Un psihic sănătos percepe distincția dintre

• eu, tu și noi,

• trecut și prezent,

• realitate și iluzie,

• viață și moarte.

Prefață

Ce este sexualitatea? La ce e ea bună și la ce nu? Când este sexualitatea plăcută și satisfăcătoare pentru cei implicați? De ce are ea potențialul de a deveni, pentru mulți dintre noi, motivul numărul 1 de stres? De ce poate produce dependență? Cum ajunge sexualitatea să devină o experiență care ne dă peste cap întreaga viață? De ce unii oameni nu se simt acasă în propriul corp și ar prefera să aibă un alt sex?

Sexualitatea are diverse dimensiuni biologice, psihologice, sociologice și politice. Sexualitatea are o importanță deosebită nu doar la nivel individual, ci și pentru relațiile intime. Raportarea la celălalt sex și la formele de reproducere reprezintă un nucleu esențial al relațiilor sociale. Sexualitatea are un rol determinant, în cele din urmă, chiar și în politica mondială.

Am scris această carte pentru că psihotrauma sexuală apare frecvent în cadrul practicii mele psihoterapeutice. Numeroase persoane încearcă să găsească urgent soluții la această problemă greu de abordat, din cauza multiplelor tabuuri și sentimente de rușine. Am dezvoltat, între timp, o bază teoretică și o metodă practică pentru a putea fi realmente de ajutor unor astfel de pacienți.

Lansez un apel public de a lua, cu toții, mult mai în serios fenomenul psihotraumei sexuale. În opinia mea, a continua să operăm cu categorii vagi, precum „abuz“ sau „violență sexuală“, nu ne mai e de prea mult ajutor. A face asta ar însemna să continuăm să orbecăim cu înțelegerea cotidiană, să emitem judecăți morale în exces și să lucrăm sisific la muntele mereu crescând de simptome în loc să vedem cauza acestora. În acest fel nici nu facem dreptate victimelor traumelor psihice, nici nu înțelegem psihologia agresorilor traumatizanți, drept pentru care nu-i putem opri pe aceștia din urmă din a acționa, la nesfârșit, în același mod.

E nevoie ca dinamicile deosebit de complexe dintre victimă și agresor să ne devină mult mai clare, altfel rămânem neajutorați. Doar realizând acest lucru, putem deveni o societate care nu continuă să-și traumatizeze propriii membri, ci dezvoltă forme constructive de conviețuire (Ruppert 2020). Sexualitatea noastră reprezintă un enorm potențial creativ, prin care ne putem oferi unii altora multă plăcere și bucurie, dacă este îndeplinită premisa ca această sexualitate să fie necontaminată de trauma psihică.

Nu am avut experiența de a fi tată. Nici în prima tinerețe, pentru că eram deja sătul de schimbatul scutecelor, pregătirea biberoanelor, pusul pe oliță și împinsul cărucioarelor prin sat — fusese nevoie să fac lucrurile astea cu vârf și îndesat pentru cei patru frați ai mei. Mai târziu, a trebuit să o sprijin pe mama, care era copleșită de faptul că, la o vârstă înaintată, era nevoită să continue să meargă la serviciu din cauza situației financiare dificile. După ce am plecat de acasă, nu am vrut să renunț așa de curând la independența mea atât de greu câștigată de dragul „familiei și copiilor“. Așa cum îl văzusem funcționând în cazul părinților mei și al celorlalte rude, acest traseu de viață nu mi se părea dezirabil.

După douăzeci și cinci de ani, echipat cu o crescândă conștiință critică, nu voiam să-mi cresc copiii într-o lume pe care o percepeam ca fiind extrem de amenințătoare pentru mine însumi. Pe la patruzeci de ani, după ce m-am stabilizat și dezvoltat în plan personal, am încercat de mai multe ori să devin tată, inclusiv cu inseminare artificială. Era însă prea târziu. Iar acceptarea acestui lucru a fost un proces dureros.

Astăzi știu că frica mea de a avea copii își avea rădăcinile mai adânci în faptul că, în primul meu an de viață, mi-a trebuit mult noroc pentru a supraviețui. Părinții mei nu mă doriseră și am supraviețuit în pântecul mamei mele doar cu prețul clivării de mine însumi. Nașterea mea a fost un proces traumatizant, în care am fost foarte aproape de moarte. Plânsetele mele de sugar au fost reprimate cu multă vigoare. Am fost adus în pragul înfometării odată cu înțărcarea prematură. Izolarea, singurătatea și incapacitatea părinților mei traumatizați de a oferi iubire aproape că i-au făcut să mă abandoneze. Acest context nu mi-a permis dezvoltarea în mod sănătos a identității sexuale.

Fiind bărbat și cunoscând astfel, pe de-a-ntregul, doar unul dintre cele două sexe, nu emit pretenția de a avea, în cartea de față, o poziție neutră asupra temei sexualității, care să-mi permită să o prezint în mod obiectiv. Totuși, sunt, zic eu, un om de știință cu puține prejudecăți ideologice, pentru care faptele cântăresc mai mult decât simplele opinii și convingeri; sper, cel puțin, ca perspectiva mea să aibă la bază o atitudine științifică. Sunt oricând dispus să renunț, fără probleme, la concepțiile mele dacă, în lumina unor idei noi, aceste concepții se dovedesc a fi fost greșite sau dacă ceilalți reușesc să mă convingă de un aspect pe care nu-l cunoșteam până atunci și la care nu mă gândisem.

Psihologia este o știință subiectivă realizată de psihologi. Fiecare subiect are propriile sale „pete oarbe“. În calitatea mea de psihoterapeut practician, pot cita un număr semnificativ de studii de caz, implicând persoane traumatizate sexual. Și îmi este limpede că, în ciuda acestei vaste cunoașteri empirice, și eu pot avea propriile „pete oarbe“ asupra temei sexualității, lipsuri de care evident nu sunt conștient. Am nevoie, în acest context, de oglindire din partea colegilor mei, de discuții critice, chiar și de sprijin terapeutic competent. Astfel, o dată pe lună, continui să lucrez pentru a afla tot mai mult despre propria identitate, pentru a-mi putea trăi sexualitatea într-un mod care să-mi permită întreținerea de relații constructive cu ceilalți.

Când, în acest text, folosesc forma masculină a pronumelui personal, dacă nu se specifică în mod expres altceva, mă refer, în mod generic, atât la bărbați, cât și la femei. În egală măsură, fac referire la persoanele care nu se identifică cu niciunul dintre cele două sexe.

München, mai 2019

Franz Ruppert

Sexualitatea — o forță naturală

Culmi sau abisuri?

Sexualitatea este punctul de vârf al pulsiunii de viață și al creativității. De asemenea, ea își dovedește uneori și uriașul ei potențial distructiv. Sexualitatea ne poate ghida către culmile înalte ale vieții. Cu toate acestea, ea poate, în egală măsură, să ne arunce, sfâșiați, în abisul existențial. Sexualitatea poate fi aspectul cel mai de dorit, dar și cel mai temut din viața unui bărbat sau din cea a unei femei. Poate da aripi celor mai avântate fantasme, lăsându-ne complet fără cuvinte. Sexualitatea umană poate deveni întruchiparea atât a binelui, cât și a răului.

Care este sursa acestei game contradictorii de senzații, sentimente, idei, gânduri și acțiuni legate de sexualitatea noastră? Să fie aici în joc o forță naturală care ne domină la nivel de specie? O forță primordială pe care n-o putem îmblânzi niciodată, nici cu ajutorul religiei și al moralității, nici prin constituții, legi sau înțelegere rațională? Suntem, pentru totdeauna, niște sclavi nevolnici ai beției senzuale, ai descărcărilor corporale orgiastice, ai proceselor hormonale, microbiologice și macromoleculare inconștiente? Trebuie să ne împăcăm cu violurile, traumatizarea sexuală a copiilor, prostituția și pornografia și să considerăm toate acestea ca fiind aspecte „normale“, doar pentru a nu ne pierde mințile din cauza lor?

Cum am putea spune că ne cunoaștem pe noi înșine, atâta timp cât nu ne înțelegem propria sexualitate, atâta timp cât acționăm în baza pulsiunilor și facem lucruri care ne rănesc pe noi, dar îi vatămă și pe ceilalți? În cei 20 de ani de practică psihoterapeutică am înțeles, în cele din urmă, că sexualitatea se activează în organismul uman încă de la începutul existenței acestuia și influențează multe dintre comportamentele sale. Știu acum că este necesară îndeplinirea unei multitudini de cerințe în cadrul procesului de dezvoltare, pentru ca sexualitatea să poată fi integrată în dezvoltarea identității unei persoane, pentru ca ea să nu devină autonomă, deviind în direcții imprevizibile și producând moarte în loc de viață. M-am confruntat și continui să mă confrunt cu nenumărate cazuri de traumatizări sexuale. Mi s-au împărtășit lucruri pe care nu le-aș fi crezut vreodată posibile. Am ajuns să înțeleg cum ajunge cineva un abuzator ce poate provoca trauma sexuală. Înțeleg, de asemenea, cum de victima adesea nu reușește să se detașeze de abuzatorul ei, cum de ajunge chiar să-l iubească și să-l jelească după ce acesta iese din viața ei.

De ce există sexualitatea?

Tot ce e viu apare, crește, se înmulțește — sau cel puțin în­cearcă să o facă — și dispare. Viața creează în permanență viață. Chiar și cele mai simple forme de viață se divizează în noi forme de viață (algele, de exemplu, o bacterie, un mucegai), care, la rândul lor, creează descendenți noi și independenți. Plantele se înmulțesc prin semințe sau prin bulbi. Toate formele de viață continuă să urmeze această dinamică, populația înmulțindu-se, până ce întâmpină limite în mediul extern (lipsă de energie și hrană, schimbări climatice, prădători). Reproducerea asexuată se desfășoară simplu și necomplicat, căci nu necesită acțiunea unei a doua viețuitoare. Apar astfel „copii“ identici din punct de vedere genetic cu „părinții“ lor — caz în care vorbim de „clone“.

Prin sexualitate ne referim la înmulțirea sexuată.