Editori:

SILVIU DRAGOMIR

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:

MAGDALENA MĂRCULESCU

Redactare:

Victor Popescu

Design copertă:

Faber Studio (Adelina Butnaru)

Director producţie:

CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Andreea-Lavinia Dădârlat

Irina Botezatu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: THE ANALYSIS OF THE SELF: A Systematic Approach to the Psychoanalytic Treatment of Narcissistic Personality Disorders

Autor: Heinz Kohut, M.D.

Licensed by The University of Chicago Press, Chicago, Illinois, U.S.A.

Romanian edition published by arrangement with Agenția Literară LIVIA STOIA

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0752-0

ISBN (epub): 978-606-40-1528-0

Prefață

Subiectul narcisismului, adică al investirii Sinelui (Hartmann), este unul foarte cuprinzător și important, despre care se poate afirma cu îndreptățire că se referă la jumătate din conținuturile minții umane — cealaltă jumătate fiind, desigur, cea a obiectelor. Realizarea unei lucrări în care problematica narcisismului să se facă mai bine înțeleasă devine, în consecință, o întreprindere de vaste proporții ce poate depăși cunoașterea și abilitatea unui singur contribuitor.

Pe de altă parte, mai important decât magnitudinea sarcinii în cauză este faptul că o lucrare cuprinzătoare presupune un domeniu care este deja instituționalizat sau o cercetare ce pare să fi ajuns la un nivel bine conturat. Cu alte cuvinte, o carte de tip tratat poate să apară în acel moment în care o serie de salturi semnificative au fost înfăptuite într-un domeniu specific și care acum necesită o evaluare mai detașată și o integrare sub forma unei cercetări echilibrate, care să dea o formă mai precisă cunoașterii nou dobândite. În momentul de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite cu privire la tematica narcisismului.

Avansul aparent simplu, dar cu notă de pionierat, ce a produs un salt decisiv în metapsihologia psihanalitică demonstrează un interes crescut, în ultimii ani, pentru subiectul nostru. Și aici ne gândim, de exemplu, la separarea conceptuală între conceptele de „Sine“ și „Eu“ (Hartmann), la interesul pentru achiziția și menținerea unei „identități“, cât și a pericolelor la care acest conținut mental (pre)conștient este expus (Erikson), la cristalizarea graduală a unei existențe psihobiologice separate de matricea uniunii mamă-copil (Mahler), dar și la câteva contribuții clinico-teoretice, formulate detaliat în spectrul psihanalitic (Jacobson) și clinic (A. Reich). Subiectul „narcisismului“ a fost, totuși, împins într-un con de umbră. S-a ajuns la această conjunctură din cauza vastului material direcționat pe cercetarea lumii „obiectelor“. Mă refer la accentul pus pe dezvoltarea și dinamica imagourilor sau, mai bine zis, a reprezentării obiectelor (ca să subliniem poziția centrală a procesului cognitiv al Eului, lăsând în subsidiar pulsiunile din contextul Se-ului).

Una dintre dificultățile întâlnite în abordarea teoretică a problematicii narcisismului este asumpția ce se face destul de des, anume că existența relațiilor de obiect exclude narcisismul. Această dificultate este azi chiar mai importantă decât mai vechea confuzie dintre investirea Sinelui și investirea funcțiilor Eului. Or, așa cum va fi subliniat în paginile următoare, unele dintre cele mai intense trăiri narcisice au legătură cu obiectele; obiecte care fie sunt utilizate în folosul Sinelui și al menținerii investirii instinctuale, fie sunt trăite ca părți din Sine. Ultimele tipuri de obiecte vor fi denumite obiecte ale Sinelui.

Pentru început vor fi făcute câteva clarificări conceptuale de bază. Noțiunile de Sine (self), pe de o parte, și de Eu, Supraeu și Se (ego, superego, id), pe de altă parte, cât și cele de personalitate și identitate sunt termeni abstracți ce aparțin unor niveluri diferite de conceptualizare. Eul, Se-ul și Supraeul reprezintă constituenții unei abstracțiuni specifice, de nivel superior, din psihanaliză. Acest construct teoretic, distanțat de experiență, este „aparatul psihic“. Deși este utilizată într-un sens generic (la fel ca „identitatea“), „personalitatea“ nu este un termen specific psihologiei psihanalitice; aparține unui context teoretic ce corespunde mai degrabă observațiilor comportamentului social și descrierii experiențelor (pre)conștiente ale individului în interacțiune cu ceilalți, decât observațiilor din psihologia abisală.

Pe de altă parte, Sinele ia naștere în situația psihanalitică și este conceptualizat, comparativ cu cele de mai sus, ca o abstracțiune psihanalitică de nivel inferior, apropiată de experiență, dar și ca un element al aparatului psihic. Chiar dacă nu este propriu-zis o instanță a psihicului, este totuși o structură înăuntrul psihicului, deoarece (a) este investită cu energie instinctuală și (b) are continuitate în timp și constanță. Fiind o structură psihică, Sinele are, de asemenea, o localizare la nivelul psihicului. Pentru a fi și mai specific, diversele — și câteodată inconștientele — reprezentări ale Sinelui există nu doar în Se, în Eu și în Supraeu, ci și într-o instanță de sine stătătoare a psihicului. De pildă, pot exista reprezentări contradictorii conștiente și preconștiente ale Sinelui — de exemplu, de grandiozitate și inferioritate — una lângă cealaltă, ocupând fie locuri delimitate în sfera Eului, fie poziții sectoriale în acea sferă a psihicului în care Se-ul și Eul formează un continuum. Aproape analog cu reprezentările obiectuale, Sinele devine atunci un element al aparatului psihic, dar nu este un constituent al său (o instanță a acestuia).

Astfel de clarificări teoretice asigură un cadru pentru tematica principală a acestei cărți care încearcă să atingă două obiective: descrierea în profunzime a unei categorii specifice de fenomene normale și anormale în domeniul general al narcisismului, respectiv înțelegerea stadiilor specifice de dezvoltare ce sunt corelate genetic cu aceste fenomene.

Pe cât de amplu este câmpul acestei cercetări, totuși, el cuprinde doar o parte dintr-un studiu și mai larg al narcisismului. În mod specific, cercetarea noastră se concentrează aproape exclusiv pe rolul pe care îl dețin forțele libidinale în analiza personalităților narcisice; discuția privind rolul agresivității va fi dezvoltată separat. Pe de altă parte, această carte reprezintă o continuare și o extindere a unor serii de studii, publicate în 1959, 1963 (cu Seitz), 1966, 1968. Materialul cazuistic și concluziile extrase din aceste cercetări, cât și conceptualizarea prezentă în aceste lucrări au fost folosite în mod liber în paginile următoare. Această monografie constituie completarea și desăvârșirea cercetării aspectelor libidinale ale narcisismului, cercetare care a debutat în eseurile precedente.

Capitolul 1. Considerații introductive

Tematica acestei monografii o reprezintă studiul anumitor fenomene transferențiale (sau similare acestora) prezente în psihanaliza personalităților narcisice și a reacțiilor analistului la ele, incluzând contratransferul său. Atenția principală nu se va focaliza pe schizofrenie sau depresie, afecțiuni ce sunt tratate de un număr de psihanaliști specializați în aceste domenii. La fel nu ne vom ocupa nici de acele forme mai ușoare (mascate) de psihoză ce sunt definite ca „stări borderline“. Atenția va fi centrată pe specificul perturbărilor de personalitate mai puțin severe1, a căror tratare constituie o parte importantă din practica psihanalitică de astăzi. Fără îndoială că uneori nu este ușor să tragi o linie de demarcație între aceste stări și cele mai grave (cu care par să se asemene).

În timpul perioadelor regresive din cadrul analizei acestor pacienți, pot apărea simptome care, la prima vedere, ar putea sugera că e vorba despre o psihoză — cel puțin așa ar putea-o vedea cei care nu sunt familiarizați cu analiza tulburărilor severe de personalitate narcisică. Totuși, în mod ciudat, nici analistul, nici pacientul nu tind să ia în serios aceste trăiri regresive temporare, chiar și atunci când conținutul lor (suspiciune paranoidă, de exemplu; sau senzații corporale delirante și schimbări profunde în percepția de sine), luat separat, ar justifica faptul că ruperea de realitate este iminentă. Tabloul complet rămâne unul stabil și sigur, în principal prin faptul că evenimentul care a precedat regresia poate fi de obicei identificat și pacientul însuși reușește destul de curând să realizeze ce anume a tulburat transferul (de exemplu, un eșec din partea analistului), făcând să apară regresia. Odată ce analistul devine familiar cu pacientul — și în mod specific, odată ce a observat că o formă a transferului narcisic s-a produs în mod spontan —, el, analistul, va ajunge la concluzia că principala tulburare a pacientului nu este psihoza și își va păstra această convingere în ciuda apariției fenomenelor regresive severe (dar temporare) din analiză.

Cum se poate face diferențierea dintre psihopatologia analizabilă a tulburărilor de personalitate narcisică, pe de o parte, și psihoză și stările borderline, pe de altă parte? Care sunt, în cadrul procesului analitic, acele trăsături ale comportamentului pacientului (sau ale simptomatologiei sale) care pot conferi un sentiment de siguranță analizandului și analistului, chiar și atunci când apar unele simptome amenințătoare și unele stări regresive aparent periculoase? Deocamdată iau în discuție aceste întrebări cu oarecare reticență. Pe de o parte, deoarece cred că prezenta monografie va clarifica în mod gradual problematica legată de diagnosticul diferențial, pe măsură ce înțelegerea teoretică și exemplificările clinice vor fi asimilate de mintea cititorului. Pe de altă parte, abordarea mea adusă sferei psihopatologice este ghidată de orientarea psihologiei abisale — în consecință, nu privesc fenomenele clinice după modelul medical tradițional, ca pe niște entități specifice bolii sau sindroame patologice ce sunt diagnosticate și diferențiate pe baza unor criterii comportamentale.