Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Domnica Drumea

Design și ilustrație copertă:

Andrei Gamarț

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Dan Crăciun

Corectură:

Irina Botezatu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1345-3

ISBN (epub): 9786064016485

Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timi­șoara) este scriitor, publicist și fost disident politic. Absolvent al Facultății de Limbă și Li­te­ratură Română a Universității din Bucu­rești, promoția 1968.

Ca urmare a criticilor deschise aduse sistemului comunist, la începutul anilor 1980 devine un scriitor interzis — pierde dreptul de a mai publica, numele său nu mai poate fi pomenit în presă, cărțile sale sunt scoase din bibliotecile publice și i se refuză dreptul la un loc de muncă.

La 7 aprilie 1984, depune o cerere de emigrare împreună cu familia. În fața refuzului autorităților comuniste de a-i răspunde, la 1 august 1984 trimite un memoriu lui Nicolae Ceaușescu în care îi cere să i se respecte dreptul de a fi liber.

La 8 aprilie 1985, este convocat la Procu­ra­tura Municipiului București și amenințat cu un proces penal.

La 25 aprilie 1985, intră în greva foamei. În aceeași zi se prezintă la Consulatul Statelor Unite din București, unde avea programată o audiență. La poarta Consulatului este reținut, împreună cu fiica sa, Alexandra, în vârstă de nouă ani, de organele de Securitate. Sunt transportați la sediul Secției 1 Miliție București, unde este reținut și anchetat timp de 12 ore.

La 6 iunie 1985, după patruzeci de zile, încetează greva foamei, din motive medicale. În aceeași lună, sosește la București senatorul american Robert Dole, președintele Senatului SUA. În cadrul întâlnirii cu Nicolae Ceaușescu îi transmite acestuia din urmă că una dintre condițiile reînnoirii clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România este acordarea dreptului de a emigra pentru scriitorul Dorin Tudoran și preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

La 24 iulie, împreună cu familia, Dorin Tudoran părăsește Republica Socialistă Româ­nia. Se stabilește în SUA, unde lansează și conduce publicațiile Agora — Revistă alternativă de cultură (Philadelphia, 1987–1992, finanțată de The National Endowment for Democracy — NED), Meridian, finanțată de fundația belgiană Yagami, și democracy@large, finanțată de IFES (International Foundation for Electoral Systems).

Între 1993 și 2000, a fost director al birourilor IFES din Moldova și România. În 2000 a revenit la Washington, unde a lucrat la IFES, până în 2008 (Senior Director for Communications and Research și membru al Echipei Executive). Între 2009 și 2012 a lucrat la The World Learning, tot în Washington, ca Director al programului Democracy Fell­ows finanțat de United States Agency for Inter­national Development (USID).

A debutat, în 1973, cu volumul de poezie Mic tratat de glorie, pentru care a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar de atunci a publicat aproape 30 de cărți, majoritatea de poezie și publicistică.

Cărți de poezie: Mic tratat de glorie (1973), Cîntec de trecut Akertonul (1975), O zi în natură (1977), Uneori, plutirea (1977), Respirație artificială (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare (antologie, 1979), De bună voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir (antologie, 1992), Optional Future (1988), Viitorul Facultativ/Optional Future (1999), Tânărul Ulise (antologie, 2000) și Pisicuț — Somnografii (antologie, Colecția Poeți Laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ — Opera Omnia, 2010), De bună voie, autobiografia mea — ediție revăzută și adăugită (2020).

Cărți de publicistică: Martori oculari (în colaborare cu Eugen Seceleanu, 1976), Biografia debuturilor (1978), Nostalgii intacte (1982), Frost or fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere și prefață de Vladimir Tismăneanu, 1988), Onoarea de a înțelege (antologie, 1998), Kakistokrația (1998), Absurdistan — O tragedie cu ieșire la mare (2006), Băsesc, deci exist! (2015), România ca părere (2015).

Pentru unele dintre cărțile sale, autorul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973, 1977, 1998), Marele Premiu al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România — ASPRO (1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1998), Premiul revistei Cuvântul — „Superlativele anului“ (1998), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România (1992).

Alte premii — Premiul ALIA — Adevărul literar și artistic (2001) și Premiul de Poezie „Petre Stoica“ (2011).

Este laureat al Premiului Național de Poe­zie „Mihai Eminescu“ — Opera Omnia (2009).

În anul 2018, PEN Clubul Român îi acordă Premiul „Doina Cornea“.

În anul 2020, este decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler.

Argument

Încă înainte de a merge la școală, am fost ascultător al postului de radio Europa Liberă. Unul fidel, dar involuntar. Seară de seară, inclusiv în weekenduri (care pe atunci nu se chemau așa și nu aveau decât o zi în componență, duminica), tata era cu o ureche la aparatul de radio și cu alta la televizor, în timp ce citea. Când se termina programul TV, radioul continua să funcționeze până noaptea târziu. Chiar dacă la un moment dat adormeam, tot eram la curent cu evenimentele din țară și din lume. Din nefericire, nu aveam voie să împărtășesc nimănui ce aflam de acolo, fiindcă părinții mă avertizaseră — nu o dată, și de fiecare dată serios și ferm — că dacă s-ar ști ce ascultăm, „am intra la pușcărie“ (exagerau, dar cu efect: n-am povestit nimănui). Și când mergeam în vacanțe, la țară, la părinții tatălui, aveam parte, seara, de ultrascurtele Europei Libere, bunicul fiind și el — ca fost prizonier timp de patru ani la ruși — avid să știe ce se întâmplă, cu adevărat, în patria pentru care luptase cu arma în mână și pentru care muncea la C.A.P.

Lumea în care trăiam avea două fețe. Una din care Partidul Comunist Român îmi zâmbea, îmi promitea un viitor luminos și cu care mă întâlneam mai la tot pasul — pe stradă, la televizor, în ziare, la școală, în difuzoare, la stadion. Cealaltă — încruntată din pricina vieții care se deteriora de la o zi la alta: alimentele de bază se dădeau, în anii 1980, pe cartelă, produse elementare (mâncare, medicamente, îmbrăcăminte, combustibil — benzină, motorină, gaz) nu se găseau decât cu noroc ori prin relații, curentul se lua ore în șir, mai ales iarna, când frigul ne chinuia în casele neîncălzite, mai ales pe cei care stăteam la oraș.

Despre a doua față se vorbea la Europa Liberă, și între cuvintele pe care vocile de acolo le rosteau, auzeam nume proprii. Unele mi-au devenit familiare. Mai ales cele ce erau însoțite de exclamația tatei: formidabil! Însemna că omul acela făcuse ceva ieșit din comun ori i se întâmplase ceva cu totul aparte. Un astfel de „formidabil“ a urmat numelui lui Dorin Tudoran. Am ciulit urechile, iar povestea poetului părea de necrezut: îl înfrunta pe nea Nicu, își cerea libertatea, apoi a intrat în greva foamei ca să și-o obțină, punându-și viața în pericol. Și „formidabil“ a fost când Dorin Tudoran l-a învins pe Ceaușescu, care i-a dat drumul din lagărul de aur, în SUA, împreună cu soția și fiica. Era o extraordinară lecție de curaj la care am fost martor indirect atunci, la 14-15 ani, dar căreia prea puține altele i-au urmat. În viața literară românească, niciuna la acel nivel.

Când am aflat, în 1992, că poetul Dorin Tudoran vine în Timișoara, fiindcă îi apăruse o antologie de versuri ce urma să fie lansată, am fost emoționat și euforic. Eram student, scriam poezie și, iată, aveam șansa să îl văd pe cel mai curajos scriitor român în viață și să-i cer un autograf. A fost atât de multă lume la lansarea antologiei Ultimul turnir, încât evenimentul nu s-a mai ținut în librăria „Mihai Eminescu“, ci în fața ei, în piața unde s-a scandat, în decembrie 1989, „Jos Ceaușescu!“ și „Jos comunismul!“. Nu doar că am reușit să obțin semnătura poetului pe prima pagină a cărții, dar mi-am stăpânit emoțiile și i-am dat un plic. Peste câteva luni, în toamnă, poeziile care erau în acel plic apăreau în paginile revistei Agora editată, în SUA, de către Dorin Tudoran. Obținusem cel mai important succes literar al meu de până atunci.

Ne-am revăzut peste 20 de ani, tot în orașu-i natal, în 2012, când a fost recompensat pentru calitatea poeziei Domniei Sale cu Pre­miul „Petre Stoica“.

Deși face parte și din lumea românească, cred că Dorin Tudoran nu seamănă deloc cu ea. Nu pentru că trăiește peste Ocean de mai bine de 35 de ani, ci fiindcă atitudinea și comportamentul îi sunt diferite, iar mentalitatea îi este din altă lume. Despre această lume, a sa, e vorba în cartea de față, Numai copilăria e glorioasă — al cărei titlu este chiar un vers ce îi aparține. Despre faptul că „a avut naivitatea“ să vrea să schimbe lumea (noastră), că „un mitocan, o javră de om, o canalie este și la 80 de ani ce a fost la 25“, că un stră-stră-stră-străbunic, Tănase Todoran, s-a ridicat împotriva lipsei de onoare și a fost tras pe roată pentru asta, despre ce se întâmplă când ești lovit de boala scrisului, când ești aspru cu tine însuți, despre avantajele senectuții, politizarea agresivă, inclusiv în literatură, prietenie, despre consecințele intransigenței.

Primul dialog din cele patru ale acestui volum a avut loc în octombrie 2020, când domnul Tudoran a fost invitatul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Fiind pandemie, FILTM — cu tema Granițe — s-a desfășurat online; prin urmare și dialogul nostru, care a durat un ceas. Doar unul, așa era „formatul“. Întrucât aș mai fi avut o mulțime de întrebări, l-am rugat, peste o lună, să mai facem un dialog. În scris, de data asta. A fost de acord (discuția a apărut în paginile publicației Banatul Azi, în noiembrie 2020).