Prefață

„Aud asta pentru prima oară!“ Sau: „Dar aceste lucruri nu se știu!“ Mulți tați reacționează cu uimire când aud vorbindu-se prima dată despre importanța și rolul tatălui din perspectiva creșterii bebelușului și a psihologiei dezvoltării timpurii.

Ceea ce specialiștilor le este cunoscut de mult timp pare să nu fi ajuns încă la cunoștința tinerelor familii. Există nenumărate cărți dedicate taților de copii cu vârste mai mari. Însă, dacă cineva încearcă să aplice încă din primele zile de viață ale unui bebeluș recomandările pe care acestea le fac, ele nu prea par să funcționeze. Acest lucru se datorează faptului că perioada de început urmează alte reguli. Etapa de început reprezintă piatra de temelie pentru dezvoltarea de mai târziu a copilului.

Inițial, volumul de față — centrat îndeosebi pe etapa specială de viață cuprinsă între naștere și trei ani — a fost gândit ca un ghid dedicat în exclusivitate taților. Însă pe perioada scrierii lui am simțit ceea ce simt și tații, anume că un bebeluș nu poate fi înțeles pe deplin dacă mama nu este luată și ea în considerare.

Textul a devenit astfel o carte și pentru mame, dar în același timp și o lucrare despre interacțiunea de forțe dintre cei doi părinți, pentru că tocmai această interacțiune este cea care face ca triunghiul magic tată—mamă—copil să funcționeze. Strategiile și sugestiile cuprinse în acest volum trebuie privite ca niște completări. Ele nu înlocuiesc strategiile folosite de mame până acum și nici ghidurile detaliate existente, dedicate lor. Cartea de față încearcă doar să le întregească, aducând un supliment de informații pentru acele situații în care tatăl joacă un rol important.

Pe când lucram la structura cărții, adică la stabilirea ordinii capitolelor și a conținutului fiecărui capitol, m-am simțit exact așa cum se simte o familie la început. Mă întrebam cum se poate naște un întreg, o familie, din trei părți distincte: un copil, o mamă și un tată? Cum aș putea oare să pun la un loc diversele părți ale cărții, din moment ce ele sunt încă de la bun început interconectate și se influențează reciproc în permanență? Pe de o parte, fiecare dintre ele are propriile ei nevoi și reguli de joc. Pe de altă parte, fiecare își trage rădăcinile din toate celelalte. În multe aspecte, structura acestei cărți este similară principiului natural de creștere.

În calitate de medic-șef al secției de psihosomatică neonatologică m-am confruntat ani de-a rândul cu dificultățile pe care le întâmpină părinții și copiii în primii trei ani de viață. În multe cazuri, implicarea tatălui a reprezentat cheia rezolvării cu succes a acestor probleme. Discuțiile purtate priveau în special clarificarea diversității sale de roluri în calitate de tată, a funcției pe care el o joacă în procesul de dezvoltare a copilului, precum și a diverselor detalii din viața de zi cu zi, care pot avea o influență asupra bebelușului sau asupra copilului mic. Surpriza a constituit-o faptul că implicarea tatălui în proces conducea adesea și la rezolvarea unor conflicte tipice între mamă și tată.

Studiile de caz descrise în carte provin din experiența mea clinică și reprezintă întâmplări reale. Pentru a proteja identitatea familiilor, am modificat numele și împrejurările exacte ale evenimentelor.

Lucrarea reprezintă o sinteză a diferitelor aspecte pe care le-am discutat împreună cu tații pe parcursul activității mele. Cartea cuprinde, de asemenea, o descriere a „capcanelor“ tipice cu care se confruntă tinerii părinți, dar și a modurilor în care ele pot fi ocolite sau a celor mai potrivite căi de rezolvare. Dacă obstacolele și capcanele specifice acestei etape sunt cunoscute dinainte, ele pot fi evitate. Iar dacă am apucat deja să intrăm în ele, este bine de știut că există mai multe soluții de ieșire. Uneori, ajutorul se reduce la o simplă confirmare a faptului că ne aflăm pe drumul cel bun. Multe din lucrurile pe care tații le fac în mod pur intuitiv nu sunt suficient recunoscute și validate nici de către parteneră, nici de către societate. Iar uneori nici măcar de către ei înșiși.

Încă de la prima mea carte, Baby, warum isst du nicht? (Bebelușule, de ce nu mănânci?), am încercat să scot în evidență importanța tatălui. Însă multe dintre reflecțiile și ideile legate de rolul tatălui au rămas nefinalizate. Cei care m-au motivat să mă așez și să scriu în cele din urmă această „Carte a tatălui“ au fost tinerii tați, ascultători ai emisiunii „Thema“ de pe ORF, radioul public austriac. Încercarea mea de a sintetiza, într-un interviu, funcția și atribuțiile taților copiilor de vârste mai mici, punând totodată sub semnul întrebării perspectivele acceptate până în acel moment, a fost întâmpinată de reacții extrem de pozitive. Ceea ce am afirmat atunci a părut să provoace multă ușurare în rândurile taților, pentru că unii dintre ei trăiau cu un vag sentiment de disconfort în privința anumitor lucruri, sentiment probabil justificat.

Primele mele experiențe cu tații datează din perioada formării mele ca medic pediatru. Pentru o bună perioadă, sarcina mea a fost aceea de a mă îngriji de copil imediat după naștere și de a-l duce apoi tatălui. Bineînțeles că fiecare tată era profund mișcat de prima întâlnire cu copilul lui. Însă toți tații, indiferent de clasa socială din care proveneau, îmi puneau imediat apoi, invariabil, aceeași întrebare: „Cum se simte soția mea?“.

Ceea ce am mai observat în aceste momente extrem de emoţionante era faptul că o mare parte dintre bărbați nu întindea de la sine mâinile să-mi ia bebelușul din brațe. După ce vreme îndelungată obișnuisem să-i întreb eu întâi: „Vreți să-l țineți în brațe?“, iar ei îmi răspundeau nesiguri cu „Am voie?“, mi-am schimbat strategia și nu i-am mai întrebat. Le puneam pur și simplu taților nou-născutul în brațe. Lacrimile de emoție care începeau de obicei să curgă în acel moment mă însoțesc și astăzi în amintire.

Partea întâi. Principalele legături

1. Introducere

„Soția mea este cea care ia toate deciziile în privința copilului.“

„Soția mea și cu mine facem totul împreună.“

„Nu se poate ca mama să decidă chiar totul!“

„Nu este sarcina mea să-l învăț pe copil limitele și bunele maniere?“

Percepția de sine pe care mulți tați o au despre rolul lor patern se poate întrezări uneori doar în urma unor astfel de afirmații făcute în treacăt. Pe cât de diferite și câteodată de-a dreptul contradictorii par a fi la o primă privire concepțiile acestor tați, pe atât de surprinzător este faptul că, într-o oarecare măsură, fiecare are dreptate în felul lui.

Aceste atitudini reprezintă descrieri parțiale ale „fișei postului“ de tată. În felul ei, fiecare din declarațiile de mai sus are locul ei legitim și plin de semnificație în interiorul lumii paterne. Luate împreună, ele sunt ca niște piese de puzzle care se potrivesc perfect. Dar, pentru a putea rezolva contradicțiile dintre ele, trebuie să le raportăm la factorul timp. Întrebarea fundamentală este următoarea: Ce vârstă are copilul despre care vorbim?

Deja pe parcursul primului an de viață al unui bebeluș, tatăl poate ocupa succesiv mai multe poziții foarte diferite între ele și totuși adecvate.

Când în tânăra familie își fac apariția problemele — printre ele numărându-se atât conflictele între parteneri, cât și grijile legate de bebeluș —, iar tatălui i se cere în mod explicit părerea lui referitor la ceea ce se întâmplă, pe scurt, răspunsurile sunt de genul: „De fapt, nu așa mi-am imaginat viața odată cu venirea pe lume a copilului!“, „Soția mea s-a schimbat cu totul!“, „În privința copilului, lucrurile stau bine. Soția mea este problema!“

Nu doar mamele fac eforturi disperate să concilieze două roluri, se pare că și tații trăiesc o experiență similară. Dacă în cazul mamelor există bine-cunoscutul conflict între copil și cariera profesională, pentru proaspeții tați, provocarea este legată de rolul lor dublu — acela de a lucra, respectiv acela de a satisface nevoile partenerei, devenite între timp mamă.

Dilema pe care tații o au de rezolvat se află în strânsă legătură cu dezvoltarea timpurie a copilului. Multe aspecte din lumea paternă îi sunt utile copilului doar cu condiția ca ele să nu reprezinte amenințări la adresa relației sale cu mama. Totodată, una dintre semnificațiile fundamentale ale tatălui pentru copil constă în faptul că, pe de o parte, el îi este familiar și, pe de altă parte, el este diferit de mamă. Deja din a doua jumătate de an, alteritatea tatălui devine un motor direct al dezvoltării infantile. Valoarea tatălui este dată de faptul că el găsește alte soluții, vine cu alte priorități, aduce alte perspective. Tocmai pentru că el nu este mama. Pentru tată, dificultatea adaptării înseamnă, pe de o parte, a fi în acord cu mama și, pe de altă parte, a fi în mod conștient altfel decât ea.

Dacă părinții cunosc semnificația diferitelor roluri pe care fiecare dintre ei le joacă, se vor putea susține reciproc mai bine și în mod conștient. Forța din spatele unei interacțiuni echilibrate între părinți pare a fi tot mai importantă în ziua de azi. Atât transformările sociale, cât și progresele medicinei modifică tot mai mult condițiile de start ale tinerelor familii. Mulți dintre bebelușii care refuză să mănânce, dorm prost sau plâng mult au un istoric medical. Mulți dintre aceștia manifestă nevoi și comportamente neașteptate. Dacă privim rolul tatălui din perspectiva bebelușului și a nevoilor lui de psihodezvoltare, putem recunoaște foarte clar anumite etape.