Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Director editorial:
MAGDALENA MĂRCULESCU
Redactare:
Victor Popescu
Design și ilustrație copertă:
FABER STUDIO (ADELINA BUTNARU)
Director producție:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Dtp:
Crenguța Rontea
Corectură:
Dana Anghelescu
Sabina Lungu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Copyright © 2009 Klett-Cotta - J.G. Cotta'sche Buchhandlung Nachfolger GmbH, Stuttgart
Titlul original: Handbuch des therapeutischen Erzählens: Geschichten und Metaphern in Psychotherapie, Kinder- und Familientherapie, Heilkunde, Coaching und Supervision
Autor: Stefan Hammel
Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-1412-2
ISBN (epub): 9786064016362
Când eram copii, eu și sora mea aveam un obicei. Ori de câte ori mergeam în vizită la bunici, când ne trezeam dimineața, de cele mai multe ori între orele cinci și șase, ne urcam la bunicul în pat și apăsam cu degetul pe un nasture de la pijamaua lui. Acolo se afla butonul de pornit poveștile. Erau istorioare pe care le auzise sau pe care le citise, mai erau și altele trăite chiar de el sau proaspăt inventate. O anumită povestire voiam întruna să o aud de la el. Era povestea oii pierdute și regăsite din capitolul al cincisprezecelea al Evangheliei după Luca. Deși bunicul se întreba de ce trebuia să-mi spună atât de des această poveste, continua mereu să o facă de dragul meu. Aveam nevoie de această poveste. Era povestea mea. Două pasaje care se repetau de fiecare dată erau importante în această istorie. Mai întâi, era secvența în care păstorul, după lungi căutări și chemări, a primit primul răspuns de la oaia sa, iar chemarea păstorului și „behehe“-ul oii au alternat până când el și-a găsit oaia. Apoi, era vorba și de cum a găsit-o: oaia se încurcase zdravăn într-o tufă de spini. Nu o mai putea lua nici înainte, nici înapoi. Păstorul a eliberat cu grijă animalul…
Această poveste m-a însoțit de-a lungul întregii copilării. Când am crescut, a fost prima care m-a făcut să înțeleg faptul că poveștile au o putere terapeutică într-o măsură pe care adesea cel mai probabil o subestimăm. Această istorie este veche de două mii de ani. A fost scrisă deoarece i-a ajutat pe cei care au ascultat-o și continuă și astăzi să influențeze gândirea și viața oamenilor.
Poveștile modelează realitatea. Scopul acestei cărți este de a elibera puterea transformatoare a poveștilor și de a ne reda terapia sub forma unui limbaj viu.
Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați împletit propria poveste cu povestea acestei cărți. Știți voi cine sunteți aceia!
„Trebuie să funcționeze…“ Sub acest motto am început să-i spun corpului meu povești — celulelor pielii, sistemului imunitar, dar și febrei fânului care mă chinuia. M-am folosit de metafore pentru a le transmite acestora ce îmi doream de la ele. Am lăudat sistemul imunitar și am negociat cu el. În scurt timp, simptomele alergice s-au atenuat și în cele din urmă au dispărut complet. I-am povestit unei prietene medic despre reușita în vindecarea mea. Ea a râs. „În perioada asta nu mai zboară polen prin aer! Trebuie să privești febra fânului pe termen lung. De-a lungul anilor au loc fluctuații.“ A doua zi febra fânului a revenit. Foarte enervant! „Dragă febră a fânului“, i-am spus, „du-te la colega mea în Mainz, ea s-ar putea să aibă nevoie de tine. Eu nu am nevoie de tine.“ Simptomele au dispărut în câteva secunde. Unii m-au mustrat pentru cum am procedat — între timp colega mea mi-a confirmat că febra fânului nu a ajuns niciodată la ea…
Astfel de mesaje adresate celorlalți și nouă înșine au un efect diferit în funcție de cum sunt utilizate: în mod deliberat sau mai degrabă neintenționat. Desigur, nu tot ce aude o persoană pe parcursul întregii sale vieți este automat preluat de către inconștient. Există criterii în funcție de care inconștientul ordonează marea de sugestii care ne asaltează. Inconștientul diferențiază între instrucțiunile importante și cele mai puțin relevante, așa că pe unele le pune în aplicare, în timp altele sunt în mare măsură ignorate.
În cazul de mai sus, mesajul a fost, se pare, preluat cu prioritate, întrucât venea de la o persoană cu autoritate profesională. Mesajul „Vindecarea ta este o iluzie“ este primit din gura unui medic altfel decât atunci când același lucru este rostit de un profan. Un alt criteriu după care poate fi receptat un astfel de mesaj ține de acceptarea sau rezistența pe care acesta o generează în interlocutor. Dacă dau sfaturi unei persoane frustrate, s-ar putea să o frustrez și mai tare. Dar dacă aceleiași persoane îi povestesc despre cineva de care fericirea s-a ascuns mereu și drept urmare acel cineva s-a aflat perpetuu în căutarea fericirii și a trecut prin multe până când în sfârșit și-a găsit fericirea — atunci șansa ca sugestia să își atingă scopul este deja mult mai mare.
Poveștile au tendința de a ocoli structura „da, dar“, specifică în discuțiile din terapie, și care acționează în plan cognitiv. Îți vine mult mai greu să răspunzi negativ la o narațiune. „Am încercat deja toate acestea“ — e o replică pe care o poți oferi când primești un sfat sau un îndemn de a găsi posibile soluții. Poveștile sugestive se adresează instanțelor inconștiente, ocolind gândirea conștientă, cu tendința ei de a se lăsa paralizată de obișnuințe și temeri. Prin urmare, istorisirile oferă consilierii o ușurință care deseori lipsește conversațiilor orientate cognitiv. Soluția este lăsată în seama inconștientului, ale cărui posibilități de explorare sunt mai bogate decât cele ale gândirii raționale. Umorul, curiozitatea și optimismul își găsesc în felul acesta locul în consiliere — întrucât atenția interlocutorului este aparent captată de ceva mai plăcut decât povara problemelor nerezolvate. De fapt, problemele sunt adesea rezolvate chiar în timpul procesului de ascultare, în mod indirect și fără a băga măcar de seamă. Acest lucru poate fi recunoscut ulterior din comentariile privind ușurarea pe care o resimt clienții după terapie, din frecventa lipsă a investigațiilor suplimentare legate de rezolvarea problemei „în sine“ și, mai presus de toate, din schimbarea rapidă, în urma consultației, a tiparelor de gândire și de comportament.
Din cele spuse, reiese clar că, la nivel de conținut, mesajele poveștilor terapeutice au adesea un caracter deschis: ele nu oferă un răspuns clar, univoc, ci o direcție de soluționare sau o atitudine exploratorie care poate duce la diferite soluții. Sugestiile concrete sunt oferite, de exemplu, sub forma informațiilor despre experiența altor oameni, care pot servi drept model pentru propria trăire. În principiu, psihoterapia trebuie să rămână deschisă la soluții variate și, mai presus de toate, la soluțiile găsite de însăși persoana consiliată.
Metoda de lucru descrisă aici se bazează, printre altele, pe principii din psihoterapia sistemică. Aici mă întorc la tradiția Institutului de Psihoterapie din Heidelberg, la opera grupului milanez din jurul Marei Selvini Palazzoli și la cercetătorul în comunicare Paul Watzlawick.
Procedurile sunt profund influențate de metoda psihiatrului american Milton Erickson. Acesta este considerat a fi pionierul hipnoterapiei moderne. În mod surprinzător, în anii săi târzii, el a utilizat doar rareori strategii formale de hipnoză, în schimb a relatat și a pus în scenă povești pentru clienții săi și pentru participanții la seminarul de formare.
Mai mult, în abordarea descrisă aici au fost încorporate tradiția iudeo-creștină și cea orientală a artei povestirii. Textele profetice din Vechiul Testament, pildele lui Iisus și poveștile rabinilor combină intriga amuzantă cu preocupări terapeutice spirituale, educative și sociale. De-a lungul întregii istorii creștine, evreiești și musulmane, metaforele au fost folosite cu scopul de a oferi impulsuri eficiente pentru rezolvarea problemelor.
Aparent, psihoterapeuții aproape că au uitat pentru o vreme de povești, cu excepția trăirilor biografice ale clienților. Acest lucru este surprinzător, dat fiind că, de milenii, această metodă trece peste diversele granițe culturale: pe vremea când nu existau terapeuți, existau înțelepți cărora li se cerea sfatul. Puteau fi cerute sfaturi de la rabini și profeți, de la preoți și pustnici. Hagii, guru, maeștri zen, femei cu puteri vindecătoare, clarvăzătoare, profesori și filosofi, medici, șamani și druizi au fost ținta întrebărilor oamenilor cu probleme în diferite momente istorice și în diverse culturi. Astăzi, această funcție a fost preluată de terapeuți și asistenți sociali, medici și practicieni ai medicinei alternative.
Sfaturile pot fi dăunătoare, de aceea mulți psihoterapeuți au refuzat încă de timpuriu să ofere direcții clare de acțiune. Au răspuns prin contra-întrebări, prin ghicitori sau prin povești. Se spune că odată cineva l-a întrebat pe un cărturar evreu: „De ce răspunzi la fiecare întrebare cu o contra-întrebare?“ Iar el a replicat: „De ce nu?“1 Un tânăr călugăr budist a întrebat: „Care este secretul iluminării?“ Maestrul i-a răspuns: „Când ți-e foame, mănâncă, când ești obosit, dormi“.2 Cineva care a auzit că trebuie să îți iubești aproapele l-a întrebat pe Iisus: „Şi cine este aproapele meu?“, iar Iisus i-a răspuns: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort“. Și a povestit apoi cum doi oameni bine văzuți în comunitatea evreiască au trecut pe lângă rănit fără să-l bage în seamă și cum un om dintr-un neam disprețuit, un samaritean, s-a oprit lângă cel rănit, i-a îngrijit rănile și l-a dus undeva în siguranță.3
Și uite așa ne sunt transmise astfel de istorii de la profeții Vechiului Testament, de la rabinii evrei, de la înțelepții Orientului antic, precum și ai Greciei antice. Preocuparea pentru rezolvarea problemelor reale cu ajutorul poveștilor imaginare urmează tradițiile basmului și înțelepciunii Orientului, precum și învățăturile echivalente ale lumii occidentale. Poveștile sunt terapeutice.