Pentru toți trandafirii care cresc în asfalt.

Nu încetați să înfloriți!

PARTEA ÎNTÂI
GERMINARE

UNU

Când vine vorba de stradă, există reguli.

Nu sunt reguli scrise și nu le găsești în vreo carte. Sunt chestii firești, pe care le știi din clipa în care mai­că-ta ți-a dat drumul afară din casă. Așa cum e treaba cu respirația — știi cum să respiri, fără să-ți spună cineva cum să o faci.

Dacă ar exista totuși o carte cu subiectul ăsta, ar avea o secțiune întreagă despre baschetul de stradă și cea mai importantă regulă ar sta în capul listei, scrisă cu litere îngroșate:

Nu te lăsa bătut măr la baschet în prezența unei tipe drăguțe, mai ales dacă e iubita ta.

Eu însă exact asta fac. Sunt bătut măr la baschet de față cu Lisa.

— E-n regulă, Maverick, îmi strigă ea, de la una dintre mesele de picnic. Te descurci!

Pe bune? Nu mă descurc deloc. Eu și King, zero puncte, față de cele 11 ale lui Dre și Shawn. Încă un punct... și câștigă. King, cât un munte, ai crede că e în stare, cât de cât, să-l blocheze pe Shawn, cu fundul ăla sfrijit al lui. Dar Shawn trece de el ca și cum nici n-ar exista. Parează la coș, aruncă din săritură, tot tacâmul. Îi face pe amicii de pe margini să o ia razna iar pe King, să pară un prost.

Nu pot să mă supăr pe King. Nu după toate câte s-au întâmplat azi. Nici mie nu prea îmi stă mintea la joc.

Azi e una dintre acele zile de august perfecte, cu soare din plin, fără să fie prea cald încă pentru un baschet. Rose Park e plin cu tipi din banda King Lords, îmbrăcați în gri și negru — se pare că toți frații au venit să facă un meci aici. Nu că ar avea nevoie King Lords de vreun pretext ca să vină în Rose. E teritoriul nostru. Noi aici ne facem combinațiile, aici ne pierdem timpul și pe terenul de aici îi batem la fund.

Îi pasez mingea lui Dre.

— Haide, Mav, zice, cu gura până la urechi. Să pierzi așa, de față cu tipa ta? Trebuia să fi jucat Lisa în locul tău.

— Ooohoo, se aude ecoul celor de pe margine.

Dre nu mă slăbește niciodată, pentru că sunt vărul lui și sunt mai mic decât el ca vârstă. M-a bătut mereu, de când am crescut destul ca să pot ține mingea în mână.

— Îți faci griji că ți-o iei într-un mare fel de față cu fetele tale? îi zic. După asta, Keisha și Andreanna n-o să mai vrea să spună că ești al lor.

Se aud alte exclamații „Ooohoo“. Keisha, logodnica lui Dre, e și ea lângă Lisa la masa de picnic și râde. Keisha, împreună cu fata lui Dre, Andreanna, pe care o ține în poală.

— Ia te uită la fratele nostru ucenic, ce se mai sparge în figuri, zice Shawn, rânjind cu grillul1 lui de aur.

— Ar trebui să i se spună Martin Luther King, pen’ că sigur visează, dacă i se pare că o să câștige, spune și Dre.

— Am un vis, face Shawn, încercând să-l imite pe MLK —, că într-o bună zi o să poți să calci pe acest teren și o să obții și tu un amărât de punct!

Frații mari râd cu poftă. Adevărul e că gluma lui Shawn putea să fie un rahat și ei tot ar fi râs. Așa stă treaba când ești regele încoronat al bandei King Lords, când ești Cezar al Romei. Lumea face exact ce trebuie, ca să-ți intre în grații.

— Nu-i lăsați să vă ia peste picior, Li’l Don și Li’l Zeke, strigă unul dintre ei.

Nu contează că taică-meu e închis de nouă ani sau că tatăl lui King e mort tot cam de-atât. Ei au rămas tot Big Don, fostul rege, și Big Zeke, mâna lui dreaptă. Așa că eu sunt Li’l Don și King e Li’l Zeke. Probabil că încă nu suntem destul de mari ca să ni se spună pe numele nostru adevărat.

Dre bate mingea.

— Ce-i faci, vere?

Avansează. Eu îl urmăresc și mă izbesc drept în pieptul lui Shawn. Fac un blocaj. Dre scapă de mine și King se ia după el, lăsându-l pe Shawn liber. Shawn se duce glonț spre coș. Dre aruncă mingea sus și...

La dracu’! Shawn bagă mingea în coș cu mâna, fix de lângă King.

— Poftim! exclamă Shawn, agățat de inelul coșului.

Sare jos și îi strânge mâna lui Dre, după ritualul pe care îl practică de când erau doar niște plozi.

— Nu se pun ei cu noi! zice Shawn.

— Păi, ce-ar fi! spune Dre.

Chestia asta nu se va termina niciodată. Și peste 30 de ani de-aici încolo, Dre o să zică ceva de genul: „Îți aduci aminte când eu și Shawn nu v-am lăsat să marcați?“

King lovește mingea de asfalt.

— Rahat!

Chiar pune la inimă când pierde.

— Hei, ia-o mai moale, îi zic. Le-o tragem data...

— V-au făcut zob! zice râzând P-Nut, unul dintre frați.

E un tip scund, cu barbă deasă, și toată lumea îl știe că e gură-mare. Din cauza asta are fața și gâtul pline de cicatrici.

— De mult trebuia să nu-ți mai spunem Li’l Don. Ești o rușine pentru GO, să joci în halul ăsta.

Gașca de pe margini râde.

Îmi încordez maxilarul. Ar trebui să mă fi obișnuit cu împunsăturile lor. Să-i las pe toți proștii din gașcă să spună că nu sunt la fel de dur ca taică-meu, că nu țin strada ca el, că nu sunt nici pe departe la fel de bun ca el, la nimic.

Habar nu au ei ce fac în secret.

— Semăn cu taică-meu mai tare decât crezi, îi zic lui P-Nut.

— N-aș fi zis. Data viitoare, mălai mare ăla ar trebui să facă tot atâta efort să joace pe cât face când mănâncă.

— Sau aș putea să-ți tăbăcesc fundu’, zice King și înaintează un pas spre P-Nut.

P-Nut face și el un pas spre King:

— Ce vrei, tâmpitule?

— Hei, hoo, hoo! zic și îl trag pe King înapoi, care sare rapid la bătaie de felul lui. Ia-o mai ușor!

— Mda, zice și Shawn. Calmați-vă! E doar un meci de baschet.

— Corect, corect, scuze, spune P-Nut, cu brațele ridicate. Așa sunt eu, mai țâfnos de felul meu.

Mai cum? Mă jur că P-Nut inventează cuvinte ca să pară isteț.

La cum îi freamătă lui King nările, am senzația că la el e vorba de mai mult decât un meci. Se scutură să-i dau drumul și pornește să traverseze parcul. Shawn, Dre și tot restul lumii se uită la mine.

— Are multe pe cap, asta-i tot, mormăi eu.

— Mda, zice și Dre către Shawn, în șoaptă. Îți aduci aminte de treaba cu el, Mav și fata aia, de care ți-am zis? Azi află.

— Nu e o scuză, Dre, răspunde Shawn. Mereu îi sare muștarul. Ori își ține nervii-n frâu, ori o să fie el ținut în frâu.

Cu alte cuvinte, o cafteală. Așa fac frații mari din bandă, când vor să ne țină la respect pe noi, ăștia mai mici. Vezi tu, în banda King Lords există ranguri. Ai puștanii, durii de școală generală care se jură că sunt rangul doi. Fac tot ce le spunem noi, ceilalți, să facă. Pe urmă ai frații-ucenici, ca mine, King și tovarășii noștri, Rico și Junie. Noi ne ocupăm de inițiere, de recrutare și de vândut iarba. Apoi e gașca fraților mari, ca Dre și Shawn. Ei vând chestiile mai tari, au grijă ca noi, ceilalți, să avem ce ne trebuie, se ocupă să facă alianțe și să disciplineze pe oricine întrece măsura. Când avem dificultăți cu cei din Garden Disciples, banda din partea de est, de obicei ei le rezolvă. Apoi vine nivelul GO, gangsterii de origine. Sunt tipi adulți, băgați de mult în treaba asta. Ei îi fac recomandări lui Shawn. Problema e că nu au mai rămas prea mulți GO pe stradă. Cei mai mulți sunt închiși, ca tata, sau morți.

O bătaie din partea fraților mari nu e de glumă. Nu pot să-l las pe King să-și iasă din fire în halul ăsta.

— Vorbesc eu cu el, îi zic lui Shawn.

— Ar fi bine s-o facă cineva, spune și se întoarce către ceilalți. Ei, cine mai vrea s-o încaseze pe teren?

King aproape că iese din parc. O iau la goană, să-l prind din urmă.

— Băi vere, nu poți să te iei așa de lume! Vrei să ne bagi în belea?

— Mav, n-o să las pe nimeni să mă insulte, mârâie King. Mă doare-n cot că e unul dintre cei mari.

Mă uit înapoi spre teren. Suntem destul de departe, pentru ca Shawn sau ceilalți să mă audă.

— Trebuie să ne ținem firea, îți amintești?

De șase luni încoace, eu și King vindem droguri pe la spatele fraților mari. Cum spuneam, frații-ucenici nu pot să vândă decât iarbă, dar din asta nu vin nici pe departe la fel de mulți bani ca de la marfa adevărată. În plus, cea mai mare parte din câștig trebuie să le-o dăm lui Shawn și celorlalți, pentru că ei furnizează marfa. Într-o zi, King a decis să-și facă propria afacere, pe lângă, și să-și tragă propriul furnizor. M-a băgat și pe mine, rapid. Acum avem buzunarele doldora.

Dacă Shawn și ceilalți află, suntem în rahat până în gât. E aproape la fel de rău ca și când le-am lua teritoriul. Dar, hei, mama are două joburi. N-ar trebui să fie ea obligată să-mi cumpere încălțări și țoale, când abia se luptă să avem un acoperiș deasupra capului. Pe bune!

— Lasă-l pe P-Nut sau pe alții să spună ce dracu’ vor, îi zic. Noi ne vedem de schema noastră și doar pe asta tre’ să ne concentrăm. ’N regulă?

Îi întind mâna. La început, King se uită la ea și nu știu dacă e din cauza lui Shawn sau a lui P-Nut ori din cauza situației în care suntem.

— Mda, e-n regulă, zice într-un final și bate palma cu mine.

Îl trag spre mine și îi dau ușor un pumn în spate.

— Nu-ți face griji cu treaba ailaltă. O să se rezolve așa cum trebuie.

— Nu-mi fac griji nici că da, nici că nu. Ce-o fi o fi!

La fel spune și despre faptul că ai lui au fost uciși când el avea 11 ani și despre toate câte a pățit cu familiile lui adoptive. Cred că, dacă el vrea să lase lucrurile așa, pot și eu s-o fac.

King iese din parc și eu mă duc la Lisa. E frumoasă la maximum. Are un tricou cu vedere la buric și niște pantaloni scurți de mi-a pus mintea pe bigudiuri.

Mă opresc fix între picioarele ei.

— Suntem varză, nu?

— Ați putea să transpirați ceva mai tare, zice și își încolăcește brațele în jurul gâtului meu.

— Cum ziceam, suntem varză.

Lisa râde.

— Poate, zice, dar ești varza mea.

Mă sărută și asta mă face să uit de orice altceva.

Așa a fost mereu cu Lisa. Am remarcat-o la un meci de baschet, în clasa a noua. Echipa ei le-a rupt fundul fetelor de la Liceul Garden High. Sincer, Lisa chiar joacă mai bine decât mine. Eu mă dusesem să o văd pe Junie, care juca după aceea, când am ochit-o pe Lisa. Juca super și era frumoasă ca nimeni alta. Plus că ce fund avea! Nu pot să mint, i l-am văzut din prima.