Fără ploaie

Florile nu cresc

CAPITOLUL 1

Irlanda

Doamne, mă simt îngrozitor! Mi-am ridicat capul de pe pernă și m-am înfiorat. Exact din cauza asta consumam alcool atât de rar. O mahmureală persistentă și apoi trezirea la ora 3:30 dimineața n-au cum să-ți asigure un somn sănătos. M-am întins spre locul de unde venea zgomotul enervant și am tot pipăit spațiul din jurul noptierei până când am reușit să-mi găsesc telefonul și să opresc alarma.

Zece minute mai târziu, sunetul a revenit. M-am dat jos din patul meu confortabil gemând și m-am îndreptat spre bucătărie ca să beau o cafea abolut necesară și să iau un Ibuprofen. Probabil că va fi nevoie să-mi pun și gheață la ochi ca să arăt cât de cât prezentabil în timpul emisiunii în direct în care urma să apar în dimineața asta.

Am început să torn cafeaua fierbinte, iar când am umplut aproape jumătate din cană mi-am amintit brusc motivul beției de aseară, al cărei rezultat fusese mahmureala asta care nu se mai dădea dusă. Cum naiba am putut să uit? Scrisoarea. Nenorocita de scrisoare!

Au! Rahat!

Cafeaua fierbinte s-a vărsat peste marginea cănii și mi-a opărit mâna.

Rahat!

Au!

Rahat!

Mi-am trecut mâna sub un jet de apă rece și am închis ochii. Ce naiba făcusem? Aș vrea să mă târăsc înapoi în pat și să uit tot. În schimb, mi-am amintit toate detaliile de ieri, care mi-au inundat mintea, izbindu-mă ca un tsunami. La o oră după ce mi-am cărat bagajele pe ușa din față, întorcându-mă acasă după o săptămână în paradis, primisem o scrisoare prin curier.

Fusesem concediată.

Printr-o scrisoare standard de informare.

Cu doar o zi în urmă eram pe punctul de a mă întoarce din vacanță, tocmai pentru a merge la muncă. Am simțit că mi se face greață. Eram șomeră pentru prima dată de la vârsta de 14 ani. Să nu mai spun că era prima dată când nu părăseam un job de bunăvoie. Am oprit apa și mi-am relaxat gâtul, aplecându-mi capul și încercând să-mi amintesc formularea exactă din acea scrisoare nenorocită.

Dragă doamnă Saint James,

Ne pare rău să vă informăm că, începând cu acest moment, contractul dvs. cu Lexington Industries a fost reziliat.

Eliberarea dvs. din funcție are loc din următoarele motive:

— Încălcarea politicii de conduită 3-4. Comiterea oricăror acte care constituie agresiune sexuală sau expunere indecentă.

— Încălcarea politicii de conduită 3-6. Folosirea internetului și/sau a altor căi de comunicare mass-media pentru angajarea într-un comportament sexual sau comportament indecent.

— Politica privind încălcarea conduitei 3-7. Angajarea în alte forme de imoralitate sexuală sau comportament indecent.

Nu se vor face plăți compensatorii, deoarece încetarea contractului de angajare a fost motivată. În 30 de zile vă vom emite o scrisoare care să prezinte situația beneficiilor dvs. Plata asigurării va continua pentru perioada standard hotărâtă prin Codul Muncii statului New York. Biroul de Resurse Umane vă va acorda ultimul salariu și va colabora cu supervizorul dvs. în vederea returnării obiectelor personale.

Regretăm că a fost nevoie să recurgem la această acțiune și vă dorim noroc în viitoarele demersuri.

Cu sinceritate,

Joan Marie Bennett, Director de Resurse Umane

În plic fusese inclus un stick de memorie care conținea un videoclip de 30 de secunde pe care una dintre prietenele mele îl făcuse pe plajă. Am simțit cum îmi arde gâtul, și nu din cauza abuzului de alcool la care îmi supusesem corpul.

Jobul meu fusese viața mea în ultimii nouă ani. Iar un videoclip stupid și neclar a făcut ca tot ce obținusem lucrând din greu să dispară ca un nor de fum.

Puf! Adio carieră.

Am oftat din nou.

— Dumnezeule! Ce naiba o să fac?

Și cum statul în picioare nu avea, în mod evident, cum să-mi ofere răspunsul la această întrebare, m-am dus înapoi în dormitor cu tot cu durerea mea de cap, unde m-am târât din nou sub așternuturi. Am tras de cuvertură și mi-am acoperit inclusiv capul cu ea, sperând că o să fiu cu totul înghițită de întuneric. Până la urmă am reușit să adorm din nou. Când m-am trezit, câteva ore mai târziu, mă simțeam un pic mai bine. Dar starea asta nu a durat foarte mult, pentru că mi-am dat seama că-mi aminteam doar jumătate din ce făcusem aseară.

• • •

Colega de cameră — și cea mai bună prietenă a mea —, Mia, mi-a umplut o cană cu cafea, pe care a încălzit-o apoi în cuptorul cu microunde. S-a uitat la mine, părând și ea destul de mahmură.

— Cum ai dormit? m-a întrebat ea.

Mi-am pus coatele pe masa din bucătărie și mi-am sprijinit capul în mâini, ca să-l țin cât de cât ridicat. M-am uitat chiorâș la ea.

— Tu cum crezi c-am dormit?

A oftat.

— Încă nu pot să cred că te-au concediat. Ai contract. E legal să dea pe cineva afară pentru ceva ce s-a întâmplat când nu era la serviciu?

Am luat o gură de cafea.

— Așa se pare. Am vorbit cu Scott acum câteva minute despre treaba asta.

Mi-am călcat pe mândrie și mi-am sunat fostul iubit. E un tâmpit și ultima persoană cu care aș fi vrut să vorbesc, dar e și singurul avocat pe care-l cunosc. Din păcate, el mi-a confirmat că ceea ce făcuse angajatorul meu era perfect legal.

— Îmi pare atât de rău! Habar n-aveam că o zi pe plajă ar putea să se transforme în așa ceva. E vina mea. Eu am fost cea care a sugerat să mergem în zona unde se face plajă topless.

— Nu e vina ta.

— La ce naiba s-o fi gândit Olivia când a postat videoclipul pe Instagram și ne-a dat tag tuturor?

— Bănuiesc că toate paharele de Piña Colada cu un shot de rom în plus pe care ni le-aducea chelnerul drăguț i-au luat complet mințile. Dar nu înțeleg cum de au aflat cei de la muncă de filmuleț. Era contul meu privat... Irlanda Saint James, nu cel public, Irlanda Richardson, pe care-l administrează cei de la muncă. De fapt, pe care obișnuiau să-l administreze. Deci, cum de l-au văzut? Eu mi-am verificat de două ori setările azi-dimineață, ca să mă asigur că nu făcusem, din greșeală, profilul accesibil tuturor — nici vorbă de așa ceva.

— Nu știu. Poate cineva de la jobul tău o urmărește pe una dintre noi care are un cont public.

— E posibil, am zis eu, clătinând din cap.

— Ți-a răspuns măcar la e-mail tâmpitul ăla?

M-am încruntat la ea.

— Ce e-mail?

— Nu-ți amintești?

— Se pare că nu.

— Cel pe care i l-ai trimis președintelui companiei tale.

Am făcut ochii cât cepele. Ah, la naiba! Lucrurile merg din ce în ce mai bine!

• • •

Se pare că poți cădea mai jos decât ți-ai fi închipuit.

Am fost concediată.

Nu primesc plăți compensatorii.

La doar o săptămână după ce am plătit a doua și cea mai mare tranșă de bani conform contractului de construcție al primei mele case.

Care ar fi probabilitatea de a primi o recomandare bună din partea angajatorului meu actual? Zero barat, după ce, într-un acces de beție, i-am spus tipului care lucrează în turnul lui de fildeș ce părere am despre el și despre compania lui.

Minunat.

Pur și simplu minunat.

Bravo, Irlanda!

Mai am aproximativ o mie de dolari în cont, după ce-am achitat cu banii jos o sumă care reprezenta majoritatea economiilor mele de o viață pentru avansul necesar ca să cumpăr terenul din Agoura Hills, și după ce m-am dat mare și am plătit băuturile pe parcursul unei săptămâni întregi de petrecere a burlăcițelor în Caraibe. Să nu mai spun că, în curând, colega mea de cameră o să se căsătorească, apoi o să se mute, deci nu va mai plăti jumătatea ei din chirie.

Dar... nu-ți face griji, Irlanda. O să găsești un alt job.

Când or zbura porcii.

Industria mass-media este aproximativ la fel de iertătoare cum e contul meu bancar după o zi petrecută la mall.

Sunt terminată.

Complet varză.

Va trebui să mă întorc la contracte de muncă independente, să scriu articole pentru diverse reviste pentru un bănuț pe cuvânt, doar ca să supraviețuiesc financiar. Nu trebuia să mai trec prin așa ceva. M-aș fi sinucis — să lucrez 60 de ore pe săptămână timp de aproape zece ani ca să ajung din nou unde mă aflam acum. Nu puteam să renunț fără să lupt.

Ar trebui măcar să încerc să salvez cât de cât situația — suficient cât să primesc o recomandare mai puțin dură. Așa că am tras adânc aer în piept, am cântărit situația cu maturitate și am deschis laptopul pentru a-mi reîmprospăta memoria cu privire la e-mailul pe care i-l scrisesem președintelui Lexington Industries, pentru că uitasem mai mult de jumătate din ce conținea. Poate că situația nu era atât de rea cum credeam. Am intrat în folderul cu e-mailuri trimise și am deschis mesajul.

Stimate domn Jong-un,

Am închis imediat ochii. Rahat. Ei bine, toate speranțele mele s-au dus naibii. Dar poate că nu a înțeles gluma; poate doar a crezut că i-am greșit numele. E posibil, nu?

M-am întors fără tragere de inimă la lectură, ținându-mi respi­rația.

Aș dori să-mi cer formal scuze pentru mica mea indiscreţie.

OK... nu era un început rău. E bine. E chiar bine.

Măcar de m-aș fi oprit din citit după acea propoziție.

Vedeți dumneavoastră, nu mi-am dat seama că lucrez pentru un dictator.

Of!

Doamne, sunt o tâmpită când beau prea mult. Am expirat cu putere, ca să pot citi restul mesajului.

Aveam impresia că am dreptul de a face ceea ce-mi place atunci când nu sunt la serviciu. Spre deosebire de tine, care probabil ai crescut cu lingura de argint la gură, eu muncesc din greu. Prin urmare, merit să mă descarc din când în când. Dacă asta presupune să-mi bronzez puțin țâțele într-o vacanță privată numai între fete, atunci asta o să fac. N-am încălcat nicio lege. Era o plajă pentru nudiști. Aș fi putut să mă dezbrac de tot, dar am ales să-mi dau jos doar sutienul. Pentru că, să fim cinstiți: am niște sâni grozavi. Dacă ai urmărit „videoclipul jignitor“ pe care directorul tău constipat de Resurse Umane a considerat potrivit să mi-l trimită pe un stick de memorie alături de scrisoarea aia de rahat prin care eram concediată, ar trebui să te consideri norocos că ai putut să tragi cu ochiul la ei.