1.png

Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Design copertă: Faber Studio

Foto copertă: © Franz Marc

Director producție

Cristian Claudiu Coban

DTP

Ofelia Coșman

Corectură

Irina Botezatu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Copyright © 1933 Harcourt Brace

Copyright © 1933 Kegan Paul, Trench, Trübner & Co.

Copyright © 2007 Foundation of the Works of C. G. Jung, Zürich

Titlul original: Modern Man in Search of a Soul – Selection from the Collected Works

Autor: C.G. Jung

Copyright © Editura Trei, 2021, pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1105-3

ISBN (epub): 978-606-40-1451-1

Aplicabilitatea practică a analizei viselor1

Aplicabilitatea terapeutică a analizei viselor este încă o temă foarte controversată. Noi considerăm analiza viselor drept indis­pensabilă în tratarea practică a nevrozelor şi ridicăm astfel visul la nivelul unei funcţii echivalente conştiinţei ca importanţă psihică. Alţii, în schimb, contestă valabilitatea analizei viselor, făcând din vis un neînsemnat produs psihic secundar. Este de la sine înţeles că orice viziune care-i atribuie inconştientului un rol determinant în etiologia nevrozei îi acordă şi visului, ca manifestare nemijlocită a acestui inconştient, o importanţă practică esenţială. Tot de la sine înţeles este şi că o concepţie care fie neagă incon­ştientul, fie cel puţin îl consideră lipsit de importanţă etiologică declară şi că analiza viselor este superfluă. Putem considera că este deplorabil ca în anul 1931 după Hristos — la mai mult de o jumă­tate de secol de când un Carus a creat conceptul unui inconştient, la peste un secol de când un Kant a vorbit despre „câmpul in­comensurabil al reprezentărilor obscure“, la circa două sute de ani de când un Leibniz a postulat o activitate psihică inconştientă, ca să nu mai vorbim de realizările unui Janet, unui Flournoy şi atâtor altora —, după toate cele menţionate mai sus, realitatea inconştientului încă să fie controversată. Nu aş dori să fac însă aici, unde este vorba exclusiv despre o problemă practică, o apologie a inconştientului, cu toate că problema noastră specială, a analizei onirice, este strâns legată de ipoteza inconştientului. Fără acesta visul este numai un lusus naturae, un conglomerat absurd de resturi diurne fărâmiţate. Dacă lucrurile chiar ar sta aşa, atunci nu ar exista nici măcar un motiv de scuză pentru o discuţie despre aplicabilitatea analizei viselor. Putem trata această temă efectiv numai pe baza recu­noaş­terii inconştientului, deoarece scopul imaginat al analizei viselor nu este vreun oarecare exerciţiu de gândire, ci detectarea şi conştien­tizarea unor conţinuturi până acum inconştiente, considerate a fi pline de importanţă pentru explicarea sau tratarea unei nevroze. Pentru cel căruia ipoteza îi apare inacceptabilă nu există nici problema aplicabilităţii analizei viselor.

Inconştientul având, aşadar, pe baza ipotezei noastre, o importanţă etiologică şi visele fiind o manifestare nemijlocită a activităţii sufleteşti inconştiente, încercarea unei analize şi inter­pretări a viselor, mai întâi dintr-un punct de vedere ştiinţific, este o întreprindere justificată teoretic. Dacă această încercare izbuteşte, ne putem aştepta mai întâi la nişte opinii ştiinţifice despre structura etiologiei sufleteşti, ca să nu mai vorbim de eventualul efect tera­peutic. Cum însă pentru practician descoperirile ştiinţifice pot însemna cel mult un produs secundar îmbucurător al activităţii terapeutice, posibilitatea unei profunde examinări pur teoretice a fundalurilor etiologice nu prea poate fi privită ca motiv suficient sau chiar ca indicaţie pentru aplicarea practică a analizei viselor; excepţie face situaţia în care medicul aşteaptă tocmai de la această examinare explicativă un efect terapeutic. În acest caz, el înalţă aplicarea analizei viselor la nivel de îndatorire medicală. După cum se ştie, şcoala freudiană susţine punctul de vedere că examinarea şi explicaţia, deci conştientizarea completă a factorilor etiologici inconştienţi, sunt de cea mai mare importanţă terapeutică.

Dacă îmbrăţişăm mai întâi punctul de vedere că această aştep­tare ar fi justificată prin fapte, atunci se mai pune doar între­barea dacă analiza viselor este adecvată exclusiv ori relativ — adică în legătură cu alte metode — sau nu este absolut deloc adecvată pentru depistarea etiologiei inconştiente. Voi presupune, desigur, că viziunea freudiană este cunoscută. Eu pot să confirm această viziune, având în vedere că visele, mai cu seamă visele iniţiale, adică cele chiar de la începutul tratamentului, pun nu rareori clar în lumină factorul esenţial din punct de vedere etiologic. Următorul exemplu va servi la ilustrarea celor spuse:

Un bărbat cu o poziţie de conducere mă consultă. Suferă de anxietate, nesiguranţă, ameţeli, ducând uneori până la vărsături, buimăceală, dispnee; o stare care seamănă până la confuzie cu răul de înălţime. Pacientul a avut o carieră extraordinar de reuşită. Şi-a început viaţa ca fiul ambiţios al unui ţăran sărac şi a urcat, prin multă destoinicie şi o înzestrare bună, din treaptă în treaptă până la o poziţie de conducere, care era plină de perspective pentru o ascensiune şi mai serioasă pe plan social. De fapt, ajunsese acum la trambulina propriu-zisă, de unde s-ar fi putut lansa departe, dacă nu ar fi intervenit brusc nevroza. Pacientul nu a putut să nu ros­teas­că în acest loc acea frază prea cunoscută, care începe cu cuvintele stereotipe: „Şi tocmai acum, când...“ etc. Simptoma­tologia răului de înălţime pare deosebit de adecvată să prezinte radical situaţia specifică a pacientului. Acesta adusese deja cu el la consultaţie două vise din ultima noapte. Primul vis este următorul: Mă aflu din nou în micul sat în care m-am născut. Pe stradă stau împreună câţiva copii de ţărani, care au fost colegi cu mine la şcoală. Mă fac că nu-i cunosc şi trec pe lângă ei. Atunci îl aud pe unul cum zice, arătând spre mine: „Ăsta nu prea se întoarce des în satul nostru.“

Nu este nevoie de nicio acrobaţie de interpretare, pentru a recunoaşte în acest vis referirea la punctul modest de plecare al carierei lui şi a înţelege ce vrea să însemne acest indiciu. El vrea să zică în mod evident: „Uiţi că ai pornit de-atât de jos.“

Cel de-al doilea vis sună astfel: Sunt în cea mai mare grabă, pentru că vreau să plec într-o călătorie. Mă chinui încă să-mi adun lucrurile în bagaj, dar nu mi le găsesc. Timpul zboară, trenul va pleca în curând. În fine reuşesc să-mi strâng catrafusele, alerg pe stradă, constat că am uitat mapa cu documente importante, alerg fără suflu înapoi, o găsesc în fine, fug spre gară, dar de-abia pot să înaintez. În sfârşit, cu un ultim efort, mă năpustesc pe peron, ca să văd cum trenul tocmai pleacă din gară. Merge într-o curbă ciudată, în formă de S, este foarte lung, iar eu mă gândesc: dacă mecanicul de locomotivă nu este atent acum şi dă presiune maximă de îndată ce ajunge pe porţiunea dreaptă, atunci vagoanele din spate ale trenului sunt încă în curbă şi vor fi aruncate de pe linie prin acceleraţie. Într-adevăr, mecanicul de locomotivă dă presiune maximă aburului, eu încerc să strig, vagoanele din spate se clatină îngrozitor şi chiar sunt aruncate de pe linie. Este o catastrofă cumplită. Mă trezesc în plină angoasă.

Nici aici nu implică niciun efort să înţelegem prezentarea visului. El evocă mai întâi graba nervoasă zadarnică de a ajunge totuşi încă mai departe. Dar întrucât mecanicul de lo­comotivă, acolo în faţă, tot înaintează neţinând seamă de nimic, în spate se iscă nevroza, clătinatul şi apoi deraierea.

Pacientul a atins evident în segmentul actual al vieţii sale apo­geul, iar originea modestă şi strădania îndelungatei ascensiuni i-au epuizat forţele. Ar trebui să se mulţumească acum cu cele obţinute, dar pe el îl mână în schimb orgoliul tot mai departe, tot mai sus, într-un aer prea rarefiat pentru el, la care nu este adaptat. De aceea îl ajunge din urmă nevroza avertizantă.

Din motive externe nu am mai putut trata pacientul în con­tinuare, iar viziunea mea nici nu i-a plăcut. În consecinţă, destinul schiţat în acest vis şi-a urmat cursul. A încercat plin de ambiţie să-şi exploateze şansele şi astfel a deraiat profesional atât de mult, încât catastrofa a devenit realitate.

Ceea ce anamneza conştientă doar ne-a făcut să presupunem, şi anume răul de înălţime ca reprezentare simbolică a neputinţei de a urca şi mai sus, este confirmat prin vise ca realitate.

Aici dăm de un fapt extrem de important pentru aplicabilitatea analizei onirice: visul zugrăveşte situaţia interioară a visătorului, al cărei adevăr şi a cărei realitate conştiinţa nu le recunoaşte deloc sau o face doar în silă. Visătorul nu vede în mod conştient nici cel mai mic motiv pentru care nu ar merge mai departe, dimpotrivă, se avântă orgolios spre înălţimi şi îşi tăgăduieşte propria incapacitate, care apoi, prin evenimentele ulterioare ale vieţii sale, a ieşit la iveală chiar prea clar. Pe tărâmul conştiinţei suntem întotdeauna nesiguri în asemenea cazuri. Anamneza sa poate fi evaluată aşa sau altfel. La urma urmei, şi soldatul obişnuit poartă bastonul de mareşal în raniţă, iar câte un fiu al unor părinţi sărmani a atins succesul maxim. De ce nu ar fi şi aici cazul? Judecata mea poate fi tulbure, de ce să fie supoziţia mea mai bună decât a lui? Aici intră acum în acţiune visul, ca manifestare a unui involuntar proces psihic inconştient, sustras influenţei conştiinţei, şi care prezintă adevărul lăuntric şi realitatea aşa cum sunt ele; nu pentru că eu le presupun a fi aşa şi nu cum ar dori el să le aibă, ci aşa cum sunt. De aceea mi-am făcut o regulă din a privi mai întâi visele ca pe nişte ma­nifestări fiziologice: dacă apare zahăr în urină, atunci este zahăr în urină şi nu albumină sau urobilină sau altceva ce ar corespunde eventual mai bine aşteptării mele. Concep, aşadar, visul ca pe un fapt valorificabil în diagnostic.

Micul meu exemplu oniric a oferit, aşa cum o fac mereu visele, ceva mai mult decât am cerut noi prin aşteptarea noastră.