Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Domnica Drumea

Ilustrație copertă: ©Nikki Smith/Arcangel Images

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Eugenia Ursu

Corectură:

Duşa Udrea-Boborel

Irina Mușătoiu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: Intuitio

Autor: Laurent Gounelle

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1337-8

ISBN (epub): 9786064016430

Lui Alexis Champion

Nota autorului

Această carte este un roman. Toate personajele, chiar și cele publice, sunt imaginare, la fel și acțiunile lor. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

În schimb, când vine vorba despre firmele citate, care există cu adevărat, realitatea depășește uneori ficțiunea…

Scenele care implică intuiția, deși vi se vor putea părea bizare, nerealiste, chiar de-a dreptul delirante, sunt, de fapt, absolut conforme cu ceea ce este posibil în realitate. Pot să certific acest lucru pentru că am trăit eu însumi, sub îndrumarea unui profesionist, experiențe foarte similare cu cele prin care trec personajele acestei povești.

Spiritul intuitiv este un har, iar spiritul rațional

fidelul său slujitor. Noi am creat o societate

care onorează slujitorul, dar a uitat harul.

– Albert Einstein

Esențialul este invizibil pentru ochi.

– Antoine de Saint-Exupéry

Prolog

Nu vă voi spune numele meu: este de nerostit și îl veți fi uitat în cinci minute. Prefer să vă dau numele meu de autor, pseudonimul pe care îl folosesc pentru a semna romanele polițiste pe care le scriu și din care îmi câștig traiul: Timothy Fisher. Sună bine, Fisher, este ușor de ținut minte și în plus descrie bine profesia mea de romancier care constă în cele din urmă în pescuirea ideilor creative.

Nu mă voi opri nici asupra fizicului meu. Este atât de banal încât o descriere detaliată a staturii mele medii, a siluetei banale, a părului șaten sau a ochilor căprui n-ar folosi la nimic: nu m-ați recunoaște pe stradă dacă m-ați întâlni.

Inteligența mea e în parametri normali. De altfel, am avut rezultate medii în studiile mele medii pe care le-am urmat într-un oraș american mediu. Iar astăzi, romanele pe care le scriu cunosc un succes mediu, cu toate că sunt convins de calitatea lor. Dar fără îndoială, ca să reușești, este nevoie să ai șansa de a fi o persoană aparte: să fii foarte frumos sau, dacă nu, să ai un fizic care iese în evidență, o gură care face să fii remarcat și lumea să te țină minte; să ai o elocvență care să trezească dorința de a fi ascultat, un umor care să atragă inimile în căutare de bună dispoziție.

Nu sunt total lipsit de aceste calități, adevărat, dar le dețin la nivel mediu. Comun.

Ceea ce nu este însă comun este experiența pe care tocmai am trăit-o, o experiență care îi face pe toți cei care, exact ca mine, cred că au o existență banală, chiar insignifiantă, să descopere că, de fapt, lumea ascunde lucruri pe care cu greu le bănuiești, lucruri care pot să se nască din cotidianul nostru așa cum altădată apărea în mod miraculos o imagine pe hârtia pe care fotograful o scufunda în camera obscură, lucruri care te fac să vezi viața așa cum este ea cu adevărat: extraordinară.

1

Chicago, Illinois

Un vânt de noapte sufla printre zgârie-nori și, cu toate că era pe cât de insesizabil, pe atât de invizibil, i se puteau simți prezența și suflul rece pe care-l aducea cu câteva zile înainte de sosirea primăverii. Clienții așezați la mesele de pe terasa Kitchen American Bistro erau puțini, preferau să bea un pahar înăuntru, așteptând cina. Doar câțiva fumători împătimiți înfruntau frigul, ocupând ca în fiecare seară terasa mare de pe malul canalului, în inima orașului, în fața pădurii de turnuri luminate.

În ajun, fuseseră înghesuiți cu miile cam peste tot pe cheiuri, admirând veseli apa râului pe care autoritățile o coloraseră, ca în fiecare an, în verde fluorescent pentru sărbătoarea Sfântului Patrick, în onoarea irlandezilor din oraș.

Bărbatul care stătea singur la masă nu fuma. Nu se atingea nici de băutura pe care ospătarul i-o adusese în urmă cu o jumătate de oră. Cu părul de lungime medie strâns într-o coadă de cal, o șapcă de culoare închisă trasă pe ochi, privirea ascunsă de ochelari bej cu lentile fumurii, un laptop deschis în față, se concentra asupra scenei care se derula pe malul celălalt. Polițiștii blocaseră toate străzile, se auzeau ordine de evacuare urlate în megafoane, uneori întrerupte de sirene ascuțite. Proiectoare puternice măturau pereții din sticlă și oțel ai turnurilor ca să-i atenționeze pe eventualii neavizați care nu fuseseră alertați de tot acel vacarm. Pe străzile pustii oamenii alergau, salariați surmenați pe care doar apelurile urgente ale poliției îi smulseseră de la posturile lor, mult după închiderea birourilor. Unii gesticulau, alții doar grăbeau pasul.

— Priviți! Fum! a strigat unul dintre clienții de pe terasă.

— Dumnezeule! a murmurat o femeie în apropiere.

Bărbatul a apăsat pe câteva taste, a așteptat o clipă, apoi a închis capacul computerului, pe care l-a strecurat în sacoșă, neluându-și ochii de la el.

Un fum negru și dens se ridica acum dintr-un turn situat pe malul celălalt, mai departe în stânga. Flăcările erau încă invizibile din exterior. Jeturi lungi de apă se îndreptau spre imobil în funcție de punctele de atac alese de către pompieri.

Din toate părțile se auzeau strigăte.

Câțiva clienți au ieșit din restaurant pe terasă, scoțând exclamații de uimire, în timp ce alții le strigau să se întoarcă la adăpost.

Bărbatul a stat nemișcat.

Brusc, s-a auzit un soi de mormăit, mai întâi abia perceptibil, apoi un pic mai pronunțat, un sunet surd ce părea să iasă din măruntaiele pământului. Turnul a părut că vibrează ușor. Vibrația s-a accentuat și s-a propagat spre etaje ca o undă rău prevestitoare.

Noaptea a fost străbătută de țipete îndepărtate, urmate de altele tot mai apropiate. Deodată, sute de persoane au început să alerge urlând, îndepărtându-se de zona turnului. Clienții de pe terasă au înțepenit, muți, apoi unii au început să țipe.

Turnul s-a prăbușit, ca și cum ar fi făcut implozie, aproape în tăcere, de parcă ar fi fost aspirat de baza sa, dispărând din peisaj.

Un nor mare de praf, întunecat și gros, a țâșnit atunci din pământ ca o enormă ciupercă atomică, ridicându-se către cer și răspândindu-se prin cartier în toate direcțiile.

Toți clienții de pe terasă s-au ridicat ca un singur om, cu fețele împietrite de groază.

Norul s-a îndreptat spre ei în mare viteză, ca o umbră malefică abătută asupra orașului, cufundându-l în cele mai întunecate tenebre…

Și atunci toată lumea a luat-o la fugă. Oamenii înspăimântați s-au salvat fugind cât îi țineau picioarele, urlând.

Un șobolan mare a ieșit de nicăieri și a început să alerge ca un pui decapitat.

Bărbatul a privit liniștit scena și doar când norul, cu miezul său opac, greu și sufocant, cu un miros acid care îți înțepa nasul, gâtul și ochii, a ajuns la el, a scos din buzunar portmoneul, a găsit cu greu în întuneric patru dolari și cincisprezece cenți pe care i-a lăsat pe masă pentru plata băuturii. Apoi s-a pierdut în volutele întunecate ale orașului rănit.

2

Burns Street, Queens, New York

Târam cu zgomot valiza cu rotile pe suprafața granulată a trotuarului din fața casei mele când Lynn, vecina de peste drum, o roșcată micuță cu o expresie jucăușă în ochii verzi, m-a strigat ieșind din casă în picioarele goale.

— Salut, Timothy, te întorci din călătorie într-o luni dimineață?

— Un weekend scurt în Hawaii.

— În Hawaii doar pentru un weekend? Nu-ți refuzi nimic!

— Am avut o ofertă de ultim moment, mai ieftină decât un sejur la capătul străzii.

— Credeam că ești ecologist, a spus ea râzând.

Am dat din umeri, ca și când aș fi vrut să mă apăr.

— Aveam nevoie de o vacanță.

În canalul colector am zărit un șoricel care a fugit spre gura de scurgere.

Aerul blând al primăverii care se apropia mirosea a ploaie. Aproape ca parfumul zilelor cu furtună de la munte.

Mergând în vârful picioarelor, Lynn a intrat din nou în grădină, urându-mi o zi bună.

Făcea în așa fel încât să-mi apară în cale de parcă mi-ar fi pândit plecările și venirile și găsea mereu un motiv ca să mă acosteze. Lucra de acasă ca traducătoare. Era o fostă jurnalistă de investigații care fusese constrânsă să-și schimbe meseria, din cauza crizei prin care trecuse presa. Era inteligentă și mai degrabă drăguță, și, în alte împrejurări, aș fi putut să mă las sedus, dar nu eram pregătit sentimental pentru asta. Tocmai trecusem printr-o despărțire dureroasă și Kristen, fosta mea iubită, era încă prea prezentă în gândurile mele. N-aș fi crezut niciodată că o relație care a durat atât de puțin ar putea să mă afecteze atât de mult. Am fost trei luni împreună, trei luni în care nu m-am simțit iubit, deși eu am fost mai îndrăgostit ca niciodată. În iubire, reciprocitatea se înțelege întotdeauna de la sine.

Am deschis portița micii grădini care despărțea strada de casa mea, o clădire veche din cărămidă roșie cu un acoperiș din tablă în același ton și ferestre vopsite în alb. O jumătate de casă, de fapt, căci fusese împărțită în două locuințe de un fost proprietar care avusese grijă să planteze un gard destul de înalt în mijlocul grădinii pentru a marca separarea fără a strica fațada. O cumpărasem cu un an în urmă grație unei mici moșteniri de la tata, dispărut brutal într-un accident de mașină. Nu-mi revenisem niciodată cu adevărat după moartea lui, survenită atât de brusc, încât nu fusesem deloc pregătit. A dispărut din viața mea pur și simplu peste noapte, când încă era în putere, în plină formă și debordând de viață.

Alesesem Queens pentru poziția pe care o avea, la jumătatea drumului între oraș și zona rurală, la doar câteva stații de Manhattan.

Traversând grădina în acea dimineață, am privit cu atenție crăpătura mică de pe fațadă, apărută cu câteva săptămâni în urmă. Când o casă se fisurează nu este niciodată semn bun.

Am urcat cele trei trepte de la intrare și am pătruns înăuntru. Oglinda mare din fața ușii mi-a reflectat imaginea obosită. Așa se întâmplă cu weekendurile: pleci ca să te odihnești și te întorci și mai obosit.