Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Ioana Andreea Tudose

Design copertă: ©Tito Merello

Foto copertă: Guliver/Getty Images/©PhotoAlto/Sigrid Olsson

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Irina Botezatu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Take Me with You When You Go

Autori: David Levithan, Jennifer Niven

This translation published by arrangement with Random House Children’s Books, a division of Penguin Random House LLC

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1325-5

ISBN (EPUB): 978-606-40-1562-4

Subiect: Tu. Dispariția.

De la: e89898989@ymail.com

Către: b98989898@ymail.com

Data: luni, 25 martie, 12:12 EST1

Dragă Bea,

Nu sunt supărat pe tine. Nu te învinovățesc. Dar cred că-mi datorezi o explicație.

Știu că ai plecat de tot. Știm cu toții că ai plecat de tot. Cred că toți am înțeles asta, din clipa în care mama a intrat la tine în cameră și a găsit-o așa cum ai lăsat-o. Și ce ia mai duceți-vă dracului impecabil pentru ea și Darren — patul făcut perfect. De parcă nu s-ar fi dormit niciodată în el. De parcă n-ai fi fost niciodată acolo. De câte ori au urlat la tine să-ți faci patul? De câte ori ai refuzat? (Pont: răspunsul la ambele întrebări este același.) Iar acum: ai lăsat totul neted și gol.

Niciun bilet. Niciun cuvânt.

Știu asta. Am căutat.

Nu eu ți-am găsit camera în felul ăla. Eu stăteam la masă, în bucătărie, încercând să-mi mănânc cerealele într-un fel care să nu-l enerveze pe Darren. Și brusc am auzit-o pe mama urlând, strigându-te. Iar și iar, la început furioasă, apoi cumva altfel — poate zece la sută speriată. (Am maximizat alea zece procente.) Recunosc, nu m-am gândit prea mult la asta, din moment ce nicio dimineață nu era completă fără o ceartă a voastră. Nici Darren nu și-a ridicat privirea din pâinea prăjită pe care o avea în față. Dar apoi mama a năvălit în bucătărie și s-a repezit direct la mine — Unde e soră-ta? Spune-mi imediat unde e.

Dacă aș fi fost tu, aș fi răspuns ceva de genul: „De unde mama dracului să știu eu?“ sau „Nu-i un pic cam devreme pentru rahatul ăsta, mamă?“ Dar se știe clar că eu nu sunt tu, așa că am zis instant ceva de genul: „Nu știu, nu știu, nu știu — ce se întâmplăăăă?“ Și păream cu atât mai vinovat cu cât mă străduiam mai tare să arăt inocent. Apoi mama s-a întors spre Darren gen „A plecat“, iar el i-a răspuns gen „Cum dracu’ să plece?“

În loc de răspuns, am făcut o excursie cu familia la tine în cameră. Atunci am văzut patul făcut și mi-am zis Oh, uau. Chiar s-a cărat.

N-aveam de gând să zic mai mult de-atât, dar m-au văzut uitându-mă în jur și Darren a sărit imediat la mine, întrebându-mă ce lipsește. Am menționat că rucsacul tău nu se zărea nicăieri, iar cărțile erau toate stivuite lângă coșul de gunoi. (Tare faza.) De asemenea, cel mai mare șoc a fost să constatăm că ți-ai abandonat telefonul pe comodă. Probabil ca să nu-l putem folosi pentru a-ți lua urma.

Mama și Darren s-au purtat de parcă îți trebuiau cine știe ce informații secrete ca să constați una ca asta, așa că și-au reluat interogatoriul. Dar n-am cedat. Sau, stai așa — presupun că am cedat, de fapt. Însă au văzut destul de repede că în spatele cedării mele nu era nimic. Mă lăsaseși și pe mine la fel de pustiit ca această cameră.

Poate că s-ar fi ținut în continuare de capul meu — altceva nici n-aveau ce face sau cel puțin nu le-a trecut prin cap să facă altceva —, dar în momentul acela am tresărit cu toții la auzul unui claxon de afară. Și recunosc, chiar dacă nu m-a surprins cu totul să văd că ai fugit, m-a surprins ca dracu’ să-l văd pe Joe în fața casei noastre, venind să te ia. Fiindcă asta însemna că l-ai părăsit și pe el.

Probabil că nici nu mai e nevoie să descriu nebunia ce a urmat. Darren l-a tras din mașină pe bietul Joe și l-a târât până în bucătărie. L-a trântit pe un scaun și i-a pus o mie de întrebări. Și cum stătea Joe acolo, și-a dat și el seama că i s-a evaporat iubita. Tu ești viața lui, Bea. Doar știi asta. Și, dintre toți oamenii de pe lumea asta, a trebuit să fie Darren ăla care i-a spus că viața lui a șters-o de acasă. Pa și pusi!

Și chiar dacă Darren urla la Joe să se uite numai la el, Joe se uita în continuare spre mine, implorându-mă din privire să-i spun că nu era adevărat, că aveam un mesaj secret de la tine, poate coordonatele unui loc de întâlnire unde așteptai tu.

Tot ce-am putut face a fost să scutur din cap.

În cele din urmă mama și tata au părut convinși de faptul că Joe n-avea habar ce se petrece. Și știi ceva? Faptul că și el era în întuneric i-a enervat și mai tare. Ca și cum ar fi fost revoltați de cât de nedreaptă erai cu el, ca și cum ar fi fost dintotdeauna cei mai mari fani ai lui Joe din toată lumea asta. Și, ca să fim cinstiți, probabil că pe el îl plac mai mult decât pe tine sau pe mine. Nu că asta ar fi vreo mare realizare.

Mama chiar i-a spus lui Joe: „Acum vezi și tu cât de mincinoasă poate să fie“, de parcă ei doi ar fi fost în aceeași tabără, de parcă i-ar fi dat vreun sfat matern. Să mor dacă am priceput. Dar, firește, din momentul în care mama a început să se vadă cu Darren, am renunțat s-o mai înțeleg. Și să-l înțeleg pe Darren e mult prea ușor și nu prea folosește la nimic. Când lucrurile nu merg așa cum ar vrea el, urlă. Așa cum bine știi.

Am amintit politicos că se făcuse ora să merg la școală, așa că trebuia să fug sus să-mi iau lucrurile. M-am simțit prost să-l las pe Joe singur cu mama și cu Darren, dar nu părea să existe nicio altă cale.

În clipa în care am ajuns la mine în cameră, am știut imediat unde să caut. Presupun că ai crezut c-o să-mi ia mai mult, dar nu, nu mi-a luat. Sigur știi ce am găsit. Și ce n-am găsit.

Uite, nu te învinuiesc că ai luat banii. Nu sunt deloc surprins că i-ai luat. De fapt, o să-ți mărturisesc că mai am și alte ascunzișuri. Știai de cel despre care îți spusesem, dar n-am pus niciodată acolo decât suma pe care era OK s-o furi. (N-o să zic s-o împrumuți, cu toate că sunt sigur că așa vrei să gândesc în legătură cu gestul tău. Nu mă aștept să-mi restitui ceva.)

Marea întrebare pe care mi-am pus-o, ridicând tăvița cu cartonașe de baseball, nu a fost dacă ți-ai jefuit sau nu fratele mai mic, ci dacă mi-ai lăsat ceva la schimb.

Și mi-ai lăsat. Această adresă de e-mail.

Recunosc, nici măcar n-am știut că există ceva precum „ymail“. O să mă asigur că nimeni altcineva nu va afla despre această adresă și (după cum vezi) mi-am făcut la rândul meu un cont cu o adresă doar pentru tine. Înțeleg regulile la care ne angajăm aici. Dacă ai fi plecat fără să-mi lași vreo modalitate în care să te contactez, nu te-aș fi iertat niciodată. Niciodată. Dar așa este OK, cred. Cât timp o să-mi spui ce s-a întâmplat.

Mama și Darren erau prea ocupați să-l chestioneze pe Joe ca să mă mai vadă și pe mine strecurându-mă înapoi în bucătărie. Spre lauda lui, Joe le-a pus și el întrebări lor — chemaseră poliția? Încercaseră să ia legătura cu Sloane? Lipsea vreuna dintre mașini?

La acea ultimă întrebare, Darren a zbughit-o din încăpere cu o privire care demonstra clar că-l consideră vinovat pe Joe, personal, în cazul în care lipsea vreuna dintre mașini. În timp ce el verifica, mama a spus că nu, n-avea să sune nimeni la poliție. Beatrix nu era răpită. Nu era în pericol. Sau, dacă era în pericol, era numai vina ei, fir-ar să fie.

— Trebuie să plecăm la școală, am repetat.

Dar nu ni s-a dat voie până când nu s-a întors Darren, care a spus că mașinile erau în siguranță, în garaj. Nu le-am mai zis că ambele seturi de chei se aflau pe blatul de la bucătărie, ceea ce l-ar fi scutit de un drum.

Joe și cu mine eram liberi să plecăm. Ne-am îndreptat în tăcere spre mașină. Încă ne temeam că mama și Darren ar putea să ne audă. Abia când am fost în siguranță, în mașină, Joe m-a întrebat, în timp ce-mi prindeam centura de siguranță:

— Chiar a fugit?

Și a trebuit să-i spun că da, e clar că așa arată lucrurile.

Atunci am fost furios pe tine. Pentru că Joe tremura. Nu voia să-l văd plângând. Nu voia să fie genul ăla de băiat și asta chiar la el în mașină. Dar iată-ne acolo, eu stând în locul ce fusese mereu al tău. A fost ca și când m-ai fi trimis să te despart de el și nu mai conta că mă lăsaseși baltă și pe mine. Fiindcă pe Joe ar fi trebuit să-l iei cu tine și n-ai făcut-o. E limpede că nici măcar nu l-ai întrebat. Nu îmi dau seama ce-a făcut ca să merite asta.

Nu i-am spus nimic despre adresa de e-mail. Nici măcar atunci când m-a întrebat dacă știu cum să dau de tine. Sângele apă nu se face. Totodată, e posibil să lase pete mai dureroase.

Ne-am agățat de speranța că Sloane ar putea ști ceva, că poate i-ai lăsat niște instrucțiuni. Poate că te duseseși la ea acasă, așteptând ca noi să te căutăm acolo. Împreună cu Joe, am încercat s-o sunăm și să-i dăm mesaje, dar nu ne-a răspuns. În ceea ce mă privește, aproape că înțeleg — n-ar fi fost exclus ca mama și Darren să se folosească de telefonul meu ca să-ți ia urma. Dar apelurile lui Joe? Habar n-am de ce nu i-a răspuns nici lui.

Am încercat să-l liniștesc pe Joe spunându-i că ai mai fugit și altă dată, că în cuvintele tale asta însemna „să iei o pauză“, fără să mergi vreodată, de fapt, atât de departe. Ca atunci când ți-ai luat o cameră într-un hotel din Columbus și ai spart reuniunea criminaliștilor, până când unul dintre consilierii juridici s-a plâns că-i distragi echipa.

Am crezut că veștile astea îl vor face pe Joe să se simtă mai bine, dar până atunci nu mai auzise niciuna dintre aceste povești, iar treaba asta l-a făcut să se simtă și mai nașpa.