Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Laurențiu Dulman

Design copertă: Faber Studio

Foto copertă: Foto copertă Guliver/Getty images/ © Victor Del Pino / EyeEm

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Carusel Multimedia

Corectură:

Cristina Niță

Carmen Eberhat

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Little Boy Blue

Autor: M.J. Arlidge

Original English language edition first published by Penguin Books Ltd, London

The author has asserted his moral rights.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0579-3

ISBN (EPUB): 978-606-40-1747-5

Arăta ca un înger căzut. Trupul lui musculos şi gol, cu excepţia unei perechi de aripi argintii, era suspendat în aer şi se rotea într-o parte şi-n alta pe lanţul gros cu care era legat de tavan. Degetele lui bâjbâiau în jos, întinzându-se după cheia care i-ar fi adus eliberarea, dar care rămânea chinuitor de inaccesibilă. Bărbatul era la mila celei care îl legase şi care acum îi dădea ocol, întrebându-se unde să aplice următoarea lovitură. În piept? În organele genitale? La tălpi?

Se strânsese o mulţime de privitori, dar el nu rămăsese. Îl plictisea spectacolul — îl mai văzuse de nenumărate ori — şi plecase rapid, sperând să găsească altceva care să-l amuze. Venea întotdeauna la Balul Anual — era atracţia principală a calendarului sadomaso de pe Coasta de Sud —, dar bănuia că anul acesta avea să fie ultima oară. Nu doar că dădea peste foşti iubiţi pe care ar fi preferat să-i evite, însă comunitatea devenise atât de familiară. Ceea ce cândva păruse scandalos şi încântător acum părea sec şi artificial. Aceiaşi oameni făceau aceleaşi lucruri vechi, scăldându-se în atenţia lui.

Sau poate că nu avea dispoziţia necesară în seara asta. De când se despărţise de David, căzuse într-o depresie profundă şi nimic nu părea să-i mai facă plăcere. Venise aici mai degrabă sperând decât aşteptându-se la ceva şi deja simţea cum dezamăgirea şi scârba de sine încep să-l copleșească. Toţi ceilalţi păreau să se distreze — şi cu siguranţă nu lipseau ofertele din partea celorlalţi petrecăreţi —, aşadar ce nu era în regulă cu el? De ce era incapabil să accepte faptul că era singur?

Îşi croi drum către bar şi comandă un Jameson mare. În timp ce barmanul îl servea, mătură scena cu privirea. Bărbaţi, femei şi alţii care erau undeva între se dădeau în spectacol pe ringurile şi podiumurile de dans — o masă fremătătoare de oameni, înghesuită între pereţii jerpeliţi ai subsolului clubului. Era noaptea lor şi toţi îşi purtau cele mai frumoase haine de duminică — dominatori cu ţepi de cauciuc, virgine cu lacăt, „târfe transformate în lebede“ şi, bineînţeles, obligatoriul masochist în lanţ. Toţi se străduiau prea tare.

Se întoarse dezgustat spre bar şi îl văzu. Părea un punct fix, încadrat de mulţimile frenetice — o imagine a nemişcării absolute în mijlocul haosului, urmărindu-i calm pe petrecăreţii din faţa lui. Era oare un „el“? Greu de spus. Masca de piele întunecată acoperea totul în afară de ochi, iar costumul asortat lăsa să se vadă doar o siluetă zveltă şi androgină. Bărbatul îşi plimbă ochii peste trupul ascuns, căutând indicii, şi îşi dădu seama dintr-odată că obiectul atenţiei lui se uită țintă la el. Se întoarse stânjenit. Însă peste câteva secunde curiozitatea se dovedi mai puternică şi îi aruncă încă o privire.

Celălalt continua să-l privească fix. De data asta, nu se mai întoarse. Rămaseră cu ochii aţintiţi unul asupra celuilalt timp de cel puţin zece secunde, după care silueta se întoarse brusc şi plecă, îndreptându-se spre zonele mai întunecoase şi mai discrete ale clubului.

De data asta nu mai ezită. Se luă după el pe lângă bar, pe lângă ringul de dans şi îngerul înlănţuit, spre încăperile din spate — foarte solicitate în seara aceea ca spaţii private pentru aventuri scurte şi febrile. Simţea cum însufleţirea îi sporeşte pe măsură ce iuţea pasul, iar ochii lui studiau contururile persoanei din faţa sa. I se părea lui sau forma trupului avea ceva familiar? Era cineva pe care îl cunoştea, cineva cu care se întâlnise în timpul muncii sau distracţiei? Sau era cineva complet necunoscut, care îl alesese pe el ca să-i acorde o atenţie specială? Era o întrebare incitantă.

Silueta se oprise acum, în picioare, singură într-o cameră mică şi murdară din faţa lui. În oricare altă situaţie, prudenţa l-ar fi făcut să ezite. Dar nu şi în seara asta. Nu acum. Aşa că intră în cameră, închise cu putere uşa în urma lui şi se duse direct spre silueta care aştepta.

Se auzi un ţipăt pătrunzător, prelung şi puternic. Ochii ei zvâcniră spre stânga exact la timp ca să vadă sursa zgomotului — o vulpe speriată care se repezea în tufişuri —, dar nu încetini, ci pătrunse şi mai adânc în pădure. Indiferent ce se întâmpla acum, trebuia să meargă mai departe.

O usturau plămânii şi o dureau muşchii, dar merse mai departe, înfruntând crengile joase şi trunchiurile căzute, rugându-se să n-o abandoneze norocul. Era aproape miezul nopţii şi nu se vedea picior de om prin preajmă care s-o ajute dacă ar fi căzut, dar acum era foarte aproape.

Copacii începeau să se rărească, frunzişul era mai puţin des şi, după câteva secunde, ieşi în spaţiu deschis — o siluetă zveltă, cu glugă, care traversa în fugă marea întindere a parcului din Southampton. Se apropia rapid de cimitirul care forma limita de vest a acestuia şi, deşi trupul ei protesta vehement, se repezi încă o dată înainte. După câteva secunde, ajunse şi lovi cu putere porţile cimitirului, după care îşi trase mâneca în sus, ca să oprească cronometrul. Patruzeci şi opt de minute şi cincisprezece secunde — un nou record personal.

Helen Grace îşi trase gluga, respirând greoi, şi întoarse faţa către noapte. Luna era aproape plină, cerul fără nori, iar briza care adia era răcoroasă şi înviorătoare. Inima îi bătea într-un ritm furios şi transpiraţia i se prelingea pe obraji, dar ea începu să zâmbească, fericită că scurtase timpul cu jumătate de minut, încântată că cel puţin luna era martora triumfului ei. Nu se mai forţase niciodată atât de mult, dar meritase.

Se lăsă la pământ şi începu să facă exerciţii. Îşi dădea seama că oferă o privelişte ciudată — o femeie singură care se contorsiona în umbra unui cimitir părăginit — şi că mulţi ar fi mustrat-o pentru că venise aici atât de târziu în noapte. Dar acum asta făcea parte din rutina ei şi nu simţise niciodată vreo frică sau nelinişte în locul acesta. O delectau izolarea şi singurătatea — faptul că era singură o făcea, cumva, să i se pară că e spaţiul ei.

Viaţa ei fusese atât de chinuită şi de complicată, atât de plină de incidente şi de pericole, încât existau foarte puţine locuri în care era cu adevărat liniştită. Însă aici se simţea relaxată şi fericită, o siluetă micuţă şi anonimă, dominată de întunericul imens al parcului pustiu. Mai mult, se simţea liberă.

Nu putea mişca niciun muşchi.

Conversaţia fusese scurtă, după care trecuseră rapid la evenimentul principal. Celălalt îl împinsese cu brutalitate pe un scaun tras în mijlocul camerei. Ştia că nu trebuie să spună nimic — frumuseţea acestor întâlniri consta în faptul că erau atât de misterioase, anonime şi secrete. Discuţiile indiferente distrugeau momentul, dar nu şi acum — avea o presimţire bună în privinţa acestuia.

Se lăsase pe spate, îngăduindu-i celuilalt să-l lege. Acesta venise pregătit şi îi înfăşură gleznele cu o panglică groasă, legându-i-le de picioarele scaunului. Materialul de pe pielea lui era moale şi reconfortant, iar el expiră cu putere — era atât de obişnuit să deţină controlul, să fie el cel care gândeşte, planifică şi execută, încât era o plăcere ca măcar o dată să schimbe rolurile. Trecuse foarte mult timp de când cineva preluase controlul asupra lui şi îşi dădu seama brusc cât de tare îl excita această perspectivă.

Apoi urmară braţele, trase încet la spate şi legate de scaun cu niște curele de piele. Simţea mirosul pielii tratate — un iz care îl intrigase încă din copilărie, de o familiaritate plăcută. Apoi închise ochii — era mai plăcut dacă nu vedeai ce se întâmplă — şi se pregăti pentru ce avea să urmeze.

Următoarea etapă era mai complicată, dar nu mai puţin tandră. Celălalt începu să desfăşoare şi să îi aplice atent bandaje de la glezne în sus. Pe măsură ce minutele se scurgeau, umezeala începea să se evapore şi bandajele se contractau, strângându-se pe pielea lui. În curând, avea să nu mai poată mișca nimic de la talie în jos — o senzaţie stranie, dar nu neplăcută. Peste câteva momente, era legat până la piept, iar amantul lui din noaptea aceea îşi încheie cu atenţie misiunea, legând bandajul de sus cu scotch argintiu lat şi înfăşurându-l în jurul umerilor lui laţi, oprindu-se imediat sub mărul lui Adam.

Deschise ochii şi se uită la cel care îl legase. Nerăbdarea creștea — existau multe modalităţi în care lucrurile puteau evolua: unele consensuale, altele mai puţin. Fiecare avea meritele ei, iar el se întrebă pe care avea s-o aleagă el sau ea.

Niciunul dintre ei nu spuse nimic. Tăcerea lor era străpunsă doar de bubuitul îndepărtat al popului european care îi asurzea pe cei de pe ringul de dans. Dar zgomotul părea să fie la mare distanţă, ca şi cum ei s-ar fi aflat într-un alt univers, prinşi împreună în acest moment.

Însă cel care îl legase nu făcu niciun gest de a-l lovi sau mângâia şi, pentru prima oară, el simţi un acces de frustrare — tuturor le place să fie aţâţaţi, dar există limite. Simţea începuturile unei erecţii care împingea în legături şi n-ar fi vrut deloc ca ea să se irosească.

— Haide odată, spuse el încet. Nu mă face să aştept. A trecut o grămadă de timp de când nu m-a mai iubit cineva.

Închise ochii din nou şi aşteptă. Ce avea să vină mai întâi? O palmă? O lovitură? O mângâiere? Timp de o clipă, nu se întâmplă nimic, apoi simţi cum ceva îi atinge obrazul. Amantul lui se apropiase — îi simţea respiraţia pe partea laterală a feţei şi auzi cum i se desfac buzele.

— Aici nu e vorba de iubire, şopti acesta. E vorba de ură.

Deschise ochii brusc, dar era prea târziu.