1.png

Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactor:

Roxana Nacu

Coperta colecţiei: Faber Studio

Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Oleh_Slobodeniuk

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Florin Paraschiv

Corectură:

Maria Muşuroiu

Rodica Petcu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: DNA

Autor: Yrsa Sigurðardóttir

Copyright © Yrsa Sigurðardóttir, 2014

Publicat prin acord cu Salomonsson Agency

Copyright © Editura Trei, 2018
pentru prezenta edi
ţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0470-3

ISBN (EPUB): 978-606-40-1823-6


Această carte îi este dedicată lui Palli

Le sunt datoare următoarelor persoane pentru informaţiile necesare scrierii acestei cărţi: lui Bragi Gudbrandsson, de la Agenţia pentru Protecţia Copilului şi de la Casa Copiilor, lui Thorleikur Jóhanneson, pentru informaţiile despre lumea radioamatorilor şi a comunicaţiilor, şi lui Hallgrímur Gunnar Sigurdsson, pentru informaţiile despre radiocomunicaţii şi monitorizarea lor. Mulţumirile mele sincere. Toate greşelile îmi aparţin.

Yrsa Sigurðardóttir


1987

Prolog

Stăteau pe bancă de parcă s-ar fi aşezat după statură; fata, care era cea mai mică, la un capăt, cei doi fraţi, lângă ea. Aveau unu, trei şi patru ani. Picioruşele subţiri le atârnau de pe suportul tare, însă, spre deosebire de copiii obişnuiţi, ei nu le bâţâiau sau legănau, iar pantofii noi le atârnau nemişcaţi deasupra linoleumului lustruit. Pe chipuri nu li se citeau curiozitate, plictiseală sau nerăbdare. Toţi trei priveau spre peretele alb din faţa lor, de parcă se uitau la un desen animat cu Tom şi Jerry. Văzută prin geam, scena aducea cu o fotografie — o schiţă cu trei copii pe-o bancă.

Stăteau acolo de aproape jumătate de oră. În curând urma să li se dea voie să se ridice, însă niciunul dintre adulţii care-i priveau nu părea prea nerăbdător s-o facă. Recenta schimbare din viaţa copiilor va părea neînsemnată prin comparaţie cu ce-i aştepta de acum încolo. După ce vor ieşi afară de aici, nimic nu va mai fi la fel. De data asta schimbarea va fi în bine, însă vor fi probabil şi dezavantaje, care-n final ar putea cântări mai mult decât beneficiile. Aceasta era dilema cu care se confrunta grupul strâns în jurul mesei.

— Mi-e teamă că da. Am luat în calcul toate variantele, însă asta ne recomandă experţii. Copiilor trebuie să li se găsească adăposturi cât mai repede. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât le scad şansele să fie adoptaţi. Uitaţi-vă ce greu ne e să găsim o casă pentru băieţi, prin comparaţie cu fata. Potenţialii părinţi sunt conştienţi că succesul adaptării la un nou stil de viaţă depinde de vârsta cât mai fragedă a copilului. Peste doi ani, fata va avea aceeaşi vârstă pe care o are acum băiatul mai mic şi atunci ne vom confrunta cu aceeaşi problemă şi în cazul ei.

Bărbatul trase adânc aer în piept şi scoase la iveală un teanc de hârtii pentru a-şi întări spusele. Erau rapoartele şi evaluările psihiatrice ale experţilor care-i consultaseră pe copii. Ceilalţi încuviinţară din cap, cu chipuri posomorâte; cu toţii, mai puţin tânăra, care fusese cea mai înverşunată împotriva acestei propuneri. Ea avea cea mai puţină experienţă în cazurile legate de protecţia copiilor şi încă mai nutrea un crâmpei de speranţă, pe care nenumăratele deziluzii o alungaseră de mult din sufletele celorlalţi.

— N-ar trebui s-o mai tergiversăm un pic? Nu se ştie niciodată, poate vom reuşi să găsim un cuplu dispus să-i accepte pe toţi trei.

Le aruncă o privire copiilor, care stăteau pe bancă precum nişte statui din piatră. Ea îşi ţinea braţele încrucişate strâns la piept, ca şi cum încerca să-şi împiedice duioşia şi optimismul înnăscut să piară cu totul. Îşi aducea perfect aminte de felul în care arătau fraţii atunci când cazul lor atrăsese atenţia autorităţilor: părul murdar şi încâlcit, hainele nespălate şi trupurile vlăguite. Ochii lor strălucitori pe chipurile murdare; obrajii brăzdaţi de lacrimi. Tânăra se răsuci spre ceilalţi asistenţi sociali, cu o expresie plină de tristeţe.

— Trebuie să existe o posibilitate.

— M-am săturat de acest caz.

Bărbatul cu rapoartele părea exasperat. Îşi verifică ceasul pentru a treia oară; le promisese copiilor săi că-i va duce la cinema.

— Avem cupluri care se luptă pentru fetiţă, însă foarte puţine se arată interesate de băieţi. Ar trebui să fim mulţumiţi că am găsit această soluţie; ar fi inutil să continuăm să alergăm după vreun ipotetic cuplu perfect. Au venit la noi toţi potenţialii părinţi adoptivi şi am periat lista cu cel mai fin pieptăn. Având în vedere condiţiile actuale, acesta-i de departe cel mai satisfăcător rezultat.

Nu mai era mare lucru de zis şi încuviinţară toţi din cap, mai puţin tânăra. Ochii ei emanau disperare.

— Dar par atât de apropiaţi. Mă tem că, dacă vor fi separaţi, vor rămâne marcaţi toată viaţa.

De data asta rapoartele au fost scuturate atât de energic, încât curentul de aer rezultat a făcut să le fâlfâie părul celor de faţă.

— Doi psihiatri, separat, au declarat în mod categoric că ar fi cel mai indicat să fie despărţiţi cei doi fraţi mai mici. Băiatul şi-a asumat rolul de protector faţă de sora sa mai mică. A sufocat-o cu toată dragostea şi grija care lui i-au lipsit, chiar dacă nu e decât un copilaş. Nu vrea s-o lase singură; e tulburat din cauza stresului şi a anxietăţii din pricina ei. Băiatul nu are decât trei ani, pentru numele lui Dumnezeu, zise bărbatul, oprindu-se ca să tragă aer în piept. Nu se pune problema să trebuiască să citim printre rânduri — rapoartele sunt elocvente. Separarea lor ar fi lucrul cel mai bun pentru amândoi. Relaţia lui cu ea e nesănătoasă. De fapt, băieţii, amândoi, au fost mai afectaţi decât sora lor. La urma urmei, sunt mai în vârstă.

Pe bancă se văzu o mişcare. Băiatul mai mic venise mai aproape de sora lui. Îşi pusese braţul în jurul umerilor ei şi-o trăsese mai aproape. Ai fi crezut că-i auzise prin geam.

— Eu, una, nu cred că ne permitem să punem la îndoială opinia lor profesională.

Femeia care rostise aceste vorbe insinuase şi ea că n-are prea mult timp la dispoziţie. Vorbea repede, bătând nerăbdătoare din picior.

— Ei sunt experţii. Nu putem începe să ne imaginăm ce viaţă au dus până acum. După părerea mea, cred că ar trebui să ne grăbim şi să terminăm odată. Am fi naivi să continuăm să găsim vreo soluţie ca-n poveşti. Nu există aşa ceva.

— Dar ce se va întâmpla când vor creşte şi-şi vor da seama că despărţirea lor putea fi evitată? interveni cel mai în vârstă membru al echipei. Cei mai mulţi dintre noi sunt familiarizaţi cu ce se întâmplă atunci când oamenii se umplu de furie împotriva sistemului. Acest lucru ar putea prelua controlul asupra vieţilor lor.

Se apropia cu repeziciune de pensionare şi spera în van că acesta va fi ultimul caz dificil care să-i aterizeze pe birou. Nu-i aşa că nu cerea prea mult? Părul îi albise de mult, lua medicamente pentru tensiune şi faţa-i era brăzdată de riduri adânci.

— Părinţii adoptivi le vor ţine secret trecutul. Va fi în interesul lor, mai ales în cazul celor doi copii mai mici. Şi nu le va fi nici lor prea greu, dat fiind că e puţin probabil să-şi mai aducă aminte ceva. Fata de-abia a împlinit un an. Presupun că există riscul ca băiatul mai mare să-şi mai aducă aminte ceva, dar n-avem cum să ştim sigur. Şi chiar dacă o va face, amintirile îi vor fi înceţoşate şi se vor estompa cu timpul. Vreau să zic, voi câte vă mai amintiţi de când aveaţi patru ani?

— Destule.

Părea că tânăra era singura care mai păstra amintiri de la o vârstă atât de fragedă. Ceilalţi nu-şi mai aminteau decât fragmente vagi, un fel de vise. Însă nici măcar ea nu-şi mai aducea aminte ceva de când avea un an. Fetiţa, pentru care exista o cerere atât de mare, urma să ajungă cel mai bine, şi asta nu doar pentru că era adorabilă. Băieţii fuseseră afectaţi mai profund din cauza evenimentelor din ultimii doi ani şi urmările se vedeau deja: la cel mic, prin dragostea excesiv de protectoare faţă de sora lui; la cel mare, prin indiferenţa faţă de lumea înconjurătoare. Rapoartele preliminare ale poliţiştilor care sosiseră la faţa locului în urma apelului telefonic făcut de mamă fuseseră atât de şocante, încât niciunul dintre cei prezenţi nu mai dorea să-şi amintească detaliile.

Ar fi o adevărată binecuvântare dacă timpul va şterge orice amintire a evenimentelor din mintea copiilor.

Din păcate totuşi, tânăra se îndoia că se va întâmpla aşa ceva. Trauma era prea mare.

— În general, amintirile mele au legătură cu experienţele neplăcute, precum cea în care mi-am prins degetul în uşa brutăriei, pe când aveam trei ani, sau când mi-am văzut prietena lovită de-o maşină, pe când aveam cinci ani. Dar astea nu sunt nimic prin comparaţie cu ce li s-a întâmplat acestor copii. Mă tem că băieţii vor ajunge să-şi aducă aminte prin ce-au trecut. Şi sora lor, deşi e puţin probabil.

— Şi cum rămâne cu relaţia dintre ei, s-a stabilit şi asta?

Femeia cu timpul drămuit schimbă subiectul înainte ca ei să mai facă vreo digresiune pe tema reminiscenţelor copilăriei.

— Nu cumva există o anumită limită în privinţa efortului pe care trebuie să-l depunem în încercarea de a-i ţine laolaltă, din moment ce probabil că nici nu sunt fraţi cu adevărat?

În acest caz, bărbatul cu rapoartele a trebuit să se arate de partea tinerei emotive.

— Din punctul meu de vedere, chestiunea paternităţii lor este nerelevantă. Sunt fraţi şi gata, deşi nimeni nu poate şti dacă sunt doar din partea mamei. Tatăl celor doi fraţi mai mici rămâne necunoscut. Însă situaţia e diferită în cazul băiatului mai mare. După părerea doctorului care i-a examinat, băiatul mai mic şi fata sunt fraţi din partea ambilor părinţi, iar cel mare le este frate doar pe jumătate. Deşi nu ne bazăm decât pe mărturia bărbatului care se presupune că ar fi tatăl băiatului mai mare; el jură cu mâna pe inimă că n-a mai întreţinut raporturi sexuale cu mama după naşterea fiului lor — după ce ea a fost forţată să se mute din nou cu tatăl ei. Bărbatul se strâmbă şi înghiţi în sec înainte de-a continua. Dar va fi nevoie de un test ADN pentru a stabili relaţia dintre copii, iar noi n-avem nici timp, nici bani pentru aşa ceva. Şi, sincer să fiu, nimeni nu-şi doreşte să afle rezultatele.