EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Victor Popescu

DESIGN COPERTĂ: Faber Studio

ILUSTRAȚIE COPERTĂ: Good Studio/Adobe Stock

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Ofelia Coșman

CORECTURĂ:

Oana Apostolescu

Dana Anghelescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

15, rue Soufflot, 75005 Paris

Titlul original: Les nouvelles personnalités difficiles

Autori: François Lelord, Christophe André

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1284-5

ISBN (epub): 9786064016478

Cuvânt-înainte

De ce vă propunem acum o nouă carte dedicată personalităților dificile?

Tipologiile nu s-au schimbat prea mult, veți spune: ele fac parte din diversitatea naturii umane, le găsim descrise în texte la fel de vechi precum Odiseea sau Biblia, și în multe alte personaje istorice ce merită un astfel de diagnostic.

În două decenii, însă, înțelegerea și experiența noastră legată de aceste personalități s-a îmbunătățit — deoarece nu le întâlnim doar în consultațiile de psihiatrie.

În plus, anumite personalități care sunt mult mai bine cunoscute decât înainte, cum ar fi personalitățile borderline și cele cu tendințe psihopate, sunt adesea de actualitate, chiar și printre intelectuali. Le dedicăm două capitole noi.

În ceea ce privește personalitățile narcisice, frecvența lor pare a fi în creștere conform numeroaselor studii. Autoritatea tradițională, în special cea din educație, avea tendința să zdrobească temperamentele cu stimă de sine fragilă, ușor de culpabilizat. În zilele noastre, declinul autorității le-a permis o mai bună dezvoltare acestora, însă a permis prea multă libertate personalităților care aveau deja tendința de a încălca regulile vieții în societate, fie în familie sau la locul de muncă, fie pe stradă sau în camerele de gardă.

În sfârșit, noile filme, precum și abundența serialelor și show-urilor TV ne-au oferit personaje noi pentru a ilustra paleta noastră de personalități, fiindcă un exemplu bun este adesea mai bun decât un discurs lung.

Introducere

Dacă ar trebui să definim în câteva cuvinte „personalitatea“, am putea spune că este sinonimă cu ceea ce numim în limbaj curent „caracterul“, adică modalitățile obișnuite de a reacționa la o situație dată.

Când vorbim despre caracterul cuiva, spunând, de exemplu: „Maria este autoritară“, subînțelegem că în diverse situații și în momente diferite din viața ei, Maria a arătat în repetate rânduri o tendință de a-i conduce pe alții și de a le trasa ordine.

Când vorbim despre caracterul ei, vrem să spunem că există în Maria o tendință de a se comporta în fața altora într-un mod recognoscibil de-a lungul timpului.

Este posibil ca Maria să nu perceapă că autoritarismul ei este o trăsătură constantă de caracter. Dimpotrivă, ea crede că reacționează diferit în funcție de situație. Ea nu este singura care crede că starea ei de spirit este mai variabilă decât se vede din exterior: noi toți percepem adeseori mai bine trăsăturile de caracter ale altora decât pe ale noastre.

Tuturor ni s-a întâmplat să povestim unui prieten care ne cunoaște bine despre o situație cu care a trebuit să ne confruntăm. De exemplu, relatăm cum am evitat să vorbim cu un coleg de muncă despre care cineva de încredere ne-a spus că ne-a bârfit. Acest prieten poate spune: „Nu mă mir că ai reacționat așa!“ Surprinși, poate iritați, suntem uimiți de răspunsul prietenului nostru. De ce se aștepta la reacția noastră? La urma urmei, am fi putut foarte bine să reacționăm diferit, de exemplu, cerând explicații acelui coleg care ne-a bârfit sau simulând o amabilitate formală.

Ei bine, nu, prietenul nostru, care ne cunoaște de mult timp, și-a făcut o idee asupra modului nostru de a reacționa la astfel de persoane dezagreabile: el știe că evităm astfel de inși. Este, pentru el, o trăsătură a caracterului nostru sau, dacă vreți, a personalității noastre.

Trăsăturile de personalitate sunt, prin urmare, caracterizate prin manierele obișnuite în care percepem mediul nostru și propria noastră persoană și prin modalitățile obișnuite de a ne comporta și de a reacționa. Ele sunt adesea definite prin adjective ca: autoritar, sociabil, altruist, suspicios, conștiincios…

De exemplu, pentru a atribui cuiva trăsătura de caracter „sociabil“, va fi necesar să se verifice dacă acesta are tendința de a căuta compania celorlalți în diferite circumstanțe ale vieții sale (la locul de muncă, în timpul liber, atunci când călătorește), deci dacă sociabilitatea este un comportament obișnuit în diferite situații. Vom fi și mai înclinați să considerăm acest lucru ca pe o trăsătură a personalității sale dacă aflăm că a fost sociabil de mult timp, că încă din adolescență avea mulți prieteni și îi plăceau activitățile de grup.

În schimb, dacă, în compania unde lucrăm, vedem o persoană nou angajată care vrea să-și facă noi cunoștințe, asta nu este suficient pentru a crede că are o trăsătură de personalitate „sociabilă“. Această persoană este sociabilă poate doar pentru că i se pare că este necesar să se facă acceptată în noua sa funcție. Nu avem dovada că ar fi sociabilă și în alte circumstanțe de viață, deci că dorința de a lega noi relații este definitorie pentru această persoană. O vedem doar într-o „stare“ sociabilă, dar nu știm dacă aceasta ține și de o „trăsătură“ a personalității sale.

Diferența dintre trăsătură și stare constituie una dintre temele de cercetare majore ale psihologilor și psihiatrilor atunci când încearcă să definească personalitatea. Dar atunci când două persoane vorbesc despre personalitatea unei a treia persoane pe care o cunosc, ele discută deseori, fără să știe, despre diferența dintre trăsătură (caracteristică constantă) și stare (stare trecătoare, legată de niște circumstanțe determinate). De exemplu:

— Hugo este un mare pesimist (trăsătură a caracterului său).

— Ba nu este pesimist, el e încă afectat de divorț (stare tranzitorie).

— Nu, nu, așa a fost dintotdeauna (trăsătură).

— Nu e adevărat, când era student, era amuzant! (stare)

Acest exemplu ridică o întrebare: personalitatea lui Hugo nu s-o fi schimbat de-a lungul timpului? Tânăr adult, era într-adevăr amuzant (trăsătură), dar acum se poate să fi devenit într-adevăr pesimist (trăsătură). Vom vedea că este posibil ca anumite trăsături de personalitate să se modifice cu timpul.

Foarte bine, veți spune, pot să concep că există ceva ce noi numim personalitate sau caracter, ceva ce rămâne aproape constant la fiecare de-a lungul vieții. Dar cum putem descrie succint personalitatea fiecărui individ? O persoană are multe fațete! Cum să facem diferența între ceea ce se schimbă de-a lungul vieții și ceea ce nu se schimbă la nivel de personalitate?

De-a lungul secolelor, medicii, filosofii și, mai recent, psihologii au căutat să răspundă la aceste întrebări, așa cum vom vedea în capitolul dedicat diferitelor modele și clasificări ale personalității.

Ce este o personalitate dificilă?

Imaginați-vă că sunt destul de suspicios. Dacă această suspiciozitate rămâne moderată și dacă, după o fază de observație, pot să am încredere în oamenii pe care încep să-i cunosc, neîncrederea mea rămâne o simplă trăsătură de personalitate care mă poate ajuta „să nu mă las păcălit“. Aceasta îmi va fi foarte utilă dacă, de exemplu, vreau să cumpăr o mașină la mâna a doua sau să călătoresc într-o țară ostilă.

Pe de altă parte, dacă sunt foarte suspicios tot timpul și nu reușesc să am încredere nici în cei mai bine intenționați oameni, alții mă vor găsi repede foarte penibil, eu mă voi simți mereu în alertă și, fără îndoială, voi pierde ocazia să-mi fac noi prieteni sau noi relații profesionale. În acest caz, neîncrederea mea face din mine o adevărată „personalitate dificilă“.

Am putea spune, deci, că o personalitate devine dificilă când anumite trăsături ale caracterului său devin prea evidente sau prea rigide, inadaptate situațiilor, fapt care aduce suferință sieși sau celuilalt și câteodată amândurora.

Această suferință este un bun criteriu pentru punerea diagnosticului de personalitate dificilă.

Cartea de față are ca scop principal să vă ajute să gestionați o personalitate dificilă prezentă în anturajul vostru familial și profesional.

Însă mai există un al doilea scop: să vă ajute să vă cunoașteți mai bine și să vă înțelegeți dacă recunoașteți în dumneavoastră trăsăturile personalităților dificile pe care urmează să le descriem.

La sfârșitul fiecărui capitol, veți găsi, de asemenea, o serie de întrebări care vă vor permite să reflectați asupra propriei personalități. Aceste întrebări nu reprezintă un test diagnostic, ci mai degrabă un pretext pentru autoreflecție.

Cum am clasificat personalitățile dificile?

Am ales câteva mari tipuri de personalități care par să se găsească în toate țările și toate epocile și despre care puteți citi, cu mici variațiuni, atât în vechile manuale de psihiatrie, cât și în cele mai recente clasificări, precum în cea a Organizației Mondiale a Sănătății (ICD–10) sau în DSM–5, ultima versiune a nomenclatorului Asociației Americane de Psihiatrie.

Evident, aceste tipuri de personalități nu acoperă toate genurile de personalități pe care le puteți întâlni, însă veți avea adesea ocazia să le recunoașteți în viața de zi cu zi, mai ales dacă vă gândiți la forme mixte de personalitate, compuse din două sau trei tipuri diferite!

Ce rost are clasificarea oamenilor? Este o critică pe care o auzim adesea în legătură cu clasificările în psihologie: ele ar servi doar pentru a eticheta oamenii, punându-i într-o „casetuță“, în timp ce ființele umane sunt infinit de variate și imposibil de clasat.

Este foarte adevărat că fiecare ființă umană este unică și că există mai multe caractere diferite decât „casetuțele“ din orice sistem de clasificare. Dar acest lucru face oare inutilă orice tentativă de clasificare?

Să luăm un exemplu dintr-un alt domeniu, cel al meteorologiei.