DEDICAŢIE

Pentru Meredith Wild

În urmă cu trei ani, ai venit la mine în căutarea
unui redactor, iar restul e istorie.

Îţi mulţumesc pentru că eşti o colegă şi o prietenă loială.

ATENȚIE!

Această carte conține limbaj și scene explicite, inclusiv rememorări ale abuzurilor fizice și sexuale asupra unui copil, care pot declanșa anumite reacții. Această poveste este destinată în exclusivitate adul­ților, în conformitate cu legile din ţara în care a fost făcută achiziţia. Păstrați cărțile în format fizic și electronic în locuri la care cititorii mai tineri nu au acces.

Capitolul 1

Talon

— Ce-ai făcut?

Sora mea, Marjorie, și-a pus mâinile în șold, iar în ochii ei mari și căprui i se citea furia.

Am oftat.

— M-ai auzit de prima dată. I-am spus lui Jade să plece.

A clătinat din cap, în timp ce-i tremurau buzele.

— Nu te înțeleg, Talon. Jade e cea mai drăguță persoană din lume. E cea mai bună prietenă pe care o poate avea o fată și mi-a fost alături ori de câte ori am avut nevoie de ea. M-am bucurat să o pot ajuta când i-a fost greu, să vină să stea aici ca s-o ia de la capăt după ce a fost umilită în ceea ce trebuia să fie ziua nunții ei. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce i-ai spus să plece?

Ce-i puteam răspunde? Jade abia plecase, în dimineața aceea, și deja simțeam un gol. Chiar și în casa uriașă de la fermă, lipsa trupu­lui lui Jade, a sufletului ei erau palpabile, aproape vizibile. M-a cuprins o ceață rece.

— La naiba, Talon, îmi datorezi o explicație!

Marj avea dreptate. Doar că nu știam cum să-mi aleg cuvintele fără să-i spun surorii mele lucruri cu care nu voiam să aibă de-a face. Era și-așa destul de rău că frații mei trebuiau să se confrunte cu ele.

— Deci ai de gând să stai așa, cu gura căscată, ca un prost?

Marj și-a mușcat buza de jos.

— Bine. O s-o sun pe Jade, a continuat și a plecat furioasă.

Am simțit o strângere de inimă. Probabil că Jade îi va spune că urlasem ca un nebun și apoi o dădusem afară din casa noastră, dar cel puțin nu avea cum să-i spună lui Marj adevărul. Jade nu cunoștea adevărul. Nu știa că avusesem un flashback1 în timp ce îmi făcea masaj.

Am întins mâna și l-am mângâiat pe cap pe Roger, potaia mea, care a început să mă lingă pe degete.

Nici măcar loialitatea canină nu mă putea înveseli azi. Viața avea să devină și mai grea. Nu că n-aș fi fost obișnuit cu așa ceva, dar, de data asta, era vorba de sentimente, unele noi pentru mine. Am tras adânc aer în piept. Aș vrea să mă duc la casa de oaspeți și să discut cu Ryan. Ușa fratelui meu mai mic era întotdeauna deschisă. La urma urmei, în ochii lui eram un erou.

Ce rahat!

Dar Ryan mă va asculta. Întotdeauna o făcuse și simțeam nevoia să-i povestesc cuiva ce se întâmplase între mine și Jade.

Trebuia să spun cuiva că mă îndrăgostisem.

Ce altceva putea fi? Chiar și acum, după ce mă despărțisem de ea cu nici douăzeci și patru de ore în urmă, îmi invadează gândurile. Părul blond-castaniu ce-i curgea pe umerii catifelați, buzele rubinii, atât de cărnoase și tocmai bune de sărutat, cu gust de căpșune și șampanie. Ochii de un albastru-deschis, care se închideau la culoare și deveneau ușor cenușii când era excitată. Sânii frumoși, cu sfârcuri roz-maronii, care se întăreau mereu pentru mine. Suspinul ușor, care îi scăpa printre buze ori de câte ori o penetram.

Tânjisem după ea încă de când o văzusem întâia oară și, cu fiecare sărut, cu fiecare atingere, cu fiecare minut petrecut în prezența ei, dorința se transformase rapid în obsesie.

Jade Roberts devenise vitală pentru mine. La fel ca oxigenul, hrana sau apa.

Iar eu o alungasem din casa mea.

— Hai, băiete! i-am zis lui Roger. Să mergem la Ryan.

Am deschis ușile franțuzești care dădeau din bucătărie spre terasa din lemn de conifer, am urmat poteca pe cei opt sute de metri până la casa de oaspeți și am bătut în ușă.

Mi-a deschis fratele meu.

— Salut, Tal, ce faci?

— Ai câteva minute?

— Sigur.

— Nu credeam c-o să te găsesc acasă într-o sâmbătă seară.

A râs.

— Am lucrat douăsprezece ore și sunt prea frânt să mai ies. Tu de ce nu ești în oraș?

Bună întrebare. Ambii mei frați știau că aveam obiceiul să-mi petrec weekendurile în oraș — adică să mă culc cu chelnerițele sau cu oricine se dădea la mine ca să mai eliberez din aburul sub presiune în care era învăluită viața mea. Poate că Ryan și Jonah nu observaseră, dar de când Jade se mutase la fermă ieșirile mele în oraș se răriseră.

— Orașul nu-mi mai oferă mare lucru.

Ryan a făcut ochii mari.

— Hai înăuntru. Pare că ai nevoie de cineva cu care să vorbești.

Am intrat, iar Roger m-a urmat vesel. Ryan m-a condus prin living și bucătărie, până în sufragerie. Apoi s-a dus în spatele barului.

— Bănuiesc că ți-ar prinde bine ceva de băut.

A scos o sticlă de bourbon Peach Street.

Am încuviințat.

— Așa e.

Ryan mi-a turnat două degete de whisky și a împins paharul peste bar. Și-a turnat un pahar cu vin roșu, apoi a venit și s-a așezat pe scaunul de bar aflat lângă mine.

— Deci, ce te frământă?

De unde să încep? Ryan îmi cunoștea trecutul. La fel și fratele meu mai mare, Jonah. Dar nu prea vorbeam despre asta. Niciunul dintre ei nu cunoștea detaliile macabre. Îi scutisem de ele. Ryan era mai mic decât mine cu trei ani. Scăpase în ziua aceea oribilă. Fugise pentru că îi spusesem eu s-o facă și, sărmanul de el, se simțea foarte vinovat pentru asta.

— Ai fost vreodată îndrăgostit, Ry?

A ridicat din sprâncene și a înghițit o gură de vin.

— Nu m-aș fi așteptat la o astfel de întrebare din partea ta, Talon, tu care ești atât de zgârcit cu cuvintele.

Mi-am frecat bărbia și am luat o gură de bourbon, lăsând căldura aromată să-mi alunece pe gâtlej.

— Nici eu nu mă așteptam să întreb vreodată așa ceva.

Ryan a sorbit din nou din vin și a lăsat paharul pe bar.

— Cel puțin îți pot răspunde sincer. Nu, n-am fost.

— Nici măcar de Anna?

A clătinat din cap.

— Anna și cu mine am avut parte de vremuri bune, ca să nu mai zic și de sex nemaipomenit, dar în cele din urmă am convenit că ceea ce era între noi nu era menit să dureze o veșnicie.

— Dar Joe? Crezi că el a fost vreodată îndrăgostit?

Ryan a zâmbit.

— Cred că trebuie să-l întrebi pe el.

Frații mei erau amândoi însurați cu munca — Jonah cu ferma de vite, iar Ryan cu vinăria.

— Sunt multe femei în oraș care ar vrea să-l scoată pe unul dintre frații Steel de pe piață.

A râs.

— De ce ne-am grăbi?

— Păi, de întinerit nu mai întinerim.

Ryan m-a privit cu subînțeles, cu ochii lui negri, aruncându-mi o privire serioasă.

— Despre ce naiba e vorba, Talon?

Nu prea eram genul vorbăreț, nici măcar cu frații mei. Amândoi știau asta. Ce îmi închipuisem? Mă simțeam incomod, ca un urs în colanți. Am dat pe gât restul de whisky și am pus paharul pe bar.

— Nimic. Iartă-mă că am venit pe capul tău.

M-am ridicat.

— O, nu! a zis Ryan, apucându-mă de braț. Nu vii aici și deschizi cutia cu fantome fără să explici de ce.

Am oftat și m-am așezat la loc.

— Jade a plecat.

— Ce? De ce?

— Pentru că eu i-am spus să plece.

Fratele meu a clătinat din cap.

— Marj ce-a zis?

— Nu i-a picat bine. Probabil că acum vorbește cu Jade la telefon încercând să afle ce s-a întâmplat.

— Și ce s-a întâmplat, Talon?

Am luat sticla de burbon, mi-am turnat încă un pahar și mi-am ridicat privirea, uitându-mă fix în ochii lui Ryan. Venise timpul să pun cărțile pe masă.

— M-am îndrăgostit de ea.

Capitolul 2

Jade

Am luat telefonul mobil care bâzâia pe noptieră. Marj. Normal. Nu-mi venea să cred că îi luase atât de mult să mă sune, dar cu o seară înainte fusese în Grand Junction, apoi la un curs de gastronomie, care durase mare parte din ziua de azi. Am tras aer în piept. Cum puteam să-i explic ce se întâmplase? Dar, mai devreme sau mai târziu, trebuia să avem această discuție. Speram doar că nu se va supăra prea tare pe mine pentru că îi ascunsesem relația mea cu Talon.

— Bună! i-am spus răspunzând la telefon.

— Nu mă lua pe mine cu „bună“. Unde naiba ești?

— Într-un hotel din Grand Junction. Tocmai am venit de la Carlton, unde am luat cina cu mama și cu iubitul ei actual.

— Brooke e în oraș? Cum naiba… O, nu! Nu mă las distrasă de Brooke Bailey sau de altcineva. Ce naiba se întâmplă, Jade?

— Cum a fost prima oră la cursul de gastronomie? Merită să re­nunți la serile de vineri și sâmbătă pentru el?

O încercare timidă știu, dar Marj era puțin cam răsfățată și exista posibilitatea să profite de ocazie ca să vorbească despre ea.

— Bună încercare.

— Da, păi…

Habar n-aveam ce să-i spun. Era cea mai bună prietenă a mea și niciodată nu avusesem secrete față de ea. Până acum.

— Jade, nu e amuzant. De ce-ai plecat?

— De ce nu-l întrebi pe Talon?

— L-am întrebat pe Talon. Tot ce mi-a spus a fost că a trebuit să pleci.

— El mi-a cerut să plec.

— Ce naiba se întâmplă? De ce ți-ar cere Talon să pleci? Nu pricep. De ce i-ar păsa dacă stai sau nu la fermă?

Am oftat prelung. Nu voiam să port această conversație cu Marj, la telefon. Discuția asta mergea cu o pizza, o sticlă de vin roșu sec și o cutie de înghețată.

— Poți să vii până în oraș? am întrebat.

— Jade, tocmai m-am întors din oraș.

— Nu vreau să purtăm conversația asta la telefon.

— Sincer, nici eu, dar nu avem de ales, pentru că o să purtăm conversația asta chiar acum. Trebuie să știu ce se întâmplă între tine și fratele meu.

Dacă aș ști și eu. Ceea ce nu știam despre ce se întâmpla între mine și Talon putea fi o carte întreagă. Eram atrași unul de altul. Nu, prea banal. Între noi era o atracție sexuală primejdioasă. Nu. Era mai mult de atât, chiar și pentru Talon. Știam sigur asta. Aveam o pasiune neînfrânată și o nevoie unul de celălalt. Tot nu era de ajuns. Așa că, de ce să nu arunc bomba?

— M-am îndrăgostit de el.

Tăcere. S-a scurs cam un minut întreg.

— Marj?

— Da, sunt aici.

— Îmi pare rău că nu ți-am spus.

— Ar trebui să-ți pară rău, a zis ea pe un ton dur, tensionat. Credeam că nu avem secrete una față de alta.

Am simțit un nod în gât.

— Știu. Îmi pare foarte rău. Dar pur și simplu n-am știut cum să-ți spun. Chestia dintre Talon și mine a venit cam pe neașteptate.

— Jade, ai stat la fermă mai bine de o lună. Doar nu te aștepți să cred că nu ai putut găsi un minut în tot acest timp ca să-mi spui.

Mi-am mușcat buza. Marj avea tot dreptul să fie furioasă pe mine. Și eu eram furioasă pe mine. Îi datoram mai mult decât secrete.

— Știu. Îmi pare rău. Doar că nu știam ce-o să crezi dacă afli de mine și fratele tău…

— Nu mi-ai dat șansa să cred ceva.

Avea vocea gâtuită, de parcă aceste cuvinte o strangulau.

Îngrijorarea mă sufoca. Talon își ieșise din fire cu o seară în urmă. O luase razna, urlase la mine înnebunit, țipând „Oprește-l!“ Ce să opresc? Nici acum nu am aflat.

— Eu… Eu cred că Talon are nevoie de ajutor, Marj.