Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena Mărculescu
Redactare:
Ioana Petridean
Design și ilustrație copertă:
Alexe Popescu
Director producţie:
Cristian Claudiu Coban
Dtp:
Mihaela Gavriloiu
Corectură:
Irina Mușătoiu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Original English language edition first published by Penguin Books Ltd, London in 2019
Text copyright © 2019 A.C. Grayling
The author has asserted his moral rights. All rights reserved.
Titlul original: The History of Philosophy
Autor: A.C. Grayling
Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-0822-0
ISBN (epub): 9786064016423
Această prezentare generală a istoriei filosofiei este destinată atât publicului larg, interesat de subiect, cât și celor care studiază filosofia. Pentru aceia care doresc să facă cercetări aprofundate, există studii academice elaborate ale unor perioade specifice din istoria filosofiei și sper că unii cititori vor fi motivați de paginile ce urmează să se aplece asupra lor și, mai presus de toate, să revină la literatura filosofică primară. Nu toți clasicii filosofiei sunt ascunși de un văl impenetrabil de tehnicitate și limbaj specific, așa cum se întâmplă în cazul celor mai multe scrieri filosofice contemporane, rezultat al profesionalizării relativ recente a domeniului. Cândva se considera de la sine înțeles faptul că oamenii educați ar fi interesați de ideile filosofice; prin urmare, unii filosofi, precum Descartes, David Hume și John Stuart Mill, au scris pentru toată lumea, nu doar pentru admiratorii instruiți ai unei profesii.
A spune istoria filosofiei înseamnă a oferi o invitație și o poartă de intrare, așa cum a făcut Bertrand Russell în Istoria filosofiei occidentale, lucrare care a dobândit aproape un statut de carte-cult, grație clarității sclipitoare a scriiturii și înțelepciunii sale — în ciuda unor carențe privind acuratețea, adecvarea și imparțialitatea expunerii. Cu toate acestea, a fost o carte pe care am savurat-o pe vremea când eram elev, împreună cu predecesoarea sa din secolul al XIX-lea, A Biographical History of Philosophy [„O istorie biografică a filosofiei“] de G.H. Lewes. Ambele dovedesc că, în ciuda timpului scurs de la momentul scrierii lor, încă ne putem bucura de ele, chiar dacă știm că explozia în domeniul cercetării recente a contribuit mult la înțelegerea pe care am dobândit-o asupra istoriei filosofiei și că însăși istoria filosofiei a devenit mai matură și mai bogată de atunci încoace. În cele ce urmează, ambiția este de a reitera realizarea lor în zilele noastre și de a suplimenta demersul, privind nu doar (deși mai ales) spre tradiția occidentală, ci și dincolo de ea, către celelalte mari tradiții de gândire — indiană, chineză și arabo-persană —, chiar dacă numai în linii mari, pentru a face unele comparații.
O expunere istorică, în mod evident, nu pretinde să ofere o abordare exhaustivă a temelor și gânditorilor pe care îi aduce în discuție; pentru aceasta, cei interesați trebuie să meargă la sursele primare și la cercetările academice asupra lor. Dar nu toți cititorii intenționează să aprofundeze studiul filosofiei, iar pentru ei este important să aibă acces la o descriere cât mai clară a gânditorilor și a dezbaterilor ce constituie marea poveste a filosofiei. Acesta este principalul nostru obiectiv.
Prin urmare, metoda mea este aceea a de a contura o expunere cât se poate de limpede și de concisă a principalelor figuri și idei ale filosofiei. Notele explicative sunt foarte puține și aproape toate sunt digresiuni sau amplificări, nu referințe textuale; există bibliografii care citează principalele texte la care se face referire și lucrări care îi vor duce pe cititori mai departe.
Atunci când scrii despre ideile filosofice, există o tentație aproape irezistibilă să discuți și să dezbați, să critici și să aperi, fiindcă aceasta este însăși esența filosofiei. Însă, într-o carte precum cea de față, această tentație trebuie limitată într-o mare măsură și nu doar pentru că a-i ceda ar face cartea de patru ori mai voluminoasă, ci pentru simplul fapt că nu acesta este scopul vizat. Uneori, totuși, este necesar să arăt de ce ideile unui anumit filosof au avut influență sau au provocat un dezacord, așa încât elementul evaluativ nu este întru totul absent.
Le mulțumesc colegilor mei de la New College of the Humanities, în special dr. Naomi Goulder și dr. David Mitchell, precum și prietenilor și colegilor care au făcut ca experiența aceasta să fie atât de plină de satisfacții: Simon Blackburn, Daniel Dennett, Peter Singer, Christopher Peacocke, Ken Gemes, Steven Pinker, Rebeca Goldstein și regretatul Ronald Dworkin. Le mulțumesc de asemenea lui Daniel Crewe, de la Viking Penguin, lui Bill Swainson, care a autorizat primul această carte, lui Catherine Clarke, lui Mollie Charge și numeroșilor studenți care, de-a lungul anilor, m-au învățat multe despre gânditorii și ideile analizate în paginile următoare, dovedind adevărul profund al zicalei docendo disco.
Istoria filosofiei, așa cum o înțeleg studenții și profesorii de filosofie din ziua de azi, este o construcție retrospectivă. Ea este aleasă din fluxul mai larg al istoriei ideilor, pentru a acorda preocupările filosofice de astăzi cu cele anterioare lor. Acest fapt trebuie remarcat fie și numai pentru a evita confuzia cu privire la înseși cuvintele „filosofie“ și „filosofi“. Aproape în întreaga sa istorie, termenul „filosofie“ a avut sensul general de „cercetare rațională“, deși de la începutul Epocii Moderne, din Renaștere și până în secolul al XIX-lea, a însemnat cu precădere ceea ce noi numim astăzi „știință“, cu toate că „un filosof“ era încă perceput ca o persoană care investighează totul și nimic. În acest sens, regele Lear îi spune lui Edgar: „Mai întâi, pe acest filosof îl voi întreba: Care este cauza trăsnetului?“1 Pe piatra funerară a lui William Hazlitt, gravată în 1830, faimosul eseist este descris ca „primul metafizician al epocii sale rămas fără un răspuns“, pentru că pe atunci ceea ce numim acum „filosofie“ era numit „metafizică“ pentru a se distinge de ceea ce înțelegem astăzi prin „știință“. Această distincție a fost adesea marcată prin etichetele „filosofie morală“, pentru a desemna ceea ce numim astăzi „filosofie“, și „filosofie naturală“, pentru a desemna ceea ce numim astăzi „știință“.
Sintagma „om de știință“ a fost formulată abia în 1833, conferind cuvântului înrudit „știință“ sensul pe care îl are în mod obișnuit acum. După acea dată, cuvintele „filosofie“ și „știință“ au căpătat sensurile lor actuale, pe măsură ce științele s-au depărtat din ce în ce mai mult de viziunea generală, prin specializarea și tehnicitatea lor tot mai mare.
În filosofia contemporană, principalele domenii de cercetare sunt epistemologia, metafizica, logica, etica, estetica, filosofia minții, filosofia limbajului, filosofia politică, istoria dezbaterilor în aceste domenii ale cercetării și examinarea filosofică a asumpțiilor, metodelor și revendicărilor altor domenii de cercetare din știință și științele sociale. Cele mai multe dintre acestea, și cu precădere primele trei, constituie obiectul principal de studiu al filosofiei în universitățile din lumea anglofonă și din Europa zilelor noastre.
În corelație cu cele afirmate anterior, acestea sunt domeniile de cercetare ce determină care dintre direcțiile istoriei generale a ideilor sunt selectate astăzi drept „istorie a filosofiei“, lăsând astfel la o parte istoria tehnologiei, a astronomiei, a biologiei și a medicinei din Antichitate încoace, istoria fizicii și a chimiei, începând cu secolul al XVII-lea, și apariția științelor sociale ca discipline definite, începând din secolul al XVIII-lea.
Pentru a înțelege factorii ce determină care direcții din istoria ideilor se califică drept „istoria filosofiei“, trebuie așadar să privim înapoi prin lentilele diverselor ramuri ale filosofiei contemporane, așa cum le-am înșiruit mai sus, iar acest lucru necesită o înțelegere preliminară a ceea ce sunt aceste ramuri.
Epistemologia sau „teoria cunoașterii“ reprezintă cercetarea naturii cunoașterii și a modului în care aceasta este dobândită. Ea investighează distincțiile dintre cunoaștere, credință și opinie, caută să lămurească acele condiții specifice în care o pretenție de cunoaștere a ceva este justificată, examinează și oferă răspunsuri la provocările sceptice la adresa cunoașterii.
Metafizica este cercetarea naturii realității și existenței. Ce există și care este natura lucrurilor existente? Ce este existența? Care sunt tipurile fundamentale ale existenței? Putem vorbi despre tipuri diferite de existență? Există entități abstracte în afara spațiului și timpului, ca numerele și universaliile, în plus față de lucrurile concrete din spațiu și timp, precum copacii și pietrele? Există entități supranaturale, precum zeii, în plus față de lumea naturală? Este realitatea un lucru unic sau mai multe lucruri? Dacă ființele umane fac pe deplin parte din ordinea cauzală naturală a universului, poate exista ceva precum liberul arbitru?
Metafizica și epistemologia sunt elemente centrale ale filosofiei ca întreg; ele sunt, cu alte cuvinte, fizica și chimia filosofiei; înțelegerea problemelor și întrebărilor pe care le ridică aceste două domenii de cercetare este fundamentală pentru dezbaterile din domeniul tuturor celorlalte arii ale filosofiei.
Logica — știința raționamentului valid și solid — reprezintă instrumentul general al filosofiei, așa cum este matematica în știință. În Apendice, fac o schiță a ideilor de bază ale logicii și explic termenii ei cheie.
Etica, în calitatea sa de componentă a curriculumului filosofiei, constă în cercetarea conceptelor și teoriilor despre ce este bun, ce este corect sau greșit și a celor despre alegere și acțiune morală. Expresia „componentă a curriculumului filosofiei“ este folosită aici deoarece cuvântul „etică“ are multiple utilizări.