Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactor:

Manuela Sofia Nicolae

Coperta: Sara Deux

Imagine copertă: Ma Yuanyu. Coquelicots et papillons (1702) © Christie’s / Artothek / LA COLLECTION

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Ofelia Coșman

Corectură:

Elena Bițu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: 3 minutes à méditer

Autor: Christophe André

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0530-4

ISBN (epub): 9786064017833

INTRODUCERE

FIȚI PREZENȚI ÎN PROPRIA VIAȚĂ

Ce este meditația?

Meditația este o practică străveche. În Orient, ca și în Occident, se meditează de mai bine de două mii cinci sute de ani. În zilele noastre, meditația este foarte răspândită și acest fapt se datorează mai multor factori: dispunem de metode laice de meditație (nu e nevoie să ne convertim la vreo religie ca să putem medita), metodele sunt accesibile (ne putem iniția în circa opt săptămâni fără să facem vreun rabat de la calitate), iar beneficiile aduse de ele sunt confirmate științific în numeroase studii de specialitate.

La această triadă de caracteristici — laicitate, accesibilitate și validare științifică — se adaugă faptul că meditația ne ajută să rezistăm în fața tuturor marilor poluări psihologice de astăzi: materialismul, consumerismul, dispersia digitală. Prin faptul că ne ajută să revenim la esență, meditația își merită pe deplin numele de antrenament al minții.

Cum am ajuns la meditație

Sunt medic psihiatru, specializat în tulburări emoționale, în special în bolile legate de stres, de anxietate, de depresie. La început, m-am orientat spre tratarea lor cu medicamente și, mai ales, prin terapiile cognitiv-comportamentale (TCC), care se bazează pe îmbinarea „punerii în situație“, cu discuțiile purtate cu terapeutul. Apoi am început, încet-încet, să mă preocup de prevenirea recidivelor, pentru că, din păcate, în cazul tulburărilor emoționale, recăderile sunt foarte dese: pacienții trebuie să învețe să-și controleze emoțiile în timpul întregii lor vieți, și anume să învețe să introducă în viața lor cotidiană obiceiuri noi, un nou mod de viață. Aici se includ alimentația, exercițiile fizice, dar și stilul psihologic: modul lor de a vedea viața, de a-și trăi propriile emoții, de a reacționa în momentele de fericire și în cele de adversitate. Acesta este contextul în care am început să practic cu pacienții meditația „conștientizării depline“.

Este important să precizez următoarele: metoda conștientizării depline este o metodă de meditație folosită astăzi ca tratament în lumea medicală. Este o metodă de origine budistă care a fost însă modificată și laicizată pentru a fi folosită în context medical (nu am nimic împotriva budismului, din contră, dar noi, pur și simplu, nu implicăm religia în tratamente). Am început să studiez meditația spre sfârșitul anilor 1990, când am descoperit primele publicații științifice în domeniu. Printr-un noroc — cu toții știm ce mult contează uneori norocul — am avut ocazia să-l întâlnesc pe Matthieu Ricard, care mi-a dat răspunsuri la întrebările legate de meditația budistă, m-a ajutat să o descopăr și mi-a spus că se afla în legătură cu anumiți pionieri din vremea aceea, persoane care făceau studii științifice pe tema meditației. M-am format alături de ei, mai ales alături de Jon Kabat-Zinn și de Zindel Segal. Din anul 2004, am început să propun această metodă primelor grupuri de pacienți, în cadrul serviciilor medicale de nivel universitar de la Spitalul Sainte-Anne din Paris, unde lucrez. Rezultate entuziasmante, atât pentru noi, cât și pentru ei! În paralel, am avut impresia incitantă că descopeream efectiv ceva novator, cu efecte terapeutice reale, dar, mai mult de atât, că acel ceva putea schimba modul în care vedeam viața atât noi — terapeuții —, cât și pacienții.

La vremea aceea, meditația suscita încă o oarecare neîncredere din partea unora dintre pacienți și chiar a unor medici. Se temeau ca nu cumva să facem parte din vreo sectă sau ca nu cumva să venim cu vreo fantezie terapeutică de tip new age. I-am înțeles: sub nicio formă, nu putem lucra după ureche; pacienții au încredere în noi, nu putem să-i trădăm lucrând fără rigurozitate. Deci, la început, ca să nu stârnim vreo îngrijorare, vorbeam de „antrenarea atenției“. Ceea ce, de altfel, nu este o minciună: meditația ne ajută să ne îndreptăm atenția spre realitate, nu ne lasă să ne pierdem în nesfârșite frământări virtuale, infinite, epuizante și dureroase…

Până în prezent, am tratat mulți pacienți, am format numeroși terapeuți, iar meditația conștientizării depline a prins avânt atât la noi în țară, cât și în întreaga lume. Se elaborează și se publică tot mai multe cercetări și tot mai mulți medici și terapeuți folosesc și recomandă meditația. În Franța, pentru profesioniștii din domeniul medical, au fost înființate specializări de nivel universitar, cum ar fi cea de „Meditație și neuroștiințe“, de la Strasbourg, sau cea de „Meditație și tratament medical“ de la Paris, precum și multe altele similare.

Astăzi, meditația conștientizării depline este văzută ca un instrument pertinent și legitim de tratament și prevenție, atât în psihiatrie, cât și în medicina somatică. Această metodă începe să-și arate beneficiile chiar și în școli și organizaţii.

Ce a însemnat meditația pentru mine

Meditația a jucat un rol major în viața mea personală. Și dacă vă vorbesc despre ea este pentru că am impresia clară că povestea mea seamănă îndeaproape cu cea a multor altora.

Am avut o oarecare înclinație spre așa ceva: am fost un copil contemplativ, căruia îi plăceau liniștea și singurătatea. Dar, crescând, am pierdut aceste trăsături, odată intrat în ritmul și obiceiurile specifice vieții adulte: acțiune, reacții, agitație și diverse alte fapte și înfăptuiri. Apoi m-am confruntat cu o dramă personală. Ce-i drept, sunt puține situațiile în care se ajunge la meditație prin noroc sau prin simplă curiozitate. În amonte există întotdeauna suferințe de care trebuie să ne debarasăm, probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Îmi amintesc de un seminar la care o colegă ne-a întrebat: „Este aici cineva care să nu aibă vreo problemă, vreo suferință?“ Bineînțeles, nimeni nu a ridicat mâna. Apoi a întrebat: „Și dintre cei sau cele care aveți probleme, suferințe, este vreunul care preferă să le îndure în loc să vrea să le rezolve sau să scape de ele?“ Nicio mână ridicată, nici de data aceasta. Orice ființă umană cunoaște suferința și dorește să scape de ea.

O dramă personală deci: moartea celui mai bun prieten al meu, în brațele mele, după un accident de motocicletă. Șocat, m-am refugiat la o mănăstire de lângă Toulouse, despre care îmi vorbiseră mai mulți pacienți de-ai mei care se retrăgeau acolo căutând alinare. Am descoperit acolo o viață de contemplație, de reculegere, de liniște, de rugăciune. Îmi aduc aminte că la început nu a fost ușor; nu mai știam cum e să stai și să nu faci nimic, să nu te refugiezi în acțiune sau în altceva care să-ți distragă atenția. Eram într-o stare dureroasă, veneam cu atâtea suferințe… În primele zile am avut angoase, stări de tristețe profundă, de nefericire, îndoieli legate de rostul prezenței mele acolo. Am trecut exact prin stările multora dintre pacienții noștri la primele sesiuni de meditație… Apoi, perseverând, lucrurile au început încet-încet să se decanteze. Am trecut printr-o transformare interioară, în timp ce, în exterior, lumea nu se schimbase: doar eu mă schimbasem, odată cu modul meu de a vedea lumea. Am părăsit mănăstirea cu presentimentul că trecusem printr-o experiență majoră care avea să fie pentru mine nu doar de mare folos, ci și de o importanță vitală. Am participat apoi la diverse stagii de formare și de retragere în meditație. De fiecare dată când o făceam, mă simțeam atât de bine și îmi plăcea atât de mult, încât mă porneam cu un asemenea avânt de parcă aș fi plecat în vacanță. Stagiile de perfecționare mi-au rămas în amintire ca un amestec de momente dificile (plictis, oboseală) și de nenumărate momente bulversante (plenitudine, armonie).

Din perspectiva de azi, îmi pare că meditația este, fără îndoială, instrumentul psihologic care m-a ajutat cel mai mult în plan personal. Ea mă ajută, de exemplu, în momentele de cădere emoțională, care nu mai sunt atât de intense și nici de mare durată. Așa se face că știu să fac față mai bine perioadelor grele și celor de adversitate. Meditația mi-a dezvoltat aptitudinea de a savura momentele plăcute, de a înțelege că nu e suficient să fii aproape de sursele de fericire, ci că trebuie să te deschizi spre ele, să le acorzi atenție, să le întâmpini cu inima deschisă. Că nu e suficient să te uiți la cer sau la o floare în trecere, ci trebuie să te oprești — chiar și numai pentru câteva secunde — să respiri, să savurezi clipa… Combinația celor două daruri ale meditației — aptitudinea de a traversa adversitatea și prezența sporită în momentele de fericire — m-a ajutat să mă îndrept spre ceea ce eu numesc o fericire lucidă, o fericire care iese la suprafață, se manifestă, chiar și în prezența adversității.

Cum meditez?

Ce fac în mod concret? La fel ca toată lumea! Nu e ușor să meditez cu regularitate, trebuie să fac eforturi pentru asta! Dar nu renunț, pentru că toate eforturile îmi sunt recompensate însutit.

Dimineața, încep cu 5–10 minute de exerciții de întindere făcute conștient, cu conștiința deplină.