Duminică, 19 iunie 2011

Stăm relaxați și fericiți după ce am făcut sex, sub lampioanele roz de hârtie, florile de câmp și luminile feerice care sclipesc pe grindă. O țin strâns pe Anastasia în brațe cât mi se mai domolește răsuflarea. Stă întinsă peste mine, cu obrazul lipit de pieptul meu și cu mâna deasupra inimii mele, care a luat-o la goană. Întunericul a dispărut, alungat de talismanul meu care prinde vise... de logodnica mea. Iubirea mea. Lumina mea.

Oare aș putea fi mai fericit decât sunt acum?

Îmi întipăresc scena în memorie: hangarul pentru bărci, ritmul calmant al valurilor care se izbesc de mal, florile, luminile. Închid ochii și memorez atingerea acestei femei din brațele mele, greutatea ei peste trupul meu, mișcările spatelui când respiră încet, picioarele împletite cu ale mele. Parfumul părului ei îmi umple nările, netezindu-mi toate asperitățile și cicatricile. Aceasta este fericirea mea. Dr. Flynn ar fi mândru. Această femeie frumoasă a consimțit să fie a mea. În toate sensurile. Din nou.

— Putem să ne căsătorim mâine? îi șoptesc la ureche.

— Hmm.

Sunetul se răsfrânge cu un mic ecou pe pielea mea.

— Asta înseamnă da?

— Hmm.

— Înseamnă nu?

— Hmm.

Zâmbesc. E epuizată.

— Domnișoară Steele, ești cumva confuză?

Îi iau zâmbetul drept răspuns și explodez bucuros într-un hohot de râs. O strâng în brațe și o sărut pe păr.

— Atunci mâine, în Vegas.

Își înalță capul, cu ochii pe jumătate închiși în lumina blândă a lampioanelor — pare somnoroasă, dar mulțumită.

— Nu cred că părinții mei ar fi prea bucuroși.

Își lasă privirea în jos, iar eu îmi trec vârfurile degetelor peste spatele ei dezgolit, bucurându-mă de căldura pielii transpirate.

— Tu ce-ți dorești, Anastasia? Vegas? O nuntă mare cu toate aranjamentele? Spune-mi.

— Nu mare. Doar prietenii și familia.

— OK. Unde?

Ridică din umeri, iar eu îmi dau seama că nu s-a gândit la asta.

— Am putea s-o ținem aici? întreb.

— Acasă la părinții tăi? Nu s-ar supăra?

Izbucnesc în râs. Grace ar leșina de bucurie.

— Mama ar fi în al nouălea cer.

— OK, aici. Sunt sigură că părinții mei ar prefera asta.

Și eu la fel.

În sfârșit suntem de acord cu ceva. Nu ne certăm.

Este o premieră?

O mângâi ușor pe părul puțin ciufulit după partida de amor pasional.

— Deci am stabilit unde, acum să stabilim când.

— Cred că ar trebui s-o întrebi pe mama ta.

— Hmm. Cred că poate aranja într-o lună. Te doresc prea tare ca să aștept mai mult.

— Christian, dar mă ai deja. Mă ai de ceva vreme. Dar OK, o lună să fie.

Mă sărută cu tandrețe pe piept și mă bucur că întunericul nu iese la suprafață. Prezența ei îl ține la distanță.

— Hai să ne întoarcem. Nu vreau să ne întrerupă Mia, așa cum a făcut atunci.

Ana râde.

— A, da. A fost cât pe ce. Prima mea partidă de sex de pedeapsă.

Își trece degetele peste obrazul meu, iar eu mă rostogolesc odată cu ea, lipind-o cu spatele de covorul gros de pe podea.

— Nu-mi reaminti. Nu a fost unul dintre momentele mele de glorie.

Zâmbește timid, amuzată și cu o strălucire în ochi.

— A fost OK, dacă vine vorba de partide de sex de pedeapsă. Și mi-am recâștigat chiloții.

— Așa e. Meritai.

Chicotesc când îmi aduc aminte, o sărut iute și mă ridic.

— Vino, pune-ți chiloții pe tine și hai să mergem la ce a mai rămas din petrecerea asta.

ÎI ÎNCHID FERMOARUL rochiei de culoarea smaraldului și îi petrec sacoul meu peste umeri.

— Gata?

Urcăm treptele hangarului ținându-ne de mâini. Se oprește și se uită la refugiul nostru plin de flori de parcă vrea să păstreze în minte acest aranjament.

— Ce facem cu toate luminile și florile astea?

— E OK. Florarul se întoarce mâine să dezasambleze umbrarul. A făcut treabă bună. Și florile vor ajunge la un cămin de bătrâni din apropiere.

Mă strânge de mână.

— Ești un om bun, Christian Grey.

Sper că sunt destul de bun pentru tine.

FAMILIA MEA E ÎN living, abuzând de aparatul de karaoke. Kate și Mia dansează și cântă „We Are Family“ în fața publicului, adică a părinților mei. Cred că toți s-au cam pilit. Elliot e trântit pe canapea, sorbind din bere și fredonând în șoaptă.

Kate o observă pe Ana și-i face semn să vină la microfon.

— Doamne! chițăie Mia, uitând de cântec. Uitați-vă la diamantul ăsta!

O prinde pe Ana de mână și fluieră.

— Christian Grey, ai comis-o.

Ana zâmbește sfios, în timp ce Kate și mama se strâng în jurul ei ca să studieze inelul, scoțând tot felul de sunete de admirație. Iar eu simt că nu-mi mai încap în piele.

Da. Îi place. Tuturor le place.

Te-ai descurcat de minune, Grey.

— Christian, pot să vorbesc ceva cu tine? întreabă Carrick ridicându-se în picioare, cu o mutră sumbră.

Acum?

Mă privește fix, foarte hotărât. Îmi face semn să ies din încăpere.

— Ăăă. Desigur.

Mă uit la Grace, dar ea îmi evită cu bună știință privirea.

Oare i-a spus despre Elena?

La naiba. Sper că nu.

Îl urmez în biroul său, iar el închide ușa în urma lui.

— Mama ta mi-a spus tot, spune el, fără nicio introducere.

Mă uit la ceas — e 12:28. E prea târziu pentru această discuție... în toate sensurile posibile.

— Tată, sunt obosit...

— Nu. Nu mai ai voie să eviți această discuție.

Are un ton dur și mijește ochii, privindu-mă peste rama ochelarilor. E furios. Foarte furios.

— Tată...

— Taci, fiule. Acum trebuie să asculți.

Se așază pe marginea biroului, își ia ochelarii și începe să-i șteargă cu o batistă pe care o scoate din buzunar. Stând așa în fața lui, mă simt ca la 14 ani, după ce am fost din nou exmatriculat. Resemnat, inspir profund și, oftând cât pot de zgomotos, îmi pun mâinile în șold și aștept asediul.

— Ar fi prea puțin să-ți spun că sunt dezamăgit. Ceea ce a făcut Elena este o infracțiune...

— Tată...

— Nu, Christian. Nu ai dreptul să vorbești acum.

Se uită urât la mine.

— Merită să fie închisă.

Tată!

Face o pauză și-și pune ochelarii la loc.

— Dar cred că tu ești cea mai mare dezamăgire. De câte ori plecai de-acasă mințeai că te duci să înveți la niște prieteni — cu care nu te întâlneai niciodată. În schimb, ți-o trăgeai cu femeia aceea.

Doamne!

— Cum să mai cred ceva din tot ceea ce ne-ai spus vreodată? continuă el.

Ah, pentru numele lui Dumnezeu. Asta e o reacție total exagerată.

— Acum pot vorbi?

— Nu. Nu poți. Desigur, e vina mea. Credeam că ți-am oferit un model de moralitate. Iar acum mă întreb dacă te-am învățat vreodată ceva valoros.

— Îți pui o întrebare retorică?

Mă ignoră.

—Era femeie măritată, iar tu nu ai avut niciun respect față de lucrul acesta. Și în scurt timp te vei căsători și tu...

— Asta nu are nicio legătură cu Anastasia!

— Să nu îndrăznești să țipi la mine, spune el, cu atâta venin înăbușit în glas, încât amuțesc imediat.

Nu cred că l-am văzut vreodată atât de mânios. E de-a dreptul șocant.

— Ba are toate legăturile din lume. Ești pe punctul de a-ți asuma o imensă responsabilitate față de o tânără.

Coboară ușor tonul.

— E o surpriză pentru noi toți. Și mă bucur pentru tine. Dar aici vorbim despre cât de sfântă este căsătoria. Și dacă nu ai respect pentru asta, nu ai de ce să te însori.

— Tată...

— Și dacă ții la aceste jurăminte sfinte după cum susții, ar trebui să iei în considerare un contract prenupțial.

Poftim? Ridic mâinile ca să-l opresc. A mers prea departe. Sunt om în toată firea, pentru numele lui Dumnezeu.

— N-o amesteca pe Ana în discuția asta. Nu vânează averi.

— Nu despre ea e vorba.

Se ridică în picioare și vine spre mine.

— Ci despre tine. Trebuie să fii la nivelul responsabilităților tale. Să devii un om corect, în care poți avea încredere. Să fii un soț bun!

— Pentru numele lui Dumnezeu, tată, aveam 15 ani! strig în timp ce stăm față în față, cu nasurile apropiate, aruncându-ne flăcări din priviri.

De ce reacționează atât de urât la vestea asta? Știu că am fost dintotdeauna o mare dezamăgire pentru el, dar nu mi-a spus-o niciodată atât de deschis.

Închide ochii și se ciupește de nas. Îmi dau seama că, atunci când sunt stresat, fac la fel. Am luat obiceiul ăsta de la el, dar, în cazul meu, așchia a sărit tare departe de copac.

— Ai dreptate. Erai un copil vulnerabil. Dar refuzi să vezi că a greșit și e clar că nu vezi asta pentru că ați continuat prietenia și te-ai și asociat cu ea în afaceri. Amândoi ne-ați mințit în toți acești ani. Și asta doare cel mai mult.

Coboară glasul.

— Era prietena mamei tale. Am considerat-o o prietenă bună. Dar este taman opusul. Vei tăia orice legătură financiară cu ea.

Du-te dracului, Carrick.

Aș vrea să-i spun că Elena a fost un lucru bun în viața mea și că n-aș fi continuat colaborarea cu ea dacă aș fi crezut altceva. Dar știu că nu va avea urechi pentru asta. Nu voia să asculte când aveam 14 ani și mă chinuiam cu școala și se pare că nu vrea să asculte nici acum.

— Ai terminat?

Cuvintele lui șuieră amar printre dinții încleștați.

— Gândește-te la ceea ce ți-am spus.

Mă răsucesc pe călcâie, intenționând să plec. Am auzit destule.

— Gândește-te la contractul prenupțial. Te va salva de multă suferință în viitor.

Îl ignor, ies din biroul lui și trântesc ușa.

Naiba să-l ia!

Grace e pe coridor.

— De ce i-ai spus? mă răstesc la ea, dar Carrick e în spatele meu, așa că mama nu-mi răspunde.

Îi aruncă tatei o privire glacială.

Mă duc s-o iau pe Ana. Mergem acasă.

Sunt de-a dreptul turbat. Mă îndrept spre locul de unde se aud miorlăieli și-i găsesc pe Elliot și pe Ana la microfon, ucigând melodia „Ain’t No Mountain High Enough“. Dacă n-aș fi atât de furios, aș izbucni în râs. Schelălăitul afon al lui Elliot nu poate fi catalogat drept cântat. În plus, acoperă vocea drăgălașă a Anei.