EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTOR:

Victor Popescu

DESIGNul copertei:

Lisa Jager

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Vlad Condur

CORECTURĂ:

Irina Muşătoiu

Duşa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Beyond Order: 12 More Rules for Life

Autor: Jordan B. Peterson

Originally published in English by Portfolio, an imprint of Penguin Random House

pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1010-0
ISBN (EPUB): 978-606-40-1419-1

Tabla de ilustraţii

1. Nebunul: lucrare inspirată după desenul omonim al Pamelei Colman Smith din jocul de tarot Rider-Waite, Rider & Son (1910).

2. Materia Prima: inspirată după Hermes Trismegistus, Occulta philosophia (1613), dar şi după H. Nollius, Theoria philosophiae hermeticae (Hanoviae: Apud P. Antonium, 1617).

3. Sfântul Gheorghe şi Balaurul: inspirată după pictura omonimă a lui Paolo Uccello (cca 1458).

4. Atlas şi Hesperidele: inspirată după tabloul omonim al lui John Singer Sargent (cca 1922–1925).

5. Înger căzut: lucrare inspirată după tabloul omonim al lui Alexandre Cabanel (1847).

6. La cooperativa noastră: inspirată după B. Deykin, În cooperativa noastră nu e loc de popi şi de culaci (1932).

7. Ucenicul: inspirată după tabloul omonim al lui Louis-Emile Adan (1914).

8. Irişi: inspirată după pictura omonimă a lui Vincent Van Gogh (1890).

9. Ispitirea Sfântului Anton: lucrare inspirată după tabloul omonim al lui Martin Schongauer (cca 1470–1475).

10. Poţiunea iubirii: inspirată după grafica lui Aubrey Beardsley, Tristan, sorbind din poţiunea iubirii (1893).

11. Satan: inspirată după desenul lui Gustave Doré, Satan, preluat din John Milton, Milton’s Paradise Lost (Londra: Cassell & Company, Ltd., 1905).

12. Sfântul Sebastian: inspirată după gravura omonimă a lui Martin Schongauer (cca 1480).

O notă din partea autorului în vreme de pandemie

Să scrii o carte de nonficţiune în timpul crizei globale provocate de răspândirea bolii COVID-19 este o sarcină complicată. Într-o perioadă atât de dificilă, pare absurd, într-un anumit sens, fie şi doar să te gândeşti la altceva decât la această maladie. Cu toate acestea, pare a fi o greşeală să legi toate gândurile cuprinse în orice lucrare curentă de existenţa pandemiei — care şi ea va trece —, dat fiind că problemele normale ale vieţii vor reveni la un moment dat (şi din fericire) în prim-plan. Toate astea înseamnă că un autor din zilele noastre va comite în mod inevitabil o eroare (de a se concentra prea mult asupra pandemiei, care are o durată de viaţă incertă, şi de a scrie în consecinţă o carte care devine perimată instantaneu) sau alta (de a ignora pandemia, ceea ce ar semăna foarte mult cu a nu te ocupa de proverbialul elefant de sub preş).

După ce am reflectat asupra acestor aspecte, precum şi după ce am discutat problemele cu editorii mei, am hotărât să scriu Dincolo de ordine: Alte 12 reguli de viaţă în conformitate cu un plan conceput special în urmă cu câţiva ani şi să mă concentrez pe abordarea unor chestiuni nespecifice vremurilor actuale (riscând astfel să cad în a doua greşeală, nu în prima). Presupun că în acelaşi timp s-ar putea întâmpla ca aceia care au ales să citească această carte sau să-i asculte versiunea audio vor fi mulţumiţi că îşi pot îndrepta atenţia şi spre alte probleme în afară de coronavirus şi de distrugerile pe care le-a provocat.

Uvertură

Pe 5 februarie 2020, m-am trezit într-un salon de terapie intensivă din Moscova — acolo s-a nimerit să ajung, dintre toate locurile de pe lumea asta. Eram priponit cu legături de 15 centimetri de marginile patului pentru că, în starea mea de inconştienţă, fusesem atât de agitat, încât încercasem să-mi scot cateterele din braţ şi să plec din salon. Eram confuz şi frustrat că nu ştiam unde mă aflu, înconjurat de oameni care vorbeau o limbă pe care nu o pricepeam şi lipsit de prezenţa fiicei mele, Mikhaila, şi a soţului ei, Andrey, obligaţi să respecte doar anumite ore de vizită şi neavând permisiunea de a fi lângă mine în momentul trezirii. Faptul că mă aflam acolo mă înfuriase, astfel că m-am repezit nervos către fiica mea când, după câteva ore, a venit să mă viziteze. Mă simţeam trădat, cu toate că acest lucru era departe de a fi adevărat. Oamenii se ocupaseră cu mare răbdare de împlinirea feluritelor mele nevoi, ca urmare a imenselor dificultăţi logistice generate de obţinerea asistenţei medicale într-o ţară cu adevărat străină. Nu am nicio amintire legată de ce mi s-a întâmplat în timpul săptămânilor care au precedat acea situaţie şi foarte puţine despre perioada scursă până în acel moment din clipa în care m-am internat într-un spital din Toronto, la mijlocul lunii decembrie. Unul dintre puţinele lucruri de care-mi amintesc, privind înapoi către primele zile ale lui 2020, a fost timpul petrecut cu scrierea acestei cărţi.

Am scris mult şi am revizuit aproape tot conţinutul cărţii Dincolo de ordine într-o perioadă în care familia mea era asaltată de crize grave de sănătate succesive şi suprapuse, multe dintre ele fiind subiecte de discuţii publice, motiv pentru care este nevoie de unele explicaţii detaliate. Mai întâi, în ianuarie 2019, Mikhaila a trebuit să caute un chirurg care să-i înlocuiască o mare parte din glezna artificială, implantată cam cu un deceniu în urmă, dat fiind că instalarea iniţială nu a fost perfectă, provocându-i în consecinţă dureri serioase şi probleme de mişcare, pentru ca în final aproape să cedeze. Am petrecut o săptămână alături de ea la un spital din Zürich, pentru acea procedură şi primele zile de recuperare.

La începutul lui martie, soţia mea, Tammy, a fost supusă unei operaţii de rutină în Toronto, pentru un cancer la rinichi banal şi cât se poate de tratabil. La o lună şi jumătate după operaţie, care a presupus extirparea unei treimi din organul în cauză, am aflat că suferea de fapt de o malignitate extrem de rară, care avea o mortalitate de aproape 100% într-o perioadă de un an.

Două săptămâni mai târziu, chirurgii care se ocupau de îngrijirea ei i-au eliminat cele două treimi rămase din rinichiul afectat, alături de o proporţie substanţială din sistemul limfatic abdominal legat de acesta. Operaţia a părut să stopeze înaintarea cancerului, dar a provocat o scurgere de fluid (de până la patru litri pe zi) din sistemul ei limfatic vătămat acum — o afecţiune denumită ascită chiloasă —, situaţie ce rivaliza ca periculozitate cu boala iniţială. Am mers să vedem o echipă medicală din Philadelphia, unde în decurs de 96 de ore de la injectarea iniţială a colorantului pe bază de ulei de mac, al cărui scop practic era îmbunătăţirea imaginilor obţinute în urma scanărilor tomografice sau de RMN, s-a obţinut oprirea completă a pierderii de fluid a lui Tammy. Această evoluţie îmbucurătoare a avut loc chiar în ziua celei de-a treizecea aniversări a căsătoriei noastre. Soţia mea s-a vindecat rapid şi, după toate aparenţele, complet — o dovadă a norocului fără de care niciunul dintre noi nu poate rămâne în viaţă, precum şi a admirabilei sale tării şi rezistenţe.

Din păcate, în timp ce se desfăşurau aceste evenimente, sănătatea mea s-a deteriorat. Începusem să iau un anxiolitic la începutul anului 2017, după ce am suferit ceea ce a părut a fi o reacţie autoimună la ceva pe care îl consumasem în timpul vacanţei de Crăciun de la finele lui 2016.* Reacţia alimentară mi-a creat o anxietate acută şi continuă, făcându-mă totodată să-mi fie teribil de frig, oricâte haine purtam şi în oricâte pături mă înfăşuram. Mai mult decât atât, tensiunea arterială mi-a scăzut atât de dramatic, încât ori de câte ori încercam să mă ridic în picioare, mi se întuneca vederea şi eram forţat să stau ghemuit cel puţin cinci–şase ore înainte de a încerca din nou. De asemenea, am suferit de o insomnie care părea a fi aproape totală. Medicul nostru de familie mi-a prescris o benzodiazepină, precum şi un somnifer. Pe ultimul l-am luat doar de câteva ori înainte de a renunţa complet la el, simptomele groaznice pe care le resimţeam, inclusiv insomnia, fiind aproape imediat şi complet eradicate de tratamentul cu benzodiazepină, ceea ce a făcut inutil somniferul. Am continuat să iau benzodiazepină timp de aproape trei ani, deoarece viaţa mea a părut nefiresc de stresantă în acea perioadă (în care am trecut de la existenţa liniştită a unui profesor universitar şi clinician la realitatea tumultuoasă a unei personalităţi publice) şi pentru că am crezut că acest medicament este o substanţă relativ inofensivă — aşa cum se susţine adesea despre benzodiazepină.

Totuşi, lucrurile s-au schimbat în martie 2019, la începutul bătăliei medicale a soţiei. Anxietatea mea a crescut sesizabil după spitalizarea, operaţia şi recuperarea Mikhailei, despre care am vorbit mai sus. În consecinţă, i-am cerut medicului de familie să-mi crească doza de benzodiazepină, astfel încât anxietatea mea să nu ne mai preocupe nici pe mine, nici pe alţii. Din păcate, am suferit o creştere marcantă a emoţiei negative în urma acestei schimbări. Am cerut o nouă creştere a dozajului (între timp, încercam să facem faţă celei de-a doua operaţii a lui Tammy şi complicaţiilor acesteia, astfel că am pus agravarea anxietăţii pe seama acelei probleme), dar anxietatea mi-a crescut şi mai mult. Am atribuit toate acestea nu unei reacţii paradoxale la medicaţie (aşa cum a fost diagnosticată ulterior), ci recurenţei unei tendinţe spre depresie, care mă afectase ani de-a rândul.** În orice caz, am încetat cu totul să mai iau benzodiazepină în luna mai a acelui an, încercând două doze de ketamină în decurs de o săptămână, aşa cum mi-a sugerat un psihiatru cu care m-am consultat. Ketamina, o substanţă anestezică/psihedelică neconvenţională, are uneori efecte pozitive copleşitoare şi subite asupra depresiei.