Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Carmen Botoșaru

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț

Design hartă: Charlotte Tegen

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Oana Apostolescu

Dana Anghelescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Published by arrangement with HarperCollins Children’s Books, a division of HarperCollins Publishers.

Titlul original: The Box in the Woods

Autor: Maureen Johnson

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1354-5

ISBN (epub): 9786064017024

6 iulie 1978

Ora 23:45

Sabrina Abbott făcea ceva ilegal.

Imposibil!

Sabrina nu făcuse niciodată ceva ilegal. Era modelul de virtute al orășelului Barlow Corner. Șefa de promoție. Cea care făcea voluntariat la bibliotecă și le citea copiilor. Persoana care a hiperventilat 10 minute când a chiulit din greșeală de la o oră, fiindcă era la bibliotecă, complet absorbită de munca de documentare. Cea către care fiecare părinte de școlar arăta spunând: „Când ajungi la liceu, să fii ca Sabrina“.

Ce-ar zice ei acum să o vadă în bine-cunoscutul jeep maro al lui Todd Cooper, ce sălta prin pădure pe drumul neasfaltat, zgâlțâindu-se când cauciucurile nimereau în numeroasele gropi și denivelări ce-i ieșeau în cale? Zarurile verzi, pufoase, atârnate de oglinda retrovizoare, se ciocneau unul de altul, aproape în același ritm cu piesele Led Zeppelin ce pulsau din casetofon. Farurile erau singurul lucru ce despica bezna dintre copaci și cerul pe care era o frântură de lună. Sabrina nu prea îl plăcea și nici nu avea cine știe ce încredere în Todd, care era căpitanul echipei de fotbal și fiul primarului. Todd era un mizerabil. Dar, în seara asta, nu era vorba doar de el. Venea la pachet cu mașina lui.

Și iat-o ducându-se în pădure, după ora de stingere din tabără, ambele lucruri fiind încălcări ale regulamentului. Dar aceste abateri erau nimic față de ce aveau să facă odată ajunși la destinație.

S-a lipit de tovarășul de călătorie de lângă ea. Eric Wilde era noul ei… Să fi fost oare iubitul ei? Încă nu ajunseseră așa departe cu discuțiile. Nu avea nicio îndoială că el își dorea titlul respectiv, iar ea tocmai se eliberase de iubitul cu care fusese trei ani, deci nu era cazul să se grăbească să înceapă o nouă relație. Era momentul pentru noua Sabrina, cea care trăia, care făcea lucruri, care nu-și făcea atâtea griji.

Fata aceea cuminte avea nevoie de o pauză. Asta îi dăduseră de înțeles evenimentele din ultimele câteva săptămâni.

— E totul în regulă? a întrebat Eric tare, ca să acopere muzica.

— Da, a răspuns ea, ocazie cu care i-a intrat o gâză în gură, iar ea a pescuit-o cu degetele.

Era totul în regulă? Grijile ei erau tot acolo, ronțăind marginile tuturor gândurilor ei. A încercat să le alunge. Acesta era scopul acestei nopți. Să rupă vraja fricii.

— Ești sigură?

— Doar că mi-e cam frig, a spus ea.

Măcar asta era adevărat. Noaptea era rece, mai ales că jeepul era decapotat. Era îmbrăcată doar cu o pereche de pantaloni scurți și un tricou cu inscripția Tabăra Wonder Falls. Sabrina cea banală ar fi fost mai pregătită și ar fi luat cu ea un hanorac — noua Sabrina avea să dârdâie de frig. Eric a luat-o pe după umeri și a tras-o spre el. Lăsându-și capul pe umărul lui, a simțit cum cârlionții lui blonzi îi gâdilau nasul.

Jeepul a ieșit de pe potecă și a tras pe dreapta, sub un pâlc de copaci. Muzica s-a oprit și cei patru pasageri au coborât din mașină.

— Aici e? a întrebat Sabrina.

— Nu, a spus fata de pe scaunul din dreapta șoferului. Dar e aproape. Trebuie să o luăm pe jos.

Fata se numea Diane McClure și era și ea proaspăt absolventă a liceului Liberty High. Diane era o roșcată înaltă, cu tot corpul presărat cu pistrui. Ea și Sabrina nu se învârtiseră niciodată în aceleași cercuri la școală. Sabrina era fruntașă la învățătură; Diane părea să-și petreacă cea mai mare parte a timpului sprijinind dulapurile și pierzând vremea în salonul pentru fumători. Era genul de persoană pe care părinții Sabrinei îi spuneau să o evite. Dar nu era un om rău. Sabrina ajunsese să agreeze compania ei. Era loială și muncitoare în felul său, iar școala nu era pentru toată lumea. Diane era iubita lui Todd și, probabil, asta era singura lui calitate.

Sabrina a coborât din spatele jeepului, ceea ce a necesitat ceva efort, fiindcă îl încărcaseră cu mai multe genți cu provizii, mare parte din ele încurcând-o când să se dea jos din mașină.

— Pe-aici! a spus Eric luând-o de mână pe Sabrina. Dă-mi voie să te conduc, draga mea. Fără frică, fără frică. În codru să pornim!

Diane și Eric aveau amândoi lanterne puternice, dar fasciculele lor abia dacă reușeau să străpungă întunericul dintre copaci. Sabrina trăise toată viața în Barlow Corners și bineînțeles că mai fusese în pădure, dar niciodată nu intrase așa de adânc și niciodată noaptea. Pur și simplu, nu se făcea așa ceva. Pădurea era întunecată și adâncă, plină de vietăți.

— Cât mai e? a întrebat ea încercând să pară veselă.

— Aproape că am ajuns. Crede-mă! Vin aici în fiecare săptămână. Știu drumul, a spus Eric.

— Te cred, a zis ea.

— Ești sigură că e totul în regulă? a întrebat Eric.

— Sunt sigură. De ce?

— Îmi cam strivești mâna.

— A! a făcut ea și i-a dat drumul. Scuze!

— Nu-i nimic. Mai am una. De fapt, mai am două, asta de când mi-a eșuat experimentul…

Ea a început să râdă. Asta îi plăcea cel mai mult la Eric. Putea să-i spulbere toate grijile. Eric știa câte ceva despre cum e să trăiești, iar ea voia să învețe.

— N-o să spun nimănui, a zis ea.

— Ce bine! Nu pot să le permit să-mi închidă laboratorul, nu acum, când sunt așa de aproape. În curând, creația mea va prinde viață!

A răcnit ultimul cuvânt, iar în crengile de deasupra ceva s-a stârnit și și-a luat zborul.

— Eric, nebun mai ești, a spus Diane râzând.

— O spui de parcă e ceva rău, a răspuns el. Șiiiiii… am ajuns!

Fasciculele lanternelor au luminat o poieniță. Prin iarbă erau câțiva bușteni tăiați — bănci austere în jurul unui cerc de piatră.

— Bun, a zis Eric lăsând jos geanta pe care o ducea. Voi pregătiți totul. Noi ne ducem după lapte. Pe aici, draga mea. Doar câțiva pași mai încoace.

Eric a luat-o iar de mână, ca s-o conducă prin întuneric. Au traversat luminișul și au intrat iar în pădure.

— Deci cum plătești pentru experimente? a întrebat Sabrina pășind cu grijă peste încâlceala de rădăcini. Care ți-e sistemul?

— Dacă vei continua să mă însoțești în călătoria mea magică, vei afla totul, micuțule Bilbo.

— Mi-ai zis cumva Bilbo?

— E din Hobbitul.

— Știu de unde e, prostule, a zis ea râzând.

— Nu te îndoi niciodată de spusele fetei care lucrează la bibliotecă, a spus Eric făcând o plecăciune adâncă. Îmi cer mii de scuze!

Ceva a foșnit în apropiere și Sabrinei i-a scăpat un mic țipăt involuntar.

— Nu e nimic, a spus el rotindu-și lanterna în jur. Aici se aud mereu tot felul de zgomote. La început, te cam sperie.

Brusc, ea nu mai voia să fie acolo. Tot trupul i-a fost inundat de neliniște. Eric parcă a simțit și s-a oprit.

— E-n regulă, a spus el.

— E ceva aici.

— Probabil că e. Un raton. Un oposum. Un sconcs. Dar nu se apropie de poiană ori de foc.

— Ești sigur? a întrebat ea.

— Vin aici în fiecare săptămână. Mereu se aude câte ceva. Așa e în pădure. Vorbesc serios, nu vor să se apropie de oameni. Se țin la distanță.

— Știu. Trebuie să mă calmez. Încerc.

— Aici e problema… încerci să te calmezi. Ba chiar te străduiești să te calmezi. Te străduiești prea tare.

— Știu. Știu.

Lumea a revenit încet la normal. Sabrina a tras adânc aer în piept și s-a îndreptat de spate.

— Mergi mai departe, a spus ea. Mă simt bine.

Au mai făcut vreo 50 de pași, până ce lanterna a scos la iveală o mică structură. În mijlocul pădurii era o cutie, de aproximativ doi metri și jumătate lungime și un metru douăzeci înălțime.

— Am ajuns, a spus Eric, apropiindu-se de ea.

— Ce-i asta?

— Un vechi ascunziș de vânătoare, a răspuns Eric, dându-i lanterna, pentru ca el să ridice capacul masiv cu ambele mâini. Vânătorii se ascund înăuntru când vânează căprioare. Are mici deschizături pe-o parte, prin care pot pândi.

— Ce sinistru! a spus ea. Dar bănuiesc că vânătoarea e sinistră prin definiție. Te furișezi în spatele animalelor ca să le omori.

— Așa e. În orice caz, nu a mai fost folosit de mult.

Asta era clar. Deși nu era putrezită de tot, cutia nu mai avea mult până să se facă praf. Scândurile erau măcinate de vreme și îndoite, iar unele se desfăceau din cuie. Acum era aproape sigur locuită de păianjeni, șerpi și felurite alte creaturi micuțe, așa că ea s-a cam crispat când Eric a intrat înăuntru și a început să cotrobăie printr-un morman de vreascuri. Și-a propus să țină minte să se caute cu atenție de căpușe când se întorceau în tabără.

— Unde e, unde e… Aha! În sfârșit!

S-a ridicat în picioare ținând cu mândrie o pungă de la McDonald’s mototolită.

— Asta e? a întrebat Sabrina.

Eric a ieșit din cutie și a închis capacul.

— Luminează aici, a spus el.

A pus jos punga, a deschis-o și a scos o cutie de Big Mac folosită, două folii de învelit hamburgeri și un pahar folosit, cu paiul încă înfipt în capac.

— Văd că nu ești impresionată, a zis el. Dar iată…

A deschis cutia de Big Mac. Recipientul era plin ochi cu muguri de marijuana proaspeți și înmiresmați. La fel și foliile de hamburger și paharul de suc. Sabrina mai văzuse marijuana — în cantități mici, de obicei sub formă de cuie; dar nu mai văzuse niciodată așa de multă. Aici era vorba de o cantitate de marijuana extrem de ilegală. O cantitate suficientă să pună capăt unei cariere școlare.