Editori:

SILVIU DRAGOMIR

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:

MAGDALENA MĂRCULESCU

Design și ilustrație copertă:

Faber Studio

Director producție:

CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:

MIHAELA GAVRILOIU

Corectură:

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Authorised translation from the English language edition published by Routledge, a member of the Taylor & Francis Group LLC.

Titlul original: Theory and Practice of Online Therapy. Internet-delivered Interventions for Individuals, Groups, Families, and Organizations

Autori: Haim Weinberg și Arnon Rolnick

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0931-9

ISBN (epub): 978-606-40-1489-4

Mulțumiri

În calitate de coordonatori ai acestui volum, dorim să le mulțumim pentru ajutorul și contribuția lor celor doi colegi care au revizuit anumite părți din carte: Shoshana Hellman a revăzut, alături de noi, secțiunea dedicată terapiei de familie și cuplu, iar Rakefet Keret-Karavani a recitit secțiunea privitoare la consultanța organizațională. Ne exprimăm gratitudinea pentru efortul lor și pentru disponibilitatea de a opera revizii în locurile în care i-am rugat să aducă modificări.

De asemenea, ne exprimăm toată recunoștința pentru familiile și prietenii noștri care ne-au tolerat dedicarea neîntreruptă în vederea realizării acestei cărți. Fără sprijinul și răbdarea lor, nu am fi reușit nicicând să ducem la bun sfârșit acest proiect.

În fine, mulțumirile noastre se îndreaptă către pacienții noștri din mediul digital, care ne-au învățat atât de multe lucruri despre cum ar trebui să se desfășoare o bună terapie online.

Haim și Arnon

Introducere

Haim Weinberg și Arnon Rolnick

Oceanul separă teritorii, nu suflete.

(Munia Khan, poet)

Este aproape desuet să scriem că ne aflăm într-un proces de schimbare amețitor și într-o lume care se transformă cu repeziciune.

Daniel Kahneman (2017), câștigător al Premiului Nobel, crede că lumea medicinei, a consilierii și a comportamentului organizațional se va schimba în mod semnificativ datorită tehnologiei în general și a inteligenței artificiale în particular.

Noi, în calitate de psihologi clinicieni și psihoterapeuți, ne uităm cu o privire curioasă la schimbările care au loc, examinând prudent, dar și cu entuziasm felul în care acestea ne afectează viețile. Cartea de față este coordonată și scrisă din aceeași poziție de observator — unul entuziast, pe de o parte, dar și critic, pe de altă parte.

Una dintre caracteristicile specifice ale acestei cărți este faptul că nu se referă doar la interacțiunea unu-la-unu și la psihoterapia individuală, ci și la interacțiunea cu participanți multipli. S-a scris destul de mult despre tratamentul individual la distanță (Scharff, 2018) și, pe parcursul acestei lucrări, veți găsi trimiteri la cunoașterea acumulată în diverse articole și cărți. Interacțiunea umană și psihoterapia există adesea sub mai multe forme decât cea individuală. Terapia de cuplu și familie este un astfel de exemplu, despre care am ales să discutăm. O altă provocare unică a acestei cărți este abordarea lucrului în grup la distanță. Deși terapia de grup este în mod clar mai puțin scumpă și este totodată eficientă, terapeuții de grup știu cât de dificil este, din punct de vedere teoretic și practic, să adune un grup de oameni în același loc și în același timp. Prin urmare, găsim că este foarte important să discutăm posibilitatea de a face terapie de grup de la distanță.

Una dintre secțiunile acestei cărți este cu siguranță inovatoare și probabil că nu este inclusă în mod obișnuit alături de tratamentele psihologice: aceasta este secțiunea dedicată consultanței organizaționale de la distanță. Motivele pentru introducerea acestei părți sunt de două tipuri. Mai întâi, trebuie să conștientizăm că prevalența lucrului de grup în organizații este mult mai mare decât aceea a terapiei de grup în practica clinică și, chiar mai mult decât atât, în organizații apare tendința de a neglija importanța aspectelor interpersonale ale muncii de echipă în general și de la distanță în particular. Una dintre sarcinile acestei cărți este aceea de a evidenția dimensiunea interpersonală a muncii online în domeniul organizațional.

Dorim să subliniem faptul că, în această carte, ne concentrăm în principal asupra terapiei prin videoconferințe online. Deși există câteva capitole în care se discută despre terapia bazată pe mesaje scrise pe forumuri sau pe chat, interesul nostru principal se îndreaptă către tehnologiile mai avansate, care aduc ședințele „mai aproape de realitate“. Terapia prin telefon, de exemplu, se practică de câteva decenii. Cu toate acestea, utilizarea sa este foarte limitată și a fost întotdeauna percepută ca un adjuvant al terapiei față-în-față. Altfel stau lucrurile în cazul videoconferinței, care amenință să înlocuiască ședințele față-în-față.

Întrebări teoretice și practice

Ne propunem să tratăm în această carte atât aspectele teoretice, cât și pe cele practice ale terapiei și consultanței online. Unele dintre cărțile și articolele existente se concentrează doar pe câte unul dintre aceste aspecte (de exemplu, Essig și Russell, 2017, asupra teoriei, iar Derrig-Palumbo și Zeine, 2005, asupra practicii). Noi suntem de părere că judecățile practice izvorăsc din înțelegerea teoretică și din școala de gândire specifică. De exemplu, în grupul de terapie față-în-față, problema locului pe care stă liderul grupului, și anume dacă își schimbă sau nu scaunul de la o ședință la alta, depinde de orientarea teoretică: într-o orientare psihodinamică, păstrarea locului este foarte importantă, iar terapeutul de grup ar trebui să stea pe același scaun pentru a încuraja proiecțiile. Pe de altă parte, în abordarea umanistă, modelarea și flexibilitatea sunt foarte importante, de aceea este recomandată schimbarea locurilor. Ceea ce pare a fi o simplă chestiune practică este influențată, de fapt, de considerații teoretice. La fel se întâmplă și în mediul online: o aceeași chestiune practică va conduce la diverse opțiuni tehnologice în lucrul cu grupul, în funcție de premisele teoretice. Majoritatea platformelor video din ziua de azi nu îi permit terapeutului sau consultantului de grup să aleagă „locul“ liderului și al participanților pe ecran.

Poziția coordonatorilor și a autorilor pe parcursul acestei cărți este cea a unor observatori. Încercăm să nu cădem în dihotomia „Terapia la distanță este bună sau este rea?“ Sau, formulat altfel: „Sunt aceste tratamente similare sau diferite de psihoterapia convențională?“ Mai mult, în calitate de cercetători, ne interesează nu doar întrebarea dacă teleterapia este eficientă, ci și întrebarea: Ce putem învăța despre mecanismele care funcționează în tratament, în lumina existenței tratamentului „a-corporal“, adică a terapiei dis-locate? Tranziția către tratamentul la distanță permite evidențierea diverșilor factori terapeutici. Faptul că este posibilă o terapie a-corporală pune sub semnul întrebării asumpțiile tradiționale referitoare la condițiile necesare pentru terapie. Susținerea (Winnicott, 2006), de exemplu, un termen important în psihoterapia psihodinamică, se bazează pe mâinile materne concrete, care îmbrățișează și cuprind copilul. În terapia la distanță nu numai că îmbrățișările „reale“ sunt imposibile, dar terapeutul pare a fi uneori o mamă lipsită de mâini.

Dacă ne uităm la schimbările care au avut loc în domeniul teoriilor psihoterapeutice din ultimele decenii, se remarcă teoria atașamentului a lui Bowlby, deoarece aproape fiecare abordare psihoterapeutică din zilele noastre folosește câte ceva din perspectiva sa conceptuală. Conform lui Stroufe et al. (2005), „atașamentul poate fi considerat «probabil cel mai important construct din psihologia dezvoltării care a fost studiat vreodată»“. Proximitatea este conceptul-cheie din teoria lui Bowlby. Copiii caută apropierea de un părinte care îi poate proteja și poate avea grijă de ei. De aici derivă presupunerea că și terapeutul trebuie să fie aproape, pentru a ajuta clientul să repare perturbările atașamentului. Întrebarea este dacă apropierea poate fi doar fizică. Când Bowlby vorbea despre proximitate, voia să spună „în același loc“? Deși teoriile bazate pe interpretare nu au pus prea mult accentul pe elementul apropierii fizice, în unele dintre abordările bazate pe atașament, acest element nu poate fi ignorat, ceea ce pune la îndoială validitatea tratamentului la distanță. Pentru a pune și mai direct această întrebare, ne putem oare imagina având grijă de copii mici în lipsa proximității fizice? Deși considerăm că terapia la distanță este posibilă și eficace, nu suntem de părere că este potrivită pentru copiii mici.

Chestiunea prezenței fizice este și mai relevantă în cadrul de referință al teoriilor moderne ale neurobiologiei interpersonale. Aceste teorii, aparținând, printre alții, lui Alan Schore (2003), Daniel Siegel (1999) și Louis Cozolino (2013), subliniază importanța reglării reciproce bazate pe prezența fizică. De exemplu, aceste teorii susțin că ceea ce funcționează în terapie sunt nu doar cuvintele, ci și reglarea reciprocă, de la creier la creier, de la corp la corp. Uneori, aceste teorii se focalizează pe comunicarea între emisferele noastre drepte și alteori pe sistemul nervos periferic. Porges (2011), de pildă, susține că terapia se bazează pe sentimentul de siguranță pe care un terapeut îl oferă pacientului. În opinia lui Porges, doi oameni aflați în proximitate fizică activează imediat un mecanism care verifică dacă e sigur să te afli în prezența celeilalte persoane. Teoria sa „polivagală“ se bazează în mare parte pe identificarea acelor mecanisme ale sistemului nostru nervos care se focalizează pe vocea și pe fața celeilalte persoane pentru a afla dacă suntem în siguranță. În mod evident, aceste teorii vor pune la îndoială adecvarea terapiei la distanță, atâta vreme cât nu există un corp prezent care să regleze corpul celuilalt, ceea ce face imposibilă reglarea reciprocă.