidentul de la vila de pe Orange. De atunci își verificase e-mailul doar o dată, la calculatorul vechi de la Colibă, văzuse lungul șir de mesaje de la decanul Sandow și se delogase. Lăsase bateria telefonului să se descarce, își neglijase cursu­rile și privise crengile care scoteau la iveală frunzulițe la încheieturi, ca o femeie care încearcă inele. Mâncase toată mâncarea din cămări și congelator — mai întâi brânzeturile fine și somonul afumat, apoi cutiile de fasole și compotul de piersici din niște lăzi pe care scria RAȚII DE URGENȚĂ. După ce acestea se terminaseră, Alex începuse să comande agresiv mâncare pentru acasă, punând totul în contul încă activ al lui Darlington. Deplasarea în sus și în jos pe scări era suficient de obositoare ca să trebuiască să se odihnească înainte de a-și devora prânzul sau cina, iar uneori nici nu-și mai bătea capul să mănânce, adormea doar pe bancheta de la fereastră sau pe jos, lângă pungile de plastic și cutiile învelite în staniol. Nimeni nu venea să vadă ce mai face. Nu mai rămăsese nimeni.

Broșura prinsă cu capse era tipărită ieftin. Pe coperta ei era o fotografie alb-negru cu Turnul Harkness, sub care scria: Noi suntem păstorii. Alex se îndoia că fondatorii Casei Lethe se gândiseră la Johnny Cash atunci când își aleseseră mottoul, dar de fiecare dată când vedea acele cuvinte se gândea la perioada Crăciunului, la salteaua veche pe care stătea în squat-ul lui Len din Van Nuys, în timp ce camera se învârtea cu ea, cu o cutie pe jumătate mâncată de sos de merișoare pe podea și Johnny Cash cântând: Noi suntem păstorii, noi am străbătut munții. Când a apărut noua stea, ne-am părăsit turmele. Se gândea la Len cum se rostogolește într-o parte, își strecoară mâna sub bluza ei și îi murmură la ureche: „Ce păstori de căcat“.

Regulile pentru candidații la Casa Lethe erau plasate spre sfârșitul broșurii și fuseseră revizuite ultima oară în 1962.

Realizări academice superioare, cu accent pe istorie și chimie.

Aptitudini la limbi străine și o cunoaștere funcțională a limbilor latină și greacă.

Condiție fizică bună și igienă strictă. Sunt încurajate dovezile care atestă practicarea regulată a sportului.

Manifestă un caracter constant, acordând atenție discreției.

Interesul față de ocult este descurajat, acesta fiind adesea semnul care trădează un „neinițiat“.

Nu trebuie să dea dovadă de aversiune față de realitățile corpului uman.

MORS VINCIT OMNIA.

Alex — a cărei cunoaștere a latinei nu era chiar funcțională — căută maxima în dicționar: „Moartea învinge totul“. Dar undeva, la margine, cineva mâzgălise irrumat peste vincit, aproape ștergând originalul cu pix albastru.

Sub cerințele Casei Lethe era o adendă: Standardele pentru candidați au fost relaxate în două cazuri: Lowell Scott (absolvent de engleză, 1909) și Sinclair Bell Braverman (fără diplomă, 1950), cu rezultate contradictorii.

Pe marginea adendei fusese făcută o altă notă, aceasta din urmă cu mâzgăleala inconfundabilă, ca de EKG, a lui Darlington: Alex Stern. Alex se gândi la sângele care udase covorul din vechea vilă Anderson, înnegrindu-l. Se gândi la decan — la albul uimit al femurului care îi ieșea din coapsă, la duhoarea de câini sălbatici care plutea în aer.

Alex dădu deoparte cutia de aluminiu cu falafel rece de la Mamoun's și își șterse mâinile de treningul cu Casa Lethe. Se duse șchiopătând în baie, deschise un flacon de somnifere și băgă o pastilă sub limbă. Făcu mâna căuș sub robinet, se uită cum i se revarsă apa peste degete și ascultă zgomotul aspru de absorbție al scurgerii. Standardele pentru candidați au fost relaxate în două cazuri.

Pentru prima oară după săptămâni de zile, Alex se uită la fata din oglinda stropită cu apă și o urmări cum își scoate bluza, al cărei bumbac era pătat cu puroi galben. Rana de la coastele lui Alex era o brazdă adâncă, acoperită cu o crustă neagră. Mușcătura îi lăsase o curbură vizibilă despre care Alex știa că o să se vindece urât, asta în cazul în care se vindeca. Harta ei fusese schimbată. Țărmul fusese modificat. Mors irrumat omnia. „Moartea ne fute pe toți.“

Alex atinse încet cu degetele pielea roșie și fierbinte din jurul urmelor de dinți. Rana se infectase. Simți o oarecare preocupare, în timp ce mintea o îmboldea spre autoconservare, dar ideea de a lua telefonul și de a se duce la policlinica pentru studenți — toată suita de acțiuni pe care ar fi declanșat-o fiecare nouă acțiune — era copleșitoare, iar zvâcnetul cald și surd al trupului ei febril devenise aproape prietenos. Poate că avea să facă febră foarte mare și să înceapă să halucineze.

Studie mișcarea coastelor și venele albastre ca niște linii de înaltă tensiune căzute de sub vânătăile estompate. Buzele ei crăpate erau pline de pielițe. Se gândi la numele ei scris pe marginea broșurii — al treilea caz.

— Rezultatele au fost categoric contradictorii, spuse ea, uimită de horcăitul răgușit al vocii ei.

Alex râse și scurgerea chiuvetei păru să chicotească împreună cu ea. Poate că deja avea febră foarte mare.

În lumina fluorescentă orbitoare a băii, Alex prinse marginile mușcăturii de la coaste și apăsă cu putere, strângând carnea din jurul copcilor până când durerea se lăsă asupra ei ca o manta, iar pierderea cunoștinței se apropie ca un val binevenit.

Acum era primăvară. Dar problemele începuseră într-o seară, în întunericul complet al iernii, atunci când Tara Hutchins murise și Alex încă mai credea că poate să scape.

Craniu și Oase, cea mai veche dintre societățile rezidențiale, prima dintre cele opt Case ale Voalului, fondată în 1832. Osarii, cum li se spune celor din această casă, se pot lăuda cu mai mulți președinți, editori, industriași și miniștri decât orice altă societate (pentru lista completă a absolvenților ei, vă rugăm consultați Anexa C), și „a se lăuda“ este verbul cel mai potrivit. Osarii sunt conștienți de influența lor și se așteaptă la deferență din partea delegaților din Casa Lethe. Aceștia ar face bine să-și amintească propriul motto: Bogat sau sărac, toți egali în moarte. Comportă-te cu discreția și diplomația cerute de funcția ta și de asocierea cu Lethe, dar nu uita niciodată că datoria noastră nu e de a susține vanitatea celor mai buni și strălucitori studenți de la Yale, ci de a te pune obstacol între cei vii și cei morți.

Viața lui Lethe. Proceduri și protocoale

ale celei de A Noua Case

Osarii își imaginează că sunt niște titani printre pitici, ceea ce e caraghios. Dar cine sunt eu să caut nod în papură, când băutura e tare și fetele-s frumoase?

Jurnalul Lethe al lui George Petit (Colegiul Saybrook, 1956)

1. Iarna

Alex traversă în grabă Beinecke Plaza, cu întinderea ei largă și străină, izbind cu ghetele în pătratele netede ale betonului curat. Cubul gigantic al colecției de cărți rare părea să plutească deasupra nivelului inferior. În timpul zilei, geamurile lui licăreau chihlimbariu, un stup auriu și lucios, mai mult templu decât bibliotecă. Noaptea semăna pur și simplu cu un mormânt. Această parte a campusului nu se potrivea prea bine cu restul Yale-ului — lipsită de piatră cenușie sau arcade gotice și de micile aflorimente rebele ale clădirilor de cărămidă roșie, despre care Darlington spusese că nu erau propriu-zis coloniale, ci doar gândite să pară astfel.