Editori
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial
Magdalena Mărculescu
redactArE
Elena Málnai
Director producţie
Cristian Claudiu Coban
Dtp
Crenguța Rontea
Corectură
Oana Apostolescu
Irina Mușătoiu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Copyright © L’Iconoclaste et Allary Éditions, 2020
Published by special arrangement with Éditions de l’Iconoclaste and Allary Éditions in conjunction with their duly appointed agent 2 Seas Literary Agency and Co-agent Livia Stoia Literary Agency.
Titlul original: Abécédaire de la sagesse
Subtitlul original: x
Autori: Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard
Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-1339-2
ISBN (epub): 9786064016416
„Suprapunerea tuturor culorilor care alcătuiesc curcubeul dă naștere unei lumini albe. Tot astfel, dacă se creează o coerență între compasiune, controlul minții, libertatea interioară, discernământ și bucuria de a trăi, diferitele culori ale acestor calități alcătuiesc lumina albă a înțelepciunii. Înțelepciunea nu este o simplă alăturare a acestor calități, ci rezultatul îmbinării lor.“
Matthieu Ricard
Cele două cărți anterioare ale noastre, Libertatea interioară și Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii, însumează aproape o mie de pagini, în care am încercat să găsim câteva răspunsuri la întrebările pe care ni le punem în privința cursului existenței noastre: ce obiective merită să ne propunem în viață? Cum să ne ușurăm de starea de rău? Cum să ne eliberăm de limitele noastre? Putem fi cu adevărat fericiți? Cum să-i ajutăm pe ceilalți?…
Scopul „abecedarului“ pe care-l țineți în mâini este de a extrage esența discuțiilor noastre și de a v-o prezenta sub forma unor texte concise și accesibile, așezate în ordinea alfabetică a termenilor.
Această carte este alcătuită, așadar, din extrase revăzute și modificate din lucrările noastre anterioare, dar și din elemente noi, pe care nu le-am mai abordat și care ni s-au părut utile. Am ales astfel să vorbim despre: biofilie (sau dragoste de viață), eșec, echilibru emoțional, uimire, Iisus și Buddha, femei înțelepte, ideal, recădere, succes, îmbătrânire etc. De asemenea, am încercat să definim, sau măcar să vorbim despre înțelepciune, într-o manieră nouă, inedită.
Și o ultimă precizare: niciunul dintre noi trei nu pretinde că este înțelept, firește. Fiecare dintre noi se străduiește însă, din răsputeri, să fie!
Alexandre: Înțelepciunea este acea cale, pe care, dacă o apuci, îți va fi îngăduit să și greșești
Înțelepciunea nu o putem crea, prefabrica, ea este o cale, o coborâre în străfunduri, în intimitatea sufletului nostru, unde ne așteaptă bucuria, pacea, marea sănătate1. Zi de zi, cu mijloacele pe care le are la bord, înfruntând vânturile și mareele mentalului, fiecare dintre noi este invitat să-și urmeze cursul spre această sursă, să-și urmeze busola interioară, chemarea, cum spune Rūmi2. Când totul ne îndeamnă să reacționăm automat, când suntem tentați să ne lăsăm pradă amărăciunii sau răutății, trebuie să dăm ascultare răbdători, de o mie de ori pe zi, acestei chemări. Înțelepciunea ne deschide orizonturi noi. Da, este posibil să ne trăim viața fără să ne lăsăm înghițiți de ceața deasă a proiecțiilor noastre, fără să funcționăm ca niște simple bile de biliard.
Sunt prea răvășit și mă simt deseori la antipozii adevăratei înțelepciuni, nu mă simt stăpân pe mine. Întotdeauna însă, în ciuda disperării și a fricii, încă mai văd o lumină la capătul tunelului, încă îmi mai găsesc calea. Calea pe care o am de străbătut e nesfârșită, desigur. Trebuie să încetez să mă mai simt prizonier, să-mi abandonez eul; trebuie să mă străduiesc, trebuie să mă căznesc.
Nietzsche ne-a oferit un instrument util: conceptul de „mare sănătate“. Idealul bunei sănătăți — remarcabile, de nimic știrbite — ne dă de furcă multora dintre noi. Marea sănătate însă, acceptă de toate, răni, traume, contradicții, handicapuri, boli. Marea înțelepciune, veșnic trează, face tot ce-i stă în putință, așa încât chiar și contradicțiile noastre ne pot conduce spre clarificarea lucrurilor. Și astfel, ne putem pune în mișcare, etapă cu etapă, milimetru cu milimetru, oricât de multe slăbiciuni am avea, victime sigure, inclusiv și poate mai ales, ale stângăciei noastre, ale neplăcerilor cotidiene.
Să încercăm să ne adâncim în înțelepciune este ca și când am încerca să ne strecurăm printre două pericole. Mai întâi, trebuie să înfruntăm tirania „eului“. Oare în străfundurile fiecăruia dintre noi se ascunde un „mini-Trump“, care urlă nu „America first“, ci „me first“? Suntem peste șapte miliarde de oameni. Cât de rău o poate lua razna vocea mentalului încât să nu țină cont de cele șapte miliarde de oameni? Există și pericolul dictaturii impersonalului „se“, ca să vorbesc precum Heidegger: citesc această carte pentru că „se“ citește; iubesc așa cum „se“ iubește; mă indignez așa cum „se“ indignează; altfel spus, le împrumut celorlalți gusturile mele, comportamentul meu, ceea ce se spune, ceea ce se face…
Să tinzi spre marea înțelepciune înseamnă înainte de toate să te concentrezi asupra acestei etape, acestui progres, asupra momentului prezent, acela care ne conduce aici și acum, ducându-ne parcă de mână, spre abandonarea de sine. Marea încercare, provocarea supremă este să adoptăm un nou stil de viață, care să uite de „eu“ și de despotismul lui „ce vor spune ceilalți“!
Etimologia cuvântului „filosofie“ pornește în esență de la iubirea de înțelepciune. Filosoful pornește la drum, cu umilință, caută, pornește în căutare. Înconjurat de prieteni buni, își consacră viața de zi cu zi grijii față de sine, în raport cu lumea și cu ceilalți, foarte hotărât să renunțe la pasiunile triste, la falsele așteptări, la regrete. Pentru greci, înțelepciunea presupune două dimensiuni strâns legate: sophia, înțelepciunea contemplativă, teoretică, altfel spus, excelența intelectuală, și înțelepciunea practică, sophrosynê, adică, printre altele, modalitatea de a tempera emoțiile. Găsirea unui echilibru se poate dovedi un lucru foarte delicat. Cu toate acestea, îți face plăcere să încerci s-o faci. Etimologia latină a cuvântului francez „sagesse“ (înțelepciune) dovedește acest lucru, evocând ideea de „savoare“ (în latină: sapor). Cel care își hrănește sapientia simte bucurie, îi face plăcere să facă acest lucru. Această bucurie este eliberatoare, ne ajută să renunțăm la falsul bine, la distorsionările realității, la neînțelegerile care ne determină să vedem lumea într-un mod distorsionat și, în consecință, generatoare de suferință.
Să renunțăm deci la imaginea unei înțelepciuni hiperprudente, adică „pricăjite“, cum spunea Nietzsche. Când iubirea și înțelepciunea își dau mâna, ne conduc spre libertate, spre bucurie, spre o detașare de sine. Să asociezi înțelepciunea cu o tristă asceză, să pretinzi că ea ne-ar asigura o viață fără emoții, ca o electrocardiogramă rectilinie, este ca și când ți-ai petrece viața într-o mașinuță electrică bușitoare incomodă sau într-un montagnes russes emoțional, refuzând cu încăpățânare să renunți la condiția ta. Ba mai mult, după părerea mea, înțelepciunea ne permite să ne bucurăm de mașinuțele bușitoare și de montagnes russes fără să mai avem parte de multitudinea de regrete, comentarii, fricțiuni. Să îmbrățișăm o cale spirituală nu înseamnă să ne lipsim de cea mai intimă întâlnire, înseamnă să îndrăznim să coborâm în străfunduri, să renunțăm la personaj, la rolurile pe care le jucăm tot timpul, ca să îndrăznim să înaintăm fără armură; înseamnă să învățăm să înotăm, să plutim pe oceanul vieții, să plonjăm. Nu ni se pune nicio condiție. Nu trebuie să fim perfecți. De ce ar trebui să fim perfecți ca să trecem prin viață?
Să mai spunem, în fine, că înțelepciunea înghesuită într-un colț, fericirea trăită într-un buncăr spiritual, nu face doi bani. Să te bucuri de înțelepciune înseamnă să întinzi mâna spre celălalt, să-l ajuți și să te ajute la rândul lui, să mergeți mai departe împreună.
Christophe: Înțelepciunea este un instrument care te ajută să te apropii de fericire
Eu nu sunt filosof, prin urmare, viziunea mea despre înțelepciune este în egală măsură idealistă și simplificată, fără îndoială. Înțelepciunea este, totuși, o dimensiune esențială pentru mine și sunt puțin dezamăgit la gândul că foarte mulți dintre filosofii contemporani sunt preocupați doar în mică măsură de ea. Ei o consideră adesea un soi de iluzie, mai bine zis, o pretenție: cine ar îndrăzni să pretindă că este înțelept? Alteori, ei consideră că încercarea de a ajunge la ea este, în esență, o iluzie: „Omul nu este nici înger, nici animal; nenorocirea este că cine vrea să devină înger devine animal“3, spune Pascal. Și, în fine, alții spun că, atunci când cauți înțelepciunea, țelul nu este fericirea, ci adevărul. Și chiar dacă adevărul trebuie să ne facă să suferim, trebuie să-l alegem pe el, cu orice preț. Toate aceste lucruri sunt adevărate și întemeiate, dar nu mă reprezintă…
Eu cred în puterea reconfortantă a înțelepciunii. Cred în capacitatea ei de a ne ajuta să suferim mai puțin, de a-i facem pe alții să sufere mai puțin. În principiu, mi se pare că, dacă ne vom strădui să avem o atitudine înțeleaptă cât mai des posibil, acest lucru va vindeca și va obloji rănile, deopotrivă ale noastre și ale celorlalți. În viața de zi cu zi, înțelepciunea este pentru mine ca o busolă, un GPS, care ne ajută să nu ne pierdem prea mult timp lăsându-ne pradă egoismului, trândăvelii, influențelor nefaste ale mediului nostru materialist.