Pentru Bridget Driscoll1, 1851–1896

Prolog

Partea întâi

Capitolul 1

Claire Arden

Când Claire Arden a închis ușa în urma ei, mașina parcase deja în fața casei și o aștepta. A tândălit pe verandă, recitindu-și notițele pe care le scrisese în telefon, până când a auzit piuitul slab al alarmei din interior, semn că s-a activat și locuința e securizată. A aruncat o privire fugitivă asupra clădirilor din suburbie care nu se deosebeau prea mult de restul caselor din Peterborough. Sundraj, de la numărul 27, era singurul vecin aflat pe afară, dirijându-și spre un minivan tânăra și zgomotoasa familie formată din patru copii, ca un păstor care încearcă să-și mâne turma de pe un câmp pe altul. Când a zărit-o, i-a aruncat o jumătate de zâmbet și i-a făcut semn cu mâna, fără prea multă tragere de inimă. I-a răspuns și ea cam în același fel.

Claire și-a amintit petrecerea din primăvară, când Sundraj și soția lui, Siobhan, au sărbătorit cea de-a cincisprezecea aniversare a căsniciei lor. Au făcut un grătar și au invitat aproape toată strada. Cherchelit, Sundraj a găsit un moment în care s-o încolțească pe Claire la baia de la parter și să-i sugereze că, dacă ea și Ben, soțul ei, aveau vreodată de gând să-l invite și pe un al treilea la ei în dormitor, el era deschis la propuneri. Claire l-a refuzat politicos și Sundraj s-a panicat, implorând-o să nu-i spună lui Siobhan. I-a promis că n-o va face și așa și avea de gând. Nu-i spusese nici măcar lui Ben. Claire ar fi pariat că absolut oricine de pe strada aia avea cel puțin un secret pe care-l ținea ascuns de restul lumii, inclusiv ea. Mai ales ea.

Pe când vehiculul lui Sundraj ieșea încet din bucla de la capătul străzii, Claire a tras de câteva ori aer în piept, ca să se liniștească, și s-a uitat țintă spre propria mașină. Se făcuseră trei săptămâni de când Ben semnase contractul de leasing și ea se chinuia încă să se familiarizeze cu multele sale funcții, cu totul noi. Cel mai mare contrast între actuala și fosta ei mașină era că aceasta nu mai avea volan, pedale sau opțiunea de preluare a controlului. Era complet autonomă, iar asta o înspăimânta.

Priviseră fascinați cum mașina venise de una singură la ei acasă și cum parcase pe alee. Simțind disconfortul și reticența lui Claire, Ben o asigurase că oricine o putea conduce, chiar și ea, și că era „rezistentă la idioți“. Tocmai personalizau setările din aplicație, așa că ea se mulțumise să-i răspundă cu ochii mijiți și cu un ghiont în braț. Ben protestase, pretinzând că nu la ea se referise când pomenise de „idioți“.

— Nu-mi place când nu sunt în control, îi spusese ea chiar la primul drum pe care-l făcuseră, spre cabinetul medicului. Când mașina semnalizase și depășise alt vehicul, absolut de capul ei, Claire se agățase zdravăn de scaun.

— Asta pentru că ești obsedată de control, replicase el. Trebuie să înveți să ai încredere în chestiile pe care nu trebuie să le dirijezi tu. În plus, asigurarea e ca și când n-ar fi și trebuie să ne apucăm și noi să strângem niște bani, nu?

Claire dăduse din cap fără tragere de inimă. Chițibușar cum era, Ben investise o groază de timp și efort în căutarea celei mai potrivite mașini pentru împrejurările în schimbare din viața lor. Și, după câteva luni de coșmar, a fost bucuroasă să-l vadă reîntorcându-se la vechiul său eu. Încercase s-o implice și pe ea în proces, sugerându-i să aleagă culoarea și materialul pentru tapițeria scaunelor. Dar Claire îl respinsese și-l făcuse misogin, fiindcă sugerase că achiziția unei mașini era „o treabă de bărbat“, iar chestiunile estetice — singurul lucru pe care era ea capabilă să-l priceapă. În ultimele câteva zile, Claire se trezise că-l tot repede fără ca el să aibă vreo vină, așa că după aceea regreta imediat. Dar asta n-o împiedicase să facă în continuare același lucru și se temea că resentimentele sale față de Ben ieșiseră la suprafață mai mult ca oricând.

Privirea lui Claire s-a oprit preț de o clipă asupra portbagajului mașinii, înainte ca o lovitură surdă în rinichi să o smulgă din gândurile ei.

— Bună dimineața, a șoptit frecându-se ușor pe abdomenul umflat și rotunjit.

Bebelușul TATE își făcea simțită prezența pentru prima dată în dimineața aceea. Îi dăduseră porecla asta după ce moașa îi informase că avea cam o jumătate de kilogram, la fel ca o pungă de zahăr Tate & Lyle. În orice caz, începuse ca o glumă și până la urmă rămăsese așa, astfel că acum se gândeau serios la numele ăsta.

Presupunând că totul avea să meargă conform planului, în două luni Claire avea să devină mamă pentru prima dată. Dr. Barraclough o avertizase că, având în vedere tensiunea ei mare, era esențial să se streseze cât mai puțin. Ușor de zis, greu de făcut. Iar în ultimele câteva ore, devenise de-a dreptul imposibil.

— Hai că poți, a spus ea cu voce tare și a deschis portiera. Și-a pus geanta pe locul din dreapta și s-a aplecat să se așeze în mașină, cu fundul înainte. Burta de gravidă începuse să se vadă mult mai devreme decât în cazul prietenelor sale care fuseseră însărcinate și câteodată se simțea de parcă ar fi dus un pui de elefant. Corpul ei avea constant reacții contradictorii — unele părți i se pleoșteau, în timp ce altele păreau gata să explodeze.

A apăsat pe un buton ca să închidă portiera și s-a uitat spre scannerul de retină. Aruncând o privire rapidă în oglindă, Claire a observat că ochii ei albaștri erau înconjurați de o umbră roz-alburie, iar cearcănele întunecate din jurul lor se zăreau chiar și pe sub fondul de ten. În dimineața aceea nu-și întinsese bretonul blond, așa că acum îi atârna dezordonat peste sprâncene.

Odată ce scanarea a confirmat că era Pasager înregistrat, motorul electric a pornit silențios, iar consola centrală de la bord și sistemul de operare s-au luminat în alb și albastru.

— La Ben, la serviciu, a spus ea și pe ecran s-a afișat o hartă tridimensională, cu traseul de acasă până la el la birou, la câțiva kilometri în afara orașului.

În timp ce mașina s-a pus în mișcare, Claire a tresărit violent auzind cum din boxe izbucnesc, fără niciun avertisment, piese rock din anii 1990. Gusturile muzicale îngrozitoare ale lui Ben o scoteau din sărite, la fel și volumul la care asculta aceste piese. Dar încă nu știa cum să oprească lista lui de melodii și să și-o creeze pe-a ei. Apoi, auzind primele acorduri ale unui cântec vechi de la Arctic Monkeys, preferatul lui Ben, n-a mai reușit să-și rețină lacrimile, amintindu-și că el știa pe de rost versurile.

„De ce ne-ai făcut asta?“ s-a tânguit ea. „De ce acum?“

Claire și-a șters ochii și obrajii cu palmele, a oprit muzica și a rămas într-o tăcere apăsătoare, în timp ce mașina și-a continuat călătoria. A trecut încă o dată prin lista lucrurilor pe care le avea de dus la capăt; pentru ca treaba să funcționeze, erau multe de făcut până după-amiază. Își tot repeta în minte că avea motive întemeiate să facă ce făcea; totul era pentru Tate. Și, oricât de mult își dorea să-l vadă, o părticică din ea l-ar fi vrut în siguranță înăuntrul ei, pentru totdeauna, acolo unde l-ar fi putut proteja în continuare de cruzimea acestei lumi.

S-a uitat pe geam chiar când vehiculul a luat-o pe neașteptate spre dreapta, în loc s-o ia la stânga, spre serviciul lui Ben, aflat la periferiile din Peterborough. Claire a mijit ochii la harta de pe sistemul de navigare, sigură că o programase corect. Apoi și-a amintit că Ben îi spusese că, uneori, mașinile autonome merg pe rute alternative dacă au informații despre ambuteiajele de pe drum. A sperat ca asta să nu lungească prea mult călătoria. Cu cât putea să iasă mai repede din mașina aceea, cu atât era mai bine.

Brusc, imaginile de pe consolă au dispărut. Claire a ezitat, apoi a început să apese la întâmplare pe simbolurile de la bord, căutând o modalitate s-o repornească, însă fără niciun folos.

— Fir-ar al dracului, a bombănit ea.

Dintre toate zilele posibile, azi era cel mai prost moment să se afle într-un vehicul defect.

Mașina a ales o altă rută, apucând-o de data asta pe o bretea, apoi încadrându-se pe o șosea cu două benzi, despre care știa că avea s-o ducă și mai departe de destinație.

A început să se simtă tot mai inconfortabil.

— Ce se întâmplă? a întrebat, blestemând în gând decizia lui Ben de-a o urca într-o mașină fără posibilitatea de a prelua controlul manual.

A apăsat și mai multe butoane, sperând că se va întâmpla ceva care să-i permită să recapete controlul și să-i comande mașinii să tragă pe dreapta.

— A fost programată o destinație alternativă, s-a auzit o voce feminină calmă, pe care Claire a recunoscut-o ca fiind a sistemului de operare al vehiculului.

— Se recalculează ruta. Două ore și treizeci de minute până la destinația aleasă.

— Ce? a răspuns Claire. Nu! Unde mergem?

Când mașina s-a oprit la semafor, și-a dat seama că asta e șansa ei să coboare. A decuplat repede centura de siguranță și a apăsat pe butonul de deschidere a ușii.