Pentru mama,

pentru Ellen și Adam

Introducere

Acesta este un „manual“ pentru persoanele cu atacuri de panică și fobii. Există o veste bună și una proastă despre atacurile de panică și fobiile care le însoțesc de obicei.

Să începem cu vestea proastă. Vestea proastă este că panica e o capcană diabolică, perfidă, care te poate face prizonier în propria viață, casă și minte. Te poate intimida, astfel încât să renunți la activitățile și situațiile care obișnuiau să facă parte din viața ta, cum ar fi șofatul, călătoriile cu avionul, vorbitul în public, cumpărăturile în magazine mari, socializarea, să pleci liniștit din casă, și multe alte activități de fiecare zi. Și afectează milioane de persoane din toată lumea.

Chiar dacă afectează milioane de oameni, le lasă impresia că sunt „singurii“ care au această problemă ciudată. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Dar când oamenii cred că panica este o problemă personală unică pe care și-au creat-o, nu o tulburare care afectează milioane de persoane de pretutindeni, au tendința să se simtă rușinați și jenați, și să se retragă într-o cochilie de rușine și secrete.

Vestea bună e că este numai o capcană. Una foarte eficace, e adevărat, și e nevoie de mult efort pentru a o depăși. Dar este doar o capcană. Oamenii pot scăpa din ea și chiar o fac, iar eu îți voi arăta cum.

De ce spun că e o capcană? Nu doar pentru că te păcălește să crezi că ești în pericol imediat, aproape de o catastrofă personală, ca moartea, nebunia sau o umilință îngrozitoare. Nu numai pentru că te face să renunți la atâtea activități obișnuite de care te bucurai și pe care le luai de bune. Acestea sunt trucuri groaznice care pot răpi bucuria și sensul vieții. Însă oricât de rele ar fi, nu sunt cea mai rea parte a panicii. Cea mai rea parte a capcanei panicii este că te convinge să acționezi și să gândești exact în felurile care înrăutățesc problema în loc să o rezolve. Te păcălește să-ți folosești toate punctele tari și inteligența în moduri care duc la o problemă cronică și mai dificilă, mai degrabă decât la redresarea pe care o cauți. Folosește dorința ta de a te simți „în siguranță“ ca să te păcălească să rămâi blocat.

Îți voi arăta ce să faci. Această carte va dezvălui capcana și te va ghida, pas cu pas, prin procesul de recuperare.

Când oamenii suferă prima oară un atac de panică, nu știu exact cu ce se confruntă și le e greu să descopere ce se întâmplă. Nu știu dacă au o boală, probleme cu inima, probleme de respirație, „un dezechilibru chimic“, o problemă emoțională, mentală etc. Se pot duce la diverși doctori și se pot supune mai multor teste, încercând să găsească un răspuns.

Pe parcurs, devin speriați și derutați. De multe ori li se pare că, cu cât se străduiesc mai tare să treacă peste problemă, cu atât ea persistă timp mai îndelungat. Până la urmă, ajung să creadă în cel puțin unul sau două motive greșite din cauza cărora nu se fac bine.

Fie cred că sunt prea slabi, tulburați sau „defecți“ pentru a se redresa, fie consideră că problema este atât de gravă, încât rezolvarea este imposibilă. Ambele păreri sunt false. Este o problemă care se poate trata și oamenii pot trece peste asta. Și atunci, de ce atât de multor persoane le vine greu să găsească soluția?

Răspunsul este că nu descoperă că atacurile de panică îi „păcălesc“, făcându-i să gândească și să acționeze exact în modurile care întăresc și mențin panica. Se tot lasă păcăliți de acest truc. Chiar și când își dau seama că sunt cumva păcăliți, tot cad în capcană.

Uneori, când ai fost păcălit mult timp, începi să te simți atât de pesimist și de dezamăgit, încât nu mai ai nicio speranță de recuperare. Este tragic, fiindcă e o problemă care se poate trata.

Sunt un psiholog specializat în a acorda sprijin persoanelor care suferă de anxietate. Această carte cuprinde majoritatea lucrurilor pe care le-am învățat în cei aproape 20 de ani de când ajut oamenii să-și depășească panica și fobiile. Am făcut multe pregătiri în acești ani și am învățat multe din propria teamă de înălțimi, dar cele mai valoroase lecții despre cum să ajut oamenii să-și gestioneze panica le-am primit de la clienții mei. Această ocazie de a crea un manual întregește acest proces și sunt recunoscător pentru oportunitatea de a transmite mai departe ceea ce am învățat.

Îmi aduc aminte exact cum a început pregătirea mea în tratarea tulburărilor de panică. În 1984, eram psiholog clinician aflat încă în formare la clinica de sănătate mentală a Hines Veterans Hospital de lângă Chicago. Eram foarte la început și trebuia să completez formularul de luare în evidență pentru un bărbat care devenea din ce în ce mai nervos, pe măsură ce eu încercam, stângaci, să adun toate informațiile pe care guvernul federal și supervizorul meu le cereau. Pentru că era atât de iritabil, l-am întrebat dacă îl jignisem cumva. Mi-a spus că era pacient al clinicii de mult timp, dar, deoarece lipsise la două ședințe cu psihiatrul lui, fusese trecut la statutul de pacient nou și trebuia să o ia de la capăt cu întregul proces. Pedeapsa lui pentru că lipsise de la cele două ședințe era că trebuia să vorbească cu mine și m-a întrebat dacă aș putea termina mai repede, ca să își primească medicamentele.

Am ajuns în cele din urmă la partea din interviu unde i-am cerut să-mi descrie ce problemă are. Mi-a răspuns: „atacuri de panică“. Deoarece formularul conținea câteva rânduri pentru răspuns, i-am cerut conștiincios mai multe detalii. La care mi-a zis: „Atacuri de panică! Știi ce este un atac de panică, nu?“

Din nefericire pentru mine, nu știam.

Probabil am dormit până mai târziu în ziua în care tema a fost discutată la facultate. Știam că are legătură cu frica, dar cam la atât se reduceau cunoștințele mele. Am fost tentat să mă port ca și cum aș fi știut, dar am realizat că și-ar fi dat seama imediat, și deja era furios. Plus că încă aveam nevoie de informații pentru a putea completa formularul astfel ca supervizorul meu, care era foarte meticulos, să fie mulțumit.

Așa că mi-am făcut curaj și i-am spus adevărul. „Ei bine, adevărul e că nu prea știu ce e un atac de panică. Dar stai!“, i-am zis când se ridica să plece. „Ai nevoie să-ți semnez hârtiile astea ca să-ți primești medicamentele, corect?“ A încuviințat, în felul în care ai încuraja un copil să-ți povestească despre o veioză spartă. „Ei bine“, i-am zis, „dacă rămâi și mă înveți câte ceva despre atacurile de panică, îți semnez hârtiile și vom fi amândoi mulțumiți“.

A făcut-o. Dar pe un ton de mustrare. Mai târziu, și supervizorul meu mi-a tras o săpuneală pentru că pierdusem atâta timp cu un singur formular. Dar a meritat, pentru că acela a fost începutul educației mele în tulburările de panică. Deși mi-ar plăcea să pot spune că s-a întors să mă vadă și că am reușit să-l ajut să scape de medicamente și să-și reia viața activă, nu l-am mai văzut niciodată. Totuși, m-a făcut să devin interesat de panică și astfel am început o carieră care s-a dovedit extrem de satisfăcătoare — să ajut oamenii să-și revină din atacurile de panică. Așa că, dacă se întâmplă să citiți asta, domnule, mulțumesc că m-ați ajutat să încep.

Abordarea mea se bazează în mare pe metodele de tratament cognitiv-comportamental (TCC). TCC este considerat tratamentul standard pentru tulburările de panică și anxietate. Dar de multe ori, când oamenii încearcă să folosească TCC pe cont propriu, într-un format de tip „autoajutor“, rezultatele sunt dezamăgitoare. Cred că motivul este că ei consideră metodele TCC ca pe o formă de protecție împotriva panicii și încearcă să le utilizeze astfel. Folosirea metodelor TCC sau a oricărui alt mijloc pentru a te apăra de panică nu face altceva decât să perpetueze capcana panicii. În această carte, îți voi arăta cum să eviți această greșeală obișnuită, să scapi de capcana panicii și să obții rezultatele pe care le cauți.

Multe dintre sugestiile mele te-ar putea face să gândești: „Nu m-aș fi gândit niciodată să fac asta!“ sau „Este opusul a ceea ce am făcut!“. Poate te vei mira sau chiar vei râde la vreo sugestie care pare surprinzătoare sau bizară. E, de obicei, semn bun. Dacă vei gândi și te vei purta exact în același mod ca înainte de a citi cartea, probabil nimic nu se va schimba. Treaba mea este să încurajez schimbarea pozitivă.

Așa că uneori s-ar putea să-ți pun „o întrebare prostească“. Alteori, s-ar putea să-ți cer să faci sau să te gândești la lucruri pe care ai prefera să le eviți. Altă dată, îți voi cere să încerci ceva care pare de-a dreptul ridicol. Uneori îți voi adresa întrebări care pot părea brutale sau lipsite de sensibilitate. Pe scurt, uneori pot spune sau face lucruri care ar fi considerate nepoliticoase sau ciudate în cadrul unei prietenii sau în orice alt tip de relație socială. Asta, deoarece încerc să te ajut să scapi de capcana panicii.

O spun aici, pentru că abordarea mea ar putea părea uneori tulburătoare, căci te provoc să gândești diferit. Nu face judecăți pripite și nu te grăbi. Când ai o reacție puternică la ceva ce am scris, înseamnă probabil o ocazie de schimbare, și este un moment potrivit să-ți verifici toate presupunerile.

O persoană cu atacuri de panică cronice și fobii trebuie să gândească și să se poarte diferit pentru a se redresa. Dacă nimic din această carte nu te provoacă sau confruntă sau derutează, dacă ești de acord imediat cu tot ceea ce am scris, fără nicio rezervă sau temere, atunci fie ai reușit deja să te echilibrezi, fie nu am scris o carte foarte utilă.