Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Ștefan Iancu

Design copertă: Lucy Ruth Cummins

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Irina Botezatu

Rodica Crețu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: It's Not Summer Without You

Autor: Jenny Han

Published by arrangement with Folio Literary Management, LLC and Livia Stoia Literary Agency.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1025-4

ISBN (epub): 978-606-40-1302-6

Mulțumiri

Recunoștința mea deplină față de Emily van Beek, Holly McGhee și Elena Mechlin, de la Pippin Properties, precum și față de Emily Meehan și Julia Maguire de la S&S. Le mulțumesc și primelor mele cititoare — Caroline, Lisa, Emmy, Julie și Siobhan. Sunt cu adevărat norocoasă pentru că vă cunosc.

Capitolul unu

2 iulie

Era o zi fierbinte la Cousins. Stăteam întinsă lângă piscină, cu o revistă pe față. Mama juca solitaire pe veranda din față, Susannah era înăuntru și trebăluia prin bucătărie. Probabil că avea să apară și ea în curând, cu un pahar de ceai cu gheață și o carte pe care să mi-o dea mie să o citesc. Ceva romantic.

Conrad, Jeremiah și Steven făcuseră surfing toată dimineața. Fusese furtună cu o noapte înainte. Primii care s-au întors acasă au fost Conrad și Jeremiah. I-am auzit chiar mai înainte de a-i vedea. Au urcat scările, hăhăindu-se despre cum își pierduse Steven șortul în urma unui val mai puternic. Conrad a venit la mine, mi-a luat de pe față revista transpirată și a zâmbit.

— Ai cuvinte pe obraji.

— Și ce zic? am spus, mijind ochii spre el.

— Nu-mi dau seama. Stai să văd.

S-a lăsat pe vine lângă mine și mi-a privit fața în felul acela serios al lui. S-a aplecat și m-a sărutat. Avea buzele reci și sărate, de la apa de mare.

— Băi, luați-vă o cameră, a zis Jeremiah, dar știam că glumește.

Venind din spate, mi-a făcut cu ochiul, l-a luat pe Conrad pe sus și l-a aruncat în piscină.

Pe urmă s-a aruncat și el, răcnind:

— Haide, Belly!

Așa că am sărit și eu, bineînțeles. Apa era perfectă. Ca întotdeauna, Cousins era unicul loc unde voiam să fiu.

— Alo? Ai auzit ceva din ce am spus?

Am deschis ochii. Taylor pocnea din degete în dreptul feței mele.

— Scuze. Ce ziceai?

Nu eram la Cousins. Conrad și cu mine nu mai eram împreună și Susannah era moartă. Nimic nu avea să mai fie vreodată la fel. Trecuseră — Câte zile trecuseră? Câte zile, exact? — două luni de când murise Susannah și mie tot nu îmi venea să cred. Nu puteam să cred. Când moare cineva drag, nu ți se pare că ar fi ceva real. E ca și cum i s-ar întâmpla altcuiva. E viața altuia. Eu nu m-am descurcat niciodată prea bine cu noțiunile abstracte. Ce înseamnă când cineva a dispărut cu adevărat și definitiv?

Uneori închideam ochii și îmi repetam în minte, iar și iar: Nu e adevărat, nu e real, asta nu se întâmplă cu adevărat. Asta nu era viața mea. Dar era; acum asta era viața mea. De după.

Eram în curtea din spate a lui Marcy Yoo. Băieții se prosteau în piscină, iar noi, fetele, stăteam întinse pe prosoape de plajă, aliniate toate în șir. Cu Marcy eram prietenă, dar restul, Katie și Evelyn și celelalte fete, erau mai degrabă prietenele lui Taylor.

Afară se făcuseră deja treizeci de grade și abia dacă trecuse de amiază. Avea să fie caniculă. Stăteam pe burtă și simțeam cum sudoarea mi se adună în scobitura spatelui. Nu mai aveam mult și făceam insolație. Era abia a doua zi din iulie și eu număram deja zilele până la terminarea verii.

— Am întrebat, a repetat Taylor, cu ce ai de gând să te îmbraci la petrecerea lui Justin?

Își pusese prosopul chiar lângă al meu, așa că părea că stăm amândouă pe un singur prosop mare.

— Habar n-am, i-am răspuns, întorcându-mă spre ea.

Pe nas i se adunaseră mici broboane de sudoare. Așa era Taylor, întotdeauna transpira mai întâi pe nas.

— Eu, zice Taylor, o să-mi iau rochia aia nouă, de vară, pe care mi-am cumpărat-o cu mama de la magazinul din mall.

Am închis iar ochii. Purtam ochelari de soare, așa că oricum nu avea cum să își dea seama dacă țin ochii deschiși sau închiși.

— Care rochie?

— Știi tu, aia cu bulinuțe, care se leagă după gât. Ți-am arătat-o, gen, acum două zile.

A scos un oftat scurt de nerăbdare.

— A, da, am spus, deși tot nu îmi aminteam și știam că Taylor își dă seama de asta.

Am vrut să mai spun ceva, ceva drăguț despre rochie, dar am simțit deodată cum de ceafă mi se lipește ceva rece ca gheața. Am țipat. Ghemuit lângă mine, Cory Wheeler, în mână cu o doză aburită de Cola, râdea să se prăpădească.

M-am ridicat în capul oaselor, m-am șters pe gât și i-am aruncat o privire tăioasă. Că tare mă mai săturasem de ziua aia. Nu voiam decât să mă duc acasă.

— Ce rahat faci, Cory?

Continua să râdă și asta m-a enervat și mai rău.

— Doamne, că infantil mai ești!

— Măi, păreai așa de încinsă, a protestat el. Încercam să te răcoresc.

Nu i-am răspuns, doar am rămas cu mâna la ceafă. Mi se încleștase rău maxilarul și simțeam ațintite asupra mea privirile tuturor celorlalte fete. Atunci zâmbetul lui Cory s-a cam evaporat și l-am auzit cum spune:

— Scuze. Vrei tu Cola asta?

Am clătinat din cap, el a ridicat din umeri și s-a retras înapoi la piscină. M-am uitat la Katie și la Evelyn, care făcuseră niște fețe de genul care-i problema cu ea, și m-am simțit jenată. Să fii răutăcioasă cu Cory era ca și cum te-ai fi purtat urât cu un pui de ciobănesc german. Pur și simplu nu avea sens. Am încercat să-i prind privirea lui Cory, dar era prea târziu, nu s-a mai uitat la mine.

— A fost doar o glumă, Belly, mi-a șoptit Taylor.

M-am întins iar pe prosop, de astă dată cu fața în sus. Am inspirat profund și pe urmă am răsuflat încet. Muzica de la stația iPod a lui Marcy îmi dădea dureri de cap. Era prea tare. Și chiar îmi era sete. Trebuia să fi luat Cola aia de la Cory.

Aplecată deasupra mea, Taylor mi-a ridicat ochelarii, ca să îmi vadă ochii.

— Te-ai supărat? a zis, fixându-mă cu privirea.

— Nu, am răspuns și mi-am șters transpirația de pe frunte cu brațul. Doar că e prea cald aici, afară.

— Nu te supăra. Cory nu poate să se poarte altfel decât ca un idiot în preajma ta. Te place.

— Nu mă place.

M-am întors cu capul în altă parte. Dar era adevărat că mă plăcea oarecum, iar eu știam. Doar că mi-aș fi dorit să nu mă fi plăcut.

— Mă rog, e în limbă după tine. Și eu continui să cred că ar trebui să-i dai o șansă. Ți-ar mai lua gândul de la știi-tu-cine.

I-am evitat privirea și Taylor a continuat:

— Ce-ai zice să-ți împletesc părul în spic de grâu pentru petrecerea de diseară? Aș putea să-ți fac partea din față și să ți-o prind într-o parte, ca data trecută.

— Bine.

— Cu ce ai de gând să te îmbraci?

— Nu știu exact.

— Păi, trebuie să arăți drăguț, pentru că toată lumea o să fie acolo. Vin eu mai devreme la tine și putem să ne pregătim împreună.

Din clasa a opta, la fiecare 1 iulie Justin Ettelbrick dădea o petrecere monstru de ziua lui. În iulie eu eram deja la Cousins Beach, la mii de kilometri distanță de casă, de școală și de prietenii de la școală. Nici măcar o dată nu mă deranjase că am ratat-o, nici chiar când Taylor îmi povestise despre mașina de vată de zahăr pe care părinții lui Justin au închiriat-o într-un an sau despre artificiile scumpe pe care le lansaseră deasupra lacului, la miezul nopții.

Era prima vară când eram acasă pentru petrecerea lui Justin și era prima vară când nu mă întorceam la Cousins. Și asta mă deranja. Din cauza asta jeleam. Îmi imaginasem că aveam să fiu la Cousins în toate verile vieții mele. Casa de vacanță era singurul loc unde voiam să fiu. Singurul loc unde voisem vreodată să fiu.

— Dar vii, nu?

— Da, doar ți-am zis că vin.

— Știu, dar… a zis Taylor, strâmbând din nas, apoi vocea i s-a frânt: Nu contează.

Știam că Taylor aștepta ca lucrurile să revină la normal, să fie ca mai înainte. Dar nu mai putea fi niciodată ca înainte. Eu nu voi mai fi niciodată cea dinainte.

Odată așa crezusem. Credeam că, dacă voiam cu toată tăria, dacă îmi doream suficient de mult, totul avea să se rezolve. Destinul, cum spunea Susannah. Și ce-mi doream era Conrad. Pe el mi-l doream la fiecare zi de naștere, cu fiecare stea căzătoare, cu fiecare geană pierdută. Fiecare bănuț aruncat într-o fântână era destinat celui pe care îl iubeam. Credeam că întotdeauna va fi așa.

Taylor voia ca eu să îl uit pe Conrad, să mi-l șterg pur și simplu din minte și din amintiri. Îmi tot zicea chestii de genul „Toată lumea trebuie să treacă peste prima dragoste, e un rit de trecere“. Dar Conrad nu era doar prima mea iubire. Nu era un rit de trecere. Era cu mult mai mult de atât. El și Jeremiah și Susannah erau familia mea. În amintirea mea, ei trei vor fi mereu legați, uniți pe veci. Nu putea exista unul fără ceilalți.

Să-l uit pe Conrad, să mi-l scot de la inimă, pretinzând că nu a fost niciodată acolo, ar fi fost ca și cum aș fi făcut la fel și cu Susannah. Și asta nu puteam.

Capitolul doi

De obicei în săptămâna din iunie când se termina școala ne puneam bagajele în mașină să plecăm direct la Cousins. Cu o zi înainte, mama se ducea la Costco și cumpăra bidoane cu suc de mere și cutii mari de biscuiți granola, creme de protecție solară și cereale integrale. Când mă milogeam să ia și Lucky Charms sau Cap’n Crunch, mama zicea: „Nu-ți face griji, Beck o să aibă destule cereale care să-ți carieze dinții“. Avea desigur dreptate. Susannah — Beck, cum îi spunea mama — iubea cerealele pentru copii, la fel ca mine. La casa noastră de vacanță mâncam o mulțime de cereale. Nici măcar nu apucau să se învechească. Într-o vară, băieții au mâncat cereale la mic dejun, la prânz și la cină. Lui Steven, fratele meu, îi plăceau cele de la Frosted Flakes, lui Jeremiah, Cap’n Crunch, și lui Conrad, Corn Pops. Jeremiah și Conrad erau băieții lui Beck și adorau cerealele. Eu, una, mâncam orice rămânea, cu zahăr pe deasupra.

Mergeam la Cousins de când mă știam pe lume. Nu ratasem nicio vară, nici măcar una.