Uşa ferecată

Pentru Ian, cu mai multă dragoste decât aș ști să exprim în cuvinte.

3 septembrie 2017

Dragă domnule Wrexham,

Știu că nu mă cunoașteți, dar trebuie să mă ajutați, vă rog, vă rog, vă rog

3 septembrie 2017

Penitenciarul Charnworth

Dragă domnule Wrexham,

Nu mă cunoașteți, dar poate ați citit despre cazul meu în ziare. Motivul pentru care vă scriu este să vă rog să

4 septembrie 2017

Penitenciarul Charnworth

Dragă domnule Wrexham,

Sper că aceasta este forma corectă de a mă adresa dumneavoastră. Este pentru prima oară când îi scriu unui jurist.

În primul rând, trebuie să vă spun că știu că este mai puțin obișnuit. Știu că ar fi trebuit să vă contactez prin intermediul avocatului meu, dar dumnealui

5 septembrie 2017

Dragă domnule Wrexham,

Dumneavoastră aveți copii? Nepoți? Dacă da, aș vrea să apelez la

Dragă domnule Wrexham,

Vă rog, ajutați-mă. Eu nu am omorât pe nimeni.

7 septembrie 2017

Penitenciarul Charnworth

Dragă domnule Wrexham,

Nici nu vă imaginați de câte ori am început să vă scriu pentru ca apoi să rup rezultatul dezastruos, dar mi-am dat seama că nu există o formulă magică pentru asta. Nu știu cum să vă CONVING să ascultați cazul meu. De aceea, mă voi strădui să vă prezint situația cât mai clar cu putință. Nu contează cât timp îmi va lua sau câte foi voi rupe, am de gând să continui și să spun adevărul.

Numele meu este... Și aici mă opresc, fiindcă din nou îmi vine să rup foaia.

Pentru că, dacă vă dezvălui numele meu, veți ști de ce vă scriu. Cazul meu a apărut în toate ziarele, numele meu, în toate titlurile, figura mea chinuită a ținut capul de afiș al primelor pagini, n-a fost articol care să nu insinueze vinovăția mea într-o manieră vecină cu ultrajul. Dacă vă spun cum mă cheamă, am sentimentul oribil că mă veți considera o cauză pierdută și veți arunca scrisoarea mea la coș. Nici nu v-aș învinovăți prea tare, dar, înainte să faceți asta, ascultați-mă, vă rog.

Sunt o tânără de douăzeci și șapte de ani și, după cum probabil v-ați dat seama din adresa mea de mai sus, mă aflu în Penitenciarul pentru femei Charnworth din Scoția. Nu am primit niciodată o scrisoare de la cineva din închisoare, prin urmare nu știu cum arată când ajunge la destinatar, dar cred că ați ghicit care este situația mea actuală încă dinainte să deschideți plicul.

Ceea ce probabil nu știți este că mă aflu aici în arest preventiv.

Și ceea ce n-aveți cum să știți este că sunt nevinovată.

Știu, știu. Toate spun asta. Toate femeile pe care le-am cunoscut aici sunt nevinovate sau cel puțin asta susțin ele. În cazul meu, însă, este adevărat.

Poate că ați ghicit deja ce urmează să vă spun în continuare. Vă scriu ca să vă rog să mă reprezentați ca avocat al apărării la proces.

Îmi dau seama că este o abordare neconvențională, că nu așa se comportă un inculpat față de un avocat. (Într-una dintre ciornele acestei scrisori v-am numit „jurist“, din greșeală, fiindcă nu știu nimic în materie de drept, cu atât mai puțin despre sistemul judiciar scoțian. Tot ce știu, inclusiv numele dumneavoastră, am aflat de la femeile cu care sunt închisă.)

Am deja un avocat, domnul Gates, și, din câte înțeleg, el ar trebui să-mi numească un apărător pentru procesul propriu-zis. Dar tot el este cel din cauza căruia am ajuns aici. Nu l-am ales eu, poliția a făcut-o când a început să-mi fie frică și, în final, am avut bunul-simț să tac și să refuz să mai răspund la întrebări până când mi-au găsit un avocat.

Am crezut că va clarifica el totul, că mă va ajuta să-mi susțin cazul. Dar când a venit... nu știu, nu pot să explic prea bine. A înrăutățit și mai mult lucrurile. Nu m-a lăsat să vorbesc. De fiecare dată când încercam să spun ceva, mă întrerupea cu aceeași frază: „clientul meu nu are nimic de declarat, deocamdată“, iar asta mă făcea să par și mai vinovată. Cred că dacă aș fi putut să prezint lucrurile corect, nu aș fi ajuns aici. Dar, nu știu de ce, orice spuneam era răstălmăcit și poliția a făcut ca totul să pară atât de grav, de incriminator.

Nu spun că domnul Gates nu a auzit și varianta mea. Sigur că a auzit-o, dar cumva... Of, Doamne, e atât de greu de povestit în scris. Domnul Gates stă de vorbă cu mine, dar nu mă ascultă. Sau, dacă mă ascultă, nu mă crede. De fiecare dată când încerc să-i explic ce s-a întâmplat, și o iau de la început, mă întrerupe cu întrebările lui care mă zăpăcesc, iar povestea mea se încurcă atât de tare, încât îmi vine să țip la el mai taci dracului din gură.

El îmi tot vorbește despre ceea ce am declarat în acea primă noapte oribilă pe care am petrecut-o la secția de poliție, când m-au interogat neîntrerupt și eu le-am spus... Doamne, nici nu mai știu ce le-am spus. Scuze, acum am început să plâng. Scuze... Îmi pare foarte rău că am pătat scrisoarea. Sper că puteți citi printre pete.

Ceea ce am spus eu, ceea ce am declarat atunci, nu am cum să mai schimb. Știu asta. Au înregistrat totul. Și este grav, este foarte grav. Dar totul a mers prost și am impresia că dacă mi s-ar da măcar posibilitatea să explic cuiva, care chiar m-ar asculta, ce s-a întâmplat... Înțelegeți ce vreau să spun?

Oh, Doamne, probabil că nu înțelegeți. În fond, n-ați fost niciodată acolo. N-ați stat niciodată de cealaltă parte a unei mese, atât de obosit, încât să simțiți că vă prăbușiți, atât de speriat, încât să vă vină să vomitați, în timp ce poliția vă pune întrebări peste întrebări până nu mai știți ce spuneți.

Cred că la asta se reduce totul.

Eu sunt bona din cazul Elincourt, domnule Wrexham.

Și nu am omorât-o pe fetița aceea.

Domnule Wrexham, am început să vă scriu aseară, iar când m-am trezit azi-dimineață, și am văzut paginile mototolite, acoperite cu rugămințile mele, primul meu impuls a fost să le rup și să o iau de la capăt, așa cum am mai făcut-o de nenumărate ori până acum. Îmi propusesem să rămân foarte liniștită, calmă și concentrată, să expun totul foarte clar și să vă fac să înțelegeți. Însă am ajuns să plâng și să pătez hârtia cu lacrimi, împotmolindu-mă într-o mare de incriminări.

Dar apoi am recitit ce am scris și mi-am zis: nu. Nu pot s-o iau de la capăt. Trebuie să merg mai departe.

Îmi spun de multă vreme că, dacă aș fi lăsată să-mi limpezesc mintea și să prezint corect varianta mea fără să fiu întreruptă, poate acest dezastru îngrozitor s-ar lămuri.

Și iată că acum o fac. Aceasta este șansa mea, nu?

În Scoția poți fi reținut 140 de zile înainte de proces. Deși e aici o femeie care așteaptă de aproape zece luni. Zece luni! Știți cât înseamnă asta, domnule Wrexham? Poate credeți că da, dar lăsați-mă să vă spun eu. În cazul ei, înseamnă 297 de zile. Nu a putut să-și petreacă Crăciunul cu copiii ei. A ratat toate zilele lor de naștere. A ratat Ziua Mamei, Paștele și prima zi de școală.

297 de zile. Și ei continuă să amâne data procesului.

Domnul Gates spune că la mine nu va dura atât de mult, datorită publicității cazului, dar eu nu înțeleg cum poate fi atât de sigur.

Oricum ar fi, 100 de zile, 140 de zile, 297 de zile... Am timp berechet să vă scriu, domnule Wrexham. Timp berechet să mă gândesc, să-mi amintesc și să încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu adevărat. Pentru că nu înțeleg multe, dar un lucru știu sigur: nu am omorât-o pe fetița aceea. Nu. Oricât ar încerca poliția să răstălmăcească faptele și să mă prindă pe picior greșit, asta nu au cum să schimbe.

Nu am omorât-o. Ceea ce înseamnă că altcineva a omorât-o. Și că acel cineva este în libertate.

În timp ce eu putrezesc aici.

Voi încheia acum, pentru că știu că nu mă pot lungi prea mult: sunteți un om ocupat, veți înceta să mai citiți.

Dar trebuie să mă credeți, vă rog. Sunteți singurul care mă poate ajuta.

Vă rog, veniți să mă vedeți, domnule Wrexham. Lăsați-mă să vă explic situația și cum am ajuns să fiu prinsă în acest coșmar. Dacă există cineva care ar putea să-i facă pe jurați să înțeleagă, acela sunteți dumneavoastră.

Am solicitat un permis de vizitator pe numele dumneavoastră. Sau puteți să-mi scrieți, dacă mai aveți întrebări. Eu nu am de gând să plec nicăieri. Ha-ha-ha.

Scuze, n-am vrut să închei cu o glumă. Nu e nimic amuzant, știu bine. Dacă mă vor condamna, mă voi confrunta cu...

Dar nu, nu mă pot gândi la asta. Nu acum. Nu se va întâm­pla. Nu voi fi condamnată, pentru că sunt nevinovată. Trebuie doar să-i fac pe toți să înțeleagă acest lucru. Începând cu dumneavoastră.

Vă rog, domnule Wrexham, vă rog, spuneți-mi că mă veți ajuta. Vă rog să-mi răspundeți. Nu vreau să dramatizez, dar simt că dumneavoastră sunteți ultima mea speranță.

Domnul Gates nu mă crede, văd asta în ochii lui.

Dar mă gândesc că dumneavoastră ați putea să o faceți.

12 septembrie 2017

Penitenciarul Charnworth

Dragă domnule Wrexham,

Au trecut trei zile de când v-am scris și, nu vreau să vă mint, am așteptat cu sufletul la gură un răspuns. În fiecare zi când vine poșta, simt că inima începe să-mi bată mai tare, cu un fel de speranță dureroasă, și în fiecare zi (până acum) m-ați dezamăgit.

Scuze. Sună a șantaj emoțional. Nu asta am intenționat. Înțeleg. Sunteți un om ocupat și au trecut doar trei zile de când v-am trimis scrisoarea, dar... Presupun că, pe undeva, am sperat ca publicitatea din jurul cazului meu să-mi fi conferit măcar acel gen de celebritate care să vă determine să alegeți scrisoarea mea dintre toate celelalte pe care sigur le primiți de la clienți, potențiali clienți și nebuni.

Domnule Wrexham, nu vreți să știți ce s-a întâmplat? Eu aș vrea.

Oricum, au trecut trei zile (oare am menționat deja asta?) și... ei bine, încep să mă îngrijorez.