Câtă pierdere de vreme ca să am picioare fine, proaspăt epilate!

— Jules? Reese sunt. Unde dracu’ eşti? Am nevoie de tine. E cea mai oribilă întâlnire la care am fost vreodată. Efectiv mă ia somnul. Mi-a venit să mă dau cu capul de masă de câteva ori ca să nu adorm. Dacă nu vrei să mă vezi plină de sânge şi vânătăi, trebuie să mă suni ca să pretind că e o urgenţă. Sună-mă înapoi. Te rog.

Am încheiat apelul şi am oftat frustrată în faţa toaletei pentru femei, pe holul întunecat din spatele restaurantului.

În spatele meu s-a auzit o voce aspră, care m-a luat prin surprindere.

— Dacă nu e şi idiot, pe lângă faptul că e plictisitor, o să se prindă.

— Poftim?

M-am întors şi am dat cu ochii de un bărbat rezemat de perete, cu ochii pironiți în telefonul la care tasta un mesaj. A vorbit în continuare, fără să-şi ridice privirea:

— Ăsta-i un truc de când lumea… apelul de urgenţă. Ai putea să te străduieşti mai mult. Ca să mănânci aici trebuie să faci rezervare cu două luni înainte şi nu-i deloc ieftin, scumpo.

— Poate că el ar trebui să se străduiască mai mult. Geaca lui sport are o gaură imensă la subraţ şi toată seara n-a făcut altceva decât să vorbească despre maică-sa.

— Te-ai gândit că poate atitudinea ta de snoabă îl intimidează?

M-am holbat la el.

— Tu vorbeşti de snobism? Ai tras cu urechea la conversaţia mea, îţi dai cu părerea într-o manieră deloc binevenită şi toate astea în timp ce stai cu ochii-n telefon. Nici măcar nu te-ai uitat la mine.

Degetele ticălosului s-au oprit brusc. L-am privit cum și-a ridicat capul, cu privirea croindu-și cărare de la gleznele mele, peste picioarele dezgolite, întârziind în dreptul tivului fustei, peste şolduri, zăbovind puţin asupra sânilor şi oprindu-se în final pe chipul meu.

— Da, exact. Aici sus. Aici sunt ochii mei.

S-a împins în perete şi s-a îndreptat de spate, în dreptul singurei fâșii de lumină de pe coridor. Îi dezvăluia chipul şi, pentru prima oară, l-am putut vedea clar.

Serios? Nu arăta aşa cum îmi imaginasem. Vocea lui aspră şi atitudinea mă făcuseră să cred că e un bărbat mai în vârstă, probabil într-un costum scrobit. Tipul ăsta însă era superb. Tânăr şi superb. Îmbrăcat complet în negru, simplu şi elegant, totuşi cu un aspect neşlefuit. Avea părul auriu răvăşit, în stilul acela sexy puţin îmi pasă, dar chiar şi aşa arăta perfect. Trăsături puternice, masculine — bărbie dreaptă, robustă, cu un început de barbă, piele bronzată, nas drept, proeminent, şi ochi mari, somnoroşi, atrăgători, de culoarea ciocolatei. Care acum mă priveau insistent.

Fără să-şi ia ochii de la mine și-a ridicat braţele deasupra capului.

— Vrei să mă cauţi de vreo ruptură ca să vezi dacă merit să vorbeşti cu mine?

Superb, dar sigur un ticălos.

— Nu e nevoie. Atitudinea ta a hotărât deja asta în locul meu, şi nu meriţi.

A lăsat braţele jos şi a chicotit.

— Cum vrei. Încearcă să te bucuri de restul serii, scumpo.

Am pufnit, aruncând totuşi o ultimă privire spre frumosul nemernic înainte de a mă întoarce la cel cu care aveam întâlnire.

Când am revenit la masă, Martin stătea cu mâinile împreunate.

— Îmi pare rău, i-am spus. Era coadă.

— Asta îmi aminteşte de o poveste amuzantă. Eram odată la un restaurant cu mama şi când s-a dus la toaletă…

Nu-l mai auzeam în timp ce mă tot uitam la telefonul care îmi doream să sune. La naiba, Jules! Unde eşti când am atâta nevoie de tine? La mijlocul poveştii — sau cel puţin așa cred, că era mijlocul ei — l-am observat pe ticălosul de la toaletă trecând pe lângă masa noastră. A rânjit spre mine după ce s-a uitat când la partenerul meu incoerent, când la expresia mea dezinteresată. Curioasă, l-am urmărit cu privirea să văd cu cine era.

Evident.

Blondă vopsită, drăguţică la modul uşuratic, cu niște sâni considerabil de mari, care se revărsau din rochia scurtă. I-a făcut ochi dulci partenerului ei când acesta a revenit, în timp ce eu mi-i dădeam pe ai mei peste cap. Totuşi… nu mă puteam abţine şi aruncam din când în când câte o privire spre masa lor.

Când ne-a fost servită salata, Martin îmi povestea despre recenta apendicectomie suferită de mama lui, iar eu eram deja din cale-afară de plictisită. Probabil că privirea mea a zăbovit un minut prea mult, pentru că tipul de la toaletă m-a surprins fixându-l. Mi-a făcut cu ochiul din cealaltă parte a restaurantului, a ridicat din sprânceană şi a întins paharul spre mine.

Ticălos.

Dacă tot fusesem prinsă, ce rost mai avea să-mi ascund privirea? Cu siguranță era mai interesant decât cel cu care aveam întâlnire. În plus, nici el nu se sfia să mă privească. Atunci când un chelner s-a oprit la masa lui, l-am văzut pe frumosul de la toaletă spunându-i ceva şi arătând în direcția mea. Martin continua să vorbească despre mămica lui dragă, iar eu m-am uitat în spatele meu încercând să mă prind spre ce putea arăta necunoscutul. Când m-am întors, haimanaua şi partenera lui erau în picioare. Citindu-i pe buze, mi-am dat seama că spunea ceva despre o veche prietenă căreia trebuia să i se alăture. Apoi, dintr-odată, s-au îndreptat spre masa noastră.

Oare îi va spune ceva lui Martin despre ce aflase când trăsese cu urechea?

— Reese. Tu eşti?

Ce dracu’?

— Ăăă… da.

— Uau! A trecut multă vreme, a zis bătându-se cu palma pe piept. Chase sunt.

Înainte să-mi dau seama ce se petrecea, derbedeul — pe care se pare că îl chema Chase — s-a întins spre mine şi m-a luat în braţe. Iar în timp ce mă ţinea lipită de el mi-a șoptit:

— Intră în jocul meu. Hai să-ţi facem seara mai interesantă, scumpo.

Uluită, n-am putut decât să privesc mirată când și-a îndreptat atenţia spre Martin şi i-a întins mâna.

— Eu sunt Chase Parker. Reese şi cu mine ne cunoaştem de multă vreme.

— Martin Ward, a răspuns acesta, dând din cap.

— Martin, te superi dacă ne aşezăm lângă voi? Au trecut mulţi ani de când nu m-am mai văzut cu Bombonica. Mi-ar plăcea să ne punem la curent cu ce s-a mai întâmplat. Nu te superi, nu?

Deşi pusese o întrebare, era evident că Chase nu aştepta și un răspuns. În schimb, a tras un scaun pentru partenera sa pe care ne-a prezentat-o.

— Ea e Bridget...

A privit-o căutând parcă ajutor, iar ea a completat:

— McDermott. Bridget McDermott, a spus zâmbind, netulburată nici de această întâlnire, nici de incapacitatea evidentă a lui Chase de a-şi aminti numele ei de familie.

Martin, pe de altă parte, părea dezamăgit că întâlnirea noastră în doi devenise una în patru, însă eram sigură că n-o va spune cu voce tare. L-a urmărit pe Chase până când acesta s-a așezat.

— Bombonică1?

— Aşa îi spuneam noi. De la Reese’s Peanut Butter Cups. Desertul meu preferat.

După ce Chase şi Bridget s-au așezat la masă, a urmat o pauză destul de stânjenitoare. Surprinzător, Martin a fost cel care a intervenit:

— Şi de unde vă cunoaşteţi?

Deşi Martin pusese întrebarea uitându-se când la mine, când la el, voiam să îi fie clar lui Chase că el ținea frâiele. Era joculeţul lui.

— O să-l las pe Chase să vă povestească despre cum ne-am întâlnit prima oară. De fapt, chiar e o întâmplare amuzantă.

Mi-am sprijinit coatele pe masă, mi-am proptit bărbia pe mâinile împreunate şi l-am fixat cu privirea pe Chase în timp ce clipeam şi rânjeam subtil. Nici măcar n-a tresărit şi nici nu a avut nevoie de mai mult de câteva secunde ca să inventeze o poveste.

— Mă rog, partea amuzantă nu a fost chiar când ne-am cunoscut, ci mai degrabă după ce ne-am întâlnit. Părinţii mei s-au despărţit când eram în clasa a opta, iar eu a trebuit să mă transfer la o şcoală nouă. Eram destul de trist până când am văzut-o pe Reese în autobuz, în prima săptămână. Genul de fată frumoasă, care nu era de nasul meu, dar mi-am spus că oricum nu am prieteni care să facă mişto de mine dacă îi dau întâlnire şi mă refuză. Aşa că, deşi e cu un an mai mare decât mine, am întrebat-o dacă vrea să mă însoţească la petrecerea de clasa a opta. Am fost al naibii de surprins când a acceptat. Eram tânăr, cu o doză sănătoasă de testosteron şi mi-a intrat în cap că ea avea să fie cea cu care urma să mă sărut pentru prima dată. Toţi amicii din vechea mea şcoală deja o făcuseră şi simţeam că îmi venise şi mie timpul s-o fac. Aşa că, înainte de sfârşitul petrecerii, am scos-o pe Bombonica din prostia aia de sală de sport, decorată cu hârtie creponată, şi ne-am dus pe coridor ca să avem mai multă intimitate. Sigur că, fiind prima dată pentru mine, habar n-aveam la ce să mă aştept. Dar am făcut-o… Când am ajuns acolo, am început s-o sărut de parcă voiam să-i înghit fața.

Chase a luat o pauză și mi-a făcut cu ochiul.

— Totul a fost bine, până când n-a mai fost, nu-i aşa, Bombonică?

Nici măcar nu puteam răspunde. Atât de captivată eram ascultându-l. Dar, din nou, tăcerea nu părea să-l deranjeze pentru că și-a țesut în continuare povestea:

— Mă rog, aici vine partea bună. După cum am zis, nu aveam experienţă, dar m-am aruncat… buze, dinţi, limbă şi toate cele. După un minut, sărutul a început să fie ciudat de umed, dar eram mult prea absorbit, aşa că am tot continuat, pentru că nu voiam să fiu eu cel care se retrage primul. Până la urmă, când ne-am desprins ca să tragem o gură de aer… la propriu, pentru că o înghiţisem cu totul… mi-am dat seama de ce părea aşa de umed. Lui Reese îi cursese sânge din nas în mijlocul sărutului şi amândoi aveam feţele mânjite.

Martin şi Bridget au izbucnit în râs, însă eu eram prea uluită ca să reacţionez.

Chase s-a întins şi mi-a atins mâna.

— Haide, Bombonico. Nu te jena. Ne-am distrat. Mai ții minte?

— Cât timp aţi fost împreună? a întrebat Martin.

Exact când Chase se pregătea să răspundă, m-am întins şi i-am atins mâna cu un gest la fel de condescendent ca al lui.

— Nu prea mult. La puţin timp după celălalt incident ne-am despărţit.

Bridget a început să bată din palme şi a sărit în scaun ca un copil entuziasmat.

— Vreau să aud despre celălalt incident!

— Dacă mă gândesc mai bine, nu sunt sigură că ar trebui să-l povestesc, am spus amuzată. Sunteţi la prima întâlnire?

Bridget a dat din cap afirmativ.

— N-aș vrea să crezi că Chase mai are problema aia. Pentru că micul incident s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

M-am aplecat spre Bridget şi i-am şoptit:

— Reuşesc să se controleze mai bine după ce înaintează în vârstă. De obicei.

În loc să se supere, Chase a părut deosebit de încântat de versiunea mea. Chiar mândru. De fapt, restul serii a continuat cam în acelaşi stil. Chase ne-a spus povești detaliate despre falsa noastră copilărie petrecută împreună, fără teamă că s-ar putea face de râs în tot acest timp, reușind să ne amuze pe toţi. Eu am completat din când în când povestirile lui, atunci când nu rămâneam cu gura căscată la prostiile pe care le debita.

Nu-mi convenea să recunosc, dar haimanaua începea să-mi placă, în ciuda istorisirilor despre nasul meu plin de sânge și despre „incidentul nefericit cu umplutura din sutien“. Spre sfârșitul serii am comandat cafea pentru a amâna finalul — o cale lungă de la schimbul nostru de replici de lângă toaletă.

În faţa restaurantului, Martin, Chase și cu mine i-am dat valetului tichetele de parcare.