Editori:

SILVIU DRAGOMIR

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:

MAGDALENA MĂRCULESCU

Redactare:

MANUELA SOFIA NICOLAE

Design copertă:

Faber Studio

Director producție:

CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:

MIHAELA GAVRILOIU

Corectură:

Dușa Udrea-Boborel

Andreea-Lavinia Dădârlat

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

A Division of Guilford Publications, Inc.

Published by arrangement with The Guilford Press

Titlul original: Attachment Theory in Practice: Emotionally Focused Therapy (EFT) with Individuals, Couples, and Families

Autor: Susan M. Johnson, EdD

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0761-2

ISBN (epub): 9786064017239

Prefață

O, trup dansând, de muzică vrăjit,

Au poți —cu ochiul tău strălucitor —

Din dans să mi-l distingi pe dansator?

— William Butler Yeats

Trebuie să scriu. Scriu ca să fixez haosul caleidoscopului în permanentă mișcare al vieții și să îl opresc pentru o clipă. Iau notițe în timp ce lucrez în terapie. Scriu atunci când îmi este neclar cum să înțeleg o anumită experiență sau când găsesc ceva deosebit de semnificativ sau de frumos. Trebuie să scriu despre ce mă învață clienții mei în timpul ședințelor — și ei mereu mă învață câte ceva. Uimitor, consider că fiecare ședință și fiecare gând scris sunt încă o aventură, încă o șansă de a înainta pe acest teritoriu care se numește a fi om. Ce o să găsesc acolo? Întotdeauna ceva ce încă nu am înțeles cu adevărat.

Ca psiholog, am șansa de a fi un veșnic student care ascultă marile nume din psihologie și psihoterapie împărtășindu-și insight-urile și concluziile și oferind sugestii pentru modul în care domeniul nostru ar trebui să continue să funcționeze în secolul 21. Predau terapeuților de pretutindeni și le ascult dorințele, frustrările și dilemele. Este deci de la sine înțeles că în ultimul deceniu mi-am format propria viziune despre marea încercare numită psihoterapie, despre problemele noastre și despre cea mai bună cale de a continua. Este de la sine înțeles ca acum să scriu despre această viziune.

Sunt plină de speranță pentru profesia noastră; învățăm atât de multe și atât de repede, în special despre relațiile noastre intime și despre modul în care ele determină ceea ce suntem și felul în care ni se desfășoară viețile — indiferent dacă spre bine sau spre rău. Sunt de asemenea plină de dezamăgire, iar o parte dintre motive le voi lămuri în Capitolul 1.

Lumea are mai multă nevoie ca oricând de terapeuți buni. Iar terapeuții buni au nevoie de o modalitate clară de a privi oamenii, de o hartă a dificultăților acestora și de o cale clară de a-și ghida clienții spre întregire și spre vindecare. Atunci când suntem în siguranță, încrezători și clarificați, ne putem ajuta pacienții să atingă aceleași stări.

Această carte oferă o descriere a teoriei atașamentului, ca perspectivă de dezvoltare cuprinzătoare asupra personalității și asupra reglării afectului. Ea prezintă implicațiile acestei teorii pentru practica generală a psihoterapiei. Subliniază legăturile evidente dintre teoria atașamentului și modelul de intervenție umanist experiențial (utilizând terapia centrată pe emoție EFT, ca ghid pentru a urmări aceste legături. De asemenea, oferă o abordare integrativă asupra evaluării și o evidențiere a modului în care conținutul atașamentelor se traduce în intervenția efectivă în terapia individuală, de cuplu și de familie. Capitolele individuale despre fiecare metodă extind discuția, lucru evidențiat de capitolele clinice, care prezintă intervențiile în acțiune. În primul capitol și mai pe scurt în ultimul, rezum promisiunea teoriei atașamentului și știința practicării psihoterapiei. În această carte, atenția intervenției se concentrează pe depresie și anxietate numite și tulburări emoționale.

Aceia dintre dumneavoastră care sunt familiarizați cu munca mea nu vor fi surprinși de argumentele sau concluziile mele. Putem înainta doar onorând atât nucleul emoțional al practicii psihoterapiei, cât și înțelepciunea emoțiilor noastre și acordându-ne la știința atașamentului, ca la un ghid pentru profesia noastră. Știința atașamentului are legătură cu biologia, dar și cu bunul-simț, respectiv cu ceea ce intuițiile noastre profunde ne-au comunicat întotdeauna. Mai presus decât orice, are legătură cu ceea ce ne face umani, adică relațiile noastre. A avea un simț pozitiv al legăturilor cu alții reprezintă cea mai bună și poate singura modalitate viabilă de a-i ajuta pe oameni să atingă așa-numita stare de siguranță.

Capitolul 1

Atașamentul

Ghidul esențial al practicii bazate pe știință

Cele mai interesante progrese ale secolului 21 nu vor apărea datorită tehnologiei, ci datorită unui concept în plină expansiune, despre ce anume înseamnă să fii uman.

— John Naisbitt

Proximitatea față de resursele sociale reduce costurile escaladării munților cu care ne confruntăm, la propriu și la figurat, căci creierul construiește atât resurse sociale, cât și bioenergetice, așa ca oxigenul sau glucoza.

— James A. Coan și David A. Sbarra (2015, p. 87)

Există astăzi peste o mie de denumiri diferite pentru abordările din psihoterapie și 400 de metode specifice de intervenție (Garfield, 2006; Corsini și Wedding, 2008). Există, de asemenea, numeroase „triburi“ terapeutice, fiecare cu propria viziune asupra realității. Abordările și metodele diferă mult în privința specificității lor, a profunzimii teoriei pe care se fundamentează și a nivelului de suport empiric pe care l-au dobândit. În plus, există efectiv sute de intervenții specifice în cursul ședințelor, pentru orice problemă adusă de pacient. Aceste intervenții sunt adesea descrise ca vindecări rapide pentru tulburări complexe, accentul punându-se mai curând pe reducerea simptomelor decât pe luarea în considerare a persoanei și a contextului în care aceste simptome apar. Existența tuturor acestor metode și tehnici, bazate pe un presupus nivel de rigoare, mi se pare rețeta perfectă pentru haos în domeniul nostru.

PATRU CĂI DE IEȘIRE DIN HAOS

În fața numărului tot mai mare de „tulburări“ (care proliferează de la o versiune la alta a sistemelor de clasificare, așa ca DSM-ul), modele și intervenții, este evidentă nevoia de a găsi căi de formare și de intervenție clare, generale și succinte. Patru astfel de căi par să promită. Prima este calea empirismului dedicat. Terapeuți conștiincioși sunt presați să apuce pe calea științei, să citească toate cercetările empirice și apoi să aleagă cele mai bune perspective, modele și intervenții pentru fiecare problemă a clientului, la un moment dat. Chiar și pentru cel mai dedicat terapeut, aceasta reprezintă o provocare, dacă nu cumva o sarcină imposibil de atins, în special de când protocoalele de tratament standardizate devin din ce în ce mai numeroase, mai complexe și mai dificil de stăpânit. Din perspectiva empirismului dedicat, practica terapiei înseamnă urmarea unui set de instrucțiuni cognitive, iar terapeutul devine în primul rând un tehnician.

A doua cale de intervenție presupune concentrarea pe procesul de schimbare în terapie. Cea mai concretă încercare de a fi concis pare a fi sugestia ca terapeuții să se concentreze pur și simplu pe factorii obișnuiți din procesul de schimbare din terapie, indiferent pe cine sau ce ar încerca să schimbe. Justificarea pentru această orientare este că pe baza majorității rezultatelor diverselor studii, toate tratamentele par să fie la fel de eficiente, prin urmare, modelele și intervențiile specifice sunt interșanjabile. De fapt, această generalizare este nefondată și este bazată pe un ghiveci numit metaanaliză și format din diferite studii care diferă mult în calitate și care dau rezultate importante, adesea lipsite de sens. Toată această idee a efectelor interșanjabile în terapie ar părea o reminiscență a metodologiei de evaluare (Budd și Hughes, 2009); diferitele terapii reglementate de manuale împărtășesc adesea un număr mare de componente active. Există și câteva domenii în care anumite tratamente specifice au fost considerate mai potrivite și mai eficiente pentru anumite tulburări (Chambless și Ollendick, 2001; Johnson și Greenberg, 1985), cu toate că nu este clar deloc dacă astfel de diferențe se păstrează și la o evaluare ulterioară (follow-up) (Marcus, O’Connell, Norris și Sawaqdeh, 2014).

Poate că cele mai importante variabile în studiul factorilor generali de schimbare par a fi calitatea alianței terapeutice și angajarea clientului în procesul terapeutic. Promisiunea este că, dacă acești factori sunt îndepliniți, sarcina terapiei — de a aduce schimbare — va deveni brusc simplă și gestionabilă. O alianță terapeutică pozitivă și atenția la calitatea angajamentului clientului sunt probabil necesare pentru orice fel de schimbare. În mod cert, ele sunt variabile-cheie, care potențează procesul de schimbare. Însă ele nu sunt totul, atunci când vine vorba de intervenții. Varianța rezultatelor dată de alianța terapeutică a fost calculată la aproximativ 10% (Horvath și Symonds, 1991; Horvath și Bedi, 2002). Mai mult, factorii generali devin mai puțin generali în cabinet. Un terapeut experiențial umanist operaționalizează alianța terapeutică în aceeași măsură ca un terapeut cognitivist? Conceptul de angajament al clientului pare mai promițător.