Pentru Louise, Ger și Claire — și tuturor celor care le arată semenilor lor ce înseamnă să te simți în siguranță

Introducere

Salut.

Tu erai? Bine-ai venit!

Mă bucur mult că ești aici.

Bine ai venit la terapia „de cinci minute“. Probabil ești curios să afli cine ești și cauți un ghid pentru a putea explora acest lucru în detaliu. Explorarea de sine este esențială în crearea și menținerea fericirii, a încrederii în sine și a calmului în viețile noastre. Astfel, dacă asta e ceea ce cauți să cultivi, te afli în locul potrivit. E totuși un lucru care nu ți-e clar. Cine sunt eu? te întrebi. Ce înseamnă cu adevărat acea expresie îngrozitoare „Fii tu însuți“? Ce înseamnă să fii „autentic“?

Înainte să ajungem la terapia noastră „de cinci minute“, dă-mi voie să-ți împărtășesc una dintre primele mele amintiri despre când mi s-a spus cine sunt — aveam pe atunci șapte ani. Poate așa îți vei aminti și tu propria experiență în legătură cu întrebarea „Cine sunt eu?“

Odată cu sfârșitul de an școlar, părinții erau nevoiți să facă față realității a două luni întregi de episoade neîntrerupte din serialul TV Sabrina, vrăjitoarea adolescentă, la care se adăugau activitățile cu colegii din curtea școlii, unde organizaserăm un soi de tabără de meșteșuguri alături de elevii din alte școli.

Astfel că, în mijlocul unei veri irlandeze ploioase, ne-am strâns în clasa doamnei Monaghan, unde stăteam cu prietena mea Claire, așteptând să înceapă distracția.

— Spuneți-ne câte ceva despre voi! ne-a invitat, stând în fața clasei, un coordonator ușor nesigur.

La început nimeni nu a spus nimic, dar apoi toată lumea a început să vorbească deodată și s-a produs un talmeș-balmeș sonor.

— Eu sunt Paddy!

— Eu am șase ani.

— Numărul meu de telefon este…

Era un asalt asupra simțurilor mele.

— Eu sunt Sarah! s-a auzit tare, în timp ce s-a lăsat liniștea. M-am făcut mică, îngrijorată de faptul că am ieșit în evidență.

— Ok, haideți să vă grupăm în funcție de nume! a răsunat vocea coordonatorului, care a mers să ia o rolă lungă de ecusoane din sertarul doamnei Monaghan.

Pentru următoarele cincisprezece minute, coordonatorul s-a plimbat în zigzag printre noi, întrebându-ne pe fiecare numele noastre, scriindu-le și punându-ne ecusoanele pe tricouri.

— Uite aici, Sarah. Asta ești tu.

M-am uitat la ecusonul cu scrisul curbat și răsucit. Probabil că nu va fi atât de rău să îl port pentru o zi, m-am gândit.

— Ok, acum, toată lumea să se grupeze în funcție de nume!

M-am uitat în jur și am observat groaza de pe fețele tuturor. A înnebunit?! Cunosc doar câțiva oameni de aici, căci ceilalți erau de la cealaltă școală din apropiere. Cum aș fi putut să-i știu? Practic sunt niște necunoscuți, mă gândeam atunci.

Animatorii ne-au învârtit preț de câteva minute până când nu mai eram în perechile originare. Am stat cu alte trei fete la fel de morocănoase, cu numele de Sarah, una dintre ele fără „h“, dar nu mai aveam energie să mă cert pe chestii de ortografie.

M-am uitat în jur. Cele cu numele de Aoife și Aisling păreau să fie majoritatea (ambele fiind evident nume de fete foarte populare în Irlanda la momentul respectiv). Prietena mea făcea acum parte din propriul grup — și acela era destul de mare. Am aruncat o privire înțelegătoare celor cu nume atipice până i-au grupat pe cei cu numele Delilah, Anastasia și Tobin în grupul botezat „Alții“.

Am început să mă panichez. Urma să petrec tot restul săptămânii cu trei fete pe care nu le cunoșteam, doar pentru că am primit o etichetă față de care nu am avut nimic de spus.

Nu-mi place asta, m-am gândit, și astfel, adunându-mi tot curajul pe care îl aveam, m-am împotrivit sistemului, le-am salutat pe fetele din grupul „Sarah“, mi-am dat jos ecusonul și m-am strecurat pe furiș în grupul „Claire“ — ambele fete s-au arătat primi­toare și fericite de creșterea grupului; apoi am petrecut împreună tot restul zilei.

Copil fiind, îmi era frică de autoritate, dar totuși am simțit că nu pot să-mi petrec fără probleme restul săptămânii făcând echipă cu niște copii de care mă lega o simplă etichetă față de care nu avusesem niciun cuvânt de spus.

Deși în această situație m-am „răzvrătit“ curajos contra ideii de a fi „clasată“ într-o categorie ce nu mă reprezenta (cu prețul unui nod în gât), există multe alte momente din viața mea în care am acceptat etichete și mai inutile — fie puse de mine, fie de alții. În timp ce situația de mai sus poate să pară relativ inofensivă, ideea importantă la care am vrut să ajung este aceasta: tindem să acceptăm și să asimilăm ceea ce ni se spune despre cine suntem, ceea ce înseamnă că astfel de experiențe ne pot defini sentimentul de sine încă de la o vârstă fragedă.

De-a lungul vieții mele adulte, atât din experiența personală, precum și din experiența mea de psihoterapeut, am ajuns să înțeleg că o parte importantă din a descoperi cine suntem cu adevărat vine din a ne elibera de etichetele care ne-au fost puse de-a lungul timpului și a alege să explorăm ceea ce se află dincolo de categoriile în care am fost incluși de alții.

Să dăm cărțile pe față încă de la început. Terapie în 5 minute înseamnă mai multe lucruri, dar vreau să fie clar că nu este vorba despre un nou gen de psihoterapie care va rezolva ca prin magie toate problemele noastre în exact cinci minute. Nu este nici un înlocuitor al terapiei din cabinet sau al altui tip asistență oferită de specialiștii în sănătate mentală. Terapie în 5 minute nu îți oferă promisiuni goale și nici nu te îmbie cu rezolvări rapide. Nici nu va rezolva treaba în locul tău, ca să te facă să te simți mai fericit, mai confortabil sau mai încrezător în propria persoană. Îmi pare rău că trebuie să îți dau această veste, dar m-am gândit că este cel mai bine să începem această relație cu deschidere și onestitate!

Ceea ce vei găsi în Terapie în 5 minute este, sper eu, mult mai valoros. Este o călătorie a descoperirii de sine. O eliberare de etichetele menționate mai sus. O explorare a sinelui. O șansă de a avea o viziune terapeutică asupra propriei vieți, departe de tot zgomotul rețelelor de socializare.

Această carte este plină de informații scurte și accesibile — le poți aprofunda doar pe cele care ți se par relevante sau poți parcurge cartea pur și simplu de la cap la coadă. Cu puțin noroc, vei vedea cum gândurile și ideile din aceste pagini pot fi o sursă de înțelegere, încredere, confort și suport.

Rubrica „5 minute pentru tine“, care apare pe parcursul cărții, oferă exerciții simple și practice pe care să le încerci în momentele în care îți poți trage sufletul pentru câteva clipe. Iar la finalul fiecărui capitol vei găsi o casetă sintetică, „De reținut“, care te încurajează să îți iei cinci minute la finalul fiecărei zile în care să reflectezi asupra temelor-cheie din respectivul capitol.

În timp ce, în aceste pagini, eu vin cu experiența mea de psihoterapeut, tu aduci cunoștințele tale despre cine ești și despre lumea în care trăiești. Deci, această carte nu este un ghid rigid despre „Cum să fii tu însuți așa cum îți spun eu“, ci este o invitație deschisă să pornești într-o călătorie de autocunoaștere.

Este ceva la care poți apela atunci când:

• Ești curios și vrei să te cunoști mai bine

• Te simți puțin pierdut (sau poate mai mult) și cauți un plus de claritate

• Te simți „ca dracu’“ și ai vrea să te simți mai bine

• Nu ești sigur ce îți dorești exact, deși restul lumii pare să meargă cu hotărâre înainte

• Vrei să te simți mai fericit, mai încrezător și mai calm

• Ești deschis să explorezi modurile prin care ne îndepărtăm de noi înșine și în care ne putem întoarce la adevăratul nostru sine.

În această carte te îndemn la o explorare a diferitelor părți care definesc cine suntem și cum suntem, în speranța că vom recunoaște părțile din noi care necesită atenția noastră și cele care nu se mai potrivesc persoanei care am devenit treptat.

Vei găsi în această carte o mulțime de cuvinte-cheie, precum atașament, limite, grijă de sine și compasiune; dacă astfel de termeni îți provoacă disconfort, îți sugerez să „consumi“ cartea cu o cană de ceai tare.

În ceea ce privește folosirea termenilor din domeniul sănătății mentale, aici am ajuns la o saturație în mediul online. Chiar și eu mă surprind uneori făcând câte o grimasă la cuvinte folosite excesiv, precum „limite“ (apropo, tot Capitolul 6 este despre „limite“). În fine, am fost nevoită să-mi suprim această aversiune, pentru a nu risca pierderea anumitor mesaje-cheie doar din cauza supraexpunerii la anumite cuvinte. Există un motiv pentru care folosim tot mai des astfel de cuvinte: datorită conversațiilor pe care ele ne permit să le avem, care sunt atât importante, cât și necesare. Așa că te invit alături de mine să lăsăm deoparte orice rețineri am avea în legătură cu folosirea acestui „jargon“.

Speranța mea este ca pe parcursul acestor pagini să găsești cunoștințe ușor de digerat legate de teme care nu sunt întotdea­una ușor de abordat, dar și reflecții, îndrumări practice, întrebări exploratorii, notițe mentale și alte instrumente pe care le poți folosi pentru a te cunoaște mai bine.

Fie că știi foarte bine cine ești sau te simți rătăcit prin viață, poți utiliza această carte pentru a înțelege mai bine anumite părți ale experienței tale; astfel, vei începe să recunoști vechile tale tipare și vei evita să le mai folosești. De asemenea, vei putea crea noi moduri de a trăi.