EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Ioana Petridean

DESIGN copertă: Faber Studio

ILUSTRAȚIE COPERTĂ: Guliver/Getty Images/©pijama61

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Eugenia Ursu

CORECTURĂ:

Irina Botezatu

Irina Mușătoiu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

First Published in the UK in 2020 by Penguin Life, part of Penguin Random House

Titlul original: This Too Shall Pass: Stories of Change, Crisis and Hopeful Beginnings

Autor: Julia Samuel

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1250-0

ISBN (epub): 9786064016508

Introducere

Îmi amintesc cum, în ziua în care împlineam zece ani, stăteam întinsă pe pat și, fiindcă atinsesem înălțimile inexorabile ale vârstei cu două cifre, mă gândeam că viața de adult era ispititor de aproape. Îmi imaginam că viața mea va arăta exact ca aceea a mamei: voi întâlni un bărbat, mă voi îndrăgosti, ne vom căsători, vom avea copii și gata, asta însemna să fii adult. Părea simplu. Părea că se va întâmpla de la sine. La o privire superficială, așa s-a și desfășurat viața mea. Am fost neobișnuit de norocoasă. Dar am și suferit, am pierdut oameni, chiar dacă n-a murit nimeni, ceea ce m-a obligat să mă schimb lăuntric pentru a mă adapta. Ulterior am parcurs schimbări: cele cinci căsătorii (toate cu același bărbat), multiplele relații pe care le-am avut cu fiecare dintre copiii mei, durerea și neputința în fața bolilor, ale mele și ale celor dragi mie, toate sfârșiturile și începuturile, încercările nereușite, toate străduințele și eșecurile. Nici măcar succesele nu au fost așa cum mi le imaginasem, chiar și ele au pretins un anumit proces de adaptare. Nu există o modalitate perfectă de a-ți trăi viața. Viața înseamnă schimbare. În teorie, știm cu toții asta, dar experiența directă este adesea mai complexă decât așteptările pe care le avem, întâlnirea cu aceasta lăsându-ne adesea temători, ba chiar paralizați. Și apoi presupunem că probabil facem noi ceva greșit.

Schimbarea este un proces activ, care implică angajament și reziliență și ne cere să vedem adevăruri inconfortabile. Subestimăm cât de mult ne vom schimba chiar și în următorii zece ani, fără să mai vorbim de parcursul întregii vieți. Dacă ne-am fi gândit cu adevărat la efectul unora dintre alegerile noastre, le-am mai fi făcut? Probabil că nu. Din nefericire, schimbarea este și în rău, tot așa cum este și în bine. Când viața e grea, spunem „O să treacă şi asta“, sperând că așa se va întâmpla —, dar problema e că și atunci când viața e bună, ea tot trece, inevitabil. Adevărul dificil cu care trebuie să ne confruntăm este acela că doar moartea oprește schimbarea vieții.

Un lucru e sigur: trebuie să ne adaptăm, pentru a ne dezvolta pe parcursul schimbării. Cercetările o demonstrează cu robustețe: cei care se străduiesc să rămână la fel, dând dovadă de rigiditate, au o probabilitate mai mare de a suferi atunci când li se impune schimbarea; acest lucru va limita capacitatea lor de a se bucura de viață și de succes. Pentru asta e nevoie de curaj. Toată lumea își dorește să evite disconfortul și nimeni nu așteaptă cu nerăbdare durerea pe care o poate aduce schimbarea. Am avut ocazia să observ, de nenumărate ori, modalitățile nelimitat de creative prin care anesteziem durerea, dar încercarea de a evita nefericirea nu face decât să agraveze și mai mult lucrurile. Durerea este agentul schimbării: dacă o împrejmuim cu ziduri, rămâne neatinsă și vie înăuntrul nostru, contaminând treptat celelalte sentimente. Ne adaptăm în timp ce pendulăm între trecut și viitor. Tendința noastră înnăscută de a merge înainte are o putere profundă, însă trebuie să încetinim, să creăm un spațiu între sinele nostru trecut și cel nou. În terapie, numim asta „vid fertil“, un timp de necunoaștere, o zonă neutră de incertitudine, inconfortabilă și chiar înnebunitoare. Dacă o blocăm, se prea poate ca în fiecare etapă a vieții noastre să reapară aceleași probleme. Dacă acceptăm durerea schimbării și dacă învățăm să ne adaptăm, vom avea energia și încrederea de a face pasul următor.

Din clipa în care Darwin a dezvoltat teoria selecției naturale, am înțeles că suntem configurați să ne adaptăm. La limită, asta înseamnă că fie ne schimbăm, fie murim. Am scris această carte pentru a examina procesul de schimbare, prin care oamenii trec pe parcursul întregii vieți. Etapele de viață pe care le găsim în general cele mai dificile sunt cele care aduc cu ele frică și incertitudine: trecerea de la statutul de student la viața de adult, căsătoria și copiii, menopauza și vârsta de mijloc, pensionarea și confruntarea cu bătrânețea și problemele de sănătate pe care le implică. Am explorat experiențele individuale ale persoanelor care au trecut prin astfel de tranziții, în timp ce făceam terapie. Poveștile clienților mei arată că până și cei mai robuști oameni pot găsi schimbarea dificilă. Firul care le leagă, indiferent care ar fi vârstele și contextele lor de viață, este faptul că fiecare dintre ei a trebuit să lucreze activ cu propria persoană, pentru a înțelege propriul răspuns unic la schimbare și fiecare a trebuit să dezvolte mecanismele necesare pentru a face față. Dar dacă schimbarea face parte din ordinea firească a lucrurilor, de ce atât de mulți dintre noi se simt nepregătiți să treacă prin asta?

Mi-aș dori ca O să treacă şi asta să contribuie la formularea unui răspuns la această întrebare și să vă ofere un insight în propria experiență. Cred că învățăm cel mai bine înțelegându-ne unii pe ceilalți, iar povestirile neprelucrate ale celor aflați în terapie reprezintă o resursă deosebit de prețioasă în acest demers. Poate că o persoană tânără, care se străduiește să-și găsească o slujbă, va fi inspirată de modul în care Caz, un tânăr în vârstă de 24 de ani, și-a depășit îndoiala de sine, criza chiar, în care se afla în momentul în care a terminat facultatea. Povestea efortului lui Wande de a deveni mama care își dorea să fie arată cum pași mici pot duce la schimbări majore. Nu sunt poveștile frumoase, ale unor vieți lipsite de asperități. Doresc să spun adevărul despre cât de dificilă este viața și să subliniez suferința și tristețea caracteristice ei, precum și momentele glorioase de bucurie, la fel cum doresc și să arăt în ce fel oameni diferiți au descoperit modalități de a naviga prin perioade dificile, supraviețuind și chiar dezvoltându-se, prin simplul act de a vorbi și de a fi auziți.

Schimbările sociale au avut implicații profunde la nivelul propriilor noastre experiențe. În Occident, în ultimii 50 de ani au apărut transformări majore în fiecare aspect al vieții, iar acum oamenii trebuie să facă față mai multor schimbări decât oricând înainte. Trecutul nu mai este un predictor de încredere al viitorului, iar secolul al XXI-lea este unul mult mai fluid: toate vechile certitudini — vârsta, genul, sexualitatea — sunt puse sub semnul întrebării, în timp ce limitele nu mai sunt la locurile lor. Se pare că trăim într-o cultură a alegerilor nelimitate. Se poate ca majoritatea acestor schimbări să aibă o conotație pozitivă, dar viața este acum infinit mai complexă. Acești factori, cărora li se adaugă numărul copleșitor de alegeri pe care le avem de făcut, au extins posibilitățile de manifestare a crizelor existențiale.

Printre altele, schimbarea socială înseamnă că instituții precum cea a religiei și a căsătoriei nu mai reprezintă norme stabile. Ceea ce aduce în discuție întrebări importante despre fidelitate. Este posibil să privim în continuare căsătoria ca pe un ideal, dar perspectiva unei vieți de o sută de ani aduce întrebări fundamentale despre modul în care o relație de cuplu poate dura atâtea decenii. La urma urmei, căsătoria a fost o instituție creată pe vremea când durata medie de viață era de aproximativ 40 de ani. Progresele înregistrate de medicină au dus la creșterea speranței de viață, ceea ce este un lucru bun, dacă rămânem sănătoși, dar o viață mai lungă e mai scumpă și, odată cu dezvoltarea tehnologiei, s-au produs schimbări uriașe la nivelul mediului de muncă. Modelul predictibil de viață în trei etape — educație, carieră, pensie — a fost dezmembrat. Probabil că vom avea o carieră cu mai multe stadii și faze, ceea ce aduce cu sine și posibilități și oportunități îmbucurătoare —, dar și potențialul unor incertitudini înfricoșătoare.

În alcătuirea acestei cărți, am ales cinci teme diferite — familie, iubire, muncă, sănătate și identitate — pentru că ele reprezintă pentru mine cele cinci aspecte centrale care alcătuiesc viața noastră. Nu putem să excludem sau să lăsăm deoparte pe termen lung vreunul dintre aceste aspecte, fără ca asta să nu aducă prejudicii întregului. Fericirea apare atunci când toate sunt în armonie. În fiecare secțiune, există teme care se suprapun (de exemplu, în povestea lui KT, aspectul central este identitatea, dar prima relație de iubire a fost esențială pentru travaliul nostru). Însă tema cea mai importantă a cărții o reprezintă relațiile.

„O viață bună se construiește cu relații bune.“1 Modul în care le construim va constitui temelia pentru toate celelalte lucruri. De nenumărate ori, în cercetările pe care le fac și în lucrul cu clienții mei, văd că nu ne putem descurca singuri, indiferent de etapa de viață în care ne aflăm la un moment sau la altul. Oamenii au nevoie de oameni, iar calitatea acestor relații este ceea ce contează cel mai mult pentru noi, când privim retrospectiv propria viață.